• Tehnicieni avertizatiDirectorul Scolii Federale de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Radulescu, ii avertizeaza pe tehnicienii care nu se prezinta la cursurile PRO, amenintind cu anularea licentei PRO. Mihnirea presedintelui pleaca de la absenteismul tot mai ridicat practicat de antrenorii primei ligi. La ultima sedinta, sustinuta de Danny Rizer, directorul Scolii de antrenori din Elvetia, au fost prezenti doar 10 antrenori din 18. Printre absentii de marca se numara Mircea Rednic, Cosmin Olaroiu sau Razvan Lucescu. Avertismentul lansat de Radulescu este demn de luat in seama, dat fiind faptul ca nu mai putin de 100 de antrenori de la copii si juniori si-au pierdut licenta pentru acelasi motiv. (C. S.)• Au renuntat la RotariuUltimul rezultat inregistrat de Poli Timisoara, un 0-1 cu Poli Iasi pe teren propriu, a determinat conducerea clubului sa numeasca un nou antrenor la echipa. Rotariu, cel care s-a ocupat de pregatire dupa demisia lui Artimon, va prelua din nou formatia-satelit, unde il va avea alaturi pe fratele sau, Ilie. In momentul de fata, Marian Iancu trateaza cu un ucrainean, Viaceslav Grozni, care a mai pregatit de-a lungul carierei formatii precum Lokomotiv Moscova, Levski Sofia, Arsenal Kiev sau Metalurg Donetk. In cazul in care va accepta oferta Timisoarei, tehnicianul va pregati echipa pina la vara, iar daca rezultatele vor fi pe placul conducerii, contractul acestuia ar putea fi prelungit. (C. S.)• Amendati de UEFAForul European a penalizat Federatia de la Bucuresti cu o diminuare de 20% a fondurilor anuale alocate, datorita erorilor comise in cazurile de licentiere a cluburilor Jiul Petrosani si Sportul Studentesc. Anuntul a fost dat de Viorel Duru, Directorul Departamentului de Licentiere din cadrul Federatiei. In urma suspendarii certificatului de calitate a functionarii sistemului de licentiere, cluburile din prima liga si alte 10 din liga secunda vor primi anul acesta, in loc de 10.000 de lei, doar 8.000. „Decizia a fost luata pentru ca ambele comisii de licentiere nu si-au respectat mandatul. Au apreciat in prima instanta ca Sportul Studentesc era inaintea unui meci important si s-a considerat ca ar fi intervenit in competitie si i-au acordat licenta, iar cea de-a doua greseala a fost acordarea licentei clubului Jiul Petrosani", a declarat oficialul federatiei. (C. S.)
Incredibil, dar adevarat, nationala de polo a Romaniei a pierdut primul sau meci la Melbourne: 8-9 (2-1, 2-3, 3-3, 1-2) cu Canada. Arbitrata de slovenul Boris Margeta si italianul Massimiliano Caputi, meciul a avut o captivanta evolutie a scorului, reprezentativa frunzei de artar impunindu-se gratie pragmatismului superior celui demonstrat de „tricolori". Romanii au condus cu 2-1 ('8), 5-4 ('17) si 8-7 ('27), iar canadienii cu 4-2 ('12) si 7-5 ('25), ultimele doua reusite ale echipei pregatite de sirbul Dragan Jovanovic purtind semnatura lui Feltham ('28) si Miller ('30, superioritate numerica). In ultimele 139 de secunde ale partidei au ratat, pe rind, Andrei Dina, Iosep, Bonca, din nou Iosep si Matei Guiman, astfel ca la finele celor 32 de minute s-a consemnat prima mare surpriza a turneului masculin de polo. Golurile invinsilor au fost marcate de Iosep (3), Radu (2), Busila, Andrei Dina si Kádár, in timp ce pentru canadieni Graham a reusit 3, iar Feltham si Miller cite 2 goluri.Statisticile sint mai mult decit graitoare. Romanii au marcat un singur gol din actiune (celelalte fiind din situatii de om in plus) si au tras de 37 de ori la poarta pentru doar 8 reusite, canadienii avind un „scor" de 22/9. Berttini Nenciu a parat doar 6 suturi, in timp ce omologul sau, Robin Randall, s-a opus la 12 goluri.Pentru romani urmeaza jocul cu Noua Zeelanda (joi, 22 martie), care a devenit decisiv pentru evitarea ultimului loc din grupa D. Iata si celelalte rezultate din prima etapa: Italia - Japonia 20-6 (gr. A), Serbia - Germania 11-7 (A), Croatia - Africa de Sud 13-5 (B), Spania - China 15-4 (C), Grecia - Rusia 10-7 (C), Ungaria - Noua Zeelanda 21-5 (D) si SUA - Australia 9-3 (B). CAMPIONATELE MADISZDivizia A, etapa a XV-aNottingham - Dracii Rosii 3-4Pro Flora - Nasaud 3-0Meridian - BVB 4-3Bolha - Gulden 0-4Neon - HSV aminat Kopár Manó - LSD 1-4Phoenix a stat. Restanta:BVB - Neon 1-10 1. Meridian 13 12 0 1 49-18 36 2. HSV 13 10 2 1 61-21 32 3. Pro Flora 14 8 1 5 45-47 25 4. Kopár Manó 12 8 0 4 37-25 24 5. Nottingham 13 7 1 5 62-37 22 6. Gulden 14 7 1 6 32-43 22 7. Dracii Rosii 14 6 2 6 44-50 20 8. Nasaud 14 5 3 6 51-45 18 9. LSD 14 5 2 7 40-45 1710. Neon 13 5 1 7 42-44 1611. Bolha 14 2 3 9 30-49 912. Phoenix 13 2 0 11 28-51 613. BVB 13 2 0 11 27-73 6Divizia B, etapa a XVII-aU '96 - Manchester 10-0Inter Milan - Ros-albastrii 8-6Pro Italia - Roma 4-7Temad - Sparta 7-1Draco Volans - Reset Media 3-0Ajax - Wega 4-2Artana - Kocogók 3-5Echipele Steaua Cluj si Inter Zorilor s-au retras. 1. Temad 17 16 1 0 112-19 49 2. Ajax 17 13 0 4 86-51 39 3. Manchester 17 11 1 5 77-65 34 4. Pro Italia 17 11 0 6 72-67 33 5. Inter Milan 17 9 3 5 68-52 30 6. Kocogók 17 8 2 7 48-59 26 7. Draco Volans 17 8 0 9 79-61 24 8. Roma 17 8 0 9 55-61 24 9. Artana 17 6 3 8 64-58 21 10. Ros-albastrii 17 7 0 10 88-107 2111. Sparta 17 6 3 8 50-69 2112. U ‘96 17 6 2 9 55-69 2013. Wega 17 4 2 11 43-60 1414. Reset Media 17 2 2 13 39-96 8
Cu antrenorul clujean Horea Rotaru la timona, Gaz Metan Medias a cistigat aseara, cu scorul de 84-74 (25-18, 21-13, 23-18, 15-25), meciul cu „U" Mobitelco Cluj, restanta contind pentru etapa a XIV-a. Venind dupa o infringere pe teren propriu in fata dinamovistilor si iesiti temporar din cursa pentru un loc in play-off, mediesenii au intrat in teren foarte decisi, ceea ce s-a si vazut in jocul lor exact. In majoritatea timpului, clujenii au alergat dupa rezultat, dar cele 5 minute din sfertul doi in care nu au marcat nimic le-a pecetluit soarta. Revenirile clujene au alternat cu cele mediesene, astfel ca de la 52-42 gazdele s-au distantat la 66-46, iar de 69-49 s-a ajuns la 69-56. In minutul 34, scorul era 78-61 pentru Gaz Metan si, chiar daca pina in final Hughes si Jucan au parasit terenul, cu 5 greseli personale, o parte din aceasta diferenta s-a mentinut pina in final.Punctele echipei clujene au fost marcate de: LeVar Seals (13), Blackmon (11), Dumitrescu (10), Medvedj (8), Tenter (8), Lapuste (7), Allen (7), Jenkins (6) si Roschnafsky (4), in timp ce de la invingatori s-au remarcat: Black (30), Hughes (27) si clujeanul Jucan (12). Au arbitrat L. Grigoras (Buzau), R. Bucerzan (Timisoara) si C. Cimpeanu (Bucuresti), comisar FRB fiind ploiesteanul M. Aldea. Clasament 1. CSU Asesoft 24 24 0 2162-1596 48 2. Dinamo-Gealan 24 19 5 1983-1761 43 3. ELBA Timisoara 24 15 9 2137-2014 39 4. BCMUS Arges 23 15 8 1920-1778 38 5. CSU Atlassib 24 14 10 2215-2065 38 6. „U" Mobitelco 24 14 10 2068-1780 38 7. BC Mures 24 14 10 2176-2068 38 8. Gaz Metan 24 13 11 1954-1954 37 9. CS Otopeni 24 13 11 1993-1961 37 10. CSM Oradea 24 11 13 1903-1863 35 11. Rapid Isover 24 8 16 1888-2022 32 12. BC Rimnicu Vilcea 24 4 20 1760-2097 28 13. CSU Brasov 23 2 21 1668-2049 25 14. West Petrom* 22 0 22 1431-2250 21 penalizata cu un punct pentru neprezentare
Promisiuni pentru LugojO data cu inceputul mai slab de retur, „studentii" au atras asupra lor si citeva critici din partea tehnicianului Falub, acesta imputindu-si vina de a nu sti sa-i motiveze indeajuns pe elevii sai. Atitudinea din teren a lasat de dorit. Cu doar 4 zile inainte de jocul din deplasare impotriva „lanternei" Auxerre Lugoj, starea de spirit din tabara „studentilor" este normala si directorul sportiv al Universitatii Cluj, Sorin Vadana, este convins ca alta va fi fata echipei in partida viitoare: „Baietii au facut analiza jocului si au inteles ca trebuie sa-si schimbe atitudinea in teren. Pentru a cistiga avem nevoie de multa determinare. Sint convins ca vom avea alta fata etapa viitoare", a declarat oficialul de pe „Moina". Ekwalla nu si-a facut deocamdata aparitia, desi este asteptat de conducatorii clujeni: „Noi speram sa vina, dar campionatul este compromis pentru el. Nu a facut pregatirea si doar din vara va intra in vederile antrenorului", sustine Sorin Vadana.Sabo, modelulCel mai constant jucator al inceputului de retur a fost nimeni altul decit Radu Sabo, capitanul si antrenorul din teren. Ajuns la 36 de ani, virsta inaintata pentru un sportiv, Sabo impresioneaza, fiind golgheterul Universitatii, desi are alaturi colegi mult mai tineri decit el. Forma sa sportiva este de invidiat. A fost titular in fiecare partida si, in plus, si-a salvat colegii de la infringere egalind Apulum cu o frumoasa lovitura de cap. Nu de putine ori, a cules laude din partea antrenorului Falub: „Radu este un profesionist, un model atit in teren, cit si in afara sa. Este un fotbalist de la care toti tinerii au multe lucruri de invatat", declara cu putin timp in urma antrenorul clujenilor.
Neinvinsi de 5 luniDesi elevii italianului Bergodi nu exceleaza in joc, rezultatele umbresc orice urma de indoiala in privinta actualului tehnician. Ultima infringere a formatiei din Gruia a avut loc in etapa a XV-a, in fata bistritenilor de la Gloria. Chiar si atunci, jucatorii lui Bergodi s-au inclinat in fata elevilor lui Sabau dupa ce au condus cu 2-0. De la momentul Bistrita, fotbalistii de la CFR Cluj au inregistrat 6 victorii si 2 remize, prima la Urziceni, in fata echipei pregatite de Dan Petrescu, iar a doua acasa, impotriva Ceahlaului, fapt care a iscat si anumite disensiuni in cadrul clubului. Inceputul returului a aratat un CFR obosit, epuizat chiar, cu mari greutati la constructie. A doua etapa a adus, insa, si prima victorie din 2007, un 1-0 chinuit cu Nationalul scufundat in apele tulburi ale subsolului clasamentului. Etapa XXII a mai adus 3 puncte in vistieria clubului, iar dupa meciul cu Jiul echipa visinie s-a instalat pe locul al doilea din Liga I, la o distanta de 2 puncte fata de Steaua, invingatoare in fata Argesului lui Dorinel.Program dificilPentru CFR Cluj urmeaza insa un meci de foc acasa, cu Poli Timisoara. Timisorenii vin la Cluj dupa o infringere surprinzatoare pe teren propriu, suferita in fata lui Poli Iasi. Mustruluiti serios de bossul Iancu, „alb-violetii" vor incerca sa spele rusinea ultimului rezultat printr-o victorie, care i-ar putea readuce, totodata, in cursa pentru o cupa europeana. Dupa partida cu „banatenii" va urma o deplasare la Craiova, un nou joc acasa cu UTA si o confruntare cu „razesii" lui Hizo de la Vaslui. Moldovenii sint de departe surpriza campionatului, acestia reusind performanta de a nu pierde nici un joc in ultimele 11 confruntari. Etapa a XXVIII-a ar putea decide intr-o mare masura soarta CFR-ului in sezonul viitor. La Cluj se va deplasa campioana Steaua si, cum miza locului 2 este foarte mare, ardelenii vor avea parte de o rezistenta dirza din partea bucurestenilor, care par sa fi iesit din criza o data cu aducerea brazilianului Elton. CFR-istii se vor duce apoi in Trivale, pentru ca in etapele XXX si XXXI sa se confrunte cu granzii Dinamo si Rapid. Pina la partidele cu CFR, atit Steaua, cit si Rapidul vor da piept cu Dinamo si isi vor disputa meciul direct. Finalul sezonului va coincide cu un joc la Iasi si doua in Gruia, impotriva Gloriei si Farului Constanta.
Sase asociatii de diabet si nutritie sustin proiectul deputatului independent de Cluj Mircia Giurgiu privind interzicerea promovarii alimentelor de tip fast-food in scolile din Romania. Presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, prof. dr. Nicolae Hancu, a declarat saptamina trecuta la Cluj-Napoca, la intilnirea cu deputatul Mircea Giurgiu, ca propunerea lansata este una extrem de importanta pentru sanatatea copiilor.Corina Lacatusu, 24 de ani, studenta„Mi se pare o idee buna, dar insuficient promovata si sustinuta. Ar trebui facute campanii in care sa fie aratate efectele negative ale alimentatiei bazate intr-o mare masura pe produsele de tip fast-food, care sa contracareze reclamele la aceste produse si in care sa fie implicati tinerii, adica tocmai cei care sint cei mai mari consumatori."Daniela O., 28 de ani, receptionera„In opinia mea, este un lucru bun implicarea diferitelor organizatii in acest proiect. Obezitatea intr-un timp mai scurt, boli de inima la o perioada mai indelungata sint citeva dintre efectele pe care le stiu ale acestui tip de alimentatie. Dar, la fel ca in cazul tutunului, toti stiu de efectele nocive, numai ca nu-i pasa la nimeni. Si inca se moare pe capete."Mariana J., 36 de ani, functionar public„Cred ca o astfel de initiativa ar fi benefica pentru tineri, dar sint de parere ca acestia nu vor constientiza motivele unui proiect de genul acesta decit atunci cind se vor implica ei insisi, iar pentru asta trebuie incurajati tocmai de sustinatorii proiectului: parintii si cadrele didactice. Acestia trebuie sa faca cel mai mult in acest plan."Eugen Todea, 58 de ani, pensionar„As fi de acord cu orice demers in aceasta directie si sint si eu de parere ca s-ar putea face mai mult. Eu as apela la dumneavoastra, la mass media, pentru o campanie de genul acesta, adica tocmai la canalele prin care se promoveaza alimentele de tip fast-food in scoli." Octavian Stefanescu, 31 de ani, sailes manager„Nu mi se pare o idee asa de grozava treaba asta cu interzisul mincarii de la fast-food. In momentul in care se incearca lucrul acesta, inseamna ca nu exista capacitatea de a-i educa pe tineri sa nu mai consume porcariile alea, sa vina de la ei initiativa de a nu mai apela la fast-food. In felul acesta, daca n-ar mai avea clienti, chioscurile alea ar disparea singure, nu?"
