Doar jumatate din populatia României munceste, arata datele Institutului National de Statistica (INS). Astfel, rata de ocupare a populatiei în vîrsta de munca (15-64 de ani) a fost, în primul trimestru din 2010, de 57%, iar rata somajului, dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM), a fost de 8,1%. Mai exact, datele INS arata ca, dintre persoanele cu vîrste de peste 15 ani (în total 18 milioane), 8,5 milioane sînt inactive, aici intrînd cei peste 5,5 milioane de pensionari, dar si elevii si studentii care nu au un loc de munca, plus cei care nu presteaza nici o activitate si nu sînt înregistrati ca someri. Reluînd calculele, la cele 8,5 milioane de persoane inactive, se adauga si cei 787.000 de someri români, astfel ca cifrele finale arata ca 1 angajat român sutine alti 1,4 care nu fac nimic. În ceea ce priveste vîrstele celor care nu au loc de munca, majoritatea somerilor sînt tineri care au între 15 si 24 de ani, rata somajului în rîndul acestora depasind 22%. Valorile somajului calculate dupa metoda BIM se apropie destul de mult de cele anuntate de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca, ale carei calcule arata un somaj cuprins între 8,1% si 8,4% pentru perioada ianuarie-martie.
Clujul este printre judetele fruntase la numarul de persoane care semneaza pentru un loc de munca în afara tarii, potrivit unei centralizari realizate de portalul Tjobs.ro. Astfel, în acest an, pîna la finalul lunii iunie, au fost semnate 72.462 de contracte de munca în strainatate, încheiate pentru o perioada de 3, 6, 9 si 12 luni. Dintre acestea, 3,6% au fost din Cluj, ceea ce înseamna ca putin peste 2.600 de persoane au plecat din Cluj sa lucreze „în afara“ în primele 6 luni ale anului. În ceea ce priveste salariile cîstigate de acestia, o medie ar fi 1.350 de euro/luna, potrivit reprezentantilor Tjobs.ro: „Cei 72.462 de români care lucreaza în strainatate prin contracte semnate prin intermediul Agentiilor de Recrutare cîstiga lunar 97.823.700 de euro, salariul mediu combinat fiind de 1.350 de euro/luna“. Cele mai bine platite posturi par sa fie cele de pe platformele de petrol si gaze – peste 5.000 de euro lunar, urmate de cele din domeniul medical – 4.500-5.000 de euro/luna, constructii – 3.500-4-000 de euro/luna si consultanta sau management - 3.000-3.500 de euro/luna.
Andrei Marga nu mai incape in UBB de "oamenii lui Boc". Probabil din ziua in care Crin Antonescu il peria foarte academic: "Clujul inseamna Andrei Marga, nu Emil Boc"Universitatea „Babes-Bolyai“ (UBB) a decis ca acele cadre didactice care lucreaza si la institutii publice locale sau centrale nu vor mai fi salarizate „integral“, ci vor fi trecute la „plata cu ora“. Masura luata ieri de Consiliul de Administratie al Universitatii „Babes-Bolyai“ tinteste direct spre o mina de cadre didactice ale universitatii, care ocupa functii publice in ministere si care sint acuzate ca si-ar tine orele doar in weekenduri sau ca ar trimite „rude necalificate“ sa le tina cursurile. Acuze fara tinta si vinovati nenumiti„Unele persoane se angajeaza in functii in institutiile publice de la nivel regional si national. Faptul este normal si s-a petrecut de multe ori. Doar ca, din nefericire, sint mai nou astfel de persoane care pretind sa fie salarizate integral de Universitatea «Babes-Bolyai», cu toate ca nu sint cotidian in actiunile cu studentii si nu desfasoara cercetare stiintifica. Ele lucreaza cotidian in alta parte. Pe de alta parte, unele dintre aceste persoane recurg – fapt fara precedent – la falsificarea situatiilor, trimitindu-si rude necalificate sa sustina ore, in locul lor. Unele dintre aceste persoane au prestatie stiintifica sub minimul cerut de postul universitar pe care il ocupa“, motiveaza Consiliul de Administratie al Universitatii „Babes-Bolyai“ decizia luata. Astfel, de acum incolo „nu se mai aproba acordarea de salariu sau cumul pentru astfel de cazuri, remunerarea facindu-se in sistemul de plata cu ora“, mentioneaza acelasi document. Comunicatul prin care Consiliul de Administratie al UBB a anuntat decizia nu nominalizeaza nici o persoana anume, nici nu aduce o dovada concreta a vreunei ilegalitati comise de cineva. Motivul invocat, evitarea „dublei salarizari“Pentru evitarea dublei salarizari, persoanele in cauza trebuie sa isi clarifice situatia profesionala in termen de o saptamina de la preluarea responsabilitatii din administratie, mai spune acelasi comunicat al Universitatii „Babes-Bolyai“. Oficialii UBB au subliniat in acelasi document ca universitatea nu va contrasemna programe europene accesate „profitindu-se de functii trecatoare in administratie“. Fierea politica, varsata anonimComunicatul institutiei este „semnat anonim“, autorul deciziilor luate si comunicate presei fiind „Consiliul de Administratie“ al UBB, si contine referiri de-a dreptul transparente la politica. „… astfel de persoane contribuie la decizii gresite de taiere de salarii si pensii pentru populatie, in vreme ce pentru sine cauta sa prezerve doua sau trei surse“, scrie in documentul UBB, referire la decizia Guvernului de a reduce cheltuielile bugetare, iar in finalul comunicatului „Universitatea «Babes-Bolyai» isi exprima indignarea fata de situatiile amintite“ (...) „in acest moment in care in tara se sufera de urgia deciziilor inadecvate si de urgia naturii“. Invatamintul e compatibil explicit cu administratiaUnde „scirtiie“ decizia Consiliului de Administratie al Universitatii „Babes-Bolyai“? Primo, „este ilegal sa tai drepturile salariale, atita vreme cit ele sint cistigate conform legii si prin prestarea unei munci“, spun „unii“ dintre cei invocati in comunicatul UBB, cadre didactice aflate in functii in administratie. Secundo, functiile didactice in invatamintul superior sint explicit nominalizate ca fiind exceptii de la regula incompatibilitatii in cazul demnitarilor si functionarilor publici. Mai exact, persoanelor care ocupa functii in administratie, Justitie, institutii guvernamentale etc. li se permite explicit sa desfasoare activitati didactice in universitati. Replica ironica la adresa rectorului„Cei doi «barbati» care conduc UBB, «Consiliul de Administratie» si «Biroul Senatului», critica participarea unor cadre didactice la actul de guvernare, dar nu se sfiesc sa-l felicite pe Rectorul Universitatii pentru modul in care isi atribuie lui personal, sotiei si grupului de influenta premii de excelenta“, raspund la fel de ironic, „unii“ dintre cei nenominalizati de comunicatul UBB. Ironia porneste de la premiile de excelenta decernate tot ieri de UBB lui Andrei Marga, in calitate de coordonator al grupului de cercetare „Institutul de Cercetari Europene“, respectiv sotiei rectorului, Felicia-Delia Marga, pentru „Programul integrat de limbi moderne si comunicare in afaceri si sfera publica“. O ultima curiozitate…„In ce calitate vorbeste «Consiliul de Administratie» al UBB, in calitate de vicepresedinte al PNL sau de presedinte al comisiei de educatie a PNL?“, se intreaba „unii“ dintre cei vizati de decizia conducerii universitatii.
Un numar de sapte oferte au fost depuse în cadrul licitatiei organizate de Consiliul Judetean pentru serviciile de proiectare în vederea modernizarii a sase obiective sociale cu finantare din fonduri europene. Cele sapte oferte au venit din partea Alpin Construct SRL Vulcan, Neo-Cons SRL Iasi, Micosty Proiect SRL Botosani, Prodao Ing SRL Timisoara, 4 Invest SA Cluj-Napoca, Euro Proiect 2006 SRL Ocna Mures si Interactive Design SRL Bucuresti. Lucrarile de reabilitare si modernizare a celor sase obiective presupun în principal reparatii capitale ale cladirilor (tencuieli interioare/exterioare, zugraveli interioare), reabilitarea instalatiilor sanitare, electrice, termice si de canalizare, amenajarea de trotuare si alei betonate, înlocuirea pieselor de mobilier deteriorate si dotarea cu echipament IT. M. O.
O serie de certificate de urbanism necesare pentru realizarea unor lucrari în comunele Buza si Aschileu au fost eliberate de presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise. Astfel, a fost eliberat certificatul de urbanism pentru demolarea unei constructii din satul Buza, în vederea construirii unei gradinite cu program normal, care sa adaposteasca doua sali de grupa. În corpul de cladire cu regim de înaltime P plus E se vor amenaja si alte sali necesare desfasurarii în conditii optime a programului prescolar. Investitia este necesara întrucît la ora actuala în localitatea Buza nu exista nici o gradinita, numarul mare de copii impunînd construirea uneia. De asemenea, a fost eliberat si certificatul de urbanism necesar efectuarii de reparatii capitale pentru alimentarea cu apa în localitatea Aschileul Mare, comuna Aschileu. Investitia propune reparatia capitala a sistemului de alimentare cu apa potabila a localitatii Aschileu Mare, respectiv înlocuirea retelelor de distributie, refacerea captarii si a zonei de protectie sanitara, construirea de noi fîntîni si retele de drenaj pentru suplimentarea debitului de apa. M. O.
Comuna Floresti a fost, este si, pentru unii, va fi in continuare un adevarat rai al dezvoltatorilor imobiliari: oricine construieste unde, cum si ce vrea, spun locuitorii "dormitorului" din apropierea ClujuluiAnsamblurile Dangar 1, 2, 3 si 4 erau considerate unele dintre cele mai elegante din Floresti si i-au cucerit usor pe clujeni, care se inghesuiau pentru a le cumpara. Aceasta pina in momentul in care reprezentantii Ministerului de Finante au decis sa execute silit Dangar Construct SRL din cauza restantelor la buget si, la inceputul acestei luni, i-au cerut insolventa. Insolventa bate la usa DangarPotrivit dosarului inregistrat la Tribunalul Cluj, Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Cluj a solicitat, in calitate de creditor, insolventa SC Dangar Construct SRL, sentinta in dosar fiind pronuntata pe 8 iunie. Debitorul, Dangar, a fost obligat ca, in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, sa depuna la dosar actele cerute prin lege, iar creditorii sa se inscrie la masa credala. Termenul limita pentru inregistrarea cererilor este 6 august. Pe site-ul Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscala, Dangar Construct SRL – care apartine lui Cristian Ciobica, Aurel Ignat, Dumitru Ros si Gabriel Sauciuc – figureaza cu datorii la bugetul de stat: 6.914 lei la bugetul asigurarilor sociale (4.288 de lei – datorati de angajator, 1.726 de lei – sume colectate de la angajati, 46 de lei – contributii pentru boli profesionale, 854 de lei – dobinzi si penalitati), 243 de lei la bugetul asigurarilor de somaj (din care 33 de lei dobinzi si penalitati), 2.532 de lei la bugetul asigurarilor de sanatate (1.080 de lei – datorii ale angajatorului, 1.116 lei – contributii ale angajatilor si 336 de lei – dobinzi). Datornicii, „punctati“ de calculatorPurtatorul de cuvint al DGFP Cluj, Gligor Gavris, a explicat pentru monitorul ca sumele datorate de Dangar Construct SRL nu sint mari, dar cei care nu isi platesc impozitele sint imediat „punctati“ de calculator. Pe 18 noiembrie anul trecut au fost vindute prin executare silita patru apartamente care au apartinut SC Dangar Construct SRL, imobilele fiind ipotecate, potrivit notificarii din Cartea Funciara, in favoarea Bancpost, institutia financiara care a creditat realizarea blocurilor.
Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, a anuntat instituirea unor masuri de reducere a cheltuielilor institutiei pe care o conduce. Începînd din 1 iulie s-a decis reducerea consumului de carburant pentru fiecare autoturism la 150 l/luna, restrictionarea folosirii telefoanelor fixe si mobile, folosirea cu responsabilitate si eficienta a materialelor de birotica, întretinere si curatenie, astfel încît sa se realizeze o reducere de minim 20% a cheltuielilor, reducerea consumului de cartuse pentru imprimate etc. În situatia depasirii cuantumurilor stabilite, diferenta urmeaza sa fie suportata de persoanele identificate ca responsabile. În plus, înca de la jumatatea lunii mai, Alin Tise a solicitat conducatorilor unitatilor care functioneaza sub autoritatea Consiliului Judetean sa procedeze la reducerea semnificativa a cheltuielilor. M. O.
Consiliul Judetean organizeaza licitatia în vederea atribuirii contractului de servicii pentru acordarea de produse lactate elevilor din clasele I-VIII si prescolarilor din gradinitele cu program normal din învatamîntul de stat si privat. Principalul criteriu de atribuire a licitatiei va fi pretul cel mai mic, urmînd sa fie încheiat un acord-cadru pe o perioada de 3 ani cu un operator economic pentru fiecare lot. Cele trei loturi sînt împartite dupa zonele în care vor fi livrate produsele lactate: Zona 1 – Cluj-Napoca, Huedin si comunele arondate, Zona 2 – Turda, Cîmpia Turzii si comunele arondate si Zona 3 – Gherla, Dej si comunele arondate. Termenul de depunere a ofertelor este 3 august, ora 9. Valoarea estimativa a contractului pentru toate cele 3 loturi este de 21.344.006,82 de lei, fara TVA. M. O.
Muzeul National al Unirii din Alba Iulia va gazdui, incepind de miine, expozitia de arta religioasa “De la postbizantin spre barocul european”. Aceasta este organizata in colaborare cu Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia, Muzeul de Arta din Timisoara, Muzeul National Brukenthal Sibiu, Muzeul de Istorie “Augustin Bunea” Blaj, Centrul Cultural “Jacque Maritain” Blaj, Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu National Alba, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia si Consiliul Judetean Alba. Invitatul special la vernisaj, care va avea loc miine la ora 12, este academicianul Marius Porumb de la Institutul de Arheologie si Istoria Artei din Cluj Napoca. Expozitia va putea fi vizitata pina in 15 august.
Primaria Alba Iulia organizeaza astazi prima actiune dintr-o serie convenita si perfectata printr-un contract cu AJVPS Alba ce vizeaza relocarea prin metode specifice a populatiei de ciori existenta in zona Cetatii Alba Carolina si in special in Parcul Custozza. In acest sens grupuri de vinatori vor executa focuri de arma asupra stolurilor de ciori. Efectul scontat este ca pasarile respective sa isi aleaga alte locuri pentru cuibarit. Actiunea se desfasoara intre orele 17.00 si 20.00. In acest sens populatia ce tranziteaza zona este sfatuita sa nu intre in panica. Actiunea se va desfasura in deplina siguranta, pe parcursul acesteia fiind prezenti la fata locului agenti ai Politiei locale care vor asigura perimetrele.
Inspectoratul Teritorial de Munca Alba a desfasurat zilele trecute o ampla campanie de identificare si sanctionare a cazurilor de munca fara forme legale de angajare, mai exact, munca la negru, precum si cu privire la respectarea reglementarilor legale privind relatiile de munca în domeniul comertului si alimentatiei publice. Potrivit reprezentantilor ITM Alba, au fost verificate societati comerciale din Aiud si Sebes. Au fost controlate 17 unitati, cu un numar de 123 de angajati din care 72 femei. În urma verificarilor s-au constatat 28 de deficiente cu tot atitea masuri dispuse.A fost depistata o persoana în lucru fara forme legale de angajare. Au fost aplicate 7 sanctiuni din care 6 avertismente si o amenda în cuantum de 3.000 lei pentru primirea în lucru a unei persoane fara întocmirea formelor legale de angajare.
Planul Urbanistic privind aceasta investitie a fost deja avizat si aprobat de catre comisiile de specialitate ale consiliului local, iar mai apoi aprobat prin vot in plenul consiliului. Astfel, in functie de posibilitatile investitorului, lucrarile ar putea debuta chiar in cursul acestui an. De altfel, nu este prima data cind vechile centrale sint transformate in cladiri cu utilitate diferita. Astfel de situatii au mai fost inregistrate, CT-urile devenind intre timp locatii pentru lacase de cult, institutii publice, sedii de organizatii non-guvernamentale. Este insa pentru prima data cind un bloc de locuinte va lua locul unui astfel de spatiu. PropunereIn cazul locatiei de pe strada Ariesului, proprietarul vechii centrale intentioneaza sa construiasca un bloc de locuinte cu trei etaje si 16 apartamente. De retinut ca imobilul va beneficia de aproximativ 270 de metri patrati si se afla intr-o zona de protectie a monumentelor istorice. Zona este una destinata construirii de locuinte colective cu regim mic si mijlociu deci permite derularea unei astfel de investitii. De adaugat ca investitorul va rezolva accesul pietonal si rutier prin racordarea la zonele publice din cartier, iar spatiile de parcare, in numar de 12 nu vor afecta zonele verzi din apropiere. Bineinteles, investitia va aborda si problema utilitatilor urmind ca imobilul sa fie alimentat cu apa potabila, curent electric si gaze naturale din retelele publice, iar accesul la canalizare sa fie realizat tot prin reteaua orasului. La fel ca si in cazul celorlalte blocuri construite in ultimii ani, imobilul va avea centrala proprie. De altfel, indeplinirea acestor conditii a atras dupa sine avizarea si apoi aprobarea proiectului de catre consilierii locali, fiind prima centrala termica din oras care primeste o astfel de destinatie. Cu pasi miciAdministratia locala din Alba Iulia reuseste astfel, cu pasi mici, sa rezolve problema vechilor centrale de cartier care nu au mai fost folosite de ani buni. De retinut ca la Alba Iulia sistemul centralizat de incalzire mai functioneaza doar in zona centrala si la o capacitate extrem de redusa. Din acest motiv, vechile constructii au fost fie demolate, fie scoase la licitatie pentru vinzare, fie concesionate. De altfel, administratia a reusit sa vinda citeva vechi centrale cu preturi cuprinse intre 40.000 si 85.000 de euro, cea din strada Ariesului fiind intr-o astfel de situatie. In schimb, centralele ramase sint tinta hotilor de fier vechi, reprezentind spatii pe care nimeni nu le mai poate utiliza in forma actuala, dar nici nu isi permite sa le pazeasca. Astfel ca, asemenea solutii rezolva in acelasi timp mai multe probleme ale orasului.
Conducerea Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura a aratat zilele trecute ca aceasta institutie a platit suma de 17,9 milioane lei, aferenta cererilor depuse de catre producatorii detinatori de cota care au livrat lapte in anul de cota 2008-2009. De acest sprijin financiar, acordat din fonduri europene pentru derularea masurilor de sprijinire a pietei in sectorul laptelui, au beneficiat peste 8.200 de producatori. In functie de cantitatea de lapte livrata in anul de cota 2008-2009, cuantumul sprijinului financiar a fost de 200 euro (pentru o cantitate de lapte cuprinsa intre 10 mii de litri si 20 mii de litri), de 2.000 euro (pentru o cantitate de cel putin 200 mii de litri si cel mult 500 mii de litri) sau de 1.200 euro (pentru livrari mai mari de 500 mii de litri). Pentru producatorii care au livrat o cantitate de lapte cuprinsa intre 20 mii de litri si 200 mii de litri, valoarea sprijinului financiar s-a calculat pe baza cotei individuale de livrari realizata efectiv la data de 31 martie 2009 si a coeficientului mediu de calcul. “Ajutorul financiar a fost alocat producatorilor de lapte care au depus cereri si care au indeplinit cerintele de eligibilitate, respectiv sa fie inscrisi in sistemul cotelor de lapte la APIA ca producatori cu cote de livrari de lapte pentru anul de cota 2008-2009, iar cantitatea de lapte livrata in perioada mentionata anterior sa fie mai mare de 10 mii de litri. Totodata, beneficiarii sint detinatori de cota data la 31 martie 2010”, a mentionat directorul APIA Alba, Felicia Hondola.
Grupul de clujeni care va propune cea mai buna initiativa de amenajare a unui spatiu urban din Cluj va primi din partea Fundației Comunitare Cluj (FCC) o finantare de pina la 6.500 de lei, bani care vor fi folositi pentru a da viata propunerii cistigatoare. Clujenii care vor o schimbare in comunitatea lor pot trimite propunerile de revitalizare a unei zone publice – fie un parc sau un teren de joaca – pina in 5 august, prin posta, la adresa Fundatiei Comunitare Cluj (str. Closca, nr. 6, ap. 2) sau prin email, la adresa mariana.salagean@fundatiacomunitaracluj.ro. „Comunitatea stie cel mai bine care sint nevoile orasului. Fiecare dintre noi vedem ce-i lipseste locului de joaca de linga bloc sau parcului din cartier si de multe ori am vrea sa facem ceva sa schimbam lucrurile. Ei bine, prin acest proiect, clujenii au sansa sa faca o schimbare in comunitatea lor, de exemplu, sa propuna solutii creative de reamenajare a unor parcuri dragi lor. In plus, ei vor putea sa ni se alature si sa ne dea o mina de ajutor la implementarea propunerii cistigatoare“, a precizat Simona Serban, directorul executiv al Fundatiei Comunitare Cluj. „Nu e nevoie de proiecte foarte elaborate, ideea conteaza, creativitatea si ingeniozitatea propunerii“, a spus si Mariana Salagean, manager al FCC. Conteaza creativitatea si utilitatea proiectuluiProiectul „Fiecare parc are povestea lui!“ este finantat de compania de credite de consum Provident Financial Romania. In plus, mai multi voluntari – angajati si reprezentanti ai companiei – vor participa la reamenajarea parcului sau terenului de joaca declarat cistigator. „Clujul este primul oras in care lansam acest program si speram sa primim cit mai multe propuneri din partea comunitatii clujene, fie ei asociatii de locatari, ONG-uri sau grupuri de initiativa. Cetatenii Clujului trebuie doar sa se gindeasca daca, de exemplu, in spatele blocului lor ar putea fi amenajat ceva frumos, sa se adune mai multi si sa depuna ideea de proiect. Daca vor cistiga, noi ii vom sustine“, a spus Silvia Mihalache, director comercial si relatii externe Provident. Printre tipurile de activitati care pot fi sustinute se numara cele de ecologizare, plantare, gazonare, punerea in valoare, modernizarea unor spatii de joaca sau zone verzi, dotarea cu mic mobilier urban specific (banci, indicatoare, casute pentru pasari, elemente de decor). Pentru detalii despre regulamentul concursului, accesati: http://www.fundatiacomunitaracluj.ro/parcultau .html .
