Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că el şi liderul PSD Victor Ponta nu sunt în situaţia de a-şi da ultimatumuri, iar "ceea ce avea PNL de hotărât şi de spus (n.r. - în privinţa lui Sorin Roşca Stănescu) a făcut-o astăzi".
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că nu se doreşte ca USL să eşueze aşa cum au eşuat CDR sau alianţa dintre PDL şi PSD, el arătând că în România există o îndelungată tradiţie potrivit căreia, atunci când se deschide cutia Pandorei, colegii unei coaliţii să facă schimburi de critici.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Roşca Stănescu şi arată că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL de la formare, şi precizează că "dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună".
România ar putea fi împărţită în şapte sau opt regiuni, luând în calcul influenţele culturale, migraţia populaţiei, stadiul de dezvoltare zonală, dar şi numărul de locuitori recomandat pentru fiecare regiune, conform raportului Consiliului Consultativ pentru Regionalizare, relatează Pro Tv.
Consiliul Judeţean Cluj, împreună cu Asociaţia Produs de Cluj, îi invită pe toți cei interesați să participe în perioada 17-19 mai 2013, la o nouă ediţie a Târgului Produs de Cluj. Evenimentul va avea loc în zona centrală a municipiul Dej, intrarea fiind liberă.
Un accident rutier soldat cu trei victime a avut loc în urmă cu câteva minute la intrarea în localitatea Jucu dinspre Dej. În accident sunt implicate două autoturisme, o Dacia Logan şi o dubiţă.
Asociaţia „Cluj-Napoca Capitală Culturală Europeană - 2021” va colabora, în proiectele care susţin candidatura municipiului pentru obţinerea acestui statut, cu Universităţile „Babeş-Bolyai” (UBB), de Arte şi Design (UAD) şi „Sapientia”, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Florin Moroşanu, director executiv al Asociaţiei.
Articolele vestimentare şi jucăriile au fost principalele categorii de produse nealimentare care au fost raportate în sistemul UE de alertă rapidă RAPEX în 2012, potrivit unui raport al Comisiei Europene., potrivit Mediafax.ro.
Zeci de firme cu prestigiu în domeniul energiei regenerabile îşi prezintă în aceste zile la Târgul EcoLogica de la Cora ultimele noutăţi în materie, dorind să transforme modul în care clujenii percep noţiunea de “energie verde”.
Premierul Victor Ponta a venit la sediul BNR pentru a asista la o conferinţă a preşedintelui fondator al Agenţiei americane Stratfor, George Friedman, şi a observat o pictură reprezentând locomotiva cu aburi a Trenului Regal, spunând, zâmbind, că speră să nu i se ceară să privatizeze şi acest activ.
După speculaţiile de anul trecut conform cărora s-ar fi aflat la un pas de moarte din cauza drogurilor, Macaulay Culkin, în vârstă de 32 de ani, stârneşte din nou îngrijorări privind starea lui de sănătate, o sursă apropiată declarând că fostul copil minune al Hollywoodului fumează până la 60 de ţigări pe zi.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să sesizeze Conseil supérieur de l'audiovisuel (CSA) din Franţa cu privire la emisiunea difuzată de Canal+ în care Cristian Mungiu a fost parodiat, unii membri ai Consiliului nefiind însă de acord cu acest demers, potrivit Mediafax.ro
O fosilă marină veche de 500 de milioane de ani, înzestrată cu o pereche impresionantă de cleşti în formă de foarfecă, a primit numele actorului american Johnny Depp, în onoarea personajului Edward Scissorhands interpretat de starul hollywoodian în filmul omonim regizat de Tim Burton.
Cu ocazia celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film, Agenţia Franceză de Presă (AFP) s-a asociat a doua oară cu autorităţile municipale pentru a prezenta “Cannes înfrumuseţează zidurile”, imensă expoziţie de fotografii cu vedete, afişate pe zidurile clădirilor şi pe străzile principale ale oraşului, până pe 30 iunie.
Securitatea la intrarea în Palatul Festivalurilor a fost întărită în acest an: agenţii au primit ordin să nu lase să treacă nicio sticlă de apă, niciun fruct.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat miercuri seara la gândul live că lucrează la un mecanism prin care banii să ajungă mult mai uşor la şcoală, iar părinţii şi oamenii care vor să doneze bani instituţiilor de învăţământ să o poată face direct în conturile şcolii.
Faimosul covor roşu pe care calcă actorii, producătorii şi regizorii invitaţi la Cannes este schimbat de trei ori pe zi, “o adevărată risipă şi o producere inutilă de deşeuri”, potrivit asociaţiei Greenpride, potrivit Agerpres.ro.
CNA a decis, joi, să amendeze Realitatea TV cu 5.000 de lei, pentru o ştire în care declaraţiile ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, au fost "răstălmăcite", telespectatorii nefiind corect informaţi.
În perioada 16-19 mai, orăşelul american Angels Camp (California) este gazda unui festival intitulat sugestiv 'Calaveras County Fair and Jumping Frog Jubilee', în cadrul căruia este organizat concursul "Broasca săltăreaţă din ţinutul Calaveras". "Sportivii" care se întrec sunt broscuţele şi "antrenorii" lor, potrivit Agerpress.ro
Fast şi strălucire la Cannes unde covorul roşu a fost întins deja pentru vedetele care participă la cea de-a 66 – a ediţie a cunoscutului festival de film. După o paradă de modă pe covorul roşu, oferită de vedetele ediţiei din anul acesta, pe treptele de la Palais du Cinema, dansatoare coborâte parcă din pelicula "Marele Gatsby" - filmul de debut al festivalui - au oferit un adevărat spectacol.