In cadrul Adunarii Generale a membrilor Biroului Roman de Audit al Tirajelor si a BRAT Cercetare SRL, a avut loc anuntarea de catre Dan Balotescu a retragerii din fruntea acestei structuri. Functia de presedinte al BRAT a fost acordata, apoi, cu unanimitate de voturi, lui Liviu Ispas, directorul general ArboMedia si EMI Romania, companie care detine pachetul majoritar de actiuni la Monitorul de Cluj. Acesta a mai indeplinit functia de presedinte al BRAT intre 2004-2006.Structura asociativa a fost constituita in urma cu 9 ani, in scopul verificarii independente si obiective a cifrelor de difuzare a diverselor produse media. BRAT este considerat reperul pietei de publicitate pentru presa scrisa in ceea ce priveste auditul tirajelor si rezultatele de audienta ale publicatiilor membre. Este alcatuit din 212 membri, mai exact editori, agentii de publicitate, clienti de publicitate si editori web, cu 45 mai multi decit in 2006. Pe lista de audit al BRAT sint inscrise in prezent un numar de 267 de publicatii, mai multe cu 67 in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Mandatul noului presedinte se va incheia la Adunarea Generala BRAT din luna martie a anului 2008.
„Are probleme de integrare"Originar din Brasov, chitaristul Petru Gavrila si-a inceput activitatea muzicala in 1988. A cintat in trupe ca Integral, Despot, Crater, Ura de dupa usa, Excentric, Episop, Compendium, Fuck, Seven, Luna Amara, SLUT si Freya. Cu cei de la Seven a cintat intre 2002-2004, dupa care a revenit, din octombrie 2006, cintind in deschidere la concertul Crematory, la Cluj-Napoca. „Cu Petru am inceput sa cintam in formula de sase componenti, care este mai buna pentru sound-ul finlandez de care trupa avea nevoie", relateaza Dudu Isabel, solistul de la Seven. „Este un instrumentist foarte bun, insa are probleme de integrare si este implicat si in alte proiecte", justifica acesta „demisia" lui Petru din formatie, petrecuta la inceputul lui 2007, dupa un concert la Brasov. Seven va cinta cu cinci componenti la concertul umanitar de simbata, urmind ca la cel din deschiderea concertului Evergrey (21 aprilie, la Bucuresti) sa concerteze cu noul chitarist.Posibila revenire„Mi-a fost greu sa plec, fac parte din muzica Seven si imi place. Pe de alta parte, trebuia sa ne trezim la ora 7 ca sa repetam de la 8, ceea ce pentru un artist e ucigator. Ca sa nu vorbesc de fitele lui Dudu, care e crescut altfel", afirma Petru Gavrila. Proiectele de care se ocupa in prezent Petru Gavrila sint Electroshock si OFF (Operatiunea Fier Forjat), dintre care unul va fi lansat saptamina viitoare. „Daca le ies flacailor fumurile din cap, revin in Seven. Sint toate sansele sa ma intorc, trupa asta suna brici. Oricum, cu Dudu ramin prieten, este prietenul meu cel mai bun din Cluj", a declarat Petru pentru Monitorul de Cluj.
Zece principii europeneStatele membre ale UE trebuie sa le asigure consumatorilor un nivel minim de protectie, potrivit legislatiei comunitare. Primul principiu este: „Cumpara ce doresti, de unde doresti!". Daca te tenteaza o calatorie pentru cumparaturi intr-un alt stat membru al UE, legislatia europeana iti da dreptul sa cumperi pina „cazi lat", fara a trebui sa platesti taxe vamale sau TVA in plus atunci cind te intorci acasa. Aceste reguli se aplica indiferent daca esti prezent fizic in cealalta tara la cumparaturi sau comanzi bunuri pe Internet, prin posta ori prin telefon. In general, autoritatile din tara ta nu te pot impiedica sa aduci acasa un produs pe care l-ai achizitionat legal intr-un alt stat membru al UE. Totusi, citeva exceptii sint aplicabile pentru unele produse precum armele de foc sau articolele ofensatoare din punct de vedere moral.Al doilea principiu este: „Daca nu merge, trimite-l inapoi!". Conform legislatiei europene, daca un produs pe care il cumperi nu este conform cu intelegerea pe care ai facut-o cu vinzatorul la momentul achizitiei, il poti duce inapoi pentru a fi reparat sau inlocuit. De asemenea, poti solicita o reducere de pret sau o rambursare a sumei platite. Aceste reguli sint valabile timp de 2 ani de cind produsul ti-a fost livrat. Iar pentru primele 6 luni de la livrare, sarcina probei este a vinzatorului, si nu a consumatorului, ceea ce inseamna ca vinzatorul trebuie sa dovedeasca faptul ca produsul a fost conform cu contractul.Principiul potrivit caruia produsul trebuie „sa fie conform cu contractul" te protejeaza si in cazul in care ceea ce primesti nu este ceea ce ai fost de acord sa cumperi. De exemplu, daca ai fost de acord sa cumperi mobila veche si ti-a fost livrata o reproducere, o poti trimite inapoi.Siguranta alimentara la standarde inalteAl treilea principiu este: „Standarde ridicate pentru alimentele si bunurile destinate consumatorilor". UE are reguli care garanteaza ca produsele pe care le cumperi sint sigure. Cu toate ca nici un sistem legislativ nu poate garanta consumatorilor un grad zero de risc sau 100% siguranta, tarile membre ale UE au printre cele mai ridicate standarde de siguranta din lume.Siguranta alimentara se bazeaza pe principiul ca trebuie sa avem in vedere tot „lantul alimentar". Legile sigurantei alimentare din UE stabilesc, prin urmare, modul cum produc fermierii alimentele, cum sint procesate alimentele, ce tipuri de coloranti si aditivi pot fi utilizati si cum sint vindute alimentele. Legislatia europeana are in vedere si siguranta alimentelor importate in UE din celelalte parti ale lumii.Legislatia europeana privind siguranta celorlalte produse destinate consumatorilor, respectiv jucarii, cosmetice, echipamente electrice, sint la fel de stricte. Este o cerinta generala a legislatiei europene ca toate produsele vindute in UE sa fie sigure. Daca o companie descopera ca a pus pe piata un produs nesigur, atunci are obligatia legala de a informa autoritatile din statele membre afectate. Daca produsul prezinta un pericol semnificativ, compania trebuie sa se ocupe de retragerea acestuia de pe piata si de la consumatorii care l-au achizitionat.Al patrulea principiu este: „Stii ce maninci!". Detalii complete ale ingredientelor utilizate pentru fabricarea unui produs alimentar trebuie sa fie trecute pe eticheta, alaturi de informatii privind colorantii, conservantii, indulcitorii sau orice alt aditiv alimentar care a fost introdus in aliment. Daca un ingredient utilizat este unul la care anumiti consumatori sint alergici, acesta trebuie marcat pe eticheta, chiar daca sint utilizate cantitati foarte mici.Legislatia europeana stabileste ce produse pot fi numite „organice" si utilizarea denumirilor asociate cu produse de calitate din anumite regiuni europene. Datorita legislatiei europene poti afla si daca alimentele tale sint modificate genetic sau contin ingrediente modificate genetic. Daca acesta este cazul, atunci trebuie etichetate ca fiind modificate genetic.Consumatorii, protejati de abuzuri„Contractele ar trebui sa fie corecte pentru consumatori", este cel de al cincilea principiu.Daca ai semnat vreodata un contract fara sa citesti si ce scrie cu litere foarte mici? Ce se intimpla daca ceea ce e redactat cu litere mici spune ca depozitul pe care l-ai platit este nerambursabil, chiar daca compania nu-si indeplineste obligatiile? Dar daca spune ca nu poti anula contractul decit daca platesti companiei o suma exorbitanta in compensare?Legislatia europeana prevede ca aceste tipuri de clauze abuzive sint interzise. Indiferent de statul membru in care semnezi contractul, legislatia europeana te protejeaza de astfel de abuzuri.Cel de al saselea principiu este: „Citeodata consumatorii se pot razgindi". Ce se intimpla atunci cind un vinzator se prezinta pe neasteptate la usa casei tale si te convinge sa semnezi un contract pentru ferestre termopan sau covoare noi, care costa sute de euro? Legislatia europeana te protejeaza fata de asemenea vinzari in afara spatiilor comerciale. Ca un principiu general, poti anula un asemenea contract in termen de 7 zile. Sint si anumite exceptii: de exemplu, aceste reguli nu se aplica pentru contractele de asigurari si, in unele state membre, pentru produse care costa mai putin de 60 de euro.Legislatia europeana te protejeaza, in calitate de consumator, si atunci cind cumperi prin comanda postala, Internet sau companii de teleshopping, precum si de la alti „vinzatori la distanta". Pacaleli precum „vinzarea din inertie" - atunci cind iti trimit bunuri pe care nu le-ai comandat si iti cer sa platesti - sint interzise. Daca achizitionezi un bun sau un serviciu de pe un website, prin comanda postala sau de la o companie de telemarketing, poti anula contractul, fara a oferi vreo motivare, intr-un termen de 7 zile lucratoare. Pentru anumite servicii financiare ai pina la 14 zile calendaristice pentru a anula contractul.Publicitatea inselatoare este interzisaCel de al saptelea principiu - „Este mai usor sa compari preturile" - prevede obligativitatea ca supermarketurile sa ofere „pretul pe unitate" al produselor, de exemplu, cit costa pe kilogram sau pe litru, pentru a te ajuta sa vezi care este cel mai bun din punctul de vedere al pretului. Legislatia europeana obliga si companiile care ofera servicii financiare sa-ti puna la dispozitie anumite informatii intr-o forma standardizata. De exemplu, companiile de imprumuturi si companiile care ofera carduri de credit trebuie sa-ti comunice care este dobinda anuala pe care o vei plati, nu numai care sint sumele care trebuie platite lunar.„Consumatorii nu ar trebui sa fie indusi in eroare" este cel de al optulea principiu. Primesti o scrisoare de la o companie de comenzi prin posta, prin care esti felicitat pentru cistigarea marelui premiu la o loterie pe care au organizat-o. Se dovedeste, totusi, ca nu este nimic altceva decit o pacaleala pentru a te convinge sa-i contactezi si sa comanzi ceva de la ei. In fapt, nu ai cistigat nici un premiu. Este acest tip de publicitate legal? Raspunsul este „Nu". Publicitatea care induce in eroare sau care ii insala pe consumatori este interzisa de legislatia europeana. Mai mult, atunci cind este vorba de teleshopping, vinzari prin comenzi postale sau Internet, vinzatorii trebuie sa fie deschisi si cinstiti cu tine. Legislatia europeana ii obliga sa-ti ofere informatii complete despre cine sint, ce vind, cit costa marfa, inclusiv taxe si costuri de livrare si cit timp este necesar pentru efectuarea livrarii.Companiile de imprumuturi si de carduri de credit trebuie, potrivit legislatiei europene, sa-ti ofere informatii complete in scris asupra oricarui contract de credit pe care il inchei. Acestea trebuie sa includa informatii asupra nivelului dobinzilor, asupra duratei contractului si asupra modului in care poti rezilia contractul.Vacante „protejate"„Protectie in timpul vacantelor" este cel de al noualea principiu european. Ce se intimpla daca pleci intr-o vacanta prin achizitionarea unui pachet de servicii turistice si tour-operatorul da faliment? Ce se intimpla daca brosura de prezentare a pachetului de servicii turistice ti-a promis un hotel de lux si esti cazat intr-o locatie in constructie? In ambele cazuri legislatia europeana te protejeaza. Tour-operatorii trebuie sa aiba incheiate contracte pentru a te aduce acasa daca dau faliment atunci cind esti in vacanta. De asemenea, trebuie sa-ti ofere compensatii daca vacanta ta nu corespunde cu ceea ce au promis in prezentari. Daca tour-operatorul incearca sa creasca pretul vacantei sau sa schimbe destinatia fara a avea acordul tau, legislatia europeana iti permite sa anulezi rezervarea. Iar daca te trezesti la aeroport ca nu te poti urca in avion pentru ca a fost suprarezervat, legislatia europeana iti da dreptul la compensatii.In timp ce te afli in vacanta sau atunci cind esti acasa, legislatia europeana te protejeaza impotriva vinzatorilor incorecti de „timeshare". „Timeshare"-ul iti ofera dreptul de a utiliza un apartament sau o vila dintr-o statiune de vacanta pentru o perioada de timp in fiecare an. Vinzatorii de „timeshare" din anumite statiuni de vacanta cauta turisti din alte tari si incearca sa-i convinga sa semneze contracte costisitoare, pe care acestia nu le inteleg pe deplin. Legislatia europeana te protejeaza impotriva unor astfel de comportamente. Ai dreptul de a primi o copie a brosurii de prezentare si o traducere a contractului propus in limba ta. Daca, totusi, semnezi contractul, ai o perioada de 10 zile in timpul careia il poti rezilia fara a oferi nici o motivatie. In sfirsit, legislatia europeana te ajuta sa-ti iei prietenii blanosi in vacanta cu tine. Dupa ce veterinarul ti-a eliberat pentru catel, pisica sau hamster unul din noile „pasapoarte pentru animale", animalutul tau te va putea insoti oriunde in Europa.Si, in sfirsit, cel de al zecelea principiu: „Rezolvare efectiva pentru litigiiletransfrontaliere".Recunoasterea consumatorilor ca factori economici esentiali in Piata Interna reprezinta unul din principiile de baza ale politicii europene privind protectia consumatorilor. Consumatorii ar trebui sa aiba posibilitatea de a face alegeri in deplina cunostinta de cauza in privinta bunurilor si serviciilor pe care le achizitioneaza. Interesele lor trebuie promovate si aparate, in special avind in vedere complexitatea crescinda a pietelor pe care opereaza. Scopul si marimea pietelor a crescut incredibil in ultimii ani datorita introducerii monedei euro, dezvoltarii „e-commerce"-ului si cresterii mobilitatii intra-europene.In afara de beneficiile pe care le aduce companiilor, Piata Interna ofera consumatorilor posibilitati extinse de alegere si o calitate mai buna. Acest lucru inseamna ca va trebui ca toti consumatorii sa aiba incredere sa caute cele mai bune produse si servicii. ECC-Net - retea pentru consumatorii europeniReteaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) se intinde in toata Uniunea Europeana in scopul de a creste increderea consumatorilor prin consultanta acordata cetatenilor asupra drepturilor lor in calitate de consumatori in UE si prin sprijinul acordat pentru rezolvarea problemelor lor. Aceste Centre iti pot oferi sfaturi privind drepturile tale atunci cind cumperi din alte state membre si te ajuta sa-ti rezolvi problemele pe care le ai cu un comerciant dintr-un alt stat membru al UE.
• Hardau trece cu bine de motiuneSenatul a respins, ieri, motiunea impotriva ministrului Educatiei, Mihail Hardau, initiata de catre PSD. Doar 58 de senatori au votat „pentru", desi documentul fusese semnat de 69 de senatori ai PRM si PSD. Ei cereau revocarea din functie a ministrului Educatiei. Insa senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a cerut, la inceputul dezbaterilor, eliminarea cererii de revocare, avind in vedere verdictul dat de Curtea Constitutionala in cazul motiunii anti-Macovei. Pentru aprobarea motiunii, PSD avea nevoie de 69 de voturi. Procedura de vot a fost secreta, cu bile, iar 52 de senatori au preferat sa voteze impotriva motiunii simple. (C. J.)• Blaga nu demisioneazaMinistrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a anuntat ieri ca nu demisioneaza. El l-a contrazis, astfel, pe premierul Calin Popescu Tariceanu, care afirma acum 2 zile ca i-a cerut lui Blaga sa isi prezinte demisia. Motivul acestei cereri ar fi fost refuzul lui Blaga de a contrasemna ordonanta de aminare a alegerilor pentru Parlamentul European. Vasile Blaga a declarat, insa, ca premierul nu i-a cerut demisia. In ultimele zile, liderii PNL au cerut insistent plecarea din Guvern a ministrilor Vasile Blaga si Monica Macovei. In replica, PD a anuntat ca isi rezerva dreptul de a retrage sprijinul politic premierului, daca atacurile PNL la adresa ministrilor democrati nu se opresc. (C. J.)
