monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Olanda reiterează faptul că nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Ambasada Olandei la Sofia a anunţat miercuri, pe site-ul său, că guvernul olandez nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, reacţionând astfel la informaţiile apărute marţi în presa bulgară privind acest subiect sensibil pentru cele două ţări, informează BTA şi Novinite.com.

FMI îi recomandă Portugaliei reducerea cheltuielilor

Fondul Monetar Internaţional (FMI) i-a recomandat Portugaliei, ţară care beneficiază de un ajutor financiar acordat de FMI şi UE, să micşoreze numărul funcţionarilor şi, în acelaşi timp, să reducă salariile acestora şi pensiile, în scopul de a face economii de 4 miliarde de euro, a semnalat, miercuri, un cotidian portughez, potrivit AFP.

Danileţ: Am onoare, dar nu am motiv să demisionez

Judecătorul Cristi Danileţ a declarat, miercuri, că şi-a exprimat un vot în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru care nu poate fi revocat, precizând totodată că el are onoare, dar nu are motiv să demisioneze.

Ungaria și Bulgaria, sancționate mai dur

Sancţiunile dictate de FIFA Ungariei şi Bulgariei par să arate o schimbare de tactică a forului fotbalistic internaţional în abordarea cazurilor de rasism pe stadioane, constând în adoptarea unor pedepse mai dure.

Se teme USL de votul poporului?

În PNL există un curent majoritar în favoarea modificării Constituţiei astfel încât preşedintele să fie ales de către Parlament, iar România să devină republică parlamentară.

Guvernul amână modificarea taxei auto

Guvernul a amânat miercuri modificarea taxei auto la cererea ministrului Mediului, Rovana Plumb, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după şedinţa Executivului, scrie Agerpres.

Dragnea: Taxele locale neindexate vor creşte anul viitor dacă nu apar modificări

Autorităţile locale care menţin taxele şi impozitele la nivelul din 2012 vor fi obligate să aplice anul viitor un cuantum indexat cu inflaţia, conform hotărârii de guvern din luna decembrie, dacă pe parcursul acestui an nu vor fi decise alte modificări, potrivit vicepremierului Liviu Dragnea.

Soţia lui Sergiu Nicolaescu intenţionează să ridice un monument în memoria regizorului

Soţia regizorului Sergiu Nicolaescu, Dana Nicolaescu, precizează, printr-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că urna cu cenuşa regretatului cineast a ajuns în posesia sa şi anunţă că intenţionează să ridice un monument în memoria regizorului.Ea arată că monumentul ar urma să fie ridicat până la data de 13 aprilie, când regretatul regizor ar fi împlinit 83 de ani şi că detaliile privind monumentul vor fi comunicate în următoarea lună, scrie Mediafax.

Niculescu, în sferturi la Hobart

Monica Niculescu s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 235.000 de dolari, după ce a învins-o pe chinezoaica Peng Shuai în trei seturi, cu 3-6, 6-4, 6-4.

„Pistolarul” de la Galeriile Ferdinand rămâne, în continuare, după gratii

Fiul patronului Galeriilor Ferdinand, Marius Moga, cel care a tras, în luna decembrie, două focuri de armă în incinta centrului comercial din municipiul Cluj-Napoca rămâne în continuare după gratii, după ce judecătorii Tribunalului Cluj au respins recursul la cererea sa de eliberare provizorie sub control judiciar, cerere respinsă iniţial de Judecătoria Cluj-Napoca.

Proxenet, prins la Turda

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Turda l-au identificat pe Dorian M. de 37 ani, din Turda care în perioada anilor 2011-2012 a îndemnat o femeie să practice prostituţia şi a obţinut foloase materiale de pe urma acesteia.

Boc: „Există investitori dispuși să preia Universitatea“

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca,susţine că există mai mulţi investitori dispuşi să preia FC Universitatea Cluj, însă aceştia aşteaptă lămurirea situaţiei actualilor acţionari, din punct de vedere juridic şi penal.

Judecătorii clujeni vor să-l revoce pe Cristian Danileţ din CSM

Magistraţii clujeni sunt nemulţumiţi de faptul că judecătorul Cristian Vasilică Danileţ a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în contra celor însuşite în proiectul de candidatură. Cristian Danileţ se numără printre cei care au votat-o pe Oana Hăineală în fruntea CSM.

Un clujean, cercetat pentru evaziune fiscală

Poliţiştii Compartimentului de Investigare a Fraudelor Câmpia-Turzii l-au identificat pe Ioan S. de 38 ani care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada mai 2008- octombrie 2010, nu şi-a plătit obligaţiile fiscale datorate bugetului de de stat, respectiv a TVA-ului și a impozitului pe profit, în valoare totală de 392.426 lei.

Vezi care sunt priorităţile Primăriei pentru anul 2013

Principala prioritate a Primăriei Cluj-Napoca pentru anul 2013 este derularea proiectelor cu fonduri europene. Unele dintre aceste proiecte sunt în derulare, altele sunt în faza de organizare a licitaţiei, iar altele sunt în stadiu avansat de lucru.

Premiile BAFTA 2013: Vezi ce film a primit cele mai multe nominalizări

Filmul "Lincoln", ce prezintă eforturile depuse de fostul preşedinte american Abraham Lincoln pentru a pune capăt sclaviei, în care rolul principal este interpretat de actorul Daniel Day-Lewis, a primit, miercuri, cele mai multe nominalizări - 10 - la premiile BAFTA.

Marga şi-a INSTALAT NEPOATA ŞEFĂ la ICR

Andrei Marga a numit-o în funcţia de secretar general adjunct al Institutului Cultural Român (ICR) pe Eunicia Maria Trif, nepoata lui, potrivit evz.ro.

Rachete Patriot germane, în drum spre Turcia

Două baterii de rachete Patriot germane destinate Turciei au fost îmbarcate marţi pe nava ''Suecia Seaways", care a părăsit portul Lubeck-Travemunde (nord-estul Germaniei), informează Xinhua.

SUA analizează ipoteza unei retrageri totale din Afganistan

Preşedintele american Barack Obama analizează posibilitatea de a nu mai lăsa niciun soldat american în Afganistan după 2014, când este prevăzută retragerea din această ţară, a anunţat marţi un oficial american de rang înalt, în timp ce preşedintele afgan se află în vizită în SUA. Scenariul potrivit căruia toţi militarii americani vor pleca în 2014 "ar putea fi o ipoteză pe care o analizăm", a afirmat consilierul adjunct pentru securitate internă al lui Obama, Ben Rhodes, întrebat dacă preşedintele are în vedere această opţiune, scrie Mediafax.