Deputatul democrat este de parere ca fostul sau coleg de partid a facut aceste afirmatii "din lipsa de ocupatie" si a precizat ca, din punctul sau de vedere, Ioan Rus "fabuleaza si sare calul". "Poate ca ma viseaza noaptea si are cosmaruri", a declarat Mugurel Sirbu, gasindu-i totusi o "scuza" lui Ioan Rus, in sensul ca afirmatiile sale vin dupa "perioade de protocol intensiv", care s-ar putea sa-l fi afectat. "Eu ma simt foarte bine in PD. Am viitor politic si administrativ in PD. Ce a declarat Ioan Rus este o fabulatie si o prostie. Ar trebui sa se ocupe de partidul lui si sa-i lase in pace pe altii. La el in partid are o problema si in curind se va trage linie", a completat Mugurel Sirbu. El a mai declarat, cu fermitate, ca este exclus sa mearga in PLD, precizind ca nici nu a fost contactat de cineva pentru a i se face o astfel de propunere si ca, de fapt, nici nu stie cine se ocupa de constituirea filialei din Alba a noului partid.
Ministerul Educatiei si Cercetarii va publica conform metodologiei, incepind de astazi, si subiectele testelor nationale pe internet, desi initial s-a luat in considerare publicarea acestora mai tirziu, pentru a nu distrage atentia elevilor, care sint mai mici. In data de 15 februarie, subiectele de la bacalaureat si de la testele nationale vor fi editate in brosuri si trimise gratuit scolilor, urmind ca inainte de examen, sa fie tras la sorti numarul uneia dintre variante. MEdC a elaborat 12.000 de subiecte pentru bacalaureat, pentru toate disciplinele, cite 100 de variante pentru fiecare disciplina de examen, in functie de profilul studiat. Pentru testele nationale numarul acestora este de 500, cite 100 de subiecte pentru fiecare materie, respectiv limba si literatura romana, matematica, istoria romanilor sau geografia Romaniei, la alegere, plus proba de limba materna, pentru elevii care apartin minoritatilor nationale. Modul de abordare a materiei examenelor nationale nu se va schimba prin publicarea subiectelor pe internet, a declarat ministrul Mihail Hardau. Astfel, contestatiile si evaluarea lucrarilor, dupa ce s-a constatat ca 16% dintre acestea au fost supraevaluate in vara, conducerea Ministerului Educatiei a decis ca recorectarea lucrarilor contestate sa se faca la nivelul judetului de care apartine centrul de examen. De asemenea, candidatii vor avea posibilitatea sa-si vada lucrarea la cerere, dupa afisarea rezultatelor finale. In cazul in care sint contestate lucrari care au obtinut note initiale cuprinse intre 4,50 si 4,99 sau o nota cel putin egala cu 9,50, nota definitiva va fi cea obtinuta in urma recorectarii. Profesorii vor trebui sa fie foarte atenti pe viitor, deoarece in cele doua metodologii a fost introdus un capitol distinct privind raspunderea disciplinara. Toate cadrele didactice implicate in organizarea si desfasurarea examenelor nationale vor semna cu Ministerul Educatiei un contract in care vor fi precizate explicit drepturile si obligatiile fiecarei parti.
