Politică
Eugen Tomac a fost ales președinte al PMP
Eugen Tomac a fost ales sâmbătă, 16 iunie, la Congresul extraordinar al PMP, noul preşedinte al formaţiunii, după ce Traian Băsescu s-a retras de la conducerea PMP.
Anterior, Tomac a ocupat funcţia de preşedinte executiv. De asemenea, deputatul Emil Paşcan a fost ales preşedinte executiv, iar Dorel Onaca este secretarul general. Președintele PMP Cluj, senatorul Cristian Lungu, a devenit vicepreședinte la nivel național. Băsescu a spus că, fiind condus de doi basarabeni, PMP are drept obiectiv fundamental unirea României cu Republica Moldova.
“Am convingerea că barca nu e găurită. Astea sunt abordări jurnalistice de calitate îndoielnică. Am convingerea că PMP a rămas pe cele mai bune mâni şi am convingeea că, având la vârf doi basarabeni, direcţia paridului va rămâne pe obiectivul fundamental pe care îl are, acela de realizare a unirii României cu Republica Moldova. Nu e un obiectiv uşor, e un obiectiv greu, iar oamenii din conducere PMP încep bătălia pentru acest obiectiv. În ce mă priveşte, voi rămâne adânc legat de PMP şi un puternic susţinător. Eu de astăzi vreau să ştiţi că mă simt un om cu responsabilitate pentru PMP, dar parcă am un sentiment de eliberare", a spus Băsescu la finalul Congresului extraordinar.
El a adăugat că are de spus multe despre România, dar nu poate face asta din postura de preşedinte de partid. "Am atâtea de spus acestei ţări, dar nu mereu poţi să o faci din funcţia de preşedinte de partid. Toate adevărurile nu pot fi spuse din funcţia de preşedinte, ci numai din postura unui om care are o mare libertate.”, a subliniat el.
Peste 2.500 de delegați din toate județele au participat la congres.
La rândul său, Traian Băsescu a primit titlul de preşedinte de onoare al PMP.