Reprezentantii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba au aratat ca in aceasta saptamina, somerii din Alba pot consulta locurile de munca disponibile prin AJOFM Alba in orasele Alba Iulia, Cimpeni, Sebes, Blaj si Cugir. Piata muncii din Alba are disponibile locuri de munca pentru persoanele cu studii medii. Locurile de munca disponibile oferite somerilor prin punctele de lucru si agentiile locale din Alba sint dupa cum urmeaza: ALOFM Alba Iulia, telefon - 0258831137. Muncitor necalificat, 10; Confectioner imbracaminte, 20; Ospatar, 1; Bucatar, 1; Ingrijitor curatenie,1; Cusatori piele si inlocuitori, 6; Mecanic intretinere masini cusut, 1; Confectioner incaltaminte, 3; Cusatori masina, 4; Lucrator comercial 2. ALOFM Cimpeni - 0725225884: Confectioner imbracaminte, 20; Punct de lucru Sebes - 0725225885; Ingrijitor spatii hoteliere, 2; Camerista hotel, 2.Punct de lucru Blaj - 0725225883; Croitor, 35; Confectioner imbracaminte, 30 Muncitor necalificat pentru confectii, 30.Punct de lucru Cugir - 0725225881; Ingrijitor cladiri, 1; Masinist la masini mobile pentrut transport interior,1.
Absolventii institutiilor de învatamînt care au depasit vîrsta de 16 ani pot beneficia de o indemnizatie de somaj pentru 6 luni, în cuantum de 255 de lei, daca se înregistreaza la Agentia locala de Ocupare a Fortei de Munca în raza careia îsi au domiciliul în cel mult 60 de zile de la data absolvirii. „În general, absolventii de scoala care nu îsi gasesc un loc de munca beneficiaza de o indemnizatie echivalenta cu 70% din salariul minim pe economie“, a precizat directorul AJOFM Cluj, Daniel Don. El a subliniat ca un tînar care a iesit de pe bancile liceului sau ale facultatii beneficiaza, de asemenea, si de o prima de angajare daca reuseste sa se integreze pe piata muncii. „În situatia în care absolventul se încadreaza în cursul celor 60 de zile, pentru o perioada mai mare de 12 luni si cu program normal de lucru, beneficiaza de o prima de 425 de lei“, potrivit unui comunicat al ANOFM. Absolventii care au dreptul la indemnizatia de somaj si se angajeaza cu program normal de lucru pentru o perioada mai mare de 12 luni beneficiaza de o suma egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul daca nu s-ar fi angajat, pîna la expirarea perioadei de acordare a acesteia. „Nu ma astept ca numarul somerilor sa creasca brusc în aceasta luna din cauza faptului ca foarte multi tineri vor absolvi una sau alta dintre formele de învatamînt. Ei au 60 de zile la dispozitie pentru a se angaja, asa ca, în primele 2 luni, ei nu vor aparea în evidentele noastre“, a precizat Don.
Incepind cu data de 1 august, persoanele care nu figureaza in Registrul operatorilor intracomunitari nu pot avea un cod valabil de TVA pentru operatiuni intracomunitare, respectiv, de import-export, chiar daca acestea sint inregistrate deja in scopuri de TVA conform Codului fiscal. Potrivit purtatorului de cuvint al Directiei Generale a Finantelor Publice Alba, Iulia Miresteanu, persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile, inregistrate in scopuri de TVA, care intentioneaza sa desfasoare dupa data de 1 august operatiuni de import-export trebuie sa solicite organelor fiscale competente inscrierea in Registrul operatorilor intracomunitari, inainte de efectuarea respectivelor operatiuni. “In vederea inregistrarii in Registrul operatorilor intracomunitari, persoana inregistrata in scopuri de TVA trebuie sa completeze si sa depuna la organul fiscal competent formularul (095) “Cerere de inregistrare in/radiere din Registrul operatorilor intracomunitari” si certificatul de cazier judiciar eliberat de autoritatea competenta din Romania propriu, precum si pe cele ale tuturor asociatiilor, cu exceptia societatilor pe actiuni si ale administratorilor. Contribuabilii inregistrati in scopuri de TVA inscrisi in Registrul operatorilor intracomunitari se pot radia din acest registru fie la cererea acestora, fie din oficiu, de catre organul fiscal competent, in conditiile prevazute de lege”, a aratat Iulia Mirestean.
De acum este clar pentru toata lumea ca impozitele pentru cladiri vor creste in cazul proprietarilor de mai multe locuinte si la fel se va intimpla si in cazul detinatorilor de autovehicule cu motoare mai mari de 2.000 de centimetri cubi. Nu se stie insa cum se va aplica aceasta majorare si cine scapa de ea in anul 2010. Este insa foarte posibil ca localnicii care si-au achitat integral impozitele locale sa plateasca mai mult abia din 2011. Asa cum a decis Guvernul, impozitele pentru proprietarii de mai multe case si pentru autoturisme cu o capacitate cilindrica peste 2.000 cmc, au fost majorate substantial începind cu data de 1 iulie 2010. Vestea proasta este insa ca aceste biruri vor fi mentinute la acest nivel ridicat si pe parcursul anului 2011, Executivul mizind pe încasari mai crescute la bugetul central. In plus, impozitul pe cladiri va fi datorat indiferent de destinatia acesteia, nu numai pentru locuintele care nu sint inchiriate. Pentru astfel de situatii, impozitele au fost majorate cu 65% pentru prima cladire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua si cu 300% pentru a treia cladire si urmatoarele. Pina în prezent, statul aplica un impozit majorat daca o persoana fizica avea în proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta, dar care nu erau închiriate unei alte persoane. In plus, impozitul pe cladiri era majorat cu 15% pentru prima cladire, cu 50% pentru cea de-a doua cladire, cu 75% pentru cea de-a treia cladire si cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele. In asteptareChiar daca masurile au fost deja anuntate si sint dezbatute pe larg in mass media, dar si intre oameni, majorarea impozitelor pe cladiri datorat de persoanele fizice, precum si cea a impozitului pe mijloacele de transport cu o capacitate cilindrica mare nu au ajuns in forma oficiala la cei care ar trebui sa le incaseze. “Inca nu am gasit in Monitorul Oficial aceasta ordonanta, iar in mod oficial nu am primit nici o adresa. Nu stim inca nimic despre modificari. In momentul in care putem sa anuntam ceva o vom face cu lux de amanunte pentru ca populatia sa fie informata”, a explicat seful biroului de Urmarire Impozite si Taxe din cadrul Directiei de Venituri a municipiului Alba Iulia, Remus Corches. Acesta a mai precizat ca nu se stie nimic nici in legatura cu cei care au platit deja integral toate impozitele locale pentru anul 2010. In mod normal insa acestea ar trebui scutite de o astfel de majorare si sa o plateasca doar de la inceputul anului 2011.
Pretul alimentelor ar putea creste cu 7-8 procente, ca urmare a ploilor din ultima perioada. Asta deoarece sute de hectare de culturi au fost compromise, iar statul nu mai acorda despagubiri in cazul dezastrelor naturale. Cel putin asta spun reprezentantii patronatelor din industria alimentara, in vreme de responsabilii din agricultura spun ca agricultorii nu au fost si nu vor fi niciodata punctul de plecare al scumpirii alimentelor. Astfel ca, situatia va fi lamurita de evolutia preturilor din urmatoarele saptamini.
Reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie guvernamentala a fost reglementata prin Ordonanta de Urgenta nr. 69/30.06.2010. Scopul ordonantei vizeaza facilitarea accesului asociatiilor de proprietari - persoane juridice fara scop patrimonial - si a proprietarilor locuintelor unifamiliale - persoane fizice, la contractarea de credite bancare acordate de institutii de credit, cu garantie guvernamentala si cu dobinda subventionata pentru executarea lucrarilor de interventie privind reabilitarea termica a cladirilor de locuit.Lucrarile de interventie privind reabilitarea termica ce pot fi finantate în conditiile prezentei ordonante de urgenta cuprind:- reabilitarea termica a anvelopei cladirii si a instalatiilor aferente;- repararea, dupa caz, înlocuirea/achizitionarea cu montaj a centralei termice de bloc/scara, respectiv a centralei termice aferente locuintei unifamiliale, precum si a instalatiilor aferente acesteia;- introducerea, dupa caz, a unor sisteme alternative pentru asigurarea partiala/totala a energiei pentru apa calda de consum, iluminat si/sau încalzire.Decizia de reabilitare termica a cladirilor de locuit în conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta se ia de catre beneficiar.În cazul asociatiei de proprietari, hotarirea pentru executarea lucrarilor de reabilitare termica si de contractare a unui împrumut bancar în conditiile prezentei ordonante de urgenta se va lua cu votul a minimum 90% din membrii asociatiei de proprietari. Hotarirea adunarii generale a asociatiei de proprietari se va aduce la cunostinta tuturor proprietarilor din condominiu, inclusiv a celor care nu sint membri ai asociatiei de proprietari, prin afisare la avizierul asociatiei, în termen de 5 zile de la data cind a fost adoptata.În situatia în care executarea lucrarilor de interventie prevazute se autorizeaza în conditiile legii, certificatul de urbanism si autorizatia de construire pentru executarea lucrarilor de interventie privind reabilitarea termica a cladirilor de locuit se elibereaza în regim de urgenta, cu scutire de taxa, prin exceptare de la prevederile legale în vigoare.Executarea lucrarilor de interventie se finanteaza astfel:- din sursele proprii ale beneficiarilor, reprezentind minimum 10% din valoarea de executie a lucrarilor de interventie;- din credite bancare, în lei, cu garantie guvernamentala si cu dobinda subventionata, contractate de beneficiari si garantate în procent de 100% de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele si în contul statului, reprezentind maximum 90% din valoarea de executie a lucrarilor de interventie.Prin exceptie, autoritatile administratiei publice locale, la solicitarea asociatiilor de proprietari, pot finanta, din fondurile aprobate anual cu aceasta destinatie în bugetele locale si/sau din alte surse legal constituite, în cuantum de maximum 30% din valoarea prevazuta în devizul general, urmatoarele:- executarea lucrarilor de interventie, în care poate fi inclus si cuantumul de minimum 10% - elaborarea documentatiilor prevazuteCriteriile de selectie, cuantumul si conditiile de finantare, se stabilesc si se aproba prin hotarire a consiliului local.Perioada de rambursare a creditelor bancare cu garantie guvernamentala si cu dobinda subventionata este de maximum 5 ani.Dobinda aferenta creditelor bancare cu garantie guvernamentala acordate beneficiarilor se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie. M. D. A.
Noile criterii in baza carora se va face admiterea absolventilor de gimnaziu in invatamintul liceal sint prevazute in articolul 66 al proiectului Legii Educatiei Nationale. Oana Badea a aratat ca, potrivit textului agreat de senatori, in cazul in care, la un liceu, numarul candidatilor depaseste numarul locurilor oferite la un profil, liceul organizeaza pentru profilul in cauza o proba de admitere. “Admiterea se va face luind in calcul, in pondere de 30%, portofoliul educational, alte 40% sint reprezentate de media probelor scrise ale evaluarii nationale de la finalul gimnaziului. Restul de 30% este reprezentat de nota obtinuta la proba de admitere. In cazul in care numarul candidatilor la un profil nu depaseste numarul de locuri oferite de un liceu, admiterea se realizeaza prin repartitie computerizata, luind in calcul portofoliul educational, cu o pondere de 40%, si media probelor scrise ale evaluarii nationale de la finalul gimnaziului, cu o pondere de 60%. Pentru elevii care vor sa isi continue studiile la o scoala profesionala, admiterea se va face prin concurs in baza portofoliului educational”, a sintetizat Oana Badea noile prevederi. Lentoare criticataTotusi, nu este sigur ca noile prevederi vor intra in vigoare incepind cu anul scolar viitor, totul depinzind de momentul in care senatorii vor vota noua lege. Secretarul de stat a criticat ritmul lent in care se desfasoara dezbaterile. “Dupa mai bine de sase saptamini de dezbatere, Comisia de invatamint a parcurs doar primele 66 de articole ale proiectului Legii Educatiei Nationale (...) Avind in vedere ritmul lent al dezbaterilor din Senat, este greu de spus care generatie va beneficia de prevederile noii legi”, a aratat Oana Badea. Aceasta si-a exprimat si nemultumirea fata de faptul ca membrii Comisiei de invatamint din Senat au intrat in vacanta, desi presedintele comisiei, senatorul Mihail Hardau, obtinuse prelungirea termenului pentru aprobarea Legii Educatiei Nationale. “Senatorii PSD si cei ai PNL s-au declarat impotriva continuarii dezbaterilor pe lege in timpul vacantei parlamentare (...) A fost o zi trista pentru mine, cind am luat la cunostinta ca lucrarile Comisiei de invatamint din Senat nu vor continua in aceste luni de vacanta. Nu stiu cind vom putea vorbi de noi principii si de o reala reforma a sistemului de educatie romanesc. Vreau insa sa precizez ca Senatul este camera decizionala in ceea ce priveste Legea Educatiei, iar textul final de lege este strict vointa senatorilor”, a mai declarat Oana Badea.
