monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Prea puţin somn strică. Dar şi prea mult.

Un studiu realizat în Marea Britanie relevă că îmbătrânirea creierului poate fi mai rapidă la persoanele care dorm prea puţin, dar şi la cei care întârzie prea mult în pat.

Moţiunea pe sănătate nu a trecut

Reprezentanţii din Cluj ai Opoziţiei au declarat pentru monitorul, înainte de votul din plenul Camerei Deputaţilor că “indiferent de rezultatul de la votul moţiunii pe sănătate, problemele din sistem nu se vor rezolva curând”.

Fraude cu cărţi medicale trase la xerox

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 şi ofiţeri de la Direcţia de Investigare a Fraudelor din IGPR au efectuat opt percheziţii domiciliare în Bucureşti, Bistriţa, Cluj Napoca şi Iaşi, pentru prinderea unor persoane ce comercializau în centre universitare lucrări piratate ale unei edituri medicale.

Încă două zile până la târgul EcoLogica

Cel mai mare târg de energie regenerabilă şi construcţii ecologice din Transilvania – EcoLogica – îşi deschide porţile în data de 12 mai în parcarea centrului comercial Cora.

O nouă faţă pentru Canalul Morii

Tronsonul Canalului Morii cuprins între strada Regele Ferdinand şi Piaţa Mihai Viteazu a fost reabilitat. Clujenii sunt invitaţi să se plimbe în zona pietonală nou creată.

Expoziţie de fotografie

Mâine, de la ora 18, la Maitresse Maison Store, de pe strada Samuil Micu, nr. 4, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Distorsiuni”, semnată de Ionel Onofraş.

Prezentări de modă, în centrul Clujului

În perioada 25-27 mai va avea loc pe străzile Clujului „Men’s Fashion Week”, eveniment ce va reuni cunoscuţi designeri autohtoni, tineri designeri, brand-uri internaţionale, specialişti în hair-styling şi make-up şi peste 70 de modele.

CFR, doar egal cu Gloria

Bistriţenii au fost aproape să câştige în Gruia şi să se salveze practic de la retrogradare, dar CFR a revenit în joc după pauză.

Programul etapei 33

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat azi programul şi televizările meciurilor din cadrul etapei cu numărul 33 a Ligii 1, penultima din acest sezon.

Ciorcilă, finalist la Mediaş

Patrick Ciorcilă, tenisman legitimat la Winners Tennis Club Cluj, a pierdut finala de dublu a turneului ITF desfăşurat recent la Mediaş.

Horoscop 10 mai

BERBEC Se anunţă o zi deosebită, cel puţin pe plan sentimental. La o petrecere, faceţi cunoştinţă cu o persoană deosebită. S-ar putea ca atracţia să fie reciprocă şi să ajungeţi la o prietenie durabilă. Vă sfătuim să nu plecaţi urechea la vorbele unui aşa-zis prieten, care ar putea fi invidios.

220 de filme din 44 de ţări la TIFF

220 de filme din 44 de ţări îi aşteaptă pe clujeni la cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) - ediţie aniversară.   Publicul va avea ocazia să vadă peste 200 de filme în cinematografele din Cluj-Napoca a anunţat azi Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului.

Premii pentru elevii pasionaţi de lectură

Şcoala Elf, în parteneriat cu ISJ Cluj, a organizat şi în acest an concursul de literatură „Anul Cărţii”, dedicat elevilor claselor III-VI din judeţ.

Falimente în industria hotelieră?

Conducerea Asociaţiei Hotelierilor Clujeni susţine că în curând vom asista la falimente în industria hotelieră dacă taxa hotelieră nu va scădea.

Studenţii promovează un stil de viaţă sănătos

Organizatia Studenţilor Farmacişti Cluj-Napoca (OSF) desfăşoară, în perioada 9-20 mai, campania “Sănătatea ta, mai presus de toate!” prin care promovează stilul de viaţă sănătos. Acţiunea se adresează atât adulţilor cât şi şcolarilor şi preşcolarilor.

Roboţelul Nao ajută copiii cu autism

Psihoterapeuţii de la Facultatea de Psihologie Cluj-Napoca au început al doilea test din acest an destinat copiilor care suferă de tulburări din spectrul autist, realizat cu ajutorul robotului Nao.

Donaţie: aparate de monitorizare a sugarilor

Peste 400 de seturi de echipament de monitorizare a sugarilor cu apnee în somn au fost donate şi vor funcţiona în 80 de spitale de pediatrie şi secţii de neonatologie din ţară.

PSD-iştii împart Constituţii

Social democraţii clujeni au demarat o acţiune „de educare a populaţiei” în ceea ce priveşte prevederile din Constituţie.

373 mil. lei pentru drumurile judeţene

Consiliul Judeţean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare privind noul proiect de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene în perioada 2011 – 2015, organizat pe cinci loturi.

Calea Turzii, modernizată

Consilierii locali clujeni vor lua în discuţie, în şedinţa ordinară de astăzi, aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici în vederea modernizării străzii Calea Turzii, una dintre cele mai importante artere de intrare-ieşire din municipiu.

Facebook a renunţat la butonul ‘Comment’

După schimbarile interfeţei de la finalul anului trecut,  introducerea unui nou modul de afişare a pozelor, Facebook a introdus pe profilurile membrilor o nouă caracteristică pentru comentarii, spun expertii paginii Facebook.

„U“ Cluj, învinsă de Pandurii

Universitatea Cluj a pierdut meciul din deplasare de duminică seara cu Pandurii Târgu Jiu, 0-2, iar Machado a fost eliminat în ultimul minut.