“Cu totul deosebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pina acum asa de putin format, incit ne vine greu sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvintului este Mihail Eminescu. De la domnia sa cunoastem mai multe poezii publicate in “Convorbiri literare”, care toate au particularitatile aratate mai sus, insa au si farmecul limbajului (semnul celor alesi), o conceptie inalta si pe linga aceste (lucru rar intre ai nostri) iubirea si intelegerea artei antice”, scria Titu Maiorescu despre tinarul poet Mihai Eminescu. 157 de ani de la nasterea poetului nationalS-a nascut la Botosani, pe 15 ianuarie 1850, fiind al saptelea copil din cei unsprezece ai lui Gheorghe si Raluca Eminovici. Exista totusi marturii care fixeaza ca data a nasterii 14 decembrie 1849. Isi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, intr-o totala libertate de miscare si unde a luat contact cu natura, stare evocata cu adinca nostalgie in poezii precum “Fiind baiet, paduri cutreieram” sau “O, ramii”. Anul 1866 este anul manifestarilor literare. In luna ianuarie moare dascalul sau, Aron Pumnul, caruia ii dedica poezia “La mormintul lui Aron Pumnul”, semnata Mihai Eminovici. In februarie, debuteaza in revista lui Iosif Vulcan cu poezia “De-as avea”. De altfel, Vulcan este cel care ii schimba numele. De-a lungul vietii, Eminescu nu s-a rezumat doar la a scrie poezii sau proza. A fost jurnalist, traducator si director al Bibliotecii Centrale din Iasi, un om de cultura desavirsit. In timp, nu au intirziat sa apara nici dusmanii. Macedonski si-a declarat antipatia poate in modul cel mai violent. Pe de cealata parte insa, Creanga i-a fost prieten. Au fost atit de apropiati, incit Dumnezeu i-a chemat la El in acelasi an. “Ramin al tau Eminescu”In anul 1872, aflata la Viena, Veronica Micle il cunoaste pe Eminescu in cercul studentilor romani. A urmat o dragoste frumosa, care a lasat in urma poezii dar si scrisori ce stau martuie a sentimentelor dintre cei doi. “Draga mea Veronica, sed intr-o mansarda si privirea mi-e deschisa din doua parti asupra marii, pe care as vrea sa plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinta, te sarut cu dulce, draga mea Veronica, si ramin al tau Eminescu”. In iunie 1883, poetul se imbolnaveste grav. De altfel, acesta este anul in care Maiorescu i-a tiparit singurul volum de poezii din timpul vietii, numit chiar “Poezii”. Eminescu nu si-a publicat niciodata opera. A considerat-o intotdeauna nedesavirsita. Nu ar fi putut ramine in constiinta nationala cu doar douazeci si trei de poezii publicate in reviste. Astfel, in perioada 1883-1911, Maiorescu a scos unsprezece editii ale volumului “Poesii”, ceea ce a dus la consacrarea definitiva a lui Mihai Eminescu. Ultimii sai ani de viata au constat intr-o crunta lupta cu boala. S-a stins din viata la 15 iunie 1889. A fost inmormintat la Bucuresti, in cimitirul Bellu. Despre moartea lui, George Calinescu a scris: “Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate pamintul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cite o stea va vesteji pe cer in departari, pina cind acest pamint sa-si stringa toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale”.Romanii nu l-au dat uitariiIn toate colturile tarii, romanii il sarbatoresc. Astfel, Muzeul National al Literaturii Romane a organizat duminica manifestarea anuala “Eminesciana la Martisor”, care a avut loc la Casa memoriala “Tudor Arghezi”. Gazda manifestarii a fost Mitzura Arghezi. Tot ieri, poetul a fost sarbatorit si de penitenciarul de maxima siguranta din Craiova. Detinutii au recitat versuri, au interpretat cintece si au realizat un montaj literar artistic dupa “Scrisoarea a III-a”, dar si o expozitie cu lucrari grafice, inspirate din creatia marelui poet. Astazi, in Parcul Obor din Capitala, are loc un concurs cu premii, numit “Efectul Eminescu”. Acesta include mai multe probe, precum recitare de poezii, lectura de poezie intr-o limba straina, interpretarea de cintece pe versurile poetului, intrebari-fulger despre opera lui Eminescu si multe altele. Tot azi incepe a opta editie a Festivalului International de Creatie “Mihai Eminescu”, organizat de Primaria Sectorului 2 si care se va incheia pe 15 mai, cu premierea celor mai reprezentative creatii literare.
