Sport
România, în prima ligă europeană la fotbal pe plajă
Echipa de fotbal pe plajă a României şi-a asigurat locul în prima ligă valorică europeană şi pentru sezonul competiţional 2014, clasându-se pe poziţia a 11-a cu 3 puncte.
În ultimul turneu stagional al sezonului regular, cel desfăşurat în perioada 2-4 august la Moscova, România a pierdut toate cele trei meciuri, cu Spania (0-6), Rusia (0-5) şi Germania (4-6).
După cum informează site-ul oficial al FRF, în clasamentul final cumulat după cele cinci turnee care au avut loc în anul 2013 (Terracina, Valencia, Haga, Kiev şi Moscova), tricolorii s-au clasat pe locul 11 (din 12 echipe), cu 3 puncte.
În acest clasament, ultima echipă (Franţa) va disputa jocuri de baraj cu câştigătoarele celor două serii din divizia secundă, pentru ocuparea locului rămas vacant pentru sezonul 2014.