Pentru a da cit mai putini bani la farmacie, clujenii vor trebui sa negocieze mai intii cu medicul, pentru tratamentul cel mai ieftinNivelul sumei decontate de Casa de Asigurari a scazut foarte mult si din aceasta cauza bolnavii cu retete compensate sint obligati sa plateasca mult mai mult decit inainte de 1 iulie. Noul mod de compensare a medicamentelor a fost pus in aplicare de la 1 iulie, iar farmacistii spun ca este cel mai complicat sistem de compensare de pina acum, dar si cel mai dezavantajos pentru pacienti. Astfel, legea care prevede noul mod de compensare este extrem de complicata si foarte greu de inteles chiar si de farmacistii cu vechime in domeniu. Acestia spun ca au lucrat zile intregi ca sa inteleaga noul sistem creat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). „Pretul de raft al medicamentelor nu s-a majorat, dar a scazut foarte mult pretul de referinta. Acum nu mai avem ca reper pretul de referinta pe denumire comuna internationala, cum era inainte, ci pe substanta din compozitia medicamentului“, a explicat Adelaida Haiduc, vicepresedinta Colegiului Farmacistilor Cluj. Ce inainte costa 20 de lei e acum 37 de leiCa urmare a scaderii pretului de referinta al medicamentului, in cazul retetelor compensate cu 50% sau 90%, diferenta de bani dintre pretul de referinta si cel afisat la raft s-a majorat foarte mult pentru toate medicamentele, spun farmacistii. Cu alte cuvinte, bolnavul cu o reteta compensata va plati mai mult decit pina la 1 iulie. De exemplu, medicamentul Prestarium costa necompensat 41 de lei. Pina la 1 iulie, era compensat 50%, dar dupa 1 iulie medicamentul nu mai este compensat la jumatate din pret, ci doar 3,75 de lei, astfel ca bolnavul plateste 37,25 de lei. Pacientul va negocia reteta cu mediculAdelaida Haiduc estimeaza ca, incepind de luna viitoare, bolnavii vor ajunge sa negocieze cu medicul prescrierea unor retete cu cele mai ieftine medicamente, pentru ca oamenii nu isi vor permite sa plateasca in fiecare luna sume mult mai mari decit pina acum. In acest sens, trebuie mentionat ca cel mai ieftin medicament se stabileste acum pe clase terapeutice, iar cel mai ieftin produs din clasa lui va reprezenta pretul de referinta. De exemplu, intr-o clasa terapeutica cel mai ieftin medicament poate fi 7 lei, acest pret fiind cel decontat de stat. Toate produsele peste acest pret sint decontate numai 7 lei, iar bolnavul plateste diferenta. Farmacistii nu pot da alternative mai ieftinePe de alta parte, farmacistii spun ca nu mai au acea libertate ca pina acum, de a oferi bolnavului o alternativa mai ieftina. Iar aceasta deoarece ei trebuie sa se incadreze strict in clasa terapeutica care este dictata de substanta din compozitia medicamentului. „Singura solutie este ca medicul sa schimbe tratamentul cu alta substanta. Dar aceasta inseamna o perioada destul de lunga de asteptare, deoarece numarul de consultatii al medicilor a fost limitat, iar cei cu cite 2.000 de pacienti au ajuns la programari si pe 3 luni“, afirma Adelaida Haiduc. S-a dorit o cheltuiala minima din partea statuluiFarmacistii clujeni considera ca prin acest nou mod de compensare, CNAS a dorit sa reduca foarte mult cheltuielile de la bugetul de stat cu retetele compensate, in conditiile in care fondul asigurarilor de sanatate a inregistrat scaderi constante in ultima perioada.
Mii de suporteri ghanezi au invadat, luni seara, aeroportul international Kotoka din Accra, pentru a întimpina cu urale echipa nationala sosita din Africa de Sud, unde a ajuns, în premiera, în sferturile de finala ale Cupei Mondiale. Primii fani au ajuns la aeroport cu sase ore înaintea sosirii preconizate a lotului si au început sa danseze. Avionul “Stelelor negre” a întirziat doua ore, iar jucatorii au fost întimpinati cu urale, cu steaguri fluturind, cu trompete si cu un banner pe care era scris “Va iubim, eroii nostri, sinteti mindria Ghanei si a Africii”. ”Lumea întreaga îsi va aminti ceea ce au realizat acesti baieti. Ei au aratat un fotbal de calitate si au fost eliminati doar de ghinion”, a declarat unul dintre suporteri, Kwasi Amponsah. “Ati tinut sus steagul Ghanei si pe cel al Africii”, le-a spus jucatorilor adjunctul ministrului sporturilor din Ghana, Nii Nortey Duah, iar mijlocasul Stephen Appiah a raspuns ca Ghana va aborda editia viitoare a Cupei Mondiale cu alte ambitii: “Am facut tot ce am putut, dar sansa nu a fost de partea noastra. În 2014, vom merge în Brazilia cu intentia de a ne lupta pentru primele locuri”.
Presedintele Argentinei, Cristina Kirchner, si-a manifestat sprijinul fata de selectionerul Diego Maradona, invitindu-l, împreuna cu jucatorii sai, eliminati de reprezentativa Germaniei în sferturile de finala ale Cupei Mondiale din Africa de Sud (scor 0-4), la palatul Guvernului. “Simbata, cind Germania ne-a eliminat, argentinienii au fost foarte tristi. I-am telefonat lui Maradona, simbata, dupa conferinta de presa, dar nu a putut vorbi cu mine pentru ca plingea”, a spus Kirchner, care, asemenea marii majoritatii a argentinienilor, si-a manifestat recunostinta fata de selectioner. “Nimeni nu ne-a oferit atita bucurie ca Maradona pe terenul de fotbal”, a completat presedintele Argentinei. Cristina Kirchner a mai spus ca este un presedinte aflat aproape de oameni mai mult în momentele dificile decit în cele favorabile si a dorit sa fie gazda pentru delegatia revenita din Africa de Sud, însa jucatorii au refuzat invitatia, duminica dimineata, motivind ca nu merita o asemenea onoare. “Cred ca ei se însala cind gindesc asa, pentru ca ei merita totul. Îi voi astepta. Traiasca Argentina!”, a încheiat Kirchner. Maradona si compania au fost primiti cu multa caldura, duminica, la sosirea în Buenos Aires, unde au fost asteptati de mai multe mii de persoane.
Cea de-a 9-a editie a Campionatelor Europene de Alergare Montana desfasurata duminica 4 iulie, în localitatea Sapareva Banya din Bulgaria, a aliniat la startul competitiei un numar de 243 de atleti din 26 de tari de pe continentul nostru. Din lotul României de 4 senioare deplasat la competitia organizata de catre Federatia Europeana de Atletism au facut parte si doua reprezentante ale judetului nostru, Andreea Barna - legitimata la AC Mica Roma Blaj si CS Unirea Alba Iulia(antrenata de prof. Cristina Man) si Alina Boholtan - CS Unirea Alba Iulia (antrenata de prof. Gabriel Avram). În cursa senioarelor desfasurata pe distanta de 9.000 metri cu o diferenta de nivel de 495 metri si cistigata de Marie Laure Dumergues din Franta au luat startul 64 de atlete, sportivele noastre terminind cursa pe locurile 42 – Andreea Barna (45 min. 15 sec.) respectiv 45 – Alina Boholtan (45 min. 39 sec.). Celelalte doua reprezentante ale tarii noastre în aceasta proba au fost Liliana Danci (CSS Caransebes) - locul 18 si Iuliana Cosarca (CSS Gura Humorului) – locul 42. În clasamentul pe echipe, cistigat de Italia (cu medaliata olimpica Antonella Confortola în echipa), tara noastra s-a clasat pe locul 10, fiind îndeplinit obiectivul federatiei de atletism propus la plecare. De remarcat ar fi clasarea foarte buna a junioarelor din România care la individual, prin Denisa Dragomir, a cucerit medalia de aur, iar la echipe au intrat în posesia medaliilor de bronz.O foarte buna clasare a fost si cea de la seniori în care reprezentantul României, Ionut Zinca (un foarte apropiat al celor de la CS Unirea) s-a clasat pe locul 12 într-o companie extrem de selecta. „Nu pot sa spun ca sint multumit de locurile ocupate de catre sportivele clubului nostru, dar fiind prima lor participare la o competitie de acest nivel trebuie sa privim obiectiv si sa fim încrezatori în viitor. Un început de drum pe care sportivele noastre au pasit si pe care speram sa-l continue cu o si mai mare motivatie. Am mare încredere în ele si cred ca cel putin una dintre ele va fi prezenta si în lotul pentru Campionatele Mondiale care se vor desfasura în data de 5 septembrie, în localitatea Kamnik din Slovenia”, ne-a declarat Marius Anghel, director coordonator CS Unirea Alba Iulia.
Conform celor de la Gazzetta dello Sport, echipa Al Nassr va face un turneu un Italia. Echipa saudita se va întilni si cu oficialii de la Fiorentina pentru a face o oferta concreta pentru atacantul român Adrian Mutu, în virsta de 31 de ani. Al Nassr a fost preluata în acesta vara de fostul mare portar al lui Inter, Walter Zenga, iar la echipa mai sint legitimati jucatorii români Razvan Cocis si Ovidiu Petre. Sauditii i-au pregatit lui Adi Mutu un salariu de 10 milioane de euro pentru urmatoarele trei sezoane. De serviciile lui Mutu mai sint interesate formatiile Al Ahly (Emiratele Arabe Unite), Los Angeles Galaxy si New York Red Bulls (ambele din SUA), dar si echipe din prima liga japoneza.
“Oracolul” cu cel mai mare succes din perioada Campionatului Mondial, caracatita Paul i-a întristat pe fanii germani. Dupa ce a prezis cu exactitate victoriile nationalei lui Low contra Australiei, Ghanei, Angliei si Argentinei, precum si esecul nemtilor din partida cu Serbia, de aceasta data caracatita prezicatoare a ales recipientul pe care era desenat steagul Spaniei, sugerind astfel ca reprezentativa iberica va fi cea care se va impune în semifinala de miine.Conform unui ritual bine stabilit, pe fundul bazinului de la acvariul din Oberhausen au fost puse doua recipiente fiecare avind desenat steagurile celor doua combatante, iar caracatita Paul s-a îndreptat catre cea colorata în rosu-galben, sugerind ca Spania va cistiga meciul cu Germania.