PSD nu mai vrea Alianta in politicaConsultarile de ieri au inceput la ora 11, temele anuntate de presedinte fiind votul uninominal, reforma institutionala, dar si actuala criza politica. Primii programati la discutii au fost reprezentantii PSD. Delegatia lor a fost condusa de Mircea Geoana. La iesirea de la discutii, presedintele PSD a declarat ca Basescu nu a prezentat nici o solutie pentru „iesirea din criza", iar in opinia PSD singura solutie ar fi „eliminarea Aliantei PNL-PD, principala cauza de instabilitate si garantia continuarii unui asemenea razboi". Totodata, Geoana a declarat ca i-a spus sefului statului ca „are o vina principala in situatia in care am ajuns azi si trebuie sa-si asume esecul politic al proiectului politic Alianta «D.A.» si al unui model de presedinte-jucator care incalca in mod frecvent regulile".Liberalii cer socoteala in ParlamentDupa social-democrati, au urmat liberalii. Delegatia lor ar fi trebuit sa fie condusa de premierul Tariceanu, dar acesta a lipsit, pe motiv ca a preferat sa ramina la sedinta Guvernului. Potrivit declaratiei liderului PNL Crin Antonescu de dupa consultari, PNL considera ca o solutie pentru actuala criza politica poate fi gasita numai in Parlament. El a mai spus ca Basescu nu a venit cu solutii. „A motivat ca scopul domniei sale e de a inventaria punctele de vedere ale partidelor, urmind ca, la final, sa traga niste concluzii din toate aceste consultari", sustine Antonescu. El a mai spus ca presedintele a transmis PNL ca nu-si va schimba modul de actiune. „Nici din partea noastra nu e de asteptat o schimbare, in aceste conditii. Ii uram presedintelui sanatate, putere de munca si de joaca", a mai precizat Antonescu.UDMR are doua variante: una ar fi anticipateleLiderul UDMR, Marko Bela, vede doua solutii pentru iesirea din criza: „O formula de guvernare care sa aiba sustinere majoritara sau alegeri anticipate". Singura formatiune cu care UDMR nu va accepta o colaborare este PRM. Marko Bela a mai spus ca Basescu nu a abordat tema unui guvern de uniune nationala sau de tehnocrati. Delegatia UDMR a vorbit, insa, despre subiectul cercetarii penale a ministrului Comunicatiilor, Nagy Zsolt. „Nu putem accepta o situatie in care, luni de zile, asupra unor persoane planeaza suspiciuni fara indicii sau fara dovezi certe", a declarat Marko Bela. Intrebat ce parere are despre mentinerea in Guvern a ministrilor Vasile Blaga si Monica Macovei, el a raspuns: „In timp ce domnul Blaga a avut o performanta in Guvern, nu am aceeasi opinie si despre doamna Monica Macovei. Ceea ce s-a vazut in domeniul Justitiei au fost doar masuri la suprafata. Cred ca am avea nevoie de un alt ministru al Justitiei", a precizat Marko.PD merge sigur pe mina anticipatelorPresedintele PD, Emil Boc, a declarat, la iesirea de la consultari, ca „solutia pentru rezolvarea actualei crize politice o reprezinta alegerile anticipate" si ca, „in democratie, solutia nu o reprezinta jocurile de culise, ci intoarcerea la electorat". Liderul democrat a reafirmat ca nu exista varianta eliminarii ministrilor PD din Guvern: „Democratii se retrag sau ramin in bloc la guvernare", a precizat el, cu referire la discutiile privind situatia ministrilor Blaga si Macovei. Conservatorii au venit cu o alta idee: demisia presedintelui Basescu. Iar PRM a refuzat sa participe la discutii.
Romanii din strainatate vor putea sa isi prelungeasca vizele fara sa-si mai faca probleme cu privire la taxele si impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tara. In curind, la initiativa Ministerului Afacerilor Externe, va fi realizata infrastructura informationala care le va permite romanilor din diaspora sa plateasca taxele si impozitele folosind Internetul. Desemnati pentru a realiza acest proiect sint Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI) si Microsoft Romania, iar continutul proiectului va fi furnizat de Asociatia eRomania Gateway si Freedom House Romania. Proiectul va fi realizat pe infrastructura hardware a Sistemului Electronic National (SEN) pentru ca intr-o faza ulterioara romanii din strainatate sa beneficieze de aceleasi servicii ca si cei din tara, spun oficialii IGCTI. Institutia mai are in administrare portalurile de guvernare electronica prin sistemul de achizitii publice eLicitatie, cel de atribuire a autorizatiilor auto si SEN.
Piata sufocataPiata auto second-hand din Cluj a rivalizat mereu piata auto de pe acelasi segment din Bucuresti. Tirgul auto de aici s-a numarat printre cele mai cautate de dealerii din toata tara, dar si de catre clienti. Legaturile transilvanenilor cu dealerii auto din Germania, Franta, Italia sau chiar Spania erau deja consfintite in acorduri tacite, avantajoase de ambele parti. Existau firme care incheiasera contracte cu dealerii straini si astfel, prin deducerile pe care le obtineau pe de o parte la nivelul pietei de origine a masinii, pe de alta parte prin recuperarea TVA si prin discounturi, faceau ca piata auto second-hand sa fie un rival de temut pentru piata autoturismelor noi pentru ca, in tirg, pretul unei masini cu o vechime de 2 ani era cu 30%, uneori chiar 40% mai mic. „Cit timp piata a fost libera, n-au avut de suferit nici dealerii de masini noi, nici cei din piata second-hand. Vinzarile cresteau spectaculos pe ambele segmente si oricum nu puteai aduce masini slabe de afara. Existau limitari la inmatriculari, iar parcul auto existent este facut din importurile auto facute sub reglementarile care limitau virsta masinii si nivelul ei de dotare. Problema a constat in primul rind in aceea ca prea putini bani din piata, tirgurile second-hand ajungeau in buzunarele statului si aici chiar se rulau sume. La o masina puteai obtine in plus intre 500 si 1.500 de euro daca aveai parteneri stabili in strainatate", spune Balogh Gyula, un fost dealer de masini second hand. In ultimele luni, el si-a transformat afacerea, reprofilindu-se pe comertul cu amanuntul de produse alimentare. „Pacat ca va fi un proces de durata, dar speram ca macar Comisia Europeana (CE) sa puna stavila unei manevre fiscale dezechilibrate si ale carei consecinte inca nu pot fi evaluate la modul real in piata. Dar la noi in Romania, daca ceva merge, statul isi vira mina in bani pina la coate si sufoca piata fara sa conteze ca miine nu va mai avea de unde sa obtina bani", spune si Ioan Ciobanu, comerciant de masini second-hand clujean.Astazi se decideGuvernul roman nu pare a ceda, desi este cert ca nimeni nu are de cistigat de pe urma acestei limitari a pietei, iar voci care doresc sa ramina anonime de pe linga Comisia Europeana au declarat pentru agentiile de stiri ca CE planuieste sa includa, totusi, Romania in procedura de „infringement", care inseamna ca Romania va fi acuzata de incalcarea tratatelor semnate cu UE. Motivul este simplu: Romania nu a trimis nimic concret catre CE pina acum ca urmare a analizei expertilor europeni si romani. UE se astepta ca autoritatile romane sa intervina si sa modifice taxa in asa fel incit sa se evite incalcarea tratatelor. Daca CE decide instaurarea procedurii de „infringement", dupa notificare, Romania mai are la dispozitie 2 luni sa elimine taxa, in caz contrar CE va da in judecata Statul Roman. Oricum, specialistii spun ca sansele ca taxa de prima inmatriculare sa fie eliminata sint minime, cel putin pentru 2007.
Toata lumea traieste cu speranta (macar a zilei de miine) - ce sa inteleg din asta: ca-i cam usuratica (era sa scriu: curva - bine ca m-am abtinut) aceasta speranta?Speram sa mearga premierul Tariceanu la Cotroceni, la consultarea cu presedintele - dar, normal, s-a razgindit (se razgindi Razgindeanu'). Pai, este a doua lui natura: azi gindeste si sustine cu tarie ceva, miine sustine exact contrariul - cam disociat acest premier. Te si intrebi pe care sa-l preferi: pe acel Tariceanu care sustinea sus si tare alegerile anticipate si euroalegerile (si cite altele, de la inexistenta vreunei interventii, scrise sau verbale, in favoarea unchiului Costache si defavoarea Justitiei, pina la reformarea clasei politice prin vot uninominal) sau pe acela care s-a razgindit si a aruncat Romania inapoi in bratele capitalistilor de cumetrie, turnatorilor cu simbrie si tortionarilor de omenie?O veste proasta pentru Razgindeanu': PNL nu a adunat decit vreo 10% din voturile exprimate pentru primaria Petrosani (municipiu, totusi), in timp ce PD a obtinut, din primul tur, peste 50% si, normal, primaria (inexistentii de la PC au obtinut doar 108 voturi, mari si late - probabil de la niste insi uitati/comutati pe Antena 1). E nasol sa fii un fel de monstru al lui Finchelstein, sa ti se vada procentele roase rau pe la cusaturi, dar sa te dai tare, pe pozitii...Cred ca Moliceanu' sufera de sindromul „Adelu'" Nastase: este patruns de unicitatea si providentialitatea sa. Fara „EL", Patria nu functioneaza. Poate c-a luat-o razna, ca si „Adelu'", de la cit i s-a pupat poala - bine ca nu mai trebuie s-o inventeze pe matusa Tamara, il are pe unchiu' Costache, bogat si in viata...Si-o veste proasta pentru Romania, condusa direct in isterie (pardon, istorie) de catre Motocicleanu': Comisia Europeana va declansa, in cursul zilei de azi, procedurile impotriva Romaniei pentru a o obliga sa-si schimbe taxa de prima inmatriculare, care incalca legea comunitara - aia despre care s-a pronuntat Premierceanu' ca ar fi in regula, i-a spus lui un amic care vinde masini straine, unul Citroianu' sau Porseanu', ca nu-i mai stiu eu pe toti amicii lui „bai, Caline".Liberalul (?) Crin Antonescu (purtatorul de necuvint al lui Finchelsteanu') a iesit de la consultarile prezidentiale de la Cotroceni, pufnind si trepidind ca un foxterrier sirmos. „Solutia de iesire din criza nu se afla la Cotroceni, ci in Parlament" - a identificat el corect unde-i buba. Din pacate, n-a identificat si solutia corecta: alegerile anticipate - in fond, „bai, Caline" se simte foarte bine batut in cuie pe scaunul de premier.Asa ca PNL se va lua de brat cu PSD si noi toti vom incepe sa numaram ouale lui Nastase.Vorba unui forumist (altul decit cei angajati de petroliberali sa ocupe forumurile cu ineptii anti prezidentiale): „Eu tot nu pricep de ce nu ne intreaba Base in referendum daca vrem anticipate sau nu. Ar fi singura sansa sa-i trintim pe acesti pseudoliberali si gasca lor de rompetropatricieni". Ar fi prea simplu. Si in interesul romanilor - deci, nu se poate.
Il stiti. Trebuie sa va amintiti de el. E barbatul acela grizonant, trecut cu putin de 50 de ani, pasionat de motociclete si masini Citröen. Da, acela care o incasa fest de la presedintele Basescu si care se razgindea cind ti-era lumea mai draga, pe diverse teme. Cel ce lua decizii care priveau situatii de interes national fara sa se consulte cu nimeni, iritindu-i pe partenerii de alianta.Era Calin Popescu Tariceanu, premier si presedinte al PNL.Poate ati sesizat ca, intre timp, s-a schimbat. Nu mai e Moliceanu-Razgindeanu. Acuma isi arata muschii, dovedeste forta, are replica, ataca si contraataca. Pare cu totul altul de cind e pilotat de doi consilieri de imagine, Silberstein si Finkelstein.Tariceanu nu e, in fapt, cel adevarat, pe care il stia toata lumea. Pare o papusa care executa ce-i spun altii, care se comporta in functie de ce-i recomanda cei doi consilieri. Care vorbeste ce are voie, care reactioneaza numai cind i se permite. Care nu are voie sa mai spuna ce gindeste, ci numai ce i se scrie.Culmea e ca noua postura pare sa il prinda, ca este apreciata de membrii liberali si recunoscuta de prietenii si adversarii politici. Noul Tariceanu a dinamizat viata politica, cu efecte pe care inca le putem doar intui.Ma intreb ce se va intimpla cind va expira contractul lui Silberstein si Finkelstein, care Tariceanu va ramine in fruntea Guvernului si a PNL?Cel adevarat, barbatul acela grizonant, trecut cu putin de 50 de ani, pasionat de motociclete si masini Citröen, care o incasa fest de la presedintele Basescu si care se razgindea cind ti-era lumea mai draga, pe diverse teme, cel ce lua decizii care priveau situatii de interes national fara sa se consulte cu nimeni, iritindu-i pe partenerii de alianta? Sau celalalt, durul, cu muschi, care dovedeste forta, are replica, ataca si contraataca si care nu mai este timorat de Traian Basescu si de PD?Cel care va reusi rezolvarea actualei crize politice, cu sau fara ajutorul consilierilor straini, cu punerea la punct a lui Basescu, mentinerea Aliantei si fara acceptarea unei colaborari cu PSD si PRM va fi Tariceanu cel adevarat. Un om politic veritabil. Parerea mea.
• A cazut de pe podUn clujean de 70 de ani a decedat ieri, dupa ce a cazut de pe podul amplasat pe varianta Grigorescu-Manastur. Traian R. a fost vazut cazind in gol de mai multi angajati ai firmei Rosal care maturau carosabilul in zona respectiva. Incidentul s-a petrecut ieri dimineata, in jurul orei 9. Din primele cercetari, politistii considera ca este vorba de un accident, si nu o sinucidere. Barbatul era casatorit si plecase de acasa la plimbare. Pentru ca acesta suferea de epilepsie, anchetatorii cred ca pensionarul a cazut de pe pod in urma unei crize. Cadavrul victimei a fost transportat la IML Cluj, in vederea efectuarii necropsiei. (I. O.)• Omorit linga zebraUn pensionar din Turda, Ioan P., de 72 de ani, a fost accidentat mortal alaltaieri, in imediata apropiere a unei treceri de pietoni din localitate. Pietonul a fost lovit de conducatorul unui autotractor, Ioan M., de 50 de ani, din Beclean. Pentru ca nu s-a asigurat in timp ce traversa carosabilul, batrinul a fost lovit mortal de autotractor. Desi noul Cod Rutier prevede ca in aceste conditii pietonul este singurul responsabil de producerea unui accident, se fac cercetari si in cazul soferului, deoarece, potrivit legilor rutiere, acesta este obligat sa incetineasca in apropierea unei zebre. (I. O.)• Incendii stinse cu amenziPrefectul judetului Cluj, Alin Tise, a avertizat autoritatile locale asupra pericolului izbucnirii incendiilor in urma aprinderii vegetatiei uscate si a miristilor. Tise a declarat ieri ca a constatat in urma unor controale efectuate de Garda de Mediu si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta faptul ca au izbucnit incendii in mai multe comune datorita neglijentei cetatenilor. „Aprinderea de miristi este interzisa fara supravegherea celor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Exista pericolul extinderii incendiilor spre case sau zone impadurite. Am aplicat deja sanctiuni de cite 10.000 de lei pentru primariile a doua comune, precum si un avertisment", a afirmat Tise. (V. M.)
Paszkany Arpad a fost ieri audiat, timp de 6 ore, de catre procurorii Serviciului Teritorial al DIICOT Cluj pentru invinuirile ce i se aduc in dosarul „Gazeta II", respectiv instigare la santaj si sprijinirea unui grup infractional. La sfirsitul audierilor, Paszkany a declarat ca nu i s-au prezentat probe relevante. „Invinuirile care mi s-au adus nu se confirma, ca atare nu am calitate de inculpat", a spus acesta. Procurorii DIICOT Cluj i-au impus ieri lui Paszkany sa nu paraseasca localitatea Cluj-Napoca pentru 30 de zile, datorita faptului ca nu a dat curs primei citatii la Parchet, pe data de 21 februarie.Presupusul santaj care il vizeaza pe Paszkany Arpad se refera la o plingere penala depusa de Iulian Dascalu, patronul Iulius Grup, care a cistigat licitatia de constructie a unui mall in Cluj, in defavoarea societatii South East Euromentor, unde este actionar omul de afaceri clujean. Presupusul santaj ar fi fost realizat, sustine Dascalu, prin intermediul ziarelor Trustului „Gazeta", considerate ca fiind apropiate de Paszkany Arpad.Referitor la intentia aratata de presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, de a se intilni cu el, Paszkany a afirmat ieri ca este nepotrivit sa se vada, mai ales acum, in timpul cercetarilor penale, incheind, ironic: „Vedeti ca tot el ma cauta?!". Declaratia vine dupa ce, alaltaieri, cei doi s-au atacat dur in fata opiniei publice. Omul de afaceri clujean a mai spus ca procurorii s-au comportat democratic cu el si nu a fost anuntat daca va mai fi nevoit sa se prezinte in viitor pentru audieri.
