Inspectoratul Şcolar Bucureşti s-a autosesizat şi va face de luni verificări în cazul unei învăţătoare de la Şcoala 10, care ar fi cerut părinţilor bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu.
Consilierii locali vor vota pe ultima sută de metri din acest an zeci de proiecte după ce la şedinţa din 11 decembrie au reuşit să voteze doar trei proiecte dintr-un total de 52.
Premierul Victor Ponta a anunțat pe pagina sa de Facebook că a luat masa, duminică, la Jina, în județul Sibiu, cu ciobanul Ghiță, un cunoscut personaj din reclamele la o firmă de telefonie mobilă.
România se confruntă cu un risc "ridicat" de izbucnire a unor tensiuni sociale în cursul anului 2014, conform unui raport realizat de experţii Economist Intelligence Unit, menţionând printre cauzele generale ale acestui fenomen instabilitatea economică şi erodarea încrederii în instituţii.
Foşti miniştri şi edili, foşti şi actuali parlamentari, oameni de afaceri, foşti magistraţi, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, ucigaşul studentei japoneze, fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, şi un lider de sindicat se numără printre cei condamnaţi în 2013 prin decizii definitive ale instanţelor.
Tiberiu Negrean, jucătorul campioanei CSM Digi Oradea și component de bază al naționalei României, a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului 2013 de către Federația Română de Polo.
Vacanță scurtă pentru baschetbaliștii de la „U” BT Mobitelco. „Studenții” vor disputa primul meci oficial din 2014 în 8 ianuarie, când vor întâlni pe BCM U Pitești, în sferturile de finală ale Cupei României. Returul va avea loc la Cluj, în 12 ianuarie.
Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică dimineaţă, în staţiunea Meribel din Franţa, susţine postul de radio Europe 1, citat de L'Equipe.
Alte şase curse aeriene externe operate, duminică, pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj sunt afectate de ceaţă, unele având întârzieri de două sau trei ore, iar altele fiind deviate sau anulate.
În 28 decembrie, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
În şedinţa de Consiliu Local de luni dimineaţa, va fi supus votului consilierilor un proiect de hotărâre care prevede majorarea tarifelor maximale la taxi.
CFR a bătut palma cu Vasile Miriuță și Aitor Monroy, dar îi poate pierde pe Ricardo Cadu și Mario Felgueiras, curtați de mai multe cluburi din țară și străinătate.
Membrii trupei Black Sabbath sunt nesiguri în ceea ce priveşte viitorul carierei lor muzicale, precizând că nu cred că vor mai înregistra un nou material discografic după recentul album de mare succes "13".
Serviciile israeliene de contraspionaj au dejucat un plan al regimului Ceauşescu de mutare a ambasadei României într-o locaţie din Tel Aviv mai favorabilă activităţilor de spionaj, scrie Jerusalem Post, menţionând o tentativă similară a SUA şi remarcând "relaţia complexă" dintre Israel şi România.
Multe personalităţi din ţara noastră s-au gândit la viitorul copilului lor şi au ales ca la naşterea bebeluşului, medicii de la Biogenis să stocheze celule stem care le vor salva viaţa copiiilor în cazul unor boli grave de-a lungul vieţii.
Două curse aeriene care trebuie să aterizeze, duminică, pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca vor avea întârzieri din cauza ceţii. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare cod galben de ceaţă valabilă în 18 judeţe şi în Capitală, unde vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.