Trei cutremure - cu magnitudinea de 3,3, 2,7 şi, respectiv, 2,8 grade pe scara Richter - s-au produs luni, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Senatorul PSD Toni Greblă a fost numit judecător la Curtea Constituţională, prin votul dat, ieri, de plenul Senatului, în absenţa senatorilor PDL, care au părăsit sala ca protest pentru că nu au fost convocaţi, în comisie, la audierea acestuia.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus Corpului de control demararea unei anchete ample la IML Cluj, începând cu luna ianuarie 2014, după ce se vor finaliza verificările în derulare.
În cadrul şedinţei din data de 11.12.2013, David Ciceo, Director General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a fost ales vicepreşedinte al board-ului IAP-CoP (International Airport Professional Community of Practice – Comunitatea de Practică Profesională Aeroportuară Internaţională).
Un accident grav de circulaţie a avut loc ieri seară, la ora 19, când un bărbat de 33 de ani a accidentat grav o femeie de 27 de ani care traversa regulamentar strada, pe trecere de pietoni.
Secţia 6 Poliţie a fost sesizată ieri despre faptul că, în intervalul orar 00:00 – 07:00, persoane necunoscute au sustras dintr-un salon al unei unităţi medicale din municipiul Cluj-Napoca două telefoane mobile aparţinând unor paciente.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat, luni, Regia de Transport Cluj de care aparţine Ansamblul "Dor transilvan", care a interpretat un colind antisemit la TVR 3, precum şi Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, cu câte 5.000 de lei.
Echipa de chirurgi de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca a stabilit, luni, un record mondial: au eliminat 246 tumori dintr-un singur plămân.
Primăriile din Câmpia Turzii, Turda, Beliş, Gârbău şi Tureni au fost premiate de Revista Română de Administrație Publică Locală în cadrul Galei concursului Naţional de Proiecte din Administraţia Publică Locală „Cele bune să se-adune! ediția 2013”.
Cei trei parlamentari PDL care ar fi votat pentru sau s-au abţinut la votul din Parlament privind modificările la Codul Penal, respectiv Adrian Gurzău, Gheorghe Udrişte şi Dragoş Gunia, au fost suspendaţi din partid pentru o perioadă de trei luni, a decis, luni, Colegiul director al PDL
Academia de Muzică "Gh. Dima" (AMGD) organizează miercuri un concert de colinde si coruri sacre susținut de corul Ave Musica sub conducerea dirijorului Ciprian Para.
Senatorul PSD Toni Greblă este propunerea PSD pentru Curtea Constituţională, din partea Senatului, acesta urmând a intra în cursul după-amiezii în audierea Comisiei Juridice, iar votul în plen fiind programat pentru luni seară.
Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, de minciună şi atitudine duplicitară, în legatură cu deciziile de votare a Legii amnistiei.
Potrivit calculelor Monitorul de Cluj, bazate pe raportările făcute de Finanţele clujene, încasările locale vor fi la sfârşitul lui 2013 cu aproximativ 15% mai mari decât în 2012, asta în condiţiile în care la nivel naţional se înregistrează o scădere a sumelor.
Pietonii îşi “rup” picioarele pe trotuare, şoferii îşi distrug maşinile în gropile de pe carosabil, iar proprietarii caselor de pe Oaşului acuză că li se crapă casele din cauza stării proaste a asfaltului şi a traficului greu.
Un român traficant de cocaină se numătră printre cei 266 de urmăriţi internaţional pentru comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, în cadrul unei operaţiuni globale declanşate de Interpol luni dimineaţă, la care participă poliţişti din 46 de ţări.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în parteneriat cu Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” - Cluj-Napoca, organizează miercuri, 18 decembrie 2013, cu începere de la ora 13, vernisajul expoziţiei intitulate „Bradul nostru de Crăciun”.
Echipa engleză Manchester City, la care evoluează portarul Costel Pantilimon, va întâlni formaţia spaniol FC Barcelona în optimile de finală ale Ligii campionilor, s-a stabilit, luni, la Nyon, în urma tragerii la sorţi.
O societate comercială a fost sancţionată de poliţişti pentru comercializarea pomilor de Crăciun fără provenienţă legală. În plus alte șase persoane au fost prinse încercând să vândă brazi fără acte.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Legea amnistiei este în dezbatere publică şi va rămâna astfel până la data de 1 februarie, pentru a se vedea că nu reprezintă "o chestie ilegală".
În zilele de 25.12.2013 respectiv 01.01.2014 Salina Turda nu va avea program cu publicul, în restul zilelor programul de funcționare va fi cel normal afișat pe site, anunță conducerea SC.Salina Turda Durgău SA.
O prostituată de 26 de ani din Cluj-Napoca, care a întreţinut relaţii sexuale cu politicieni şi oameni de afaceri din Cluj şi Bucureşti, a aflat săptămâna trecută că are HIV.
Lucian Bolcaş, propus de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a venit la sediul Guvernului, pentru o discuţie cu liderul PSD, premierul Victor Ponta.
Un proiect al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), SMURD Cluj, Colegiului Naţional Mihai Viteazu Turda şi Liceului Teoretic Alexandru Papiu Ilarian Dej a fost nominalizat pentru un premiu de popularitate în Germania.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Specială – Centru de Resurse şi Documentare privind Educaţia Incluzivă/Integrată, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, organizează astăzi, de la ora 12.00, vernisajul expoziţiei "Miracolul Naşterii Domnului prin ochi de copil".
Primul ansamblu de balet pe gheață din lume și singurul autorizat să poarte această titulatură, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg, revine la Cluj-Napoca pentru al treilea an consecutiv.
Erupția vulcanului Etna, în Sicilia, a antrenat închiderea aeroportului din Catania, situat în apropiere, din cauza coloanelor de cenușă care se ridică spre cer, informează AFP, citând surse aeroportuare.
Președintele Federației Comunităților Evreiești, Aurel Vainer, a spus pentru Der Spiegel că apartenența lui Lucian Bolcaș la un partid ultranaționalist și antisemit trebuie luată în seamă dacă se propune numirea acestuia la Curtea Constituțională.
Un accident de circulaţie a avut loc duminică noaptea în centrul Clujului pe Calea Dorobanţilor. Un autoturism Mercedes s-a răsturnat după ce şoferul a pierdut controlul maşinii. În urma impactului, bolidul de lux a fost distrus.