Suparat ca i-a fost ridicata masina, Giuchici a platit amenda cu 65.000 de MONEDE! Suparat din cale afara ca i s-a ridicat masina de pe o straduta din Timisoara, fotbalistul Miroslav Giuchici s-a razbunat pe angajatii ADP, platindu-le amenda de 900 de lei în monede de 1 si 5 bani. “E dreptul lui”, au spun cei cei care i-au încasat banii si care probabil înca îi mai numara. “Sint 65.000 de monede. Eu sint de acord sa platesc amenda, dar nu 9 milioane cind salariul minim pe economie e de 6 milioane”, a explicat Miroslav Giuchici. Fotbalistul timisorean a schimbat banii la o banca si, înarmat cu sacii plini de monede, s-a dus ieri dimineata sa-si plateasca amenda. Angajatul de la ADP care a nimerit pe tura nu a fost prea amuzat de isprava fotbalistului. Cind a vazut sacii de monede a înlemnit si a cerut apoi ajutorul colegilor.Printre oamenii care isi plateau amenzile s-au gasit multi care sa-l sustina pe fotablist. Cu totii spun ca amenzile sint mult prea mari, iar locurile de parcare prea putine. Într-un final, angajatii de la ADP s-au convins ca nu vor termina de numarat banii prea curind. Cel mai probabil, vor sta toata ziua pe linga sacii cu monede.
In lipsa unui antrenor principal, prima sedinta de pregatire a acestei veri a fost condusa de catre secundul Adrian Himcinschi, care de miine va fi ajutat si de catre antrenorul cu portarii, Adrian Bichesi. Alaturi de jucatorii din lotul echipei Unirea care au incheiat la Alba Iulia sezonul trecut la primul antrenament s-au mai prezentat si o serie de fotbalisti ce au revenit de la echipele la care au fost imprumutati, dar si alti tineri care vor da probe in perioada urmatoare. In zilele ce vin se vor alatura lotului Bogdan Bucurica si Sergiu Costea (invoiti de conducerea clubului), dar si Ionut Borostean (mijlocas, 23 ani, ex-CFR Cluj), Andrei Kelemen (fundas, 26 ani, ex-Muresul Deva) si Mircea Oprea (atacant, 29 ani, ex-Poli Iasi). Alb-negrii au programata miine dimineata vizita medicala. “Unirea si-a reluat antrenamentele in vederea noului sezon in liga a II-a. Am apelat la toti jucatorii care au fost imprumutati la echipele din judet, dar si la fosti jucatori ai nostri din sezoanele anterioare. Incercam sa formam o echipa tinara, cu jucatori localnici, iar in functie de posibilitatile financiare vom stabili obiectivul pentru campionatul care bate la usa. Negocierile pentru un nou antrenor treneaza, am apelat pentru moment la Himcinschi si Bichesi, care cunosc foarte bine lotul. E posibil ca ei sa ramina pe banca tehnica pentru o perioada indelungata”, a declarat presedintele executiv Nicu Lupu. Lotul Unirii Alba Iulia prezent la reunirePortari: Gabriel Rotaru, Vlad Raducanu, Daniel Vlad (Ardealul Cluj)Jucatori de cimp: Andrei Poverlovici, Adrian Olah, Ciprian Selagea, Razvan Dilbea, Calin Cristea, Marius Pistol, N. Stanciu, S. Muresan, I. Grozav, Fl. Ilie, Giurgiu, Al. Marica, Al. Popa, Al. Man, Vasinca, Balas, Gavrila, A. Ianc, F. Himcinschi, Tamasan, A. Stan, Potopea, Hirceaga, E. Schuller, Cistean, Cl. Oara Simleul Silvaniei), G. Negura („U” Cluj), Andor (20 ani, mijlocas, FC Bihor), B. Pavalan (18 ani, CFR Timisoara), Ponoran (22 ani, fundas, Metalul Aiud), Cretiu (18 ani, mijlocas, Recolta Galda).Absenti: B. Bucurica, Sg. Costea, N. Varga (invoiti)
Varsator - GemeniDragostea e cheia Varsatorul ar putea fi atras de versatilitatea Geamanului si de nevoia lui de a-si comunica gindurile si sentimentele. Gemenii adora o discutie stimulanta si pot face fata oricarui subiect pe care l-ar putea deschide Varsatorul. E posibil sa fie complet absorbiti de ce spune fiecare si sa se inteleaga mai mult decit bine in acest sens. Gemenii au tendinta de a-si schimba frecvent serviciul, pentru ca au interese diverse, dar nu se specializeaza in nici un domeniu. Partea proasta este faptul ca Varsatorul are cam aceleasi tendinte, dar din motive diferite; serviciul curent ar putea sa nu fie suficient de interesant si sa nu-i ofere provocarile pe care si le doreste; impreuna, acestia doi ar putea avea probleme banesti serioase! Atractia sexuala dintre ei va fi foarte intensa, deoarece Varsatorul gaseste Geamanul foarte atractiv fizic. Ar putea fi o pereche buna; dragostea e catalizatorul care face lucrurile sa mearga.Varsator - RacNu tocmai perechea perfecta Varsatorul va incerca mereu sa faca totul in jurul lui sa mearga mai bine, iar asta include incercarea de a schimba Racul, desi atractia initiala este fata de aspectul tacut, linistit si sensibil al acestuia. Racul insa nu se va lasa schimbat datorita firii sale tenace, iar o stradanie prea mare il va face sa se afunde si mai mult in el insusi. Racul este foarte mindru de intuitia lui, iar Varsatorul este foarte mindru de logica acestuia. Posibil insa sa existe numeroase certuri cauzate de firile lor diferite. Varsatorul si-ar putea petrece toata viata aproape ignorind Racul, stind cu prietenii si ajutind pe altcineva. Racul va incepe sa se simta exclus si asta va duce la certuri. Acestea izbucnesc destul de usor si devin enervante la un moment dat. Asta il intristeaza pe Varsator. In plan sexual, sint la fel, dar Racul va trebui sa se straduiasca putin sa-i mentina Varsatorului gindul la el. Putin probabil ca o astfel de relatie sa dureze.
Conform legii, autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a aduce la cunostinta publica lista contribuabililor persoane juridice care inregistreaza obligatii restante la bugetul local. Asta se intimpla si la Alba Iulia unde lista datornicilor este afisata pe site-ul administratiei. In termen de 15 zile de la achitarea integrala a obligatiilor, responsabilii locali modifica insa situatia, iar actualizarea listei se face semestrial. Totusi, la mijlocul anului 2010 lista firmelor restante insumeaza 1.159 de nume, fara a cuprinde firmele cu restante de sub 10 lei, care nu sint afisate. In topIn topul datornicilor, persoane juridice din Alba Iulia, conduc SC Apulum SA si SC Meridian Construct SRL cu datorii privind impozitele pe cladiri, autovehicule, terenuri, activitati, afisaje si alte taxe si impozite locale. Cele doua societati au de achitat restante de 129.633 si respectiv 129.744 de lei. La mica distanta in acest top nedorit se situeaza SC Ro.De.X Fashion SRL cu restante la impozitele pe teren si cladiri de 127.091 de lei. Pe locul patru este SC Roalcarn SRL cu datorii reprezentind impozite pe teren, autoturisme si cladiri insumind 117.408 de lei. Pe linga acesti datornici, celelalte societati par o joaca de copil. Spre exemplu, Intertrans mai datoreaza bugetului local 86.328 de lei, Cre Properties, 74.741 de lei, Utilaj-Transport, 67.989 de lei, Apis Iulia SRL, 59.145, iar Apullum Cons “numai” 51.177 de lei. Pe aceasta lista mai figureaza societati precum Snif SA Bucuresti Suc. Alba-Aries, Dia Gota S.R.L. sau UPC Romania PL Alba Iulia SRL. Toate aceste societati au de virat catre bugetul local sume care depasesc 20.000 de lei. Alte aproximativ 35 de societati au datorii de peste 10.000 de lei. ComparativSituatia nu este deloc imbucuratoare cu atit mai mult cu cit o simpla comparatie demonstreaza gravitatea ei. Astfel, intr-un an normal bugetul municipiului Alba Iulia se cifreaza la aproximativ 150-160 de milioane de lei, iar din aceasta suma aproximativ 12 milioane de lei sint banii care trebuiesc incasati de la agentii economici locali sub forma diferitelor taxe si impozite. Deci, in fiecare an, activitatea societatilor comerciale asigura aproximativ 15% din totalul bugetului pe baza caruia functioneaza municipiul resedinta de judet. Din acesti bani, totalul datoriilor pe care le inregistreaza la aceasta ora societatile comerciale din Alba Iulia se ridica la peste 1,6 milioane de lei, adica peste 13% din totalul datoriilor. Si asta in conditiile in care, fata de anul trecut, cota de impozitare pentru terenuri si cladiri datorata de catre persoanele juridice din Alba iulia a fost micsorata de la 1,5 la 1%, iar multe dintre proprietati au fost reevaluate in scadere, reducind astfel sumele datorate la bugetul local. Si mai trist este faptul ca cei mai mari datornici inregistreaza aceste restante inca din prima parte a anului, iar sansele de a scapa de datorii se reduc de la o zi la alta.
Compania de Apa Aries (CAA) Turda a precizat ca, începînd cu data de 6 iulie, în functia de sef al sucursalei Cîmpia Turzii a fost numit ing. Alexandru Tulai. El este sef surse apa Cîmpia Turzii din 2007, de la înfiintarea CAA. „Aceasta hotarîre a fost luata în urma deciziei domnului Adrian Mischian, sef sucursala Cîmpia Turzii, de a înceta colaborarea cu societatea noastra la data de 5 iulie 2010“, se arata într-un comunicat al Companiei de Apa Aries Turda. Conducerea CAA face aceste precizari în contextul în care în ultima vreme în presa locala au aparut informatii potrivit carora Remus Filip ar fi „directorul“ sau „seful“ Sucursalei din Cîmpia Turzii.
Personalul medical din toata tara implicat în procesul de descentralizare va fi instruit pe bani europeni, a anuntat ieri conducerea Ministerului Sanatatii. De asemenea, strategiile de descentralizare fiscala si administrativa vor fi sustinute tot din fonduri europene. Banii provin din proiectul Ministerului Sanatatii numit „Aplicarea procesului de descentralizare în sistemul de sanatate“, care se va derula pîna în luna iunie a anului viitor. Contractul de finantare a fost încheiat între Ministerul Sanatatii si Ministerul Administratiei si Internelor, avînd o valoare totala de peste 4 milioane de lei. „Unul din beneficiile aduse de acest proiect este reprezentat de activitatea de formare a personalului si va avea drept rezultat oferirea si garantarea accesului tuturor cetatenilor la servicii de sanatate de înalta calitate, redresarea si dezvoltarea asistentei medicale, asigurarea resurselor umane profesionalizate“, se arata înr-un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii. G. D.
ONU a anuntat ieri ca nivelul maxim de melamina tolerat în produsele alimentare este de un miligram pe kilogram pentru produsele destinate alimentatiei copiilor si de 2,5 miligrame pe kilogram pentru celelalte produse alimentare. Potrivit Agerpres, fixarea nivelurilor maxime tolerate de melamina vine la doi ani de la scandalul laptelui chinezesc contaminat, care a provocat decesul mai multor sugari si îmbolnavirea a circa 300.000 de copii. Nivelurile maxime de melamina au fost stabilite de Comisia Codex Alimentarius, reunita în aceasta saptamîna la Geneva. Aceasta comisie a fost creata în 1963 cu scopul de a elabora norme alimentare. Organizatia Mondiala a Sanatatii a subliniat ca prezenta melaminei în alimente trebuie sa fie „neintentionata“, aceasta fiind o substanta chimica toxica folosita în industrie pentru a simula un aport proteic si care le permite producatorilor sa triseze adaugînd apa laptelului. G. D.
