Patru persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc miercuri seara pe drumul E 58 în comuna Câţcău la limită cu judeţul Sălaj. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, s-a intervenit cu o descarcerare şi o ambulanţă.
Agitaţia din lumea interlopă clujeană şi bătăile crunte care au avut loc în ultimele două luni, între diferite grupuri din oraş care vor să controleze cele mai mari cluburi din Cluj-Napoca, au ca punct de pornire o bătaie din faţa clubului Alegria, în dimineaţa 7 iulie 2013.
Liderul unui grup de cămătari din Câmpia Turzii a fost arestat de poliţiştii clujeni în urma unor percheziţii la reşedinţele şi firmele membrilor grupului, ocazie cu care au fost ridicate mai multe obiecte, sume de bani și înscrisuri.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj intervine miercuri seara pentru scoaterea unei persoane înecate din râul Someş în municipiul Dej. “Intervenim cu un autocamion de intervenţie cu barcă pneumatică şi o ambulanţă”, au precizat reprezentanţii ISU Cluj.
Echipa de fotbal pe plajă a României şi-a asigurat locul în prima ligă valorică europeană şi pentru sezonul competiţional 2014, clasându-se pe poziţia a 11-a cu 3 puncte.
Apple App Store a interzis o aplicaţie care promite să stârnească multe competiţii locale şi chiar globale, pe motiv că i-ar pune în pericol telefoanele. Este vorba despre aplicaţia „Send Me To Heaven” care, în prezent este disponibilă pe Google Play.
Banca Naţională a României (BNR) a modificat în jos, la 3,1%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, la fel ca şi la finele anului viitor, a declarat, miercuri, cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflaţiei, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Structura activităţilor economice din Cluj-Napoca după cifra de afaceri publicată de autorităţile locale pe portalul www.clujbusiness.ro indică o balanţa comercială dezechilibrată. Practic, veniturile din servicii sau industrie se situează sub nivelul sumelor obţinute de clujeni din comerţ.
Proiectul Primăriei Cluj-Napoca, Bike Sharing, este încă în derulare, deşi iniţial termenul avansat de finalizare era vara acestui an. Noul termen este sfârşitul anului. Până când în Cluj-Napoca vor exista piste de biciclete suficiente şi amenajate corespunzător, bicicliştii sunt nevoiţi să circule pe trotuare sau pe carosabil, riscând să fie accidentaţi de maşini sau să accidenteze ei pietoni.
Dan Şova, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, a răspuns plângerii penale făcute de Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor afirmând că, dacă aceasta a făcut plângere penală împotriva sa privind "ascunderea" contractului cu Bechtel, atunci ea se face vinovată de denunţ calomnios, motiv pentru care i se va face o plângere penală.
Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor a depus o plângere penală Parchetul General împotriva lui Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național, în care l-a acuzat că ascunde contractul original cu firma Bechtel, ce fost semnat în 2003, de guvernul condus de Adrian Năstase.
Proiectul de revizuire a Constituţiei României a intrat în stand-by şi se va discuta din nou despre el abia anul viitor. Anunţul a fost făcut de liderul liberal Crin Antonescu, care a declarat marți seara, la Realitatea Tv, că USL a luat decizia de a amâna pentru anul viitor proiectul de revizuire a Constituţiei şi regionalizarea, ţinându-se cont de decizia CCR privind Legea referendumului.
Un bărbat care se afla pe bicicletă a decedat, miercuri, în jurul prânzului, într-un accident de circulaţie petrecut pe DN1 C. Potrivit IPJ Cluj, biciclistul şi-a pierdut viaţa după ce a fost acroşat de un autoturism.
Amfiteatrul din Salina Turda va primi o nouă întrebuinţare, începând din această lună. Astfel, în măruntaiele pământului, într-o locaţie cu adevărat specială, vor fi proiectate filme premiate la diverse concursuri internaţionale.
Fostul director al Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu suspendare pentru că ar fi luat mită de la pădurarii din subordine, a revenit în sistem, ca inginer la Ocolul Silvic Gilău, într-o funcţie de execuţie.
Luminiţa Gheorghiu şi Ana Ularu, două actriţe apreciate la nivel internaţional, joacă împreună în acelaşi proiect cinematografic, revenind pe marile ecrane, din 23 august, în cel mai recent film regizat de Stere Gulea, „Sunt o babă comunistă”, informează MediaPro Distribution.
Păpuşi, decoruri, recuzite şi afişe din repertoriul actual şi din arhiva Teatrului de Păpuşi Puck vor fi expuse la Muzeul de Artă, începând de mâine, ora 12.00.
Un clujean a publicat pe pagina sa de Facebook o poza în care o pistă de bicicletă din centrul oraşului este blocată de o jardinieră. Poza este însoţită de următorul mesaj: “Nu-mi dau seama dacă e amuzant sau trist ...”, spune Marius Bugeac, autorul fotografiei.
Marioara Murărescu a fost externată din spital zilele acestea. Prezentatoarea tv de la TVR îşi va relua emisiunea "Tezaur folcloric" şi de asemenea, pregăteşte un spectacol de muzică populară.
Prima ediţie a festivalului „Colours of Cluj”, desfăşurată în perioada 1-4 august în mai multe spaţii publice din oraş, s-a bucurat de un interes crescut din partea clujenilor şi a vizitatorilor. Cele peste 60 de manifestări şi activităţi au strâns peste 15.000 de vizitatori ce au colorat împreună Clujul.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că într-un an de când a redevenit edil a întărit profilul european al oraşului, profilul multicultural şi consacrarea Clujului ca primul oraş din ţară după Bucureşti.
Campioana României, Steaua Bucureşti, s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a câştigat, cu scorul general de 3-1, întâlnirea cu echipa gruzină Dinamo Tbilisi, contând pentru turul trei preliminar al competiţiei.
Ambasadele SUA deţin reţele multiple de comunicare, de la cele mai de jos nivele de securitate, până la cele mai înalte.Site-ul Cryptome.org a publicat o listă de ţări şi un planiglob pe care sunt marcate puncte roşii despre care afirmă că „ar putea fi locuri simbolice sau ar putea indica (existenţa) unor servere X-Keyscore aparţinând NSA la ambasade ale Statelor Unite”, inclusiv în România.
Independenţa energetică a României este privită cu ochi buni de mare parte dintre cetăţeni, considerându-se că printre efectele pozitive ale acesteia se vor număra reducerea preţurilor şi crearea de noi locuri de muncă, potrivit concluziilor unui barometru de opinie realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul.
Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu, dar şi din epoca modernă au fost descoperite de arheologii care fac săpături pentru reabilitarea şi reamenajarea curţii Bisericii Negre din centrul vechi al Braşovului, cele mai importante fiind două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea.
Dacă în 2008 erau în Cluj puţin peste 442.000 de locuitori conectaţi la sistemele de canalizare şi epurare a apelor uzate, la sfârşitul lui 2012 numărul a ajuns să depăşească 456.000 de locuitori.
Democrat-liberalii şi-au stabilit lista cu candidaţi eligibili pentru alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor. Surpriza din acest an o reprezintă Monica Macovei, aceasta ajungând la o înţelegere cu preşedintele partidului, Vasile Blaga, în ciuda conflictului deschis dintre cei doi, din timpul alegerilor din interiorul PDL.
Retailerul italian de genţi şi accesorii Carpisa, deschide vineri cel de-al patrulea magazin Carpisa din ţară, la Cluj-Napoca, în Iulius Mall. Magazinul este cel de al 100-lea magazin din afara Italiei.