Directia Sanitar-Veterinara (DSV) Cluj va institui permanenta, inclusiv in zilele de simbata si duminica, in perioada 1-9 aprilie, in scopul asigurarii conditiilor sanitare optime in vederea sacrificarii si comercializarii mieilor inaintea sarbatorilor de Pasti. Directorul DSV, Alexandru Duma, sustine ca in judetul Cluj au fost stabilite 12 amplasamente unde pot fi sacrificati miei vii si se poate comercializa carcasa de miel sau ied. „Sacrificarea animalelor in alte locuri decit cele autorizate sau in absenta supravegherii sanitar-veterinare va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 200 si 300 de lei", afirma Duma. El spune ca in acest an se asteapta sacrificarea a circa 10.000 de miei in judetul Cluj, numarul fiind mai mic decit anul trecut, in conditiile in care Pastile cad mai devreme, la inceputul lunii aprilie. Potrivit acestuia, autoritatile sanitar-veterinare vor lua masuri si in ceea ce priveste comercializarea oualor, urmind ca, in paralel, ca inceapa o serie de controale in pietele Clujului.
La implinirea unui an de la inaugurarea proiectului StudCard, echipa de studenti care l-a pus pe roate a pregatit pentru perioada 22-29 martie un festival cu acelasi nume. Primul eveniment al acestuia este DJ Parade, programat miine seara, de la ora 22, la Sala Sporturilor „Horia Demian" din Cluj-Napoca. Vor fi prezenti Vali Barbulescu, DJ Raoul, DJ Optick si Adrian Eftimie. Cei care au StudCard vor putea intra cu 10 RON, iar cei care nu au vor putea intra cu 15 RON. Simbata, 24 martie, se va juca, in exclusivitate pentru studenti, piesa „Logodnicele aterizeaza la Paris". Biletele costa 2 sau 4 RON si se gasesc la sediul StudCard.Duminica, in Roland Garros, studentii sint asteptati de la ora 21 la Jazz Night, unde vor cinta trupe locale. Intrarea este libera.Luni, 26 martie, este programat in cadrul festivalului un tirg de carte, unde sint promise reduceri pentru posesorii de StudCard de pina la 70-80%. In seara aceleiasi zile va avea loc la Cinematograful Victoria, de la ora 22, un eveniment-maraton numit „All Nighter". In program, „Brother Bear" si „Monster Inc.", cu desene animate. Posesorii de Studcard vor beneficia de intrare gratuita, biletele fiind disponibile la pretul de 4 RON.Tirgul de carte din cadrul festivalului poate fi vizitat si marti, 27 martie, intre 11 la 18. De la 19.30, la CCS este programat „Napoca Dance Night", un spectacol de dans ce cuprinde genuri precum salsa, vals, tango, dar si hip-hop. Evolueaza aici trupele Salsa Caliente, Avenue, Quarkers, Boem dance, Fusion, Madness UMF, Mad-Zene, Rythm Nation si X-Tasy. Miercuri seara pot fi urmarite proiectii cu filmele de la Oscar, de la ora 21, la CCS. Intrarea este gratuita. In ultima zi de festival, joi, 29 martie, are loc in holul CCS un tirg de cariere, de la ora 10, iar seara este rezervata manifestarii Balul Balurilor, unde va fi aleasa Miss StudCard, cele sapte concurente putind fi votate deja la www.studcard.ro. Concursul va fi urmat de momente ale trupei Comedica, precum si concerte ale trupelor Simplu si Iris. „Nu cred ca este important sa spunem care este bugetul festivalului. Nu e deajuns sa faci un festival al berii ca sa poti spune ca ai facut ceva pentru studenti", a declarat Iancu Serbanescu, directorul proiectului StudCard.
100 de milioane intr-o oraIeri dimineata, reprezentantii OJPC Cluj si cei ai ARR s-au pozitionat la intrarea in comuna Gilau. Au tras pe dreapta toate microbuzele si autobuzele care se indreptau catre Cluj-Napoca. Dupa ce au asteptat aproape o ora, inspectorii clujeni au reusit sa-i prinda pe celebrii „rechini" ai transportului de calatori. „Soferul unui microbuz apartinind firmei LIG SRL a fost gasit circulind cu licenta de transport expirata, drept pentru care am dispus amendarea cu 40 de milioane de lei vechi", a declarat directorul OJPC Cluj, Mircea Avram. Cireasa de pe tort a fost, insa, un alt microbuz, plin ochi de calatori care se calcau in picioare. „Numarul persoanelor din microbuz era cu mult peste limita admisa, asa ca si firma respectiva s-a ales cu o amenda de 40 de milioane", a mai precizat Mircea Avram. Pe linga amenda primita de la inspectorii OJPC Cluj, soferul s-a mai ales cu inca o amenda, din partea ARR.Calatori nemultumitiPrintre „victimele" de ieri s-a aflat si autobuzul firmei Trans Claus, firma care a fost recent sanctionata de inspectorii clujeni. Oamenii din autobuz s-au plins inspectorilor de calitatea proasta a autovehiculelor in care sint transportati, precum si de faptul ca abonamentul lunar a fost majorat la inceputul lunii martie ca urmare a amenzii incasate de firma. Totodata, calatorii au reclamat si faptul ca autobuzul circula doar intre anumite intervale orare si de multe ori se vad nevoiti sa apeleze la alte modalitati pentru a ajunge in Cluj-Napoca. Directorul firmei in cauza sustine, insa, ca majorarea abonamentului a fost necesara ca urmare a costurilor crescute de intretinere al autovehiculelor. Controale-fulgerInspectorii clujeni vor continua controalele in ceea ce priveste mijloacele de transport de calatori. Potrivit directorului OJPC Cluj, „controalele vor fi tot neanuntate, dar axate pe mai multe rute de navetisti". Actiunile demarate ieri vin ca urmare a numarului tot mai mare de sesizari pe care locuitorii zonelor limitrofe municipiului Cluj-Napoca le depun la sediul OJPC Cluj.
Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj a repartizat ieri 1 milion de lei farmaciilor cu care se afla in relatii contractuale si care si-au epuizat fondurile alocate pentru eliberarea medicamentelor compensate si gratuite in aceasta luna. Potrivit directorului general al CAS Cluj, dr. Mircea Morosan, 21 de farmacii din judet au fost excluse de la suplimentarea de fonduri. Este vorba despre farmaciile care au eliberat medicamente compensate si gratuite pina in ultima zi a lunii precedente si care mai dispun de fonduri si despre cele care nu au respectat clauza contractuala privind transmiterea decontului la termenul stabilit.„Farmaciile din judet trebuiau, initial, sa transmita electronic, in termen de 72 de ore, decontul care arata ca si-au epuizat fondurile alocate. Pentru ca au fost discutii intre farmacisti, s-a convenit ca reprezentantii acestora sa transmita catre CAS ca nu mai au fonduri in termen de 24 de ore de la epuizarea acestora. Ei au cerut acest lucru si au semnat o anexa la contract. I-am penalizat in aceasta luna, cu faptul ca nu au primit fonduri suplimentare, pentru ca nu au respectat contractul pe care l-au semnat", a declarat directorul general al CAS Cluj, dr. Mircea Morosan.Suma repartizata ieri farmaciilor pentru eliberarea, in continuare, a medicamentelor compensate si gratuite, respectiv 1 milion de lei, provine din rezerva de 15% din bugetul aflat la dispozitia CAS Cluj, la care se adauga economiile realizate in luna februarie.
Un studiu al Institutiei Prefectului judetului Cluj arata ca un sfert din populatia din mediul rural nu este inscrisa la un medic de familie, iar in 60% din comune nu este asigurata asistenta stomatologica.Fara asigurare medicala Prefectul Clujului, Alin Tise, a declarat ieri ca peste 56.000 de locuitori din mediul rural, in special romi, nu sint inscrisi la vreun medic de familie si nu beneficiaza, astfel, de asistenta medicala gratuita. „Este o mare problema cu care ne confruntam. Pe linga romi, mai sint cetateni din categorii defavorizate si someri. De asemenea, ne mai confruntam si cu problema cladirilor unde functioneaza cabinete de familie, care sint revendicate", a precizat Alin Tise. Prefectul sustine ca studiul a fost transmis deja Ministerului Sanatatii Publice, urmind ca impreuna cu reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica Cluj sa fie demarata o actiune care sa determine populatia sa se inscrie la medicii de familie. „Aceasta este o obligatie. Daca nu sint inscrisi la medicii de familie nu beneficiaza de asistenta medicala, de retete date de medic, de trimiteri catre spitale, iar cetatenii vor suporta toate costurile de spitalizare sau operatie", a mai precizat prefectul Tise.Solutia CAS: modificarea legii„Am avut discutii pe aceasta tema cu colegii de la Autoritatea de Sanatate Publica, cu reprezentantii Prefecturii si cu cei ai ONG-urilor. Noi vom solicita modificarea Legii 95/2006, in sensul in care persoanele defavorizate din punct de vedere social, cum sint romii, agricultorii cu venituri mici sau persoanele cu handicap, sa nu fie nevoite sa plateasca asigurarea se sanatate pe 5 ani", a declarat dr. Mircea Morosan, directorul general al Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj. Acesta spune ca foarte multe persoane doresc sa se asigure, insa se sperie cind aud ca trebuie sa plateasca 22 de milioane de lei vechi, respectiv asigurarea pe 5 ani, cu penalitati incluse, conform legii. „Ar fi bine inclusiv pentru sistem sa se accepte ca aceste persoane sa inceapa sa plateasca asigurarile lunar, din acest an, fara sa li se ceara plata asigurarilor pe 5 ani inainte", sustine dr. Morosan.Daca la nivelul judetului Cluj exista destule cabinete medicale si farmacii, inclusiv in mediul rural, nu acelasi lucru se poate spune despre cabinetele stomatologice. In judet sint 141 de cabinete stomatologice in relatie contractuala cu CAS, din care doar 31 in mediul rural.
Gasite in baruri de stripteaseAdriana Gaspar, de 27 de ani, din Cluj-Napoca, Reina Roig Maria Dolores, cu cetatenie spaniola, in virsta de 51 de ani, si Florin Scurtu, de 34 de ani, din Dabica, au fost trimisi in judecata pentru trafic de persoane (in cazul celor doua femei), respectiv complicitate la trafic de persoane (in cazul barbatului) si initierea unui grup infractional. Dosarul se afla, in prezent, pe rol la Tribunalul Cluj. Femeile sint cercetate in stare de arest preventiv, in timp ce complicele lor se afla inca in Spania. Cei trei sint acuzati ca au racolat sapte clujence, pe care le-au urcat intr-un microbuz, destinatia finala fiind Club 13 din Viver, provincia Castellon, proprietatea spanioloaicei. Romancele au fost gasite, majoritatea dintre ele, in doua cluburi de striptease din Cluj-Napoca, Liliacul si LR Vision.Ademenite cu slujbe in baruri si in fabrici de fructeAdriana Gaspar se prostituase si ea in clubul spanioloaicei, dar pentru ca acesta ducea lipsa de angajate, cele doua, impreuna cu complicele Florin Scurtu, au decis sa vina in Romania sa caute fete pe care urmau sa le puna sa se prostitueze. Sub pretextul ca erau duse la munca ba intr-o fabrica de fructe, ba intr-un bar, ba ca dansatoare intr-un bar de striptease, dar pe bani mult mai multi decit in Cluj, fetele s-au lasat ademenite si s-au trezit intr-un microbuz impreuna cu cele doua inculpate. Plecarea a fost programata din parcarea magazinului Billa din Manastur, in data de 30 ianuarie 2007. Masina a fost oprita, insa, la Vama Bors de catre ofiterii de la Crima Organizata, iar cele doua femei au fost imediat retinute.Prostituatele erau drogateFetele urmau sa intretina relatii sexuale contra-cost in clubul spanioloaicei Reina Roig Maria Dolores. Din declaratiile mai multor fete care practicasera prostitutia acolo reiese faptul ca localul, ascuns sub masca unui simplu club de striptease, era de fapt un adevarat bordel. Clubul avea amenajate mai multe camere, folosite de fete in schimbul unei taxe fixe, numita „savana". Prostituatele cistigau 40-50 de euro pe o jumatate de ora, din care primeau foarte putini inapoi. Pentru a le determina sa stea cit mai mult in camera cu clientii, tinerele erau drogate, insa li se spunea ca li se administreaza, de fapt, substante afrodisiace. Doua parti vatamateIn dosar, numai doua dintre cele sapte tinere se constituie parti vatamate, celelalte fiind doar martore in dosar. Adriana Gaspar avea cunostinte in mediul cluburilor de noapte clujene, astfel ca i-a fost destul de usor sa le convinga pe fete sa plece in Spania. A luat-o chiar si pe sora ei, Mihaela Goia, si pe sotia unui verisor de-al ei, Nicoleta Gabriela Farcasiu (35 de ani), care este parte vatamata in dosar, alaturi de Alexandra Moldovan, de 23 de ani, o fosta vecina de-a inculpatei. In autocar au mai urcat si trei surori din Jucu, carora femeile le spusesera ca se vor prostitua in Spania pentru 50 de euro pentru o jumatate de ora, dintre care li s-ar fi retinut 10 euro.„Patroana spaniola mi-a promis ca pentru inceput voi cistiga 700 de euro si ca imi va face contract de munca. Am aflat ca mergem la munca, respectiv eu intr-o fabrica, apoi in localul amintit (n.r., Club 13). Din discutiile dintre patroana spaniola si Adriana, de la mine din casa, am inteles ca patroana ii spunea Adrianei ca are nevoie de cit mai multe fete ca dansatoare, si nu in alte meserii", este o parte din declaratia partii vatamate Nicoleta Farcasiu. Matroana „Marilu"Reina Roig Maria Dolores, poreclita si „Marilu", nu are antecedente penale, insa era patroana de bordel de mai multi ani in Spania. Majoritatea angajatelor ce se prostituau in Club 13 erau romance. Spanioloaica se afla, in prezent, in stare de arest preventiv, alaturi de inculpata Adriana Gaspar, la Penitenciarul din Gherla. In ceea ce-l priveste pe complicele Florin Scurtu, acesta a fost citat pentru termenul de judecata stabilit pentru data de 12 aprilie 2007.
Promisiuni finalizate cu amendaLa sediul OJPC Cluj a avut loc o noua intilnire intre reprezentantii institutiei si oficialii E-ON Gaz Romania. Cu toate ca directorii distribuitorului de gaze au venit cu noi promisiuni, inspectorii clujeni au ramas fermi pe pozitie in timp ce au trecut a doua amenda pe procesul verbal: 300 de milioane de lei vechi. „Au tot promis ca vor rezolva in cel mai scurt timp posibil toate sesizarile pe care le-au facut oamenii din judetul Cluj. Ultima sesizare noi am primit-o chiar ieri", a precizat directorul executiv al OJPC Cluj, Mircea Avram. Potrivit acestuia, „intilnirea de ieri a fost cea mai promitatoare dintre toate intilnirile de pina acum", cu toate ca s-a lasat la final cu o amenda. Printre neregulile pentru care firma a fost sanctionata se numara in continuare cozile infernale la care clujenii stau in fiecare luna in preajma zilei de 15 pentru a-si plati factura. De asemenea, nici problema facturilor „umflate" si emise prea tirziu nu a fost rezolvata in totalitate.Incasari la domiciliuAmenda dictata ieri a fost a doua pe care distribuitorul de gaz a primit-o din partea inspectorilor clujeni, de altfel singurii inspectori din tara care au amendat pina in prezent firma. Potrivit directorului OJPC Cluj, la a treia sanctiune, E-ON Gaz se va alege cu casieriile inchise, caz in care plata facturilor le va ridica adevarate probleme oamenilor. „In cazul in care se ajunge la inchiderea sucursalelor, ei vor fi obligati sa-si angajeze oameni care sa se plimbe la consumatori cu chitantierul pentru a incasa contravaloarea facturilor". Intr-un comunicat remis ieri de oficialii E-ON Gaz Romania se arata ca firma „a luat cunostinta de amenda data de OJPC Cluj, care va fi in continuare analizata".Inca 30 de zile?O luna de zile este termenul dictat ieri de inspectorii OJPC Cluj pentru ca firma E-ON Gaz sa remedieze situatia pentru care a fost amendata. „Le-am mai dat 30 de zile pentru a se conforma sesizarilor noastre, dupa care vom demara din nou controalele", a promis Mircea Avram. Potrivit acestuia, „directorii firmei au promis solemn ca aceasta a fost ultima data cind vor fi amendati de OJPC". Oficialii E-ON Gaz s-au obligat sa deschida noi sucursale, sa incheie alte contracte cu bancile pentru ca facturile sa poata fi achitate in mai multe locuri si, mai mult, au anuntat ca toate facturile gresite vor fi anulate. „In ceea ce priveste facturile emise prea tirziu, situatia e mult mai dramatica. Exista persoane care au venituri reduse si nu pot beneficia de ajutorul de la stat din cauza ca le vin facturile prea tirziu", a afirmat directorul executiv al OJPC.