Judetul Cluj nu va primi nici unul din cele cinci centre mobile de donare de sînge achizitionate anul trecut de Ministerul Sanatatii. Reprezentantii Ministerului au anuntat ieri ca, pîna în data de 15 iulie, trei astfel de centre vor fi trimise în Tîrgu Mures, Timisoara si Craiova, celelalte doua fiind operationale înca din luna iunie în Bucuresti si Iasi. Autocarele sînt destinate donarii de sînge în zonele urbane si rurale, astfel încît cei care doresc sa doneze sînge sa evite deplasarea la centrele fixe de donare. Masinile se deplaseaza la institutii sau firme pentru a recolta sînge de la persoane voluntare, asa cum se întîmpla si în alte tari europene, si initial a fost vorba ca si Clujul sa primeasca un astfel de autocar. G. D.
Spaniolii, bucurindu-se dupa ce au cistigat Euro 2008 in fata GermanieiNemtii au cistigat de trei ori Cupa Mondiala, in 1954, 1974 si 1990, in timp ce Spania nu a ajuns niciodata mai sus de semifinale. Cele doua formatii s-au mai intilnit de trei ori pina acum la turneele finale ale CM, o partida terminindu-se la egalitate (1-1 in 1994), in timp ce nemtii s-au impus de doua ori cu 2-1 (in 1966 si 1982). Spania a cistigat grupa H, cu doua victorii (2-0 cu Honduras si 2-1 cu Chile), dupa ce au pierdut prima partida, surprinzator, in fata Elvetiei. Ibericii au trecut apoi de Portugalia, rivala traditionala a echipei antrenate de Vicente del Bosque. In sferturi, Spania a eliminat Paraguayul, dupa o partida dramatica in care ambele echipe au ratat cite o lovitura de pedeapsa. Germania a cistigat si ea grupa D, cu doua victorii, in fata Australiei (4-0) si Ghanei (1-0), si un „dus rece“ cu Serbia (0-1). „Panzerul“ a pornit cu adevarat motoarele abia din optimi, cind a depasit Anglia cu 4-1, in conditiile in care britanicilor le-a fost refuzat un gol inscris in conditii regulamentare la scorul de 2-1. In sferturi nemtii au ingenuncheat Argentina lui Messi si Maradona cu un neverosimil 4-0. Duel intre atacantiMeciul se anunta a fi un duel interesant si intre atacantii celor doua echipe. David Villa este golgheterul de pina acum al Mondialului, cu cinci reusite, fiind urmat indeaproape de Miroslav Klose si Thomas Mueller, ambii cu patru goluri. Casele de pariuri ofera o cota medie de 2,70 pentru victoria Spaniei si 2,90 pentru cea a Germaniei, egalul fiind cotat cu 3,30. Partida va avea loc la Durban si va fi arbitrata de o brigada condusa de maghiarul Viktor Kassai. Viseaza sa inscrie golul victorieiCel mai bun marcator al Spaniei, David Villa, a declarat ca isi doreste foarte mult sa inscrie, iar echipa sa sa ajunga in finala de la Johannesburg. „Am visat de nenumarate ori ca marchez golul victoriei, insa, in acest moment, visez sa inscriu golul care ne va aduce victoria in meciul cu Germania, deoarece inca nu ne-am calificat in finala. Trebuie sa ajungem in finala, pentru ca altfel visul meu nu se va realiza, deci acum visam la eliminarea Germaniei“, a declarat Villa, recent transferat de FC Barcelona de la Valencia. „Cred ca nationala Germaniei s-a schimbat destul de mult din 2008 incoace, jucam total altceva. In schimb, Spania a ramas la fel, desi nu au mai jucat asa spectaculos, au cistigat partidele de pina acum“, a spus Bastian Schweinsteiger, din tabara germana.
Proprietarii celor 70 de garaje nu vor plati nimic pentru demolare si vor primi locuri de parcare in viitorul parking. Parkingul va avea o capacitate de 310 locuri de parcare, iar in jurul sau va exista o suprafata de 2.251 de metri patrati de spatiu verde, dintre care 381 de metri patrati destinati locurilor de joaca. Lucrarile de construire a obiectivului vor dura 12 luni. Va reamintim ca, in urma cu citeva saptamini, Primaria a lansat site-ul www.parkingfabricii.ro pentru ca cetatenii sa se poata informa corect asupra proiectului, avind in vedere ca au existat mai multe discutii privind oportunitatea acestuia. La utimul sondaj realizat de reprezentantii municipalitatii printre locuitorii din zona, din totalul celor 307 apartamente direct influentate de realizarea parkingului au raspuns 228, dintre care 161 s-au pronuntat in favoarea constructiei.Alti 28 de cetateni au spus ca doresc realizarea de parcari la nivelul solului, 19 au vrut sa se pastreze situatia actuala, iar 20 au fost indecisi. Printre altele, parkingul din Marasti va fi dotat cu ascensor pentru persoane, ventilator, centrala pentru incendiu, grup electrogen pentru penele de curent, sistem de apa si canalizare si grupuri sociale. Acesta este cel de-al doilea parking de cartier care va fi construit de Primaria clujeana, dupa cel din Manastur, de pe strada Primaverii, a carui constructie urmeaza sa fie finalizata in curind.
Consilierii judeteni spun ca o solutie pentru construirea turnului de linga viitorul stadion ar putea fi si asocierea cu un investitor privatConsiliul Judetean a scos inca din primavara la licitatie concesionarea turnului ce urmeaza sa fie construit in vecinatatea noului stadion, insa nici un investitor nu s-a aratat interesat de obiectiv. Prin urmare, consilierii judeteni urmeaza sa decida care este cea mai potrivita varianta de realizare a constructiei, fiind luata in calcul inclusiv varianta asocierii cu un investitor privat, dupa modelul Iulius Mall si Akademia Center. Consultari cu consilierii judeteni„Proiectul va fi readus in plen, insa deocamdata nu stim exact in ce forma. Inca ne aflam in faza de discutii, inclusiv cu consilierii judeteni, si nu am stabilit exact in ce forma va fi realizat turnul. Oricum, cu siguranta proiectul nu va fi inclus pe ordinea de zi in sedinta de luna aceasta, ci, cel mai probabil, doar luna viitoare sau chiar in septembrie“, a explicat pentru monitorul vicepresedintele Consiliului Judetean, Radu Bica. La licitatia pentru concesionare, care a avut loc in urma cu citeva luni, caietul de sarcini a fost ridicat de 13 societati comerciale, dar nici una nu a facut vreo oferta. Potrivit reprezentantilor Consiliului Judetean, pina la data deschiderii ofertelor nu au fost cerute clarificari, observatii sau solicitari de modificare a continutului documentatiei de atribuire din partea societatilor comerciale. Turnul ce va fi inaltat linga noua arena sportiva a judetului Cluj va avea o inaltime de 25 de etaje (24 de etaje si un etaj tehnic) si va adaposti un hotel de patru stele (first class business), mai multe restaurante, birouri clasa A, dar si un SPA. Turnul, parte integranta a complexului de linga stadionTurnul de 25 de etaje este parte integranta a complexului sportiv ce se construieste in jurul noului stadion al judetului, a carei constructie a fost demarata in vara anului trecut. Viitoarea arena va avea o capacitate de peste 30.500 de locuri, va dispune de teren de fotbal respectind normele FIFA si UEFA si de o pista de atletism de categoria A. Noul stadion va fi conceput din imbinarea a doua tribune si doua peluze, care vor contine dotari pentru confortul publicului, dar si spatii absolut necesare pentru cluburile sportive, spatii de antrenament acoperite, un muzeu al sportului si cabinete medicale. Pe linga stadion si cladirea turn multifunctionala, proiectul complexului sportiv mai prevede construirea unei sali polivalente si a unui parking subteran cu o capacitate de 400 de locuri de parcare.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, Constantin Cerbulescu, a declarat in urma cu citeva zile ca se impune de urgenta modificarea legii care vizeaza firmele de recuperare de creante, in contextul in care tot mai multi romani „cad pe mina“ acestora. O legislatie clara in ceea ce priveste cesionarea creantelor catre societati de recuperare a creditelor este cu atit mai importanta cu cit restantele romanilor la banci au crescut cu peste 27% in primul trimestru al lui 2010, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei. Astfel, dupa primele 3 luni ale acestui an, restantele au ajuns pina la 880 de milioane de euro, iar trei sferturi dintre acestea reprezentau datorii mai vechi de 90 de zile. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, volumul creantelor s-a marit de 2,6 ori. Paradoxal, insa, numarul restantierilor s-a redus de la 686.000 la 677.000. Majoritatea restantelor inregistrate de BNR sint la imprumuturile luate in lei, acestea fiind de doua ori mai multe decit cele acordate in euro sau alte monede. Mai mult, nu doar datoriile catre banci au explodat, ci si cele ale firmelor catre diversi furnizori, respectiv ale persoanelor fizice si juridice catre operatorii de telefonie mobila sau IFN-uri. Astfel, tot mai multi datornici ajung in atentia recuperatorilor. Mircea Radu: „Nu exista un cadru legal pentru recuperatori“60% este cifra cu care a crescut piata pentru firmele de recuperatori in ultimul an Mircea Radu, comisarul-sef al Comisariatului Judetean Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj, a explicat pentru monitorul ca problema functionarii firmelor de recuperare s-a pus, mai ales la Cluj, de nenumarate ori. „Activitatea lor nu este reglementata prin nici un fel de act normativ, ceea ce ridica o serie de probleme tuturor. Aceasta ne-o demonstreaza si numarul mare de reclamatii pe care l-am primit din cauza acestora“, a afirmat comisarul-sef. „Este important ca acei clienti care nu reusesc sa isi plateasca debitele sa inteleaga ca au si drepturi si ca pot cere reesalonarea datoriilor. Pe baza solicitarilor facute de clujenii care se afla in aceasta situatie, noi putem cere lamuriri firmelor de recuperare“, a precizat Mircea Radu. Potrivit acestuia, mai multe persoane au facut reclamatie la CJCP Cluj, declarind ca sint „hartuite“ de firmele de recuperare a creantelor. Iar aceasta dupa ce, in lipsa unei legi care sa reglementeze situatia, respectiv drepturile si obligatiile recuperatorilor si ale datornicilor, datoriile clujenilor in cauza au fost vindute unor firme de recuperare, fara ca acestia sa fie macar notificati asupra acestui lucru. „Am facut controale pentru a verifica aspectele legate de aceste anomalii si am aplicat o amenda de circa 30.000 de lei unei banci comerciale pentru asemenea probleme, pentru lipsa de informare a clientilor. In perioada care urmeaza vom trece din nou pe la aceeasi banca pentru a vedea daca a operat schimbari“, a atentionat Mircea Radu. Comisarul-sef a precizat ca majoritatea institutiilor bancare sint extrem de reticente in a comunica cu reprezentantii Protectiei Consumatorilor si ca aceasta pare a fi o practica la nivel national, din acest motiv fiind nevoie de o noua lege care sa reglementeze acest domeniu. Si recuperatorii vor schimbareReprezentanta Asociatiei de Management al Creantelor Comerciale (AMCC), Iuliana Floricica, a declarat pentru monitorul ca nici recuperatorii de creante nu sint multumiti de cadrul legal existent. „AMCC a avut o serie de amendamente de facut. In acest moment senatorul Iulian Urban a inaintat un proiect de lege in Senat si acum asteptam“, a declarat Iuliana Floricica. Pe de alta parte, chiar daca criza a lovit in majoritatea afacerilor din Romania, cele ale recuperatorilor sint in floare. Acestea au crescut in ultimul an, in medie, cu 40%, si promit si mai mult pe viitor. Codul etic al recuperatorilor: fara injuraturi si fara telefoane noapteaDeocamdata, singurul document pe care se pot baza „clientii fara voie“ ai recuperatorilor este un cod de conduita care ii obliga pe acestia sa nu injure si sa nu faca presiuni asupra oamenilor. Totusi, in acest cod se arata ca, dupa prima scrisoare de somatie – care trebuie sa includa o serie de facturi, date si informatii -, in urmatoarele nu mai sint necesare explicatiile, ci poate sa apara doar suma majorata cu penalizarile aferente. Un alt lucru mentionat in codul de conduita al recuperatorilor este ca persoanele pot fi sunate de acestia doar in zilele lucratoare si doar intre orele 6 si 22. In acelasi document se arata ca frecventa convorbirilor nu trebuie sa reprezinte un factor conturbator pentru client si sa ia forma unei hartuiri, fara sa se specifice insa de la al citelea telefon incolo se considera hartuire sau doar insistenta.