Reprezentantii Bibliotecii Judeteane “Lucian Blaga” din Alba Iulia au depasit rapid “moleseala” sarbatorilor si au organizat deja mai multe actiuni, menite sa reaprinda pasiunea locuitorilor judetului pentru literatura. Remarcabila este incercarea de a aduce in atentia cititorilor autori care, din diferite motive, au fost neglijati pina in prezent, dar despre care oamenii de litere spun ca reprezinta valori certe. Intre 8 si 9 ianuarie, in municipiul Blaj si in comuna Cergau s-au desfasurat Colocviile literare “Aron Cotrus“, editia a XVI-a, in organizarea Bibliotecii Judetene, a Bibliotecii Municipale Blaj si a Despartamintului ASTRA Blaj, cu sprijinul Primariei Cergau. Oamenii de cultura au evocat personalitatea aparte si activitatea literara a poetului Aron Cotrus, mai putin recunoscuta inainte de 1990, prin momente poetice si expozitii tematice sustinute de elevi, profesori, bibliotecari, preoti si scriitori in fata unui public divers. “Toate acestea au urmarit sa reconstituie personalitatea acestui om de cultura si sa sublinieze meritele sale de necontestat in lirica exilului romanesc”, au precizat reprezentantii Bibliotecii Judetene. In 11 si 12 ianuarie, a avut loc a XIII-a editie a manifestarii “Remember Iosif Pervain”, desfasurata la Alba Iulia si Cugir, in organizarea Bibliotecii Judetene Alba, a Inspectoratului Scolar Alba si al Uniunii Scriitorilor - filiala Alba, cu sprijinul Primariei orasului Cugir. Actiunea a avut drept scop punerea in valoare si cunoasterea acestui critic si istoric literar, nascut pe aceste meleaguri si asezarea lui in contextul larg al personalitatilor literare nationale. La eveniment au participat persoane care l-au cunoscut, oficialitati, profesori, elevi, cercetatori, precum si scriitori din Alba Iulia si Cluj-Napoca.O saptamina pentru Mihai EminescuIn aceasta saptamina, principala preocupare a bibliotecarilor va fi organizarea celei de-a XXIV-a editii a manifestarii “Zilele Mihai Eminescu”, in municipiile Alba Iulia, Aiud si Blaj, dar si in toate bibliotecile publice din judet. Organizatorii acestor actiuni sint Biblioteca Judeteana Alba, alaturi de Bibliotecile municipale din Aiud si Blaj, Inspectoratul Scolar Alba, Uniunea Scriitorilor - filiala Alba si Despartamintul ASTRA Blaj. În cadrul acestor manifestari, in toate scolile si casele de cultura din aceste orase vor avea loc cenacluri si retrospective literare, momente lirico-muzicale si expozitii de carte. Un moment aparte va fi concursul interjudetean “Ocrotiti de Eminescu”, ce se va desfasura la Blaj. Pentru sfirsitul acestei luni, Biblioteca Judeteana Alba a programat, in zilele de 30 si 31 ianuarie, a VII-a editie a “Retrospectivei literare Ion Luca Caragiale”, ce se va desfasura in filialele din Alba Iulia ale Bibliotecii Judetene, in organizarea acestei institutii pe baza parteneriatului cu Inspectoratul Scolar Alba si Uniunea Scriitorilor - filiala Alba.
Solicitarea a fost lansata ieri, prin intermediul unui comunicat de presa semnat de Biroul de presa national al partidului. “Intentia prefectului judetului Alba, Cosmin Covaciu, de a renunta la functia sa pentru a candida la Parlamentul European din partea PNL reprezinta dovada ca Institutia Prefectului ramine o institutie profund politizata si ca, in realitate, renuntarea la calitatea politica a reprezentantilor Puterii este pur formala, acestia putind reveni oricind in rindurile partidului care i-a promovat. Declaratiile prefectului de Alba, un inalt functionar public, privind interesul sau pentru ocuparea unui loc eligibil pe lista de candidati a PNL, constituie un precedent periculos de amestec al intereselor politice in activitatea unei institutii care, potrivit legii, ar trebui sa fie apolitica”, se arata in comunicat.
Trebuie sa stiti ca prima impresie e cea mai importanta. Zona, confortul, imbunatatirile conteaza mai putin daca stiti sa puneti in valoare punctele forte ale locuintei. Iar daca stiti si cum sa va laudati marfa, va asiguram ca apartamentul se va vinde mai repede decit va asteptati ai la pretul meritat. Prima impresie conteaza Nu e de ajuns sa aveti o locuinta spatioasa si moderna ca sa luati ochii cumparatorului. Casa nu se vinde singura, oamenii sint cei care o pot „marita”, mai avantajos sau mai putin avantajos. Si cine stie sa-si prezinte mai bine locuinta daca nu stapinul, cel care a investit nu doar bani, ci si suflet in ea? De aceea, momentul cel mai important e cel al vizionarii, cum ii spun agentii imobiliari, al primului contact intre cumparator si viitoarea lui casa. Vinzatorul trebuie sa pregateasca totul ca pentru un spectacol in care apartamentul e actorul principal, recuzita si decor, iar