monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

România va negocia amânarea liberalizării preţului la gaze

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în contextul referirilor la îndeplinirea angajamentelor României faţă de FMI, că se va încerca o replanificare a liberalizării preţurilor la energie şi gaze, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici.

Cursuri de bune maniere pentru copii

Copiii clujeni cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani sunt invitaţi să urmeze anumite cursuri de pregătire organizate de Asociaţia „Clever children”.

300 de viitori arheologi, în practică pe teren

Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai'” (UBB) va derula, timp de doi ani, proiectul cu tema „Viitorul trecutului - program de practică pentru studenţi”, cu o finanţare nerambursabilă în valoare de circa 1,3 milioane de lei din Fondul Social European.

Arta naivă a lui Savonea la Muzeul de Artă

Muzeul Naţional de Artă Cluj invită publicul joi, 2 februarie, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei „Vasile Savonea”, deschisă publicului în perioada 2 - 19 februarie 2012.

Filme de Eva Ionesco şi Radu Mihăileanu, la premiile César 2012

Filmele „La source des femmes”, de Radu Mihăileanu, şi „My Little Princess”, de Eva Ionesco, au primit câte două nominalizări la premiile César, care au fost anunţate vineri, la Paris, informează site-ul evenimentului.

Fani, nostalgici și curioși, la concertul Nazareth

Legendara trupă scoţiană Nazareth, lansată în anii '70-'80, a concertat sâmbătă seară pe scena Casei de Cultură a Studenților, în fața a câteva sute de clujeni, de toate vârstele, veniți să-i vadă.

Triplă aniversare la Filarmonica de Stat Transilvania

La sfârşitul săptămânii trecute, în foaierul Casei de Cultură a Studenţilor s-a desfăşurat festivitatea de premiere ai membrilor de onoare al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

Victorii pentru echipele de volei

Echipele de volei masculin şi feminin ale Universităţii Cluj au câştigat meciurile disputate în weekend. Băieţii antrenaţi de Bogdan Tănase au învins acasă formaţia CSM Bucureşti, cu 3-1.

Record mondial la patinaj viteză

Sportiva canadiană Christine Nesbitt a stabilit un nou record mondial în prima zi a Campionatelor Mondiale de patinaj viteză-sprint, competiţie care a debutat sâmbătă la Calgary (Canada).

Incident violent la un meci de cricket

Un arbitru de crichet l-a lovit cu bâta pe un tânăr spectator de 15 ani, la un meci de amatori din Bangladesh, lovitură soldată cu decesul adolescentului, după o dispută privind o decizie controversată, a anunţat, duminică, poliţia locală.

Campionii, depăşiti clar de BC Mureş

„U“ Mobitelco BT a suferit una dintre cele mai drastice înfrângeri din ultimii ani, chiar pe teren propriu. „Alb-negrii“ au fost învinşi de BC Mureş cu 76-54.

Romgaz cumpără gaze naturale pentru zilelele geroase

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş a demarat importurile de gaze naturale pentru asigurarea consumului în zilele geroase, a anunţat SNGN Romgaz, într-un comunicat remis duminică Agerpres.

Pierderi cu 68% peste nivelul bugetat la CFR Marfă

CFR Marfă a încheiat anul trecut cu pierderi de 133,5 milioane lei, mai mari cu 67,9% faţă de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, de 79,5 milioane lei.

Premii pentru clujenii care împlinesc 100 de ani

Consilierii locali vor vota în şedinţa de consiliu de mâine proiectul de hotărâre prin care clujenii care au împlinit 100 de ani vor fi premiaţi cu câte 2.000 lei.

Amenzi pentru necurăţarea trotuarelor

Aproape 40 de clujeni au fost amendaţi săptămâna trecută din cauză că nu şi-au curăţat trotuarele de gheaţă şi zăpadă.

Lucrezi în ger? Vezi ce drepturi ai!

Angajatorii care nu respectă legea în ceea ce priveşte protejarea salariaţilor care lucrează în aer liber riscă amenzi cuprinse între 1500 şi 2500 de lei.

ACTA, „inamicul“ lui Ponta

Liderul PSD, Victor Ponta a declarat zilele trecute că, dacă USL va ajunge la guvernare, va suspenda aplicarea acordului anti-piraterie ACTA.

UDMR pregăteşte sesiunea de primăvară

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a declarat ieri că a convocat pentru marţi două şedinţe, una la nivelul conducerii formaţiunii, şi alta cu grupurile parlamentare, în care se va discuta despre pregătirea sesiunii parlamentare de primăvară şi despre alegerile locale care vor avea loc în acest an.

Parlamentarii Puterii nu mai vor „corn şi lapte“

Mai mulţi parlamentari ai coaliţiei, cea mai mare parte deputaţi PDL, propun, printr-o iniţiativă legislativă, înlocuirea programului „Cornul şi Laptele" cu „pachetul alimentar” în limita unei valori zilnice de 1,17 lei/elev sau preşcolar, sumă care poate fi suplimentată de autorităţile locale, arată realitatea.net.

852 de posturi vacante la Cluj

Şi în această săptămână, judeţul Cluj se situează pe primul loc, la nivel naţional, în ceea ce priveşte locurile de muncă vacante.

163.000 de autoturisme înmatriculate în Cluj

Numărul autoturismelor din parcul auto naţional a crescut anul trecut cu 15.661 de maşini, reprezentând un avans de doar 0,36% faţă de anul precedent, şi a ajuns la 4.323 milioane de unităţi.

Tarom şi-a redus pierderile cu 24% anul trecut

Tarom şi-a redus anul trecut pierderile cu 24,16% faţă de anul precedent, de la 332,5 milioane lei la 252,18 milioane lei, dar acestea sunt în continuare mai mari faţă rezultatul negativ din 2009, de 234,7 milioane lei.

Parastas la un an de la decesul ÎPS Bartolomeu

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca s-a oficiat, în cursul zilei de ieri, slujba de parastas a fostului mitropolit Bartolomeu, de la al cărui deces s-a împlinit un an.

Atenţie! Urmează 5 zile de ger

Judeţul Cluj se află sub cod galben de ger până pe 3 februarie, alături de alte 36 de judeţe. Ce sfaturi au medicii?

Proteste în urma semnării acordului ACTA

Reprezentanţi ai 22 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat joia trecută, la Tokyo, un acord internaţional de protejare a drepturilor de autor intitulat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement).

UDMR va analiza serios oportunitatea declanşării alegerilor parlamentare anticipate

UDMR va analiza săptămâna viitoare, în cadrul forurilor de decizie, oportunitatea declanşării alegerilor parlamentare anticipate, procedură care ar mai „linişti vocea străzii” şi ar asigura un consens cu opoziţia, a declarat, agenţiei Mediafax, vicepreşedintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely.

Premierul Emil Boc, la Palatul Cotroceni

Premierul Emil Boc se află, duminică, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu, potrivit unor surse politice citate de Agerpres.