În primele 6 luni ale acestui an, Banca Transilvania a cofinantat proiecte cu fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 de milioane de lei si a consiliat aproximativ 500 de clienti, în vederea accesului la acest tip de finantare, a anuntat ieri banca clujeana. Pentru proiecte europene, BT a acordat în total credite în valoare de 300 de milioane de lei, iar proiectele cofinantate în acest an de BT sînt din domenii precum agricultura, alimentatie, confectii metalice, medicina si productie farmaceutica, IT sau turism, se mai arata într-un document al bancii. Pentru a beneficia de fonduri europene nerambursabile, începînd cu luna iulie a acestui an, investitiile care fac obiectul acestor finantari pot fi luate în garantie de catre banci, au mai precizat reprezentantii BT. L. P.
Numarul persoanelor fizice care nu vor mai putea rambursa creditele va creste în perioada imediat urmatoare, astfel ca bancile se vor confrunta cu noi probleme, a apreciat ieri presedintele Asociatiei Române a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, în cadrul unui seminar financiar-bancar. „La persoanele fizice, lucrurile vor fi destul de complexe în perioada urmatoare, cînd se va simti efectul reducerilor masive de personal în special din zona privata. Din 1 iulie avem clar un nou început. Este clar ca acei clienti care lucreaza la stat vor avea venituri mai mici si nu-si vor mai putea plati ratele la credit, iar la aceasta se vor adauga si pierderile pe care multi oameni le-au suferit din cauza calamitatilor naturale. Cei loviti de inundatii s-ar putea sa aiba probleme cu rambursarea creditelor. De asemenea, reducerea cu 25% a salariilor va crea probleme bancilor. Cred ca toate bancile sînt pregatite sa treaca la o restructurare importanta a creditelor ca urmare a reducerii veniturilor pe familie“, a subliniat presedintele ARB. D. E.
Alimentele se vor scumpi cu înca 7-8% din cauza ploilor din ultima perioada, care au afectat sute de hectare de culturi, a declarat Niculae Stefan, presedintele Agrostar. „În urmatoarele saptâmîni vom asista la o scumpire a produselor agricole cu pîna la 8% din cauza faptului ca sute de hectare cu diferite culturi au fost compromise. La aceasta catastrofa naturala se adauga lipsa subventiilor pentru acest an, dar si faptul ca agricultorii ale caror culturi au fost afectate de ploi nu vor primi nici o despagubire, pentru ca legea 381 care reglementa acordarea de despagubiri în caz de calamitati a fost abrogata la începutul acestui an si nu exista nici un act normativ care sa o înlocuiasca“, se arata într-un comunicat remis de Agrostar. Federatia Agrostar, cea mai mare organizatie sindicala din domeniul agricol, a fost înfiintata în 1990 si numara peste 38.000 de membri, avînd în componenta sa peste 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii (cultura cîmpului, avicultura, viticultura, horticultura, sindicate ale producatorilor si fermierilor). D. E.
Foto Radu PadureanDe luni a inceput turneul de tenis „Vodafone – Winners“ pe terenurile clubului Winners Tennis Club (WTC) din Parcul Rozelor. Competitia se afla la cea de a doua editie si se bucura de participarea a peste 100 de sportivi din 22 de tari. Toti cei 32 de sportivi calificati pe tabloul principal vor fi premiati. Cistigatorul turneului de simplu va fi recompensat cu 1.000 de dolari si 18 puncte ATP. Cei care vor fi eliminati dupa primul tur vor primi 117 dolari. Premiile totale vor insuma 10.000 de dolari. Partidele vor fi supravegheate de un singur arbitru de scaun, arbitrii de linie fiind obligatorii doar la turneele de peste 25.000 de dolari. De asemenea, sportivii vor fugi singuri dupa mingi, doar semifinalele si finala urmind sa beneficieze de copii de mingi, informeaza organizatorii. „Este cel de-al doilea turneu Futures pe care il organizam, dupa cel din 2009. Avem deja experienta si, spre bucuria mea, am reusit sa asiguram conditii excelente. Nu vrem sa ne oprim aici, anul acesta vom organiza in total 14 turnee, dintre care doua internationale, iar in 2011 vrem sa organizam mai multe competitii internationale. Ii asteptam in parcul Rozelor pe toti iubitorii sportului alb“, a declarat Simona Ciorcila, presedintele WTC. „Vodafone – Winners“ este organizat de Winners Tennis Club impreuna cu Federatia Romana de Tenis. Competitia face parte din Circuitul National BCR Futures, alaturi de alte 16 turnee care au loc in diferite localitati din Romania. „Aceste turnee sint binevenite. Competitiile sint in sprijinul copiilor si al tenisului. Ma bucur ca la Cluj s-a reusit organizarea acestui turneu, al doilea an la rind, si multumesc pentru aceasta sponsorilor si organizatorilor“, a spus Ciprian Porumb, vicepresedinte al Federatiei Romane de Tenis. Circuitul BCR Futures este organizat sub egida Federatiei Internationale de Tenis si reprezinta sansa oferita tinerilor jucatori de a-si incepe drumul catre tenisul profesionist si de a acumula primele lor puncte ATP / WTA (ATP este circuitul masculin, iar WTA circuitul feminin). „Vrem sa oferim sportivilor sansa de a face performanta la nivel international. Aveam nevoie de un partener de organizare, iar WTC este ceea ce cautam. In Romania tenisul nu a beneficiat de sustinerea financiara necesara, iar de aceea in ultimii citiva ani BCR a investit aproape 2 milioane de euro in acest sport“, a declarat Razvan Garbacea, director regional BCR.
Universitatea Cluj a învins într-o partida amicala formatia Al Ahly Cairo, campioana Egiptului, cu scorul de 2-1. Egiptenii au deschis scorul prin Ahmed Fathi în minutul 52, dar alb-negrii au întors rezultatul în ultimele minute de joc. Voican a egalat în minutul 85 printr-un sut violent din careul de 16 metri. În minutul 90, Lemnaru a fost faultat în careu, iar arbitrul a dictat penalti. Lemnaru a executat lovitura de pedeapsa, dar portarul egiptenilor a respins, mingea ajungînd la Cojocnean, care a trimis în plasa semnînd victoria Universitatii. Marian Pana si Cristi Dulca au început cu: Matache – Ungurusan, Munteanu, Cenic, Belosevic – Bostina, Reinaldo – Acosta, Castro, Toba – Machado, iar apoi au mai intrat Hutan, Cojocnean, Lemnaru, Balde, Izvoranu si Voican. „A fost un meci foarte bun împotriva unei echipe tari. Am stat bine în teren si nu ne-am pierdut cu firea cînd am fost condusi“, a declarat Marian Pana dupa meci. L .P.
Biletele pentru meciul din Supercupa României, dintre CFR Cluj si Unirea Urziceni, vor fi puse în vînzare de joi, 15 iulie, la Stadionul „Dr. Constantin Radulescu“. CFR – Unirea se va juca duminica, 18 iulie, la ora 20.30. Preturile tichetelor variaza între 10 si 40 de lei, în functie de tribuna. Acesta va fi primul meci oficial din sezonul 2010-2011 al formatiei din Gruia. L. B.
Campionii României vor da piept cu campionii Belgiei, într-o partida amicala ce va avea loc astazi în localitatea Eugendorf din Austria. CFR Cluj si Anderlecht Bruxelles vor juca de la ora 19. Feroviarii au cîstigat ambele partide de pregatire jucate pîna acum, în care au întîlnit formatii de amatori si semi-amatori din Austria. Ei au învins pe SV Grodig cu 5-3 si pe SV Hallwag cu 4-0. L. B.
Jucatorul Silviu Izvoranu a semnat cu Universitatea Cluj un contract valabil trei sezoane. Noul fotbalist al „sepcilor rosii“ poate fi folosit ca mijlocas defensiv, fundas central sau fundas stînga. Izvoranu, în vîrsta de 27 de ani, a mai trecut pe la Otelul Galati (2003-2006), FC Timisoara (2006-2007) si Dinamo (din 2007 pîna în prezent, cu mentiunea ca în ultimul sezon a fost împrumutat la Astra Ploiesti si Inter Curtea de Arges). „Sînt foarte bucuros ca am ajuns la Universitatea Cluj, echipa care îsi doreste performanta. Este un club de traditie si nu puteam sa refuz, mai ales ca aici este si domnul Walter, un om care investeste enorm si pune mult suflet în fotbal. Sper sa nu dezamagesc pe nimeni si sa obtinem rezultate bune în campionat. Noi vom juca orice partida la victorie, asta pot sa promit“, a declarat Silviu Izvoranu. L. B.
Anul 2010 a insemnat pina acum o serie de evenimente muzicale de exceptie. Chris Rea, Paul van Dyk, Haggard, Bob Dylan, Paul Anka, Eric Clapton si Steve Winwood, Elton John, Aerosmith, AC/DC, Metallica sau Rammstein sint doar citeva dintre numele artistilor ce au urcat deja pe scenele din Romania. Regasiti in cele ce urmeaza o lista a concertelor pe care nu ar trebui sa le ratati in lunile care urmeaza. Un prim festival care ar putea atrage multi iubitori de muzica electro si rock este Ciuc Summer Fest, care va avea loc intre 16-18 iulie la Bucuresti. Aici vor fi prezente nume sonore precum Faithless si Pink Martini, dar este anuntat si unul dintre cei mai mari chitaristi ai tuturor timpurilor, Gary Moore. Pretul biletelor este de 90, 160, respectiv 220 de lei, in functie de numarul de zile. Apoi, pe 20 iulie, un alt eveniment de exceptie va avea loc tot la Bucuresti – concertu trupei irlandeze The Cranberries, care revine in forta, in echipa completa, dupa o pauza de 7 ani, cu un nou turneu in America si Europa, intitulat „Reunion Tour“. Pretul la acest concert variaza intre 120 si 190 de lei. Pentru iubitorii de jazz, recomandam binecunoscutul eveniment Garina Jazz Festival, care va avea loc in perioada 23-25 iulie, in Poiana Lupului din Garina. Patricia Barber, Stanley Clarke feat. Hiromi, Bela Fleck cu Zakir Hussein si Edgar Meyer sint doar citeva dintre numele care vor concerta pe aceasta scena. Pretul biletelor este de 50 de lei pe seara, iar abonamentul pe 3 zile va costa 170 de lei. Cel mai agitat weekendPerioada cea mai agitata din aceasta vara va fi intre 13 si 15 august, cind vor avea loc nu mai putin de trei evenimente foarte importante. Poate cel mai asteptat festival de muzica rock, indie si electro, Sziget Festival, va avea loc in perioada 11-16 august, la Budapesta. Iron Maiden, Faithless si Muse sint numele cele mai cunoscute care participa la aceasta editie. Pretul biletelor variaza intre 45 si 170 de lei. Un alt festival important e cel de la Rosia Montana, Finfest 2010, ce se va desfasura in perioada 13-15 august. Editia din acest an va aduce pe scena trupele Luna Amara, Grimus, Tapinarii, Tunderground, Zum, The Others si Chilli Familli. Cel de-al treilea festival important ce va avea loc in aceeasi perioada este Artmania, care se va desfasura la Sibiu. Concertele principale vor avea loc in Piata Mare, iar pe scena vor urca Kamelot, The Sisters of Mercy, Sirenia si Serj Tankian. Biletele pot fi achizitionate la pretul de 90 de lei pe zi sau 160 pentru abonamente, daca sint cumparate inainte de ziua concertelor. Dupa weekendul agitat, va puteti relaxa la mare, cu o alta serie de concerte, ce vor avea loc la Vama Veche in perioada 16-22 august, in cadrul celei de a opta editii a Stufstock. Festivalul din acest an are pregatite trei scene – una Rock, alta World Music si o a treia destinata trupelor debutante. Printre numele care vor concerta la Stufstock se numara Luna Amara, Trooper, Zdob si Zdub, E.M.I.L. si Byron. Guns N' Roses vin in RomaniaDupa 15 ani de pauza, Guns N' Roses, trupa-simbol a muzicii rock, s-a reunit pentru turneul „Chinese Democracy“, in cadrul caruia va ajunge si la Bucuresti, pe 21 septembrie. Desi din perioada de glorie in trupa a mai ramas doar solistul Axl Rose, criticii spun ca ultimul album marcheaza o revenire in forta a stilului Guns N' Roses.