clientii sint spectatorii. Regizor veti fi dumneavoastra. Totul trebuie sa fie la locul sau, bine aranjat, luminos si curat. Atuurile apartamentului trebuie marcate discret, dar cu importanta cuvenita. Iar neajunsurile, mascate cu grija, dar nu ascunse grosolan. Uneori, o problema absolut normala, cum ar fi un deranjament la o teava, poate fi usor acceptat daca e dezvaluit la timp. Daca e descoperit din intimplare de catre client, s-ar putea ca deceptia sa cintareasca mult in luarea deciziei. Curat si functional S-ar putea sa va numarati printre acei putini norocosi care nu trebuie decit sa faca niste mici reparatii prin casa, sa faca o curatenie generala si sa puna din loc in loc flori proaspete. Poate ca trebuie sa zugraviti. Daca va pricepeti, ar trebui sa reusiti fara alt ajutor. Altfel, este bine sa chemati o echipa specializata, eventual un instalator care sa verifice daca toate tevile sint in stare buna, un electrician, un timplar. Veti investi ceva bani, e adevarat, dar veti cistiga mult mai mult obtinind un pret bun pe casa. Locuinta trebuie sa arate cit mai bine in ochii cumparatorului. Ginditi-va, in primul rind, la ceea ce ramine viitorului proprietar: pereti, usi, intrerupatoare, instalatii, geamuri. Toate aceastea trebuie sa fie luna si in perfecta stare de functionare. Cumparatorul trebuie sa fie convins ca aveti o casa solida, curata, dichisita. Nicio fisura in zid nu trebuie sa fie la vedere. Nicio pata pe pereti, usi sau dusumea. Holul, cartea de vizita a casei Ca sa intelegeti mai bine ce isi doreste cumparatorul, trebuie sa va puneti in locul lui. Ce v-ati dori de la o noua locuinta? Sa incepem cu usa de la intrare. Aceasta trebuie sa ofere siguranta, asadar, sa fie solida, cu incuietori zdravene. Trebuie sa fie si frumoasa, in fond e cartea de vizita a locuintei. Deci, daca trebuie revopsita, nu ezitati sa o dati cu vopsea si lac. Daca e usa metalica, stergeti-o de praf, ungeti-i balamalele, incuietorile. Actionarea mecanismelor trebuie sa fie silentioasa. Urmeaza holul. Toata lumea stie ca holul e vesnic intunecos. Aveti grija sa fie zugravit in culori deschise, mobila trebuie sa fie alburie si cit mai putina. Aglomeratia face ca holul sa para si mai intunecos si mai mic. Goliti cuierul de haine. Daca vizitatorul se simte bine in hol, va porni spre camere cu o impresie pozitiva. Aprindeti lumina! Trebuie sa va ginditi, tot ca impresie de intimpinare, si la mirosul casei. Folositi un spray sau un deodorant care sa degaje o aroma placuta, discreta, in intreaga locuinta. Un apartament mirosind a prajeala sau a fum de tigara ii face pe cumparatori sa strimbe din nas. Bucataria, laboratorul casei, trebuie sa luceasca de curatenie. Incepind de la mobila, faianta, gresie si terminind cu fereastra care trebuie sa arunce lumina alba peste tot. Pe toata durata vizitei, tineti luminile aprinse, spatiile intunecoase nu sint prea primitoare. E adevarat ca vizitatorul cumpara casa, nu obiectele dumneavoastra, dar nu uitati ca el cauta si o solutie de decorare a incaperilor, iar prima pe care o vede este cea conceputa de dumneavoastra. Asadar, daca ati gasit formula optima de valorificare a spatiului si a luminii, puteti fi siguri ca viitorul proprietar se gindeste sa va urmeze exemplul. Sfatuiti-va cu agentul imobiliar! Daca v-ati aranjat casa cu gust, clientului i se va parea atragatoare. Daca il intimpinati cu farfurii in chiuveta, felii de piine pe masa, jucarii aruncate peste tot, pantofi imprastiati in hol, cutii si ambalaje pentru mutare, puteti fi sigur ca ii va fi foarte greu sa-si inchipuie apartamentul si altfel decit dezordonat. Daca scoateti din camere covoarele, reduceti numarul de piese de mobilier si accesorii, eliminati tot ceea ce nu este strict necesar, camerele vor parea mai mari si mai luminoase. Agentii imobiliari ii sfatuiesc pe cumparatori sa se detaseze complet de orice obiect sau piesa de mobilier, pentru a nu vedea decit arhitectura casei. Dar, oricit ar incerca sa faca abstractie de stilul fostului proprietar, clientii sint influentati de cum arata casa in acel moment. Daca nu stiti ce sa faceti pentru cosmetizarea locuintei, cereti sfatul agentului imobiliar. El stie ce se cauta, ce se urmareste la vizionare. Nu primiti clientii cu muzica data tare. Nu numai ca va veti auzi mai greu, dar e posibil sa nu aveti aceleasi preferinte muzicale si sa-i induceti musafirului o senzatie dezagreabila care se va transfera de la muzica asupra intregii vizite, si, implicit, a locuintei. Cit mai putine lucruri Daca nu aveti unde sa depozitati lucrurile sau nu ati terminat cu mutatul, apelati la un prieten sau un vecin care are spatiu in garaj sau accepta sa