CFR Călători a anunţat zilele acestea că mai multe trenuri care tranzitau Cluj-Napoca vor fi anulate parţial sau total, începând de joi, pe motiv că acestea sunt considerate nerentabile.
În perioada 13-16 mai 2013, Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a găzduit ”Campionatul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne”, organizat de către Centrul Cultural M.A.I.
Liga Națională de handbal feminin s-a încheiat, dar opt echipe se vor lupta la Oradea pentru Cupa României.
Cea de a doua ediţie a Ligii Liceelor la baschet - eveniment organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu U Mobitelco s-a finalizat cu victoria echipei Colegiului Naţional "George Bariţiu".
Secretarul de stat în Ministerul Tinereului şi Sportului, Carmen Tocală, a declarat, joi, că în cadrul unei şedinţe interministeriale, s-a decis introducerea în programă a 30 de minute de sport, zilnic, la grădiniţe, iar în învăţământul şcolar orele de educaţie fizică şi sport vor fi dublate.
Aproximativ 15.000 de scrisori şi broşuri vor fi împărţite de jandarmii clujeni în cutiile poştale şi prin intermediul asociaţiilor de proprietari, în cadrul unei campanii naţionale de prevenire a furturilor din locuinţe. Programul de informare a fost lansat la Cluj-Napoca, joi, de către Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj, în cadrul unei conferinţe de presă.
UBB Cluj a transmis astăzi decizia Comisiei de Etică a UBB cu privire la sesizarea prof. dr. Valeria Gîdiu, fostă doctorandă a profesorului universitar dr. Gheorghe Popescu, care l-a acuzat pe dascălul de la FSEGA că i-ar fi plagiat în întregime lucrarea de doctorat şi că ulterior ar fi publicat o carte, alături de alţii.
Fostul fotbalist Gheorghe Craioveanu a fost condamnat la plata unei amenzi de 1.800 de euro şi i-a fost suspendat permisul pentru 20 de luni, după ce poliţia spaniolă l-a surprins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, informează agenţia EFE.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei va prezenta clujenilor un obiect metalic descoperit în Aiud în anii 70 care nu a fost nicodată expus publicului.
Liberalii clujeni îi amintesc primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, că în urmă cu o lună, o femeie în vârstă de 83 de ani era cât pe ce să cadă în Someș de pe podul situat la intersecția străzilor Decebal și Traian, după ce o bucată din trotuarul podului s-a rupt efectiv sub picioarele acesteia.
Regizorii Cristian Mungiu şi Steven Spielberg au fost parodiaţi într-o emisiune de satiră cu marionete, "Les Guignols de l'Info", difuzată de postul de televiziune francez Canal+, miercuri seară.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat ieri o acţiune pe raza municipiului Cluj-Napoca în vederea reducerii numărului de accidente de circulaţie pe liniile pietoni, prioritate pietoni.
Un diamant pur incolor tăiat în formă de pară şi care are 101,73 de carate, cel mai mare din categoria sa, a fost vândut miercuri seară cu preţul record de 26,7 milioane de dolari la o licitaţie organizat la Geneva de casa Christie's, informează AFP.
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, joi, fermierilor români reuniţi la conferinţa naţională a agricultorilor, că Bruxelles-ul nu este Înalta Poartă, ci un partener al României, el arătând că interesul celor de la Bruxelles este ca banii europeni să fie cheltuiţi bine şi la vreme.
Mama fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, Alexandrina Atanasiade, a încetat din viaţă, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Elias din Capitală, după o lungă şi grea suferinţă cardio-respiratorie, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta. Alexandrina Atanasiade avea 90 de ani.
Şcolile din România vor primi în curând mai mulţi bani, dar nu de la bugetul de stat, ci din partea celor care vor să finanţeze Educaţia.
14 angajaţi ai unei firme româno-germane de cablaje auto din municipiul Bistriţa, femei şi bărbaţi, au ajuns în noaptea de marţi spre miercuri la spital, acuzând probleme de respiraţie şi stări de leşin, după ce li s-a făcut rău la locul de muncă. Incidentul nu a fost făcut, însă, public de autorităţi, care spun că starea pacienţilor nu a fost gravă şi că nu se poate vorbi despre un accident de muncă.
„U“ Jolidon Cluj a încheiat ediția 2012-13 a Ligii Naționale de handbal feminin pe ultima treaptă a podiumului și s-a calificat în Cupa EHF.
O maşină a Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ a fost jefuită, joi, de mai multe persoane cu cagule şi înarmate, a declarat pentru AGERPRES, comisar-şef Paul Tablan, inspector-şef al IPJ Neamţ.
Trei mari erupţii solare au avut loc în decurs de 24 de ore - luni şi marţi -, dintre care una a fost cea mai puternică din acest an, a anunţat miercuri seara NASA, care arată pe site-ul său imagini spectaculoase ale acestor fenomene, relatează AFP.
Conducerea Salinei Turda vine cu explicaţii privind majorarea trarifelor de intrare în obiectivul turistic. Potrivit directorului Vasile Nemeş este doar o reaşezare a tarifelor de vizitare, măsură care trebuia luată încă de anul trecut.
Un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj a încercat să se sinucidă joi dimineaţa, tăindu-se la nivelul gâtului.
Un bărbat din Zimbabwe și-a șocat familia la propria sa înmormântare, revenind la viață în ziua când apropiații se pregăteau să-l ducă pe ultimul drum, în Gweru.
Un accident a avut loc aseară în fața Prefecturii din Cluj-Napoca.
Numărul imigranţilor români şi bulgari din Marea Britanie a crescut cu aproximativ 15 la sută înainte de eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii, în 2014, arată cifre oficiale.