Politică
Proiectele Consiliului Judeţean, prezentate de Ziua Europei
Consiliul Judeţean Cluj a participat la manifestările dedicate Zilei Europei, având un stand la acţiunea desfăşurată în zona pietonală Matei Corvin.
Consiliul Judeţean a prezentat materiale informative despre Uniunea Europeană, precum şi principalele proiecte aflate în curs de derulare la nivelul instituţiei (Elaborarea strategiei de dezvoltare a judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020, Clujul-peisaj cultural, SMART+ - miniprogram pentru inovarea IMM-urilor, Reabilitarea şi modernizarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Recuperare, Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor, Modernizarea şi eficientizarea serviciilor publice de evidenţă a persoanelor din Judeţul Cluj).
„De asemenea, pentru ca cetăţenii să fie cât mai bine informaţi în legătură cu istoricul instituţiilor europene şi cu programele desfăşurate de Consiliul Judeţean Cluj, vizitatorilor acestui târg le sunt distribuite materiale informative cuprinzând informaţii referitoare la semnificaţia zilei de 9 mai, statele membre ale Uniunii Europene, fondurile europene care se pot accesa, programele comunitare, simbolurile europene, precum şi pliante cuprinzând datele de contact şi atribuţiile Consiliului Judeţean şi ale instituţiilor care funcţionează sub autoritatea acestuia”, au explicat reprezentanţii administraţiei judeţene prin intermediul unui comunicat de presă.