sacrifice o camera. Duceti acolo tot ce nu va mai trebuie in casa: colectii, carti, haine, decoratii de Craciun, mobila, schiuri. Mai ingramaditi lucruri si prin dulapuri. In fond, nu trebuie sa deschideti usile acestora. In schimb, camara e bine sa fie golita sau macar in perfecta ordine, pentru ca e spatiul cel mai incarcat de lucruri. O debara goala pare imensa. Una plina pare infima. In plus, un loc gol da posibilitatea clientului sa-si imagineze cum si-ar dori sa-si organizeze lucrurile personale. Nu trebuie lasate la vedere fotografiile personale, obiectele religioase. Un cumparator nu trebuie sa se simta intrat in casa altuia, ci intr-o casa ce poate deveni, cu putin efort, a lui. Parti bune, parti rele Daca sint probleme pe care nu ati avut timp sa le rezolvati, faceti o lista cu tot ce trebuie reparat: becuri arse, tevi si robinete care picura, petele de pe podea sau pereti. Este o idee proasta sa ascundeti adevarul. Aduceti la cunostinta micile reparatii care trebuie facute, sugerind ca nu e mare lucru, totul poate fi rezolvat repede si ieftin. Cumparatorii vor incerca sa reduca din pret motivind numarul mare de imbunatatiri sau reparatii care mai trebuie aduse casei. Ajungeti la un acord inainte de a incepe odiseea actelor, pentru a nu va trezi ca tot efortul a fost in zadar. Incercati sa le reamintiti partile bune ale casei, acele avantaje pe care nu le pot gasi in orice apartament: modificari de arhitectura, izolatii, parchet laminat, termopane, zugraveala noua, centrala termica proprie, sistem de alarma, adica acele investitii care, fiind deja facute, il vor scuti pe viitorul stapin al apartamentului de cheltuieli serioase si de transformarea casei in santier. Unde ne asezam sa discutam? Cind negociati, nu va aratati de neclintit. O veche vorba spune ca e mai bine sa pierdeti un pic acum, ca sa cistigati mai mult miine. Lasind din pret, cistigati prin faptul ca vindeti repede. Dar nici nu va lasati pacaliti. Trebuie sa obtineti pretul meritat, in conformitate cu investitiile si grija pe care ati aratat-o acelei case de-a lungul anilor. Fiti o gazda primitoare, zimbiti, odata cu dumneavoastra zimbeste intreaga casa. Invitati musafirul sa stea jos. Cit discutati, isi poate arunca ochii asupra incaperii si din alt unghi, de preferinta cel mai avantajos, daca ati avut grija ca, din locul unde s-a asezat, sa vada de exemplu fereastra plina de flori. Daca plasati scaunul clientului cit mai in colt, va vedea camera in intregime si i se va parea mare. Nu-l grabiti, s-ar putea sa plece cu impresia ca n-a vazut tot sau ca ascundeti ceva. Vorbiti-i de vecinii foarte prietenosi si de oaza de liniste in care e cufundat cartierul. Fraze de genul: „Aici am fost fericiti!” sau „E o casa norocoasa” pot convinge cumparatorul. In final, daca ati respectat aceste reguli, cumparatorul isi va spune in gind: „Am gasit!”. Ce pret are apartamentul meu? Primul pas: testati piata. Consultati un agent imobiliar. Dar aveti grija sa alegeti o agentie cunoscuta, agentiile mici au tendinta sa ridice pretul ca sa cistige mai mult din tranzactie. Sau luati un ziar specializat in anunturi imobiliare si cautati un apartament similar cu al dumneavoastra. Veti putea stabili astfel o valoare aproximativa. De obicei, vinzatorii pun un pret putin mai mare decit cel pe care spera sa il obtina, ca sa aiba de unde sa mai scada la negocieri. Adaosul e, de regula, de 10% din valoarea totala. Pentru a stabili o valoare cit mai exacta a apartamentului de vinzare, se tine cont de: numarul de camere, inclusiv bai si balcoane, etaj, suprafata totala, daca e sau nu decomandat, imbunatatiri (parchet, gresie, faianta, termopane, centrala termica), zona, vechimea blocului, daca asociatia are datorii mari la utilitati, daca blocul are bulina rosie, daca e aproape de piata, statii de autobuz sau cladiri care ar produce disconfort (gara, discoteci, stadioane). Atunci cind avem de-a face cu un cumparator care doreste sa cumpere prin credit ipotecar, in scena isi face aparitia si un evaluator al bancii care acorda imprumutul. Valoarea pusa de evaluator este mai mica cu 5-20%. In ceea ce priveste imbunatatirile, trebuie sa stiti ca multi clienti nu sint interesati de acestea, preferind apartamentul nud, pe care sa-si grefeze propriile preferinte. Scoaterea unei gresii implica cheltuieli in plus care il vor face pe cumparator sa scada din pret. Gusturile difera, asa ca, nu intotdeauna imbunatatirile cresc valoarea casei. In unele cazuri insa, o investitie poate fi recuperata dublu, daca se muleaza pe gustul clientului. De aceea, e bine sa asteptati acel cumparator care cauta exact apartamentul pe care il aveti de vinzare.