In cadrul unei conferinte de presa desfasurate in cursul zilei de ieri, presedintele PNTCD Alba, Alin Popa, a lansat un atac extrem de dur la adresa deputatului de Alba, Nicolae Popa, pe care l-a catalogat drept un “fin politician, care latra mult”. Presedintele taranistilor din Alba l-a acuzat pe deputatul conservator ca “pindeste subiecte populiste pe care le exploateaza doar cu scopul crearii de capital politic”. Mai mult, Alin Popa l-a acuzat pe presedintele PC Alba ca, atita timp cit a fost in afara Parlamentului, respectiv in perioada 2000 - 2004, acuza in permanenta ca Parlamentul este un loc in care se doarme, dupa care, in anul 2004, a renuntat la postul de vicepresedinte al Consiliului Judetean, tocmai pentru a merge in institutia pe care o blama in permanenta.
Presedintele PNTCD Alba, Alin Popa, a dorit sa clarifice si problema chiriilor pe care Primaria Blaj este obligata sa le plateasca Mitropoliei Greco Catolice pentru cladirile retrocedate. Legat de aceasta problema, Nicolae Popa a adresat o scrisoare primului ministru prin care semnala faptul ca “Primaria ar putea intra in faliment”. Conform spuselor lui Alin Popa, In luna octombrie a anului trecut, intre Primaria din Blaj si Mitropolia Greco Catolica a fost semnat un protocol prin care chiriile pe care primaria urma sa le plateasca pentru imobilele de interes public retrocedate, au fost stabilite la o suma modica, primaria urmind sa faca doar investitiile de renovare si conservare. Mai apoi, incepind cu luna ianuarie a acestui an, chiriile pentru spatiile retrocedate, respectiv quantumul lor, a fost stabilit chiar de guvern, printr-o ordonanta, insa si in acest caz, intre Primarie si Biserica Greco Catolica exista un acord prin care aceste sume sa nu fie platite in totalitate, iar Primaria sa se ocupe mai mult de conservarea si restaurarea cladirilor. Astfel, Alin Popa l-a acuzat pe deputatul conservator ca este neinformat si foloseste un astfel de subiect doar pentru a-si crea un capital electoral.
Aseara, cu citeva minute inainte de orele 20,00, un apartament din cartierul Kogalniceanu, din municipiul Sebes, a sarit efectiv in aer atunci cind proprietara a incercat sa aprinda aragazul. Responsabilul din partea EON Gaz, sosit la fata locului pentru a cerceta situatia, Claudiu Albu, a precizat ca “se va stabili din ce cauza s-a intimplat. Pare sa fie vorba despre acumulari de gaze. A fost constituita o echipa care sa stabileasca cauzele exacte”. In urma deflagratiei, femeia a ajuns la spital cu arsuri grave pe fata si pe membre, iar apartamentul a fost distrus in proportie de 80 %. Explozia a smuls usa apartamentului cu totul, aruncind-o pe casa scarilor, si a gaurit si usile din vecini. Inspaimintati de sunetul puternic, oamenii au iesit sa vada ce s-a intimplat, anuntind autoritatile la numarul de urgenta 112. Din fericire, femeia se afla in afara de orice pericol, insa, cu siguranta, urmele arsurilor, dar mai ales amintirea evenimentului, vor disparea greu din amintirea ei si a vecinilor.
Aflat la volanul unei Dacii Logan, el s-a angajat in depasirea unui autocar, a continuat manevra acrosind o alta masina, dar a sfirsit prin a fi lovit frontal de un autocamion. Impactul a proiectat masina in taluzul de pe marginea drumului, de unde s-a mai rostogolit de citeva ori pina in valea din apropiere. Martorii spun ca Dacia avea o viteza foarte mare, si ca gestul inconstient al soferului a fost practic un act de sinucidere curata. Norocul a facut ca pasagerul pe de locul din dreapta sa scape cu viata. El se afla aseara sub supravegherea medicilor de la Spitalul Municipal din Aiud, insa ranile sale sunt foarte grave. Zona este cunoscuta ca fiind una foarte periculoasa din punct de vedere al traficului rutier. Soferii apasa, insa, deseori, mult prea tare, pedala de acceleratie, lasindu-se furati de viteza. In cele citeva ore in care echipele Inspectoratului de Urgenta au incercat descarcerarea victimelor, traficul s-a desfasurat cu mare greutate, formindu-se coloane de masini de peste 4 kilometri pe ambele sensuri de mers.Poveste de groazaSilviu Teczesiu, soferul primei masini depasite de victima a povestit exact ce s-a vazut din masina lui. “Am vazut ca a intrat in depasire si m-am gindit ca o sa intre inpoi, pentru ca era curba si nu se vedea nimic. A trecut de autocar, a lovit apoi Mercedesul alb in oglinda, dar a continuat sa depaseasca. Pina la urma, din sens opus a venit TIR-ul acela care transporta autovehicule, si l-a lovit in plin. L-a proiectat aici, pe margine, a lovit apoi taluzul, s-a rasturnat in bot si a cazut pe cupeu, dupa care a cazut unde este acum. Avea peste 120 la ora”. Declaratia sa este completata de comisarul Marius Pop, Seful Biroului de Siguranta Rutiera Alba. “Aici este o zona periculoasa. De aceea este marcata cu linie continua. Este si curba si podul aici, dar totusi, soferii ignora toate semnele si vedeti ce se intimpla”. “Echipele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Alba au luptat mai bine de doua ore pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate. Din fericire, pasagerul din dreapta traia, si a fost trimis la spitaulul din Aiud pentru investigatii”, a precizat purtatorul de cuvint al ISU Alba, Ovidiu Costea.
Persoane necunoscute au patruns duminica noaptea in incinta Scolii Generale cu clasele I-VIII din localitatea Sibiseni, arondata comunei Vintu de Jos, de unde au furat... cutii cu alimente. Potrivit politistilor din comuna, care au fost sesizati luni dimineata la ora 8,00 asupra faptului ca usa de acces a scolii a fost fortata, autorii au sustras din incinta institutiei de invatamint mai multe cutii de brinza, in valoare de 128 de lei, destinata elevilor prin programul guvernamental “Cornul si laptele”. Oamenii legii au mai constatat, in cursul aceleiasi dimineti, ca in noaptea respectiva a mai fost fortat si grilajul usii de acces a Bisericii Ortodoxe Sf. Nicolae, aflata in imediata apropiere a scolii, insa din lacasul de cult nu au fost sustrase bunuri. Politistii din Vintu de Jos efectueaza in prezent cercetari in vederea identificarii autorilor si recuperarii prejudiciului.
Manifestarile dedicate Zilei Politiei Romane, sarbatorita in data de 25 martie, au debutat luni dimineata la sediul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, la ora 10,00, prin prezentarea capacitatii de actiune a Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, respectiv a laboratorului criminalistic mobil, Detasamentului de Interventie Rapida si a echipajelor de politie rutiera si politie rurala. Ele au continuat la ora 11,00 cu echiparea si instruirea primelor cinci patrule scolare, formate din 20 de elevi ai claselor V - VIII, actiune la care au fost prezenti si reprezentanti ai Consiliului Judetean si ai Inspectoratului Scolar Judetean Alba. Cele cinci patrule scolare ce au beneficiat de sprijinul politiei rutiere, au avut astfel prilejul de a prezenta un exercitiu demonstrativ, pentru care au fost rasplatiti cu dulciuri si bauturi racoritoare, dar in special cu un tur al orasului alaturi de echipajele politistilor rutieristi. Politia de Proximitate a intregit sirul manifestarilor de luni cu organizarea a doua sesiuni informativ-preventive. Prima dintre aceste sesiuni, cu tema “Consecinte ale violentelor”, desfasurate cu participarea elevilor Colegiului Tehnic Alexandru Domsa din Alba Iulia si a celor de la Scoala generala cu clasele I-VIII din Micesti. Cea de-a doua actiune de acest gen a avut loc la Centrul de zi pentru persoane virstnice si a avut ca tema “ Masuri de autoprotectie impotriva infractiunilor de tilharie si inselaciune.” Potrivit conducerii IPJ Alba, in cadrul activitatii “Ziua Portilor Deschise”, sediul institutiei a fost vizitat între orele 10.00 – 14.00, de aproximativ 50 de persoane, dintre care 30 au fost elevi.
Autoritatile invoca interesul public, insa nu este singurul caz in care oamenii vad ca nu mai pot beneficia de toate drepturile asupra proprietatii lor sub un astfel de pretext.Conductele buclucaseNicolae Mares este domiciliat pe strada Mihail Kogalniceanu din municipiul Sebes. Este pensionar, vaduv, si are un venit lunar de 420 lei. El are un copil caruia vrea sa-i lase o mostenire “curata”, acesta fiind practic motivul pentru care a decis acum sa se lupte cu autoritatile locale. In urma cu noua ani, el a cumparat proprietatea pe care o detine acum si, potrivit declaratiilor sale, atunci nimeni nu i-a spus ca pe terenul respectiv treceau conducte de apa. El spune ca, daca ar fi stiut acest lucru, ori nu ar fi cumparat terenul, ori ar fi negociat un pret mai mic. A aflat de existenta conductelor in momentul in care a dorit sa isi ridice o casa, a facut proiectele necesare si a cerut avize. Nicolae Mares a declarat ca abia atunci a aflat de la reprezentantii societatii de gospodarire comunala din Sebes, Argos SA, ca respectivele conducte trec pe proprietatea sa si ca i s-a cerut sa lase o distanta fata de acestea pentru a se putea interveni daca apareau probleme. Acordul “sinucigas“Anul trecut, Primaria Sebes a demarat o investitie de amploare pentru refacerea sistemului de canalizare si alimentare cu apa din oras, care include schimbarea conductelor vechi. Autoritatile locale i-au cerut lui Nicolae Mares acordul de a intra pe proprietatea sa pentru a putea efectua lucrarile, asigurindu-l ca deranjul va fi minim si ca terenul va fi adus in starea initiala, inclusiv cu replantarea pomilor care ar fi urmat sa fie scosi. Barbatul a semnat acordul, insa spune ca a inteles ca era vorba de schimbarea vechii conducte, care era de mici dimensiuni si la o adincime de 1,8 metri, in schimb a vazut ca era vorba despre introducerea unei noi conducte, de mari dimensiuni si la o adincime de aproximativ 4 metri. In aceste conditii, barbatul a cerut firmei care executa lucrarile sa se opreasca, raminind astfel cu ceva mai mult de jumatate de curte sapata. Problema este ca, pe locul pe unde trec conductele, barbatul nu va mai putea construi nimic, lucru care ii afecteaza in mod clar dreptul de a beneficia de proprietatea pe care o detine. El a afirmat ca a avut o discutie cu primarul Alexandru Dancila, care i-a spus sa faca o cerere prin care sa solicite o suprafata de teren echivalenta cu cea pe care nu o mai putea folosi, dindu-i asigurari ca aceasta va fi aprobata fara pobleme de consiliul local. “Primarul m-a invatat sa fac cererea sa mi se dea 300 de metri patrati in oras. Asta s-a intimplat prin noiembrie. Apoi i-am lasat sa intre pe proprietate. Copilul mi-a zis sa ma duc sa vad daca s-a aprobat cererea... Inca m-am si certat cu el atunci, ca i-am zis ca daca primarul mi-a spus, sigur s-a aprobat. Am gasit cererea neaprobata, la jurista, care mi-a spus ca nu se poate aproba”, a declarat Nicolae Mares. El a mai spus ca a fost chemat la o mediere la Primaria Sebes, unde a fost primit de viceprimarul Stefan Carpinisianu si de mai multi consilieri, insa in loc sa i se propuna despagubiri, a fost amenintat ca el va fi cel care va fi pus sa plateasca pentru pagubele care ar fi inregistrate prin intirzierea investitiei. “Ori imi da teren in schimb, ori imi da bani. Ceva trebuie sa-mi dea. Eu sint un om simplu, care a muncit (...) Nu pot sa-mi bat joc de munca mea si nici de munca sotiei mele, care a murit. Exista o lege. Ori ma expropiaza si imi da in alta parte, ori ma despagubeste, dar nu sa isi bata joc de mine, ca eu nu mai pot sa construiesc nimic acolo”, a mai spus Nicolae Mares. Proces?Viceprimarul Sebesului, Stefan Carpinisianu, a insistat asupra faptului ca omul si-a dat acordul pentru a se intra pe proprietatea lui si a reafirmat hotarirea autoritatilor locale de a-i preda terenul cum era, cu iarba si pomi. Ca despagubire, a mai spus viceprimarul, administratia locala se angaja sa efectueze si anumite lucrari edilitare in fata casei omului, cum ar fi refacerea trotuarului etc.“Investitia este vitala pentru 5.000-6.000 de locuitori si are o valoare de peste 90 miliarde lei vechi. Pentru conducerea de apa pluviala nu putem merge pe alt traseu, decit peste proprietatea acestui om, pentru ca altfel am face un ocol mare si parametrii tehnici ar fi altii, iar costurile ar creste foarte mult”, a declarat viceprimarul.El a mai spus ca autoritatile au luat in calcul inclusiv varinata de a-l da in judecata pe barbat, pentru ca si-a dat acordul, dupa care nu a mai permis efectuarea lucrarilor, lucru care risca sa compromita investitia.
Miine, incepind cu ora 18,00, Sala Unirii va gazdui un concert aparte. Programul va fi sustinut de violistele Rahela Cozma si Madalina Neag si de violoncelistul Florin Craiu, de la Liceul de Muzica din Alba Iulia. Invitat special va fi corul de copii al parohiei ortodoxe din Hapria, dirijat de preot prof. Cozmin Voinea. In program vor putea fi audiate lucrari de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven si piese corale religioase. Intrarea este libera.
Desi Guvernul a emis in luna decembrie a anului trecut o ordonanta de anulare a datoriilor acumulate de SC Cuprumin Abrud SA, societatea miniera nu va scapa de plata acestora decit daca Consiliul Concurentei va emite decizii privind acordarea de ajutor de stat in acest sens. Reprezentantii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala au aratat ca, pina in prezent, nu a fost emisa o astfel de decizie, si in consecinta scutirile prevazute de ordonanta Guvernului nu au fost deocamdata aplicate. Pe de alta parte, cei ai Consiliului Concurentei au declarat ca nu au primit nici o notificare sau informare privind acordarea ajutorului de stat prin stergerea datoriilor pentru Cuprumin Abrud. In aceeasi situatie se afla, de altfel, si alte 33 de companii de stat din sectoarele energetic si transporturi si utilitati publice, care au fost cuprinse in Ordonanta de Urgenta nr. 128/2006 in vederea stergerii datoriilor acumulate pina la finele lui 2005. Potrivit directorului Cuprumin Abrud, Lucian Vasilache, compania contabilizeaza in prezent doar datoriile istorice catre SC Electrica SA, care se ridica la peste 670 de miliarde de lei vechi, dintre care mai bine de 500 de miliarde de lei vechi reprezinta majorari si penalitati de intirziere. Cuprumin Abrud se afla de mai multa vreme in faza de privatizare, si cel mai probabil va intra intr-o asociere cu grupul de firme “Cuprom”, care intentioneaza sa puna pe picioare activitatea vechii societati.
