monitorulcj.ro Menu
Sport

„U“ Jolidon a terminat pe 3

„U“ Jolidon Cluj a încheiat ediția 2012-13 a Ligii Naționale de handbal feminin pe ultima treaptă a podiumului și s-a calificat în Cupa EHF.

Clujencele au încheiat campionatul în 8 mai, cu o victorie în fața rivalelor de la HC Zalău. Elevele lui Gheorghe Covaciu au avut de așteptat însă până miercuri seara (15 mai) pentru a vedea pe ce loc încheie campionatul, întrucât nu au avut meci programat în ultima etapă. Întrucât Dunărea Brăila a fost învinsă la Zalău, a rămas cu 21 p iar clujencele au încheiat pe locul trei.După ce trei ani la rând au fost vicecampioane, încheind sezoanele 2009-10, 2010-11 și 2011-12 pe locul 2, handbalistele pregătite de Gheorghe Covaciu au încheiat sezonul 2012-13 pe o treaptă mai jos. „U“ Jolidon a terminat sezonul cu 22 de puncte, la fel ca HC Zalău, echipa de pe locul 4, dar clujencele au avantajul meciurilor directe. Titlul de campioană a fost câștigat din nou de Oltchim Râmnicu Vâlcea, care în acest sezon a obținut punctaj maxim, 40, câștigând toate cele 20 de meciuri. Gheorghe Covaciu, atrenorul „studentelor“, a declarat în urmă cu câteva luni că va pleca de la „U“ Jolidon la finalul sezonului. Iată lotul care a reprezentat clubul clujean în sezonul recent încheiat: Mihaela Ani Senocico (căpitan), Mihaela Tivadar, Carmen Cartaș, Florina Chintoan, Nicoleta Dincă, Ștefania Florea, Magdalena Paraschiv, Irina Ivan, Cristina Laslo, Raluca Mihai, Andreea Tetean, Alina Țurcaș, Clara Vădineanu, Alexandra Lup, Abigail Vălean, Ana Maria Măzăreanu, Victoria Petroczi; antrenor Gheorghe Covaciu, director sportiv Cosmin Sălăjan, kinetoterapeuți Victor Baciu și Viorel Paraschiv, antrenor cu portarii Alexandru Dezmeri.