monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Legenda pianistului 1900” cu Claudiu Bleonţ

Cunoscutul actor Claudiu Bleonţ va fi prezent astăzi pe scena Teatrului Naţional din Cluj în spectacolul „Novecento” sau „Legenda pianistului 1900”.

Spectacolul va avea loc de la ora 19.00. Piesa reprezintă viaţa romanţată a muzicianului Danny Boodmann T.D. Lemon, supranumit Novecento. Spectacolul este realizat de către regizoarea Andra Negulescu, cu participarea cunoscutului actor Claudiu Bleonţ. Andra Negulescu semnează şi adaptarea după excelentul text scris de Alessandro Barrico.Acţiunea se desfăşoară într-un decor minimalist, avându-l ca pilon pe Claudiu Bleonţ, care reuşeşete, cu măiestrie, să interpreteze toate rolurile personajelor, încercând să întrupeze fantastica poveste a celui mai mare cântăreţ de jazz din lume, pianistul Danny Boodmann TD Lemon (Novecento). Acesta îşi petrece întreaga viaţă la bordul vaporului de croazieră „Virginian”.Spectacolul este astfel făcut încât să ne poată induce, prin intermediul jocului şi al rostirii actorului, imaginea oceanului albastru, a vaporului alb, pe Novecento cântând la pianul negru, lucios, războiul gri, dinamita roşie... Imaginile se succed filmic în mintea spectatorului. Fiecare se poate regăsi în gândurile, temerile sau revelaţiile lui Novecento. Ciudata poveste a vieţii unui om care nu părăseşte niciodată vaporul este redată simplu, direct, prin glasul şi muzica pianistului.