Cam acelasi tip de afaceri pe care il facea si prin primarie. Dar totul e bine cind se termina cu bine. Pentru RMGC. Deoarece, de fapt, ei au cistigat aceste alegeri. Partidul Rosia Montana Gold Corporation Pentru ca sta in caracterul firmelor mari, multinationale, sa se adapteze specificului zonei in care vor sa dezvolte “biznisul”, exact acest lucru a facut si RMGC. Si pentru ca, pe la noi, orice “biznis” are nevoie de suport politic, RMGC a trecut la fapte. Si, pe linga legaturile cu politicul de la nivel inalt, si-a creat si legaturi cu “politicienii” din Rosia Montana. Astfel, incepind de prin 2000, mai toti “consiglierii” locali si familiile lor, sunt si membrii partidului RMGC. Cum asa? Foarte simplu. In mandatul 2000 - 2004, primarul, Virgil Narita, membru PSD, pe linga “n” afaceri cu compania, mai avea o sora, angajata ca inginer constructor la RMGC, si un frate, angajat la serviciul topografic, unde altundeva, decit la RMGC. Consilierul local Constantin David, era angajat al RMGC, la fel ca si fiul sau. Cornel Avram, alt consilier local, maistru minier la RMGC si la filiala Minvest “Rosia Min”. Ioan Bar, tot consilier local, angajat ca sofer pe masina proprie, la RMGC. Consilierii Ovidiu Soit, Ioan Rastei si Pavel Gruber, aveau doar sotiile angajate la RMGC. Nelu Claudiu Oprisa, fost director adjunct la Rosia Min, avea nu doar sora angajata la RMGC, ca inginer, ci si un cumnat. Alegeri 2004. RMGC isi consolideaza pozitia Daca in mandatul 2000 - 2004, din cei 13 “consiglieri”, doar 7 intretineau raporturi contractuale cu Gabriel Resources, dupa 2004, numarul acestora a crescut la 10. Plus primarul Narita, care-i si intrece. Astfel, Rus Valentin, care era si director la Rosia Min, este membru in Consiliul de Administratie al RMGC. Oprisa Nelu Claudiu, inginer sef la Rosia Min, are sora si cumnata angajate la RMGC. Plus citeva masini inchiriate companiei. Burian Toma e angajat, culmea, paznic, la RMGC. Marcu Blajan, pe linga Consiliul Local al Rosia Montana, mai e si administrator al firmei “Bradat SRL”. Si cum asta nu ar fi de ajuns, firma Bradat mai inchiriaza si echipament companiei RMGC. Iancu Ioan Marius este maistru electromecanic, evident, la RMGC. “Consiglierii” Cosma Stefan si Eugen Cornea sint mai micuti, avind doar copiii angajati la RMGC. La fel ca si David Constantin, care are fiul angajat la companie. Pentru ca el s-a pensionat de curind. Soit Ovidiu detine doar una bucata sotie, cu carte de munca la RMGC, in timp ce rudele lui Furdui Eugen, mai toate, si de toate gradele, muncesc cu spor pentru Gabriel Resources. Si in acest fel, partidul RMGC detine, se poate spune, suprematia in comuna. SC Rosia Construct Prest SRL presteaza Sub directa obladuire a “partidului” format in zona, in anul 2003 se infinteaza firma SC Rosia Construct - Prest SRL, cu asociatii Narita Simona, sotia primarului, Blajan Marcu, consilier local si Gheorghe Gruber, fost director la RMGC si fratele consilierului local Pavel Gruber, totodata prieten de “poturi si jocuri” cu primarul Narita. “Sereleul”, in mod normal, are ca obiect de activitate declarat “demolarea constructiilor, terasamente si organizare de santiere”. Administrator, Gheorghe Gruber. De aici, firma incepe sa cistige licitatii organizate de primarie pe banda rulanta. Printre ele, reparatiile de la dispensarul din Carpinis, scoala generala precum si imprejmuirea cimitirului din localitate, in valoare de vreo 523.318.465 lei vechi, toate cistigate la pachet, in urma licitatiei din 14 iulie 2003. Tot Rosia Construct Prest a amenajat, in octombrie 2004, de vreo 77.114.913 lei, piata din Rosia Montana. Adica a montat citeva borduri. Evident, a cistigat o “licitatie” pentru asta. Intr-o evolutie cit se poate de normala, cum firma a acumulat deja ceva experienta, prin aprilie 2004, a mai “amenajat” si parcul din centrul localitatii, de vreo 43 de milioane, din care 25,5 milioane manopera si 17,5 milioane materialele. Respectiv 30 metri patrati de pavaj, 440 kg fier - confectii metalice. Dupa care, aceeasi firma, “Rosia Construct Prest”, a cistigat si lucrarile de reparatie a primariei. Lucrari ce au costat, in total, 349 de milioane. E drept, in banii astia, nu a fost doar zugravita primaria, ci a fost si amenajata o magazie de lemn si zugravit cabinetul veterinar. Dupa care, tot “Rosia Construct Prest” a mai reparat si “Statiunea de monta”, (locul unde “se monteaza” taurii comunali, cei doi cumparati de Narita), de vreo 54 de milioane de lei. Aceeasi firma a mai montat citiva metri patrati de pavaj in fata dispensarului, o alee de vreo 20 de metri lungime si 2 latime, care a costat vreo 86 de milioane. Si cum trebuia pus ceva si in spatele dispensarului, a mai construit, de vreo 103 milioane, doua vecee turcesti. Iar pentru ca, odata ce erau facute si aleea si buzile, mai era nevoie si de o parcare, aceeasi firma a construit una, cel putin pe hirtie, de 523.418.264 lei, unde, cel putin pe deviz, a amenajat si un curs de apa. Si in final, a mai amenajat, de vreo 612 milioane, un drum, spre satul Henta. Adica, a aruncat, ici colo, niste piertis. Ori, in conditiile in care muntii din zona sunt din aur, e si normal sa coste atit de mult pietrisul. Cu un buget de 1 milion de euro se pot face multe Evident, toate lucrarile si lucraturile mai sus mentionate nu puteau fi facute fara un buget pe masura. Pentru ca, Rosia Montana, prin bunavointa RMGC de a investi in zona, dispune de un buget anual imens, de aproximativ 1 milion de euro doar pe anul 2007. Pe cind orasul Abrud, din apropiere, are mai putin de 200.000 de euro. Ori, in conditiile unui astfel de buget, este si normal sa iti permiti si un stadion. Artificial chiar. Si cu nocturna. In valoare de 3,3 miliarde lei, fara TVA. Doar ca nu e normal sa il si chiar faci. Dar, daca mai amenajeaza si RMGC, pe banii firmei, niste tribune si doua - trei gradene in jur, arata chiar bine. Problema apare, insa, cind preferi sa platesti suma asta, unei firme, SportMedal SRL, din Miercurea Ciuc. Mai ales in conditiile in care, firma respectiva, din Miercurea Ciuc, are ca obiect de activitate mai mult confectia de medalii si premii, cupe si alte asemenea obiecte, precum si, din 2002, confectionarea de materiale promotionale, respectiv panouri publicitare, pixuri si ceasuri personalizate ori alte astfel de obiecte. Dar acest lucru se pare ca nu a fost un impediment in construirea unui teren sintetic de fotbal, de 100.000 de euroi, pe banii primariei din Rosia Montana. Oricum, in conditiile in care, doar de cind a reinceput RMGC procesul de achizitie a proprietatilor, pe versantii Cetate si Corna (cei plini de aur), au aparut peste 160 de cabane, e si normal sa aiba oamenii un teren de fodbal. Prietenii stiu de ce...
La sfirsitul saptaminii trecute, la Geoagiu Bai a avut loc Cupa Martisorului la sah, la care au participat 24 de copii sub 12 ani, din Alba Iulia, Teius, Brasov, Tirgu Mures si Timisoara. Pe locul I s-a clasat David Cordea, din Alba Iulia, la egalitate de puncte cu Daniel Siclovan din Timisoara, a treia treapta a podiumului fiind ocupata de Mihnea Costachi, tot din Alba Iulia. In cadrul turneului rezervat seniorilor, Ionel Miron, din Alba Iulia, s-a clasat pe pozitia a doua, la doar o jumatate de punct in urma primului clasat. La inceputul lunii aprilie, la Tirgu Mures, va avea loc ultimul turneu de pregatire inaintea Campionatelor Nationale de juniori ce vor avea loc in perioada 11 - 20 aprilie.
In peroada 13 - 18 martie a.c., Oficiul pentru Protectia Consumatorilor Alba a desfasurat activitatea de control privind modul de incadrare in durata durabilitatii, modul de depozitare si de etichetare la grupele de produse alimentare: lactate, panificatie, carne si patiserie. Au fost controlati 9 agenti economici, din care la 7 au fost depistate anumite abateri. Cea mai grava abatere constatata se refera la mentinerea la raionul de vinzare a unor produse cu durabilitatea minimala depasita. Cantitatile existente in aceasta situatie erau destul de mici - 2 kilograme brinza telemea, cu o valoare de 30 lei si 1 kilogram praline, cu valoare de 21 lei. Neglijenta sau zgircenia comerciantilor de la respectivele magazine din Alba Iulia i-a costat destul de mult, acestia fiind amendati cu cite 150 lei. Restul abaterilor sint in legatura cu mentiunile de pe etichete, care fie nu mentioneaza explicit daca pretul este exprimat pe unitatea de masura sau pe bucata, fie consumatorul nu este corect informat despre termenul de valabilitate a produsului.Au fost oprite temporar de la comercializare 246 kilograme marfa, in valoare de 3.169 lei, si scoase definitiv de la vinzare 3 kilograme marfa, in valoare de 51 lei. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 4 amenzi, in suma totala de 500 lei.
Acesta va avea loc pe platoul de linga Casa de cultura a sindicatelor si se deruleaza in perioada 23 - 25 martie. Evenimentul este de mare importanta deopotriva pentru agentii economici din domeniu, cit si pentru cetateanul simplu care are cite ceva de lucru pe la propria locuinta. Unele detalii referitoare la acest eveniment va prezentam prin interviul acordat de reprezentantul principalului organizator, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Alba. Asadar, domnule director - presedinte al CCIA Alba, Corneliu Orzea, va invit ca, la inceputul dialogului nostru, sa ne spuneti daca editia din acest an aduce noutati semnificative fata de editiile precedente?Pot sa afirm, si vizitatorii tirgului se vor convinge ca nu exagerez deloc, ca noutatile vor fi la tot pasul, deci o multitudine. In primul rind as remaca faptul ca actuala editie beneficiaza de o suprafata acoperita mult mai mare decit cea de anul trecut. Expozitia va fi amenajata in spatiul a doua pavilioane, in suprafata de 600, respectiv 400 metri patrati, la care se adauga o expozitie in aer liber, pe inca 700 metri patrati. Apoi, ca elemente de noutate, vor fi produse foarte multe din domeniul constructiilor, aduse de producatori directi sau de firme de prestigiu care se ocupa cu comercializarea produselor din aceasta categorie. Tot la capitolul noutate doresc sa anunt prezenta la editia din acest an a unei firme din Italia, care prezinta utilaje pentru constructiile de infrastructura rutiera.Cred ca este important pentru cititor sa afle inca de acum ce componente, pe domenii, va avea tirgul.Practic, vor fi prezente componente din toate fazele si lucrarile la o constructie. Avem participare de firme care ofera materiale de constructii structuri, dar si pentru protectia constructiilor; instalatii; materiale pentru finisaje, protectii anticorozive si speciale; tencuieli, placaje, pardoseli; timplarie si vitraje; utilaje, echipamente, scule, dispozitive si verificatoare pentru constructii; echipamente si accesorii pentru exterior; servicii ale institutiilor financiare si bancare, prcum si de asigurari in domeniul constructiilor. Deci, se regaseste intrega gama pentru toate categoriile de clienti - firme mari de constructii, firme de comert sau clienti persoane fizice care au de efectuat lucrari de mai mica anvergura. Care este pulsul, inainte cu doua zile de inaugurare, din perspectiva interesului manifestat de cei carora li se adreseaza manifestarea?Tirgul Alba Construct se afla la editia a XII-a, deci are deja o traditie si recunoastere. Ma bucur sa constat ca evenimentul nu numai ca este asteptat, dar este chiar solicitat de firmele producatoare sau care comercializeaza materiale pentru constructii. Manifestarea de la Alba Iulia este una nu doar judeteana, ci regionala sau chiar nationala, daca luam in calcul nivelul de participare. In zona Transilvania-Banat se mai organizeaza trei tirguri similare. Dar, cred ca cel mai bine exprima interesul de care manifestarea noastra se bucura este faptul ca, la ora dialogului nostru, tot spatiul avut la dispozitie este deja contractat. De ce ati ales luna martie pentru acest tirg?Primele editii au fost organizate toamna. Ulterior am constatat ca cel mai potrivit este sa-l organizam primavara, atunci cind incepe din plin sezonul in constructii. La ritmul in care se misca lucrurile in domeniu, de toamna pina primavara apar foarte multe noutati, iar noi dorim sa aducem aici tot ce este nou, ca materiale si tehnologie. Este bine stiut ca piata este invadata cu noutati de la o zi la alta, este o adevarata explozie, atit ca sortimente cit si ca preturi. Din acest motiv este benefic un astfel de tirg, care aduce in acelasi spatiu o multitudine de oferte. Tirgul inseamna noutate si aceasta va fi caracteristica prin care va excela editia din acest an.La suprafata pe care spuneti ca va fi desfasurat, cam cit timp apreciati ca ii va fi necesar unui vizitator pentru a vedea ceea ce il intereseaza?Pentru a veni in sprijinul vizitatorilor, in sensul ca acestia sa gaseasca mai usor ceea ce-i intereseaza, la intrarea fiecarui pavilion vom afisa un Opis ce indica locul unde expune fiecare firma in parte si categoria de produse, iar organizarea spatiului s-a facut in asa fel incit anumite sectoare sint specializate pe categorii de produse si servicii. Pregatiti si pentru anul acesta seturi de materiale informative pentru vizitatori?Pe de o parte, fiecare firma participanta va avea mijloacele proprii de informare cu privire la caracteristicile ofertei proprii. Noi, ca organizatori, vom pune la dispozitia vizitatorilor catalogul firmelor participante, care ofera coordonatele acestora, persoana de contact si modalitatea in care se poate lua legatura cu aceasta. Ce alte informatii considerati ca ar mai fi importante pentru persoanele interesate de aceasta manifestare?Doresc sa precizez ca si anul acesta intrarea la tirg este libera. Am zis ca asa este cel mai bine, sa poata vizita orice persoana, inclusiv cei care au doar anumite curiozitati. Dorim succes actiunii, astfel incit ea sa fie utila celor interesati.