Reprezentantii Serviciului Turism din cadrul Consiliului Judetean Alba au prezentat, ieri, calendarul principalelor evenimente ce vor fi organizate, in judet, in primul trimestru al anului in curs. “În esenta, oamenii din judetul Alba si-au propus, pentru acest an, crearea de evenimente cu caracter turistic si realizarea mai multor activitati de promovare a produselor turistice din judet, de prezentare dar si de informare turistica”, se arata in document. Pentru luna ianuarie a acestui an, Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Alba (CJCPCT) si Scoala Populara de Arte si Meserii Alba vor organiza doua spectacole, in data de 24 ianuarie. Primul, dedicat omagierii Unirii Principatelor Romane, va avea loc la Casa de Cultura a Sindicatelor, iar al doilea, “Cintecul Unirii”, se va desfasura in Sala Mare a Cercului Militar Alba Iulia. Concursuri reluate Finalul lunii va aduce si debutul traditionalelor spectacole-concurs de folclor “La Portile Traditiei si Creatiei Populare”. Debutul va fi consemnat in comuna Pianu care va gazdui, in ziua de 28 ianuarie, prima editie a acestui an, dedicata comunelor de pe cursul mijlociu al riului Mures. Seria de spectacole va fi continuata in luna februarie, in ziua de 4 februarie la Craciunelu de Jos (pentru zona Tirnavelor) , in data de 11 a lunii in comuna Ighiu (pentru zona Ampoiului inferior) si in 18 februarie in comuna Unirea (pentru zona Muresului superior). Februarie, luna obiceiurilor In februarie, se va marca intrarea in postul Sfintelor Pasti, prin intermediul mai multor manifestari cu caracter traditional, specifice Ardealului. La Alba Iulia, CJCPCT Alba va organiza “Balul Farsangului”, prezentind cele mai importante momente din acest stravechi obicei maghiar. Aceeasi institutie va organiza, in 18 februarie, la Pianu de Jos, “Cirnilejul” - o evocare a unui vechi obicei popular sasesc. In paralel, in 18 si 19 februarie, la Rimetea, este programat deja cunoscutul obicei maghiar “Înmormintarea Farsangului”, traditie care semnifica indepartarea muritorilor de rind de la placerile lumesti. Vechiul an va fi inmormintat, pentru a face loc noului an, care va trebui sa fie mai bun. In data de 17 februarie, Scoala Populara de Arta si Meserii va organiza “Balul Artelor”, in foaierul Casei de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia. Manifestarea doreste sa surprinda intr-un mod deosebit schimbarea anotimpurilor. Martie, sub semnul femeii si al... postului De altfel, elevii aceleiasi scoli se pregatesc deja intens pentru a realiza a doua editie a expozitiei de pictura “Art martisor”, care va fi dedicata, in acest an, celor mai virstnici dintre locuitorii judetului si va fi vernisata in 1 Martie. Pentru ziua de 8 Martie, va fi organizata o expozitie de arta plastica si fotografica dedicata Zilei Internationale a Femeii si intitulata “Armonii de Primavara”. Cum Sarbatorile Pascale vor fi sarbatorite mai devreme, in acest an, sfirsitul lunii martie va marca pregatirea pentru acest moment important din viata crestinilor. La Alba Iulia, va fi vernisata o expozitie de icoane si obiecte crestine, numita simplu “Hristos a inviat!”, care va putea fi vizitata si in prima parte a lunii aprilie.
In noaptea de vineri spre simbata, în jurul orei 02.41, O.D.M., agent în cadrul unui post de politie din judetul Alba, în timp ce conducea un autoturism, marca Opel Kadett, pe directia de mers Sebes - Alba Iulia, din cauza neatentiei în conducere, a pierdut controlul volanului si a intrat cu masina în gardul unui imobil de pe strada Veche din Lancram. Agentul de politie se afla în timpul liber. În urma impactului, cei doi pasageri din autoturism au suferit leziuni. Unul dintre ei N.D.N., de 20 de ani, a fost accidentat grav: fractura diafiza radiala stinga, fara deplasare, iar celalalt, A.C.V., de 20 de ani a scapat doar cu rani usoare. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Agentului de politie, încadrat din anul 2005, i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala din culpa. Fata de acesta s-a dispus si începerea cercetarii prealabile disciplinare.
Vineri, politistii cugireni i-au prins, în flagrant, pe Alin S., de 27 de ani, si pe Attila B.,de 22 de ani, ambii fara ocupatie, domiciliati în orasul Cugir, în timp ce transportau cu un carucior sase saci plini cu parchet. În urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca cei doi tineri au sustras parchetul din internatul unui colegiu din localitate. Prejudiciul a fost de 50 de lei. Cercetarile continua sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat, cu autorii în stare de libertate.
Politia municipiului Alba Iulia a fost sesizata telefonic, în seara zilei de 12 ianuarie, la ora 21.40, de catre Florin R., despre faptul ca a gasit cadavrul unui barbat, într-o boxa situata linga apartamentul sau. Politistii de investigatii criminale s-au deplasat la fata locului si au identificat persoana decedata. Este vorba despre Adrian M., de 51 de ani, din Alba Iulia. La examinarea cadavrului nu au fost gasite urme de violenta. Corpul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Alba, urmind a se efectua necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Tocmai de aceea, in judetul Alba se fac eforturi, in primul rind, pentru respectarea normelor si legilor in vigoare. La fel se intimpla si in ceea ce priveste protejarea mediului inconjurator, un domeniu pe care administratia locala l-a luat foarte in serios. La nivel comparativ, trebuie amintit faptul ca, in Uniunea Europeana, colectarea selectiva a gunoiului menajer si a aparaturii electrocasnice se realizeaza de ani buni, lucru care in tara noastra este, deocamdata, la faza de proiect pilot. Intelegind ca drumul spre statutul de european, in adevaratul sens al cuvintului, cere multa munca, autoritatile din Alba au facut primul pas in domeniul protectiei mediului. Astfel ca, in cele 5 localitati a caror populatie depaseste 20.000 de locuitori au fost amenajate deja puncte pentru colectarea aparaturii uzate. Mai ramine ca populatia, si mai ales producatorii, sa sprijine activ eforturile autoritatilor, astfel incit rata medie de 4 kilograme de persoana in fiecare an sa poata fi atinsa. Legi si norme de respectat Persoanele fizice care nu respecta legea privitoare la colectarea aparaturii electronice si electrice uzate sunt pasibile de amenzi cuprinse intre 5 si 10 milioane de lei vechi. De organizarea centrelor selective de colectare a acestor deseuri se ocupa, conform unei hotariri de Guvern, producatorii si importatorii, care vor fi sprijiniti de autoritatile locale, prin acordarea spatiilor adecvate. Producatorii mai au insa si alte sarcini, precum depunerea unei garantii materiale menite sa finanteze gestionarea deseurilor. Este de precizat ca, incepind de la data de 1 ianuarie 2007, organele de mediu competente sint obligate sa aplice amenzi drastice, atit administratiilor locale, cit si populatiei sau agentilor economici care nu respecta legislatia in domeniu. Pina acum, insa, in Alba, nu au fost inregistrate astfel de cazuri. Conform legii, in judetul nostru, trebuie sa existe minim 5 centre de colectare selectiva, deoarece 5 localitati depasesc 20.000 de locuitori, conditie pentru a se infiinta o astfel de locatie. Din cite am fost informati de conducerea Agentiei de Protectie a Mediului Alba, atit la Alba Iulia cit si la Blaj, Aiud, Sebes si Cugir, au fost infiintate deja astfel de centre. Respectam legea Directorul executiv al Agentiei de Protectie a Mediului Alba, Vasile Todea , spune ca “trebuie sa respectam legea si incercam sa o facem cit mai bine. La Alba, avem cele 5 orase cu o populatie de peste 20.000 de oameni. Autoritatile si-au facut temele si au infiintat cite un centru de colectare a deseurilor electrocasnice. La Alba Iulia, situatia este putin diferita. Fiind un oras mai mare, aici s-a luat decizia ca societatea de salubrizare sa faca un program, iar colectarea sa se realizeze pe cartiere, o data pe saptamina. Din cite stiu eu, sunt pubele speciale, iar oamenii pot arunca acolo aparatura pe care nu o mai folosesc. Astfel, legea este respectata. Vom intreprinde, in perioada care urmeaza, controale, pentru a vedea cum functioneaza treaba, dar sunt sigur ca toata lumea a inteles ca trebuie sa muncim eficient si sa nu ne mai ascundem”. Totusi, autoritatile de mediu, recunosc ca, deocamdata, in judetul Alba nu se va putea atinge rata medie de colectare selectiva pe cap de locuitor, de 4 kilograme, in ceea ce priveste gospodariile particulare. Vestea buna este, insa, legata de faptul ca tara noastra se poate alinia standardelor in domeniu pina la 31 decembrie 2008, data stabilita de comun acord cu autoritatile Uniunii Europene. Mult de munca Nerespectarea prevederilor legislative in domeniu se sanctioneza cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, si intre 2.500 si 5.000 lei, pentru persoanele juridice. Pina acum, nici o astfel de amenda nu a fost aplicata in judetul Alba, poate datorita faptului ca, in acest sens, se fac cu adevarat eforturi. Chiar si asa, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, spune ca mai este mult de munca pina cind sa putem ajunge la ceea ce ne dorim. “La Alba Iulia, legea este respectata. Am stabilit, impreuna cu societatea Salprest, cum se va desfasura activitatea de colectare si s-a realizat un program adaptat cerintelor. Au fost achizitionate pubele speciale si fiecare cartier in parte are acum ziua si ora la care masinile ridica astfel de deseuri. Este, insa, devreme sa vorbim despre o cantitate de 4 kilograme pe cap de locuitor. Asta, deoarece, inca nu avem mentalitatea necesara si nici veniturile de asa natura. Sunt singur, insa, ca in scurt timp, situatia se va rezolva in acest sens”, a mai precizat primarul Mircea Hava.
• Fratilor, avem personalitati in judet, de faci buba la scufita numai cind te gindesti. Girla. La sfirsitul saptaminii trecute, mare eveniment mare. “Gala Omul Anului 2006”. Eveniment organizat. Nu va spunem de cine. Pentru a nu-l face de rusine. Va spunem, doar, ca organizatorii ne-au trimis si noua un e-mail, cu rezultatele. Pentru a nu fi acuzati de cine stie ce, redam pasaje din textul care ne-a fost trimis, cu “copy-paste”. Adica, fara a modifica nimic din textul original. Cititi si va cruciti: “Redactor social ziaru”; oare nu trebuia un “l”, la “ziarul”? In fine. “Rober gherghu”; Se numeste, de fapt, Robert Ghergu, cu “t” la sfirsitul lui Rober si cu “G” mare la Ghergu. Fara al doilea “h” in “gherghu”. “cel mai apreciat politician din alba iulia”; Oare mai trebuie sa va spunem cum se scrie Alba Iulia? “Cea mai apreciata personalitate din cadrul societatii civile. Maria Ilea directorul Organizatiei Sprijiniti Copiii 10,3%,Mandroc 6,9%”; Mandroc si mai cum? Augustin? Xenopol? Patraulea? Nu stim. Ca nu scrie. “Cel mai apreciat om de afaceri din Alba Iulia (…) Florea 4,2 %”. De asemenea, care Florea? O fi vorba de “Florea Oil”? Sau: “Mircea Hava 85,7%, Cosmin Covaciu 5,5 %, Ion Dumitrel 4,4 %, Dobra 0,8%”; Aceiasi problema - care Dobra? “Cea mai apreciata personalitate din turism. Puscas 8,6 %, Traseul fortificatiilor 2,2%”; Puscas, din moment ce nu-i stim si celalalt nume, banuim ca e vorba de administratorul Hotelului “Parc”. In ceea ce priveste “Traseul fortificatilor”, ca personalitate, il cunoastem de mic copil. Stim chiar pe cineva care a facut scoala cu el, si ne-a confirmat ca e o mare personalitate, mare caracter. “Cea mai apreciata personalitate