Mai exact, este vorba despre „informatii contradictorii, eronate, in documentatia de atribuire referitoare la depunerea contestatiilor“, fiind incalcat principiul transparentei, dupa cum se arata intr-un raport al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP). Controlul la SCJU Cluj a fost facut in luna iunie a acestui an. In total, in tara au fost sanctionate 21 de spitale, iar, potrivit informatiilor ANRMAP, valoarea totala a amenzilor a fost de 125.000 de lei, in timp ce numarul avertismentelor scrise a fost de 51. Printre spitalele amendate pentru neregulile constatate la achizitiile publice se numara Spitalul de Urgenta din Iasi, care a fost amendat cu 35.000 de lei pentru ca a negociat achizitia fara sa anunte. De asemenea, o amenda substantiala a primit si Spitalul Clinic CF Witting Bucuresti, care a fost sanctionat cu 45.000 de lei, dar si Spitalul CF 2 Bucuresti, care are acum de platit o amenda de 35.000 de lei. In continuare, conducerea ANRMAP spune ca legislatia achizitiilor publice se va modifica, pentru a aduce un plus de claritate procedurilor de achizitii publice. In acest sens, o reglementare extrem de importanta se refera la conflictul de interese. Astfel, unul din articole precizeaza ca ofertantul care are membri in consiliul de administratie sau are actionari ori asociati persoane care sint sot sau sotie, ruda sau afin pina la gradul patru este exclus din procedura de atribuire.
Salariatii de la Spitalul de Recuperare au dat in judecata conducerea unitatii din cauza ca, in luna noiembrie 2009, salariile le-au fost reduse ca urmare a aplicarii zilelor de concediu obligatoriu fara plata, desi ei spun ca au lucrat o parte din acele zile. Instanta a dat, insa, cistig de cauza conducerii spitalului. Cadrele medicale, dar si celelalte categorii de personal, au decis sa actioneze conducerea spitalului in instanta cind au aflat ca, pentru luna noiembrie 2009, li s-a taiat din salarii cit pentru 3 zile nelucrate, desi ei au avut doar 1 zi de concediu fara plata. Astfel, salariile pe luna noiembrie au fost diminuate cu 15%, si nu cu 9,81%, cit au calculat angajatii ca ar fi fost corect. Astfel, procesul a inceput in luna martie, iar salariatii de la Spitalul de Recuperare au primit decizia Tribunalului Cluj in iunie, prin care se da cistig de cauza conducerii spitalului. „Decizia data de Tribunal nu ne-a satisfacut si am facut recurs. Nu ni s-a comunicat deocamdata care va fi data infatisarii“, a declarat Stefan Roman, presedintele sindicatului SANITAS Cluj. Potrivit liderului de sindicat, in decizia Tribunalului se precizeaza ca legea obliga managementul unitatii sanitare sa reduca salariile cu 15%, pentru ca in caz contrar ar creste cheltuielile spitalului. Cu alte cuvinte, legea privind acordarea concediilor fara plata obligatorii nu stipuleaza diminuarea salariilor cu 9,81%, cit au cerut sindicalistii, motiv pentru care decizia nu le-a fost favorabila. Acesta este al doilea proces al celor de la RecuperareAngajatii Spitalului de Recuperare au mai pierdut un proces intentat conducerii, prin care acestia cereau incadrarea salariatilor de la sectia de balneologie in grupa a II-a de munca, si nu in grupa normala, cum sint in prezent. Practic, in fondul de pensii ar trebui virata o suma mai mare de bani daca angajatii sint incadrati in grupa a II-a. Stefan Roman spune ca din decizia Tribunalului se intelege ca vina incadrarii gresite ar apartine sindicatului, care ar fi trebuit, printre altele, sa nominalizeze persoanele care sa fie incadrate in grupa a doua. „Acesta este un argument demn de Catavencu“, a conchis Roman. Si in acest caz, sindicalistii au facut recurs si asteapta sa fie anuntati care este data infatisarii.
„In primele zile ale campaniei, oamenii au donat imbracaminte si incaltaminte, dar si alimente neperisabile, mobilier sau aparatura electrocasnica. Am luat legatura cu Vasile Somlea, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Cluj, care a fost numit coordonatorul actiunilor de la Dorohoi, din judetul Botosani, si care ne-a spus ca acolo sint foarte mari probleme, iar oamenii au mare nevoie si de medicamente si de haine noi“, a explicat purtatoarea de cuvint a municipalitatii, Oana Buzatu. Clujenii mai pot face donatii inclusiv astazi la centrele de colectare amenajate la sediile primariilor de cartier din Marasti, Manastur, Grigorescu, Iris si Zorilor, la sediul vechi al Primariei din Piata Unirii nr. 1 si la Cantina Primariei de pe strada Emile Zola. De asemenea, la sediul RADP de pe strada Mesterul Manole se vor putea dona materiale de constructii si mobila. Orarul de colectare pentru toate aceste puncte a fost stabilit intre orele 11-19. Clujenii care nu se pot deplasa sau cei care nu pot transporta obiectele mari pe care vor sa le doneze pot suna la numarul de telefon 984 pentru a cere sprijinul Primariei in acest sens. In paralel, ajutoare pentru sinistratii din Moldova vor fi strinse, incepind de astazi, si de asociatia de voluntari a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara. Astfel, acestea se string astazi si miine, intre orele 10-16, la sala S 4, de la subsolul Cladirii Rectoratului. Vineri, ajutoarele se vor colecta intre orele 8-12.
Licitatia a fost contestata de societatea Construct Perom, impreuna cu cei de la Tehnologica Radion, iar deocamdata Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) nu a formulat o decizie in acest caz. „Noi nu putem face nimic pina nu vom avea o solutie de la CNSC“, a precizat pentru monitorul purtatoarea de cuvint a Primariei, Oana Buzatu. Va reamintim ca licitatia pentru lucrari de reparare si intretinere a strazilor din Cluj-Napoca a stirnit un val de contestatii inca de la lansarea sa, insa, in cele din urma, dupa refacerea criteriilor din caietul de sarcini, a fost adjudecata in favoarea firmelor Diferit si Kiat, care s-au asociat pentru a putea participa la procedura. Atit Diferit SRL, cit si Kiat Group au mai colaborat cu Primaria Cluj-Napoca in domeniul asfaltarii strazilor din municipiu. Consortiul Diferit-Kiat, singurul care a obtinut 100 de puncteDaca contestatia celor de la Construct Perom va fi respinsa de CNSC, strazile din Cluj-Napoca vor fi reparate si intretinute in urmatorii 4 ani de consortiul format din firmele Diferit SRL si Kiat Group. La momentul anuntarii cistigatorilor licitatiei, primarul Sorin Apostu preciza ca acest consortiu a fost singurul care a obtinut un punctaj de 100 de puncte. „Criteriul de atribuire al acestui contract a fost pretul cel mai mic. Pretul unitar ponderat oferit de cistigatori a fost de 12.684,77 de lei. Fata de ceilalti ani, preturile oferite de firme au fost acum undeva cu 8% mai mici. Nu va pot spune exact cit va incasa consortiul pe an, dar valoarea maxima a contractului nu poate fi depasita“, a explicat primarul Sorin Apostu. Valoarea maxima a contractului a fost stabilita intre 300 si 600 de milioane de lei. Desi la licitatia electronica care a avut loc la mijlocul lunii mai s-au prezentat 14 oferte, sase dintre acestea au fost respinse, printre care si cea a turcilor de la Kiat Group. Turcii au fost declarati, insa, cistigatori in urma ofertei prezentate in asociere cu firma Diferit.
Municipalitatea clujeana a anuntat ieri ca a suplimentat numarul de amplasamente pentru comercializarea pepenilor, dupa ce au fost înregistrate 208 cereri în acest sens din partea producatorilor agricoli, a persoanelor fizice autorizate si a altor agenti economici. Astfel, în total au fost identificate 11 noi amplasamente pentru comercializarea pepenilor, în urmatoarele zone: strada Dunarii – strada Siretului – doua amplasamente, strada Dîmbovitei (lînga parc) – trei amplasamente, strada Bucium – un amplasament, strada Branului colt cu strada Traian Vuia – doua amplasamente, strada Gruia nr. 39 – un amplasament, strada Gruia nr. 51 – un amplasament si strada Taietura Turcului (spre Tetarom) – un amplasament. Luna trecuta, Primaria anunta ca anul acesta vînzatorii de pepeni îsi vor putea comercializa marfa în 21 de zone din Cluj-Napoca, dintre care cele mai multe pe strada Bucium din cartierul Manastur (12 puncte de vînzare) si în Piata 1 Mai (10). M. O.
Primaria municipiului Cluj-Napoca a înfiintat, începînd din aceasta saptamîna, o noua trecere de pietoni pe strada Maramuresului, la intersectie cu strada Spatarul Milescu. Masura a fost aprobata în sedinta Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulatiei ce a avut loc în luna martie a acestui an. M. O.
Foto Radu PadureanRenovarile se vor intrerupe cu putin inainte de 11 august, data la care este programat meciul de baschet masculin Romania – Suedia, din cadrul preliminariilor Campionatului European (divizia B). Ulterior, dupa aceasta partida, se va schimba aliniamentul terenului de baschet dupa noile norme impuse de Federatia Internationala de Baschet din Europa (FIBA Europe), care a decis ca toate competitiile de pe continent sa se joace pe terenuri cu dimensiuni similare celor din NBA. Sala Sporturilor este in proprietatea Directiei pentru Sport a Judetului Cluj (DSJ) si este folosita preponderent de echipele din cadrul CS Universitatea. Lucrarile de modernizare se vor incheia in jurul datei de 1 septembrie, pentru ca pe 5 septembrie incepe noul sezon la handbal. DSJ Cluj mai efectueaza in aceasta perioada lucrari de modernizare la Sala de gimnastica „Sonia Iovan“ si la Hotel Stadion. Costurile de reabilitare a celor trei cladiri se ridica la aproximativ 200.000 de lei. „Podeaua salii va fi raschetata si relacuita, iar peretii zugraviti. Dupa meciul nationalei de baieti cu Suedia se va schimba aliniamentul terenului de baschet, ca sa fim in conformitate cu noul regulament. Lucrarile se vor incheia pina la 1 septembrie“, a declarat pentru monitorulcj.ro Aurora Dragos, director coordonator al DSJ Cluj.