• Dom’le, au intinerit taranistii. Da’ nu asa, ca s-au tuns, barberit, si arata mai bine. Nu, nene, chiar au intinerit. Sprinteni, precum elevii de liceu. Se vede o schimbare la ei. Nu mai stau in ultima banca, ci incep sa iasa in fata. Sa muste. Ieri, de exemplu, liderul taranist Alin Popa l-a atacat pe liderul conservator Nicolae Popa. Despre care a spus ca “latra” numai in scopuri populiste. Numai pentru a avea acces in presa. Acuma, din cite il cunoastem noi pe Nicu Popa, n-o sa se lase el balacarit asa, fara sa dea citeva bastoane, precum orbii la inghesuiala. Si tare mi-e ca o sa se lase cu un pic de circ. Si ce mai circ o sa iasa daca si Voiculescu va avea parte de acelasi verdict ca si Mona Musca. In fine, ramine de vazut. Pina una-alta, vedem ca taranistii au schimbat vechea masina de scris cu un calculator, pe care l-au si legat. La Internet. Si functioneaza. Si mai vedem ca si-au adus un panou, din acela de pus in spatele liderilor, cind sustin conferinte de presa. E drept, inca nu l-au montat, ca inca se lucreaza in sediu. Se lucreaza si afara. S-au apucat de zugravit tot sediul. Culoarea e cam dubasa, dar ramine de vazut cum o fi la final, ca e dat numai un strat de festeala. Cert este ca se misca. Vioi. Nu ca ochiul mortului, cum au stat atita timp...• Gura lumii, cea sloboda, ne-a spus ca doi domni cumsecade din Consiliul Judetean Alba, in momente de deplina tandrete, se mingiie reciproc pe burti. Doamne fereste, sa nu care cumva sa credeti ca ar fi baietii din aceia, intimi. Nuuuuu, fratilor. Atita doar ca, amindoi s-au lasat de fumat de ceva vreme, si au cam luat kilograme in plus. Vizibile. Oricum, au trecut de virsta la care sa mai creasca in inaltime. Asa ca, isi continua cresterea pe latime. Felicitari, George, felicitari, Lucian ! Sa ne chemati si pe noi la chef, cind impliniti quintalul... Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet
Destinul Idei Dalser, care a avut un copil cu Benito Mussolini, dar care n-a fost recunoscuta ca sotie de fostul dictator fascist, va fi subiectul unui film ce va fi realizat în regia lui Marco Bellocchio, informeaza The Guardian în editia electronica. Ida Dalser si fiul ei au murit amindoi în spitale pentru bolnavi mintal, dupa ce femeia a încercat fara succes sa-l forteze pe dictatorul italian sa recunoasca mariajul lor si pe copil, botezat tot Benito. Desi se stia ca Mussolini a avut o relatie cu Ida Dalser înainte de primul razboi mondial, probe despre casatoria celor doi si existenta unui fiu au fost facute publice abia în 2001 de un istoric italian. Dalser si-a amanetat bijuteriile si si-a vindut salonul de înfrumusetare din Sopramonte pentru a-l ajuta pe Mussolini, pe atunci un jurnalist de stinga, sa fondeze propriul ziar. Nu l-a mai vazut dupa ce el a plecat la razboi. Cind Mussolini a ajuns la putere si avea nevoie de o relatie buna cu Vaticanul, aventura sa a devenit stinjenitoare. Fascistii au distrus mare parte a documentelor care puteau dovedi existenta unui copil. Dar s-a pastrat un certificat care îl obliga pe Mussolini sa plateasca cheltuieli de întretinere “sotiei Ida Dalser si copilului lor”.
Tinara mamica Olivia Steer a acceptat o noua provocare: dupa ce a prezentat cu succes prima editie din “Dansez pentru tine”, vedeta Pro Tv s-a apucat de cintat! Totusi, nu este vorba de un album solo, ci de citeva melodii pentru copii, realizate pentru “Cutiuta muzicala 6”, cel mai nou proiect MediaPro Music. “La inceput aveam impresia ca nu am voce deloc si nu aveam curaj sa cint nici macar atunci cind eram singura in baie. De cind a sosit pe lume David, am decis sa imi infring temerile si se pare ca am facut bine”, marturiseste Olivia.Compilatia contine 14 cintece pentru copii, alese din folclorul romanesc de Liliana Stefan, orchestrate si inregistrate cu vocile unor mamici celebre. Albumul face parte din seria “Cutiuta muzicala”, unul dintre cele mai de succes proiecte de pe piata muzicala romaneasca. Initiat de Liliana Stefan si produs de MediaPro Music, proiectul Cutiutelor a debutat acum sase ani si a devenit in scurt timp un brand puternic, ce se adreseaza deopotriva copiilor si parintilor.Olivia Steer este una din mamicile celebre care au acceptat cu entuziasm propunerea de a participa la proiectul “Cutiuta muzicala 6”, album ce va aparea pe piata in luna aprilie.
Multi au sustinut ca Vanessa Williams va disparea din atentia publicului dupa scandalul fotografiilor erotice care a facut-o sa renunte la titlul de Miss America, dar se pare ca steaua frumoasei americance continua sa straluceasca si si-a gasit si o replica pe pavajul celebrului Hollywood Boulevard, locul unde stelele actorilor si muzicienilor celebri coboara sub picioarele trecatorilor. Vanessa Williams a devenit luni cea de-a 2.331-a stea pe Hollywood Walk of Fame, informeaza Associated Press receptionata marti de Rompres.‘’Iubesc sa muncesc alaturi de acesti oameni”Colegii sai de pe platourile de filmare ale showului de televiziune ‘Ugly Betty’ în care Vanessa joaca rolul unei editoare de revista complet lipsita de scrupule, au participat la evenimentul dezvelirii stelei aflate în fata hotelului Hollywood Roosevelt. ‘’Sintem foarte fericiti pentru Vanessa’’, a declarat actrita Salma Hayek care a jucat de aceasta data ‘’rolul’’ producatorului executiv al evenimentului. ‘’Este extraordinara pentru ca poate fi atit de rea la televizor cind de fapt este o persoana foarte buna în viata de zi cu zi’’, a mai adaugat ea.Luni, dupa ce si-a primit steaua pe Hollywood Boulevard, Vanessa le-a multumit colegilor sai de pe platourile de filmare ale showului ‘’Ugly Betty’’. ‘’Iubesc sa muncesc alaturi de acesti oameni. De asemenea doresc sa multumesc familiei mele care m-a încurajat sa-mi traiesc visele. Chiar daca astazi cerul a fost înnorat, inima mea e plina de soare’’, a declarat ea. Printre participantii la ceremonie se numara producatorul Peter Gruber, colega sa din ‘Ugly Betty’ Rebecca Romijn si fratele sau Chris Williams.Nu s-a lasat invinsaVanessa Williams a renuntat la titlul de Miss America (prima Miss America de culoare) în 1984 dupa ce revista pentru adulti Penthouse a publicat fotografii erotice explicite ale sale, fotografii realizate cu citiva ani înainte de a cuceri titlul de Miss. Departe de a se resemna si de a se recunoaste învinsa, Vanessa Williams a facut cariera pe Broadway, a lansat albume muzicale nominalizate la premiile Grammy si a jucat în filme atit pe marile cit si pe micile ecrane.
Paticiparea Compexit Trading la Salonul Auto este o manifestare de imagine pentru brandul Škoda. „Consideram aceasta prezenta, in cadrul unui eveniment unde sint prezentate toate marcile auto, un bun prilej pentru a comunica valorile brandului Škoda", afirma Luminita Stefanescu, director Marketing Compexit Trading. Conform noilor abordari, comunicarea are ca mesaj central „room for life" si transmite valorile brandului: autentic, deschis, orientat spre experiente practice si mai ales placute de viata.Daca in 2006 Compexit Škoda a pus in scena vacanta, in 2007 termenul are conotatii mai ample. Vorbim despre o vacanta perpetua, care incepe o data cu Echinoctiul de primavara (Salonul Auto se deschide la 21 martie) si promoveaza valori profund umane, ca sanatatea, buna dispozitie, entuziasmul prezente in fiecare moment al vietii.Sinteti asteptati, asadar, la Standul Compexit din cadrul Salonului Auto 2007, in perioada 21-25 martie 2007, sa preveniti astenia de primavara, intr-o atmosfera de sarbatoare efervescenta, cu oferte speciale proaspete, gazde incintatoare si vedetele marcii Škoda:» Octavia Combi Tour 1.9TDI 101CP» Octavia Tour Sport 1.9TDI 101CP» Fabia Charm 1.2 HTP 64CP» Octavia RS 2.0TDI 170 CP» Roomster Confort 1.4TDI 70CP» Octavia Elegance 1.9TDI 105CP» Superb Extended 1.9TDI 115 CP
Producatorul german, Volkswagen vine pe piata camionetelor cu un nou model puternic, practic, cu multe dotari de confort si siguranta.Datorita paletei largi de clase de greutate (intre 3 si 5 tone), acest model acopera o mare parte din necesitatile transportatorilor, dar si a persoanelor fizice care desfasoara o activitate, unde este necesar transportul rapid, economic si foarte accesibil.In varianta constructiva furgon sau combi, modelul permite un mare grad de adaptabilitate in functie de necesitati si datorita ampatamentului cuprins intre 3.250 mm si 4.700 mm modelul poate fi adaptat pentru transportul volumelor mari (pina la 17 metri cubi) care se incadreaza in clasele de greutate mai sus amintite.Noul Crafter beneficiaza de dotari exceptionale care garanteaza siguranta maxima prin sistemele ABS si ESP in dotare cu senzor nivel incarcare, trenul de rulare pe 16, cu 4 frine pe discuri si ecartamenrul marit cu 58 mm in fata si 70 mm in spate fata de modelul anterior. Totodata in varianta standard este prevazut cu airbag sofer si optional pentru insotitor.In plus acest model asigura si o excelenta ergonomie prin dimensiunile cabinei, prin confortul cockpitului si schimbatorul de viteze de tip joystick. Volanul este reglabil pe inaltime si adincime optional, iar coloana de directie este optimizata in asa fel incit exista o protectie maxima la coliziune.Noul Crafter are geamuri electrice, inchidere centralizata, bandouri laterale de protectie precum si protectie la coroziune care confera o garantie de 12 ani pentru perforare.Optionale moderne pot se pot adauga noului Crafter pentru confort maxim: a doua usa culisanta, senzor de lumina si ploaie, volan multifunctional si bordcomputer, parbriz incalzit, hillholder (asistent pornire din panta) pentru cutiile de viteza manuale (serie la cutia semiautomata), parctronic, volan ajustabil in inaltime si adincime, diferite sisteme de amarare a marfii (inele ancorare, sine de ghidare si altele)Toate acestea fac din Crafter un transporter de exceptie asigurind necesitatile cerute de piata.
Sfirsitul saptaminii trecute a marcat un eveniment important pentru piata auto locala: inaugurarea noului showroom Subaru la Cluj-Napoca, investitie de 2 milioane de euro.Trei divizii de succesCentrul regional de excelenta in servicii de vinzare si postvinzare de tip 3S (Showroom, Service, Piese schimb) SUBARU a fost inaugurat vineri, 16 martie, la Cluj, in comuna Baciu.Investitia in spatiile administrative si de vinzare, service-ul auto, echipamente si capitalul de lucru se ridica la aproximativ 2 milioane euro. Tubman Co - dealer oficial al marcii Subaru a aparut in anul 1996, ca firma de consultanta pentru afaceri si management. Ulterior, prin investitii proprii, si-a extins activitatea pe divizia de consultanta si dezvoltare IT, divizia AUTO si imobiliare. Nume de constelatieSUBARU este divizia de autovehicule a Holdingului FUJI HEAVY INDUSTRIES Ltd. (FHI), producator al unei game variate de echipamente de transport. Primul presedinte al FHI, Kenji Kita, avea pareri bine definite in privinta automobilelor. „Daca vei construi o masina, construieste o masina completa. Masinile japoneze trebuie sa aiba nume japoneze", obisnuia sa spuna Kita. Subaru este numele unei aglomerari stelare din constelatia Taurului. Sase din stelele sale sint vizibile cu ochiul liber, dar aproximativ 250 de stele albastrii pot fi observate doar cu ajutorul telescopului.In vest constelatia se numeste „Pleiada", in China Mao, iar in Japonia „Subaru" („a guverna" sau „a stringe laolalta"). In Japonia se afla si sub numele de „Mutsuraboshi" („sase stele") titlu sub care apare frecvent in documentele japoneze foarte vechi precum Kojiki si Manyosyu si literatura ca Makura-no-soshi. Interesant este si faptul ca FHI a fost creat prin fuziunea a sase companii. Asadar cele sase stele sint sugetive pentru Subaru, iar mesajul marcii „THINK. FEEL. DRIVE" reprezinta idealul SUBARU in privinta unui automobil Inteligent si Sensibil. Drive test la ClujB9 Tribeca - o redefinire a conceptului SUV, Outback-un crossover cu o garda de sol de 200mm care uneste performanta off-road cu confortul unui Station Wagon, Legacy Sedan, Forester 2.5XT, Forester 2.0X, Impreza 1.5 R, Impreza WRX STI (cu toti cei 280 CP) toate troneaza in noul showroom deschis la Cluj impunind respect prin design, lux, confort si tehnologie avansata. „In week-end-ul 17-18 martie, Subaru Cluj face o invitatie la Show-room-ul SUBARU din Comuna Baciu, numarul 30, pentru a testa orice model al marcii", declara Dacian Badea Automotive Division Manager Tubman Co.
Juriul international independent format din 21 de jurnalisti auto si experti au ales acest model mai ales datorita designului atractiv. Dupa Opel Tigra TwinTop (Geneva 2004) si Opel Speedster (Geneva 2000), Opel GT este al treilea model Opel care primeste acest premiu important ce se decerneaza din 1994.Definitia moderna a modelului atletic cu doua locuri isi gaseste formele in acest nou roadster. Ca o caracteristica specifica acestui segment, modelul are un motor puternic de 264 CP amplasat longitudinal fata, tractiune spate, un cockpit cu instrumente sport si softtop. Cu o alura sportiva, o capota lunga si cu o consola fata si spate scurta, Opel GT iese in evidenta cu proportiile sale caracteristice unui roadster.Modelul este disponibil spre comanda si in Romania la un pret de 30.000 de Euro cu TVA inclus.
Cea de-a 5-a editie a evenimentului RALIUL DOAMNELOR s-a desfasurat la ExpoTransilvania simbata, 17 martie.Dedicat in exclusivitate reprezentantelor sexului frumos, acest eveniment a fost o avanpremiera a salonului AUTO care anul acesta se desfasoara in perioada 21-25 martie.Au participat 24 reprezentante ale unor institutii, firme si mass-media locale cele care au intrunit conditiile impuse de organizatori si anume • carnet de conducere categoria B (valabil) • curajul necesar pentru a urca la volan • un dezvoltat simt al umorului, pentru a ride in nas publicului asistent• o suficienta doza de siguranta, afisata in fata arbitrilor, adica pilotii clujeni din campionatul national de raliuri Horatiu Calugar si Daniel Ungur.Tirgul specializat AUTO, saloanele EXPO TRUCK&BUS, TEHNICA AUTO, in premiera TRANSILVANIA TUNING SHOW si tirgul VACANTA vor putea fi vizitate dupa urmatorul program: 21-24 martie: intre orele 11-19, 25 martie: intre orele 11-17.Tot in premiera la aceste evenimente expozitionale, ExpoTransilvania isi premiaza vizitatorii. Toti cei care vor vizita tirgurile vor putea participa la concurs putind pleca acasa cu unul dintre urmatoarele premii: alarma auto „Viper", sistem audio „Blaupunkt", bluetooth universal (Car kit), 4 anvelope de vara si, marele premiu - un ATV, la Tirgul Auto. Vizitatorii Tirgului Vacanta pot cistiga excursii in Grecia si Turcia.„Va asteptam sa ne fiti alaturi miercuri, 21 martie, ora 11.00, la festivitatea de inaugurare ale manifestarilor expozitionale prezentate. Cu aceasta ocazie, vor fi premiate si cistigatoarele Raliului Doamnelor", spune Adina Scaringi, Public Relations expert M.S. Comunicare si Relatii publice, ExpoTransilvania. CIStigAtoarele raliuluiLocul 1 Laura Savu - Grupul Sportiv „Savu Racing"Locul 2 Camelia Silvesan, Director Hotel „Capitolina"Locul 3 Flavia Persa - Redactor „Pro Fm"MenTiune Georgiana Man - Director Marketing „Brinel"
Editie limitataVolkswagen Golf GTI reprezinta imaginea unei masini foarte rapide pentru clasa compacta. Pentru a 30-a aniversare a modelului, producatorul german lanseaza pe piata o serie limitata a acestui model. Performantele motorului au fost crescute cu un cal-putere pentru fiecare an de la lansare, ceea ce inseamna ca „GTI Edition 30" dezvolta acum o putere de 230 CP.Pentru „Golf GTI Edition 30", Volkswagen Individual (divizia care se ocupa cu personalizarea fiecarui automobil-comanda speciala) a dezvoltat un concept de design a carui prima prezentare a avut loc in luna mai 2006 cu ocazia manifestarii „Golf Record Day", in localitatea germana Gelsenkirchen. Din acel moment, entuziasti din toata Europa au trimis echipei de la Wolfsburg nenumarate mesaje de felicitare: automobilul trebuie produs cu exact aceleasi caracteristici!Rosu si negruPrin urmare, exclusivistul modelul oferit in editie limitata pastreaza intocmai designul prototipului initial: principala caracteristica este data de jantele Detroit 18'', de culoare negru mat. Fara costuri suplimentare, clientul poate opta pentru jantele Rockingham din titan, tot cu dimensiunea de 18 toli. Alte elemente specifice de design sint spoilerul fata si spate, pragurile laterale in culoarea caroseriei si stopurile de culoare rosu „cherry". Pentru identificarea acestei serii speciale, pe hayon a fost montata emblema „Edition 30".De asemena, interiorul are design special pentu a celebra aniversarea modelului: scaunele sport sint realizate in combinatie de piele cu tapiterie Interlagos in carouri, specific modelului GTI. Volanul cu trei spite, schimbatorul de viteze si levierul frinei de mina sint imbracate in piele neagra, in contrast cu cele citeva cusaturi de culoare rosie. Inscriptia „Edition 30" de culoare rosie poate fi gasita pe pragurile usilor si deasupra torpedoului. Covorasele cu margini de culoare rosie si, bineinteles, schimbatorul de viteze specific, de forma unei mingi de golf, completeza elementele distinctive de design.Golf GTI Edition 30 la ClujVolkswagen „Golf GTI Edition 30" are un pret de pornire de 26.268 euro cu TVA pentru versiunea cu cutie de viteze manuala si motor 2.0 Turbo FSI.„Invitam toti fanii Volkswagen in general si Golf in particular la standul Autoworld din cadrul tirgului auto de la ExpoTransilvania, pentru a admira editia 30 a Golfului GTI. Dupa incheierea tirgului, acest model va fi disponibil pentru drive test la sediul Autoworld, de pe Calea Floresti, numarul 145", precizeaza Diana Socaciu, Director Marketing & PR al Autoworld.
