monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Toyota a redevenit cel mai mare constructor auto din lume în 2012

Grupul auto american General Motors (GM) a anunţat luni că în 2012 a vândut 9,2 milioane vehicule la nivel mondial, în creştere cu 2,9% în ritm anual, ceea ce înseamnă că grupul american a pierdut poziţia de cel mai mare constructor auto din lume în defavoarea rivalului japonez Toyota, transmite AFP.

Spaniola, pe locul al doilea între limbile cele mai vorbite în lume, cu 495 de milioane de vorbitori

Limba spaniolă se află pe locul al doilea, după limba chineză, între limbile cele mai vorbite în lume, potrivit numărului de persoane care o folosesc - 495 de milioane. Informaţia a fost furnizată luni, la prezentarea anuarului Institutului Cervantes pentru 2012, "Spaniola în lume/'El espańol en el mundo", după cum transmite postul public de televiziune, scrie Agerpres.

Ping-pong cu priorităţile clujenilor

Autorităţile locale recunosc, indiferent de culoarea politică, care sunt principalele proiecte pentru clujeni, însă foarte multe dintre acestea sunt şi acum în stand-by.

Andrei Marga ştia că nu poate să facă angajari la ICR

Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, este acuzat că şi-a promovat apropiaţii în funcţii cheie și că aceştia ar fi ocupat posturile vacante înainte de desfăşurarea concursului.

COMUNICAT DE PRESĂ DGFP

În data de 18 şi 31 ianuarie  2013 , ora 10, vor avea loc la sediul DGFP Cluj, et. 2, cam. 219, întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri,  având ca  temă:

Mihai Eminescu, omagiat, mâine, la Cluj-Napoca

Împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu va fi marcată, mâine, la Cluj-Napoca prin depunere de jerbe de flori la statuia din faţa Teatrului Naţional şi spectacole de poezie şi muzică.

Universitatea s-a reunit pe Cluj Arena

Lotul Universității s-a reunit luni la Cluj Arena, sub comanda antrenorului Marius Popescu. 24 de fotbaliști au fost prezenți, printre care s-au numărat și câțiva juniori din echipa care a câștigat campionatul în sezonul trecut.

Farmec are „garanţia calităţii”

Producătorul clujean de cosmetice a primit, în urma unui audit de certificare în acord cu Standardul ISO 22716:2007, Certificatul de Bună Practică de Fabricaţie, o garanţie că procesele şi produsele finite sunt fabricate şi controlate după proceduri şi standarde de calitate adecvate, că sunt sigure pentru sănătatea umană şi sunt puse pe piaţă numai după verificare şi autorizare.

Modificările Codului Fiscal cer explicaţii

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj continuă, şi în această lună, seria de întâlniri cu contribuabilii cu scopul clarificării modificărilor aduse la Codul Fiscal, de această dată fiind vizate sistemul „TVA la încasare” şi normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.

O MULTINAŢIONALĂ vrea să investească la Cluj 1 MILIARD DE EURO

Consiliul Judeţean Cluj este în negocieri avansate cu o companie multinaţională care intenţionează să investească 1 miliard de euro într-o facilitate de producţie în parcul industrial Tetarom III din Jucu, unde a funcţionat până anul trecut şi fabrica de telefoane Nokia, potrivit zf.ro.

Antonescu vrea congres extraordinar al PNL în 23-24 februarie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că propunerea sa este ca Delegaţiei Permanente a partidului, ce ar putea avea loc peste o săptămână, să îi fie propusă organizarea congresului extraordinar al formaţiunii în 23-24 februarie.

Pedro Proenca, cel mai bun arbitru în 2012

Portughezul Pedro Proenca a fost desemnat arbitrul anului 2012, într-un clasament al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) dat publicităţii luni.

10.000 de lei - libertatea puşcaşului de la Galeriile Ferdinand

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au stabilit, luni, o cauţiune de 10.000 lei, pentru eliberarea omul de afaceri Marius Moga din arest preventiv. Moga este cel care în luna decembrie a anului trecut a tras două focuri de armă în magazinul Galeriile Ferdinand.

Numărul bugetarilor s-a redus în 2012 cu 15.000 de persoane

Numărul bugetarilor a scăzut în anul 2012 cu 15.000 de persoane, de la 1,202 milioane persoane la 1,187 milioane persoane, iar pe parcursul anilor de criză economică reducerea a fost de peste 200.000 de persoane în sectorul public.

Un MILION de EURO pentru aeroportul din Cluj-Napoca

Uniunea Europeană va finanţa cu un milion de euro o serie de studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.

O turdeancă, calificată la campionatul European de Şah Şcolar!

Eleva turdeancă Noemi Bencze a reuşit să devină campioană naţională, la proba de şah-dezlegări (categoria 9-11 ani), prin intermediul Campionatului Naţional de Şah Şcolar, care a avut loc în staţiunea Călimăneşti-Căciulata. La acest campionat, concurentele de la Campionatul naţional şcolar primesc probleme de tematică şahistă, pe care trebuie să le rezolve într-un timp limitat, fiind punctate pentru corectitudinea rezolvării şi pentru timpul în care au reuşit să soluţioneze problemele date. Noemi Bencze a reuşit să se califice la campionatul European de şah şcolar, iar în plus s-a clasat pe locul III la şah blitz (rapid), iar la şah clasic s-a clasat pe locul 4, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 3, reuşind să acumuleze 6 puncte din 9 posibile. În aceeaşi competitie, turdeanul Sipoş Sony (7 ani) s-a clasat pe locul 11 la categoria sa de vârstă (7-9 ani), iar la şah-dezlegari a terminat pe pozitia 11, în condiţiile în care practică şahul organizat abia de două luni.

Cumpără sau nu Primăria Cluj-Napoca hotelul Continental?

În şedinţa de luni a Consiliului Local, consilierii au fost înştiinţaţi că Primăria a primit o notificare de vânzare a hotelului Continental. Firma Expert Insolvență SRL a transmis că statul român, prin Ministerul Culturii, a anunțat că nu înțelege să-și exercite dreptul de preempțiune, ca atare, firma solicită acum Primăriei să-și exercite acest drept.

OFICIAL: De astăzi se reia plata impozitelor şi taxelor locale

Consilierii locali, întruniţi în şedinţă extraordinară, au votat în unanimitate, luni dimineaţa, menţinerea taxelor şi impozitelor locale la acelaşi nivel ca şi în 2012. Primarul Emil Boc a anunţat că de luni, 14 ianuarie, se reia plata acestora. De asemenea, consilierii locali au decis ca din 2014 taxele şi impozitele locale se vor majora cu 16%.

Vezi cine sunt CÂȘTIGĂTORII GLOBURILOR DE AUR 2013

Cea de-a 70-a ediţie a premiilor GLOBUL DE AUR, decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA), a avut loc la Los Angeles şi a fost prezentată de actriţele de comedie Tina Fey şi Amy Poehler.