monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro s-a stabilizat la 4,50 lei

După perioada critică a protestelor populare la nivel național împotriva OUG 13, care au produs o creștere a euro la peste 4,55 lei, leul a început să se consolideze față de principalele valute, recuperând, totodată, o bună parte din pierderile suferite.

Cursul euro a fost stabilit la 4,5019 față de 4,5006 lei, la sfârșitul săptămânii trecute, pe o piaţă calmă și în lipsa unor informații externe importante, care să influențeze tranzacțiile.

Piața valutară s-a deschis 4,501 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în cel mai îngust culoar din acest an, 4,4990 – 4,503 lei, cu cotații de 4,449 – 4,502 lei la ora 14:00.


Rămâne de văzut modul în care se va rezolva discuția dintre Președinte și Premier în privința promulgării Bugetului de stat pe acest an, după ce Comisia Europeană a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei României cu 0,5 puncte procentuale, la 4,4%, față de o majorare de 5,2% pe care și-a fundamentat Guvernul proiecția.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,2283 la 4,2327 lei, maximul ultimelor patru săptămâni, cotațiile din piață fluctuând între 4,224 și 4,236 lei.


Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,066 și 1,068 franci/euro, a crescut ușor de la 4,2186 la 4,2198 lei.

Monedele din regiune nu aveau o direcţie clară. Cea poloneză, care s-a întărit în cursul ultimelor săptămâni, se deprecia față de euro la 4,293 – 4,323 zloți, iar cea maghiară stagna la 308 – 308,6 forinți.


Perechea euro/dolar stagna în culoarul 1,06 – 1,07 dolari, investitorii continuând să analizeze declarația lui donald Trump referitoare la o schimbare "fenomenală" a sistemului de impozitare din SUA, care se va petrece în următoarele două – trei săptămâni.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​ (Radu Georgescu)