monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Evaluarea Națională 2018. Județul Cluj, pe LOCUL II în clasamentul național.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj anunţă că în urma afișării rezultatelor de azi, 19 iunie 2018, 87.8% dintre elevi, însemnând un număr de 3.571 de elevi au obținut media de admitere peste 5,00 la examenul de Evaluare Națională 2018. Acest procent situează județul Cluj pe LOCUL II în clasamentul național.

Leul pe tobogan, dobânzile decolează

Temerile crescânde ale investitorilor referitoare la declanșarea procedurii de destituire a președintelui Iohannis, creșterea constantă a inflației dar și amplificarea ieșirilor de capital de pe piețele emergente, care au ca destinație plasamentele în dolari, au reprezentat principalii factori ce au condus la deprecierea leului față de principale valute.

Liderul PNL Cluj Daniel Buda, despre plecarea lui Nicoară la ALDE: “Potrivit statutului, nu mai avea calitatea de membru”

Conducerea PNL Cluj se delimitează subtil de senatorul Marius Nicoară care ieri şi-a anunţat trecerea la ALDE, subliniind că acesta pleacă în alt partid mai degrabă din postura de independent. Marius Nicoară şi-a pierdut calitatea de membru, odată cu condamnarea, potrivt statutului, explică liderul PNL Cluj, Daniel Buda. Pe de altă parte, plecarea parlamentarului clujean din PNL după 28 de ani de activitate este un gest inexplicabil, consideră preşedintele liberalilor clujeni. “Pleacă să facă implozie în acel partid?”, întreabă europarlamentarul.

Dealul de la Tetarom I alunecă de 7.000 € pe zi

Alunecările de teren de la Tetarom I costă bugetul judeţului Cluj peste 7 milioane de euro. În ultimii patru ani, Consiliul Judeţean Cluj a cheltuit peste 10 milioane de euro cu alunecările de teren a Dealului Hoia.

Eugen Tomac a fost ales președinte al PMP

Eugen Tomac a fost ales sâmbătă, 16 iunie, la Congresul extraordinar al PMP, noul preşedinte al formaţiunii, după ce Traian Băsescu s-a retras de la conducerea PMP.

Vânzarea băuturilor energizante către minori ar putea fi INTERZISĂ

sursa foto gustarte.ro
Un proiect de hotărâre de Guvern, care prevede interzicerea vânzării băuturilor energizante persoanelor sub 18 ani, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Nerespectarea prevederilor poate duce la sancţiuni de până la 20.000 de lei.

OPINIE. Eșecul unui stat

Ne învârtim în jurul cozii de credem că e altfel: România prezintă toate semnalmentele unui stat eșuat, cu principalele instituții blocate, cu partide și politicieni care nu mai reprezintă pe nimeni și cu o populație cvasi-absentă din spațiul public.