Nu mai putin de 40 de studenti si magistrati din tari europene vor fi prezenti la Cluj-Napoca intre 22 si 26 martie pentru a lua parte la runda regionala a ELSA Moot Court Competition, un concurs international de procese simulate in domeniul dreptului comercial. Problema juridica aleasa pentru editia din acest an sau speta, cum i se spune in mediile de specialitate, este comertul cu produse farmaceutice patentate. Initial, au fost programate in concurs sapte echipe, insa cea a Danemarcei si cele doua echipe ale Frantei au renuntat „din motive independente de organizare", dupa cum au precizat organizatorii, studentii de la ELSA (European Law Students' Association) Cluj.Viitorii juristi din cele patru echipe care se vor intrece la Cluj vor sustine expuneri in care isi vor argumenta punctul de vedere asupra spetei in fata juriului compus din judecatori de prestigiu pe plan international, specializati pe dreptul comertului international. Sint luate in vedere spiritul oratoric, pregatirea juridica in domeniu, precum si modul de abordare a subiectului prezentat. Reprezentantii Romaniei la acest concurs, respectiv echipele de studenti la Drept din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, iau parte la runda programata in Hamburg. Bugetul evenimentului de la Cluj este de 8.000 RON. Manifestarile vor fi gazduite de Hotelul Belvedere. Dezbaterile vor fi sustinute in limba engleza, iar intrarea in salile de concurs va fi libera. Cistigatorii vor lua parte la runda finala a competitiei, care va acea loc in luna mai la Geneva.
Sala Auditorium Maximum, cea care pina nu demult gazduia concertele Filarmonicii de Stat „Transilvania", gazduieste in aceasta seara, de la ora 18, nici mai mult, nici mai putin decit un show de coafura. Organizat de L'Oreal si agentia Ad(d)veritas, evenimentul are loc cu ocazia lansarii colectiei de culoare „Nude Colors". Tendintele de culoare si coafura pentru sezonul de primavara-vara 2007 vor fi prezentate de stilista Sophie Bauçais, asistata de Anne Sophie Blanchard din Franta. La spectacol mai contribuie Mariana Vama (director de educatie L'Oréal Professionnel), Alexandru Abagiu (make-up artist L'Oréal Paris) sau Wilhelmina Arz (designer). De asemenea, coregraful Florin Fieroiu va pune in scena, pentru prima data in Romania, un nou concept de show, adus din Franta.
Si-a vindut casa pentru o operatie nereusitaIzabela Daiana Lacatus are 3 ani si este nevazatoare de la virsta de 6 luni, din cauza unei anomalii congenitale. Locuieste in satul Ticu-Colonie, de linga comuna clujeana Aghires. Tatal sau, Sebastian Romulus Lacatus, este, de asemenea, nevazator. „Si-a vindut casa pentru ca fetita sa fie operata, insa interventia de atunci nu a reusit sa ii redea vederea", relateaza Robert Ledenyi, managerul trupei Jokerman si initiator al proiectului de stringere de fonduri pentru fetita. Medicii de la Clinica de Oftalmologie Cluj i-au recomandat transplantul de cornee, o interventie chirurgicala care poate fi realizata la Centrul Oftalmologic „Oculus" din Bucuresti. Costurile totale ale interventiei se ridica la suma de aproximativ 8.270 RON, in vreme ce veniturile familiei sint de 510 RON pe luna.Cintari umanitare in premieraPentru a stringe suma necesara operatiei Izabelei, managerul de la Jokerman, alaturi de Fane Nagy, bateristul de la Semnal M, au pus la cale un proiect care include amplasarea de urne prin magazine si locuri frecventate de clujeni, au deschis conturi si, mai ales, au planuit un concert umanitar. Simbata, 24 martie, de la ora 16, vor cinta pe scena CCS formatiile Semnal M, Seven, CASH, Jokerman, Jazz Tics, Luna Amara, precum si cunoscutul folkist Emeric Imre. Majoritatea cinta pentru prima data la un concert umanitar. Intrarea va fi libera, iar cei care doresc sa contribuie la aceasta cauza pot dona bani in urnele amplasate in holul CCS. Au fost deschise conturi la Banca Transilvania„Vrem sa aratam astfel Clujului ca tinerii artisti se apleaca cu seriozitate asupra acestui gen de probleme, dar si ca societatea romaneasca e sensibila la problemele cetatenilor, mai ales ale celor de entie roma, ca nu am intrat in UE pe usa din dos", declara Fane Nagy. „Miza mea personala in acest gen de implicari este sa le arat copiilor mei din Germania ca aici este mai bine...", marturiseste artistul. Clujenii care vor sa o ajute pe Izabela Daiana Lacatus si pe familia ei napastuita pot depune bani in lei in contul RO54BTRL01301201E70525XX, in euro la RO29BTRL 01304201E70525XX si in dolari la RO78BTRL01302201E70525XX, toate deschise la Banca Transilvania.
• Surpriza NationaleiCu o lista lunga de indisponibili, selectionerul Piturca a cautat fotbalisti din campionatul intern. Ultima gaselnita este convocarea capitanului Universitatii Craiova, Dorel Stoica. Inainte de a semna cu echipa din Banie, fotbalistul in virsta de 28 de ani a evoluat in divizia C la Dierna Orsova. La aflarea vestii, fotbalistul s-a declarat uimit de convocarea printre „tricolori" si spera ca si alti coechipieri sa-i calce pe urme. Primul nominalizat a fost portarul Bornescu. (C. S.)• Denis Serban la AstraFostul component al lotului dinamovist a ajuns la Astra Ploiesti, insa a dat cariera de fotbalist pe cea de antrenor. Cu toate ca FC National a incercat sa-l inregimenteze pentru a ajuta la evitarea retrogradarii, mijlocasul a ales sa fie tehnician. Astra Ploiesti evolueaza in prezent in al treilea esalon fotbalistic, in seria a III-a, unde ocupa locul 4, dar are un meci mai putin si pastreaza sanse reale pentru promovare. (C. S.)• A vrut sa renunteLeo Grozavu, fostul tehnician al echipei Universitatea Cluj, a vrut sa demisioneze din postul de antrenor al echipei FC Baia Mare, dupa partida pierduta lamentabil de elevii sai cu 0-4 in deplasare la Gaz Metan Medias. Cu toate acestea, conducerea nici nu vrea sa auda de o despartire de tehnician si ii acorda tot sprijinul. Adus la echipa pentru a scapa de retrogradare, acesta a reusit sa obtina un singur punct in cele trei meciuri disputate, echipa sa ajungind pe locul 15 in clasament, la 4 puncte de primul loc neretrogradabil. (C. S.)• Gluma proastaFostul mare international argentinian Diego Armando Maradona a fost in centrul unei stiri lansate de mai multe agentii de presa din tara sa natala. Conform acestora, Maradona a decedat intr-un accident rutier. Stirile au circulat in continuu si s-au facut chiar reconstituiri ale presupusului accident. Vestea a fost infirmata chiar de fostul fotbalist, acesta intrind in direct in timpul unei emisiuni televizate. Maradona s-a declarat socat de cele intimplate si a lansat atacuri virulente la adresa presei din Argentina, subliniind ca nu este primul incident de acest fel. Nu cu mult timp in urma, mass-media argentiniana a lansat un alt zvon care-l dadea pe Maradona mort din cauza abuzului de alcool, intr-un club din Buenos Aires. (C. S.)• Negrean, incertDesi initial se afla in lot pentru partida impotriva celor din Alba Iulia, la antrenamentul de joia trecuta Negrean (foto stinga) s-a prezentat cu dureri foarte mari la spate. Ca urmare, virful a fost trimis pentru a fi supus anumitor investigatii. Acesta a efectuat un RMN, iar in momentul de fata se asteapta rezultatele specialistilor. Contactat telefonic, doctorul echipei Universitatea Cluj, Mihai Bocsan, a declarat ca „starea lui este stabila, insa, pentru meciul de simbata este incert. Nu exista un diagnostic final. Mai multe vom sti miercuri, dupa ce vom primi verdictul specialistilor din Bucuresti. Pina atunci, vom vedea cum reactioneaza la tratament", a conchis Mihai Bocsan. Astfel, Negrean se adauga listei indisponibililor la „U". Probleme medicale mai au si Dolha si Borza, pe linga mai vechii Szilagyi si Stoianof. (C. S.)
Cu „perla braziliana" Elton in teren, elevii antrenati de Olaroiu au regasit drumul spre victorie in fata unui Arges care se indreapta cu pasi repezi spre Liga a II-a. Fotbalistul adus din Tara Cafelei a marcat un gol la debut si a dinamizat jocul ros-albastrilor, spre multumirea tehnicianului abandonat de suporteri. Reusita sa, completata de golul lui Badea, a urcat Steaua pe locul 3, datorita pasului gresit facut de Rapid. Fotbalistii pregatiti de Razvan Lucescu au remizat cu 1-1 impotriva revelatiei FC Vaslui.Liderul la zi, Dinamo, pastreaza inca un avans linistitor in clasament, desi a remizat cu formatia lui Lacatus, UTA Arad. Cistigul lui Dinamo se numeste Liviu Ganea, tinarul atacant reusind performanta de a marca la prima atingere a balonului. Acesta poate fi o solutie in atacul dinamovistilor, in conditiile in care Danciulescu este total iesit din forma.CFR-ul lui Bergodi a invins la Petrosani si este in carti pentru Liga Campionilor, insa testele grele impotriva granzilor abia urmeaza. Jocul incilcit prestat de formatia din Gruia este scuzat de rezultatele bune obtinute.Gloria lui Sabau continua sa surprinda. Ultima isprava a realizat-o in Banie, unde a invins cu 2-1 pe Universitatea Craiova, trimitindu-i pe olteni la doar 5 puncte distanta de primul loc retrogradabil, ocupat in prezent de Ceahlaul. Moldovenii lui „Pinalti" par condamnati la retrogradare alaturi de Arges, Jiul si FC National, formatie la care nici Cirtu nu reuseste sa faca minuni. CLASAMENT LIGA I 1. Dinamo 23 18 4 1 44-12 58 2. CFR Cluj 23 14 4 5 43-25 46 3. Steaua 23 12 8 3 40-12 44 4. Rapid 23 12 8 3 40-15 44 5. Gloria 23 12 4 7 30-21 40 6. Poli Timisoara 23 9 7 7 22-19 34 7. Vaslui 23 9 7 7 29-32 34 8. Otelul 23 10 3 10 36-42 33 9. Poli Iasi 23 8 7 8 28-28 31 10. Pandurii 23 8 5 10 18-24 29 11. Unirea Urziceni 23 8 4 11 20-23 28 12. Farul 23 6 9 8 23-23 27 13. UTA Arad 23 7 6 10 18-25 27 14. U Craiova 23 6 9 8 23-35 27 15. Ceahlaul 23 6 4 13 18-35 22 16. FC Arges 23 4 5 14 14-29 17 17. FC National 23 3 5 15 16-39 14 18. Jiul Petrosani 23 3 5 15 9-32 14
3.650 de „actori"Ajunsa la editia cu numarul 12, CM de Natatie bate la Melbourne toate recordurile, participarea numeroasa facind-o cea mai mare competitie de gen din istorie. Daca in 2003, la Barcelona, au participat 157 de natiuni la editia cu numarul 10, de data aceasta, listele de inscrieri vorbesc despre 2.195 de sportivi din 173 de tari, Bolivia, Estonia, Ruanda, Siria si Kazahstan participind in premiera. Cu gindul la Jocurile Olimpice de anul viitor, marile forte ale sportului mondial au trimis la Melbourne tot ce au mai bun in acest moment, China fiind reprezentata de 109, SUA de 95, Australia de 93, iar Rusia de 89 de sportivi. Juramintul sportivilor participanti la CM a fost rostit de catre australienii Grant Hackett si Melissa Rippon. Australianca Raelene Lyon a citit juramintul in numele celor 1.455 de arbitri prezenti la Melbourne, iar acelasi Hackett si Marie-Pierre Gagne au procedat la traditionala ceremonie de asigurare a continuitatii: ei au varsat apa de la Montreal, gazda editiei trecute, in apa Complexului de Natatie „Susie O'Neill", constructie provizorie pe amplasamentul celebrei arene de tenis ce poarta numele lui Rod Laver.28 de romani printre participantiRomania a trimis la Melbourne un numar de 28 de sportivi, cel mai indraznet obiectiv avindu-l poloistii, care si-au propus sa cucereasca prima medalie la o competitie mondiala. In 2005, la Montreal, echipa pregatita de Vlad Hagiu s-a clasat pe un onorant loc 6, pierzind meciul de clasament cu Spania. Pe linga cei 14 poloisti, au mai facut deplasarea patru saritori: Ramona Ciobanu, Corina Popovici, Constantin Popovici si Cornel Ardeleanu. Cei zece inotatori care ne vor reprezenta la Melbourne sint: Camelia Potec (va participa la probele 200, 400 si 800 m liber), Ionela Cozma (50, 100, 200, 800 m liber), Valentina Brat (100, 200 m spate, 200 m liber), Larisa Lacusta (50 m bras, 200 m mixt, 200 m liber), Razvan Florea (100, 200 m spate), Stefan Gherghel (100, 200 m fluture), Dragos Coman (400, 800, 1.500 m liber), Valentin Preda (50, 100, 200 m bras), Octavian Gutu (50, 100 m liber) si Norbert Trandafir (50 m fluture, 50, 100 m liber). Dintre cei de mai sus se vor alege si sportivii care vor participa la stafetele de 4×200 m liber feminin si 4×100 m mixt masculin.Obiectiv modestObiectivul delegatiei romanesti este mai degraba modest, rezumindu-se la cite doua locuri 4-6, respectiv 7-8, deci in total patru calificari in finale. Presedinte al Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern, Viorel Paunescu le-a promis sportivilor „tricolori" premii suplimentare neimpozabile. Astfel, o medalie de aur va fi recompensata cu 10.000 de euro, argintul cu 5.000 si bronzul cu 3.000.Iata si lista primilor medaliati la Melbourne: 5 km inot, feminin: 1. Larisa Ilcenko (Rusia), 2. Ekaterina Selivertova (Rusia), 3. Kate Brookes-Peterson (Australia); 5 km inot, masculin: 1. Thomas Lurz (Germania), 2. Evgheni Dratev (Rusia), 3. Spridon Gianniotis (Grecia); inot sincron, combinatii libere: 1. Rusia, 2. Japonia, 3. SUA; inot sincron, solo tehnic: 1. Natalia Iscenko (Rusia), 2. Mengual Civil (Spania), 3. Saho Harada (Spania).A inceput si turneul feminin de polo. Primele rezultate: Spania - China 15-7, Brazilia - Puerto Rico 13-2, Grecia - Kazahstan 11-5, Rusia - Germania 18-11, SUA - Olanda 9-7. Astazi, poloistii romani debuteaza contra Canadei, joi ii intilnesc pe neo-zeelandezi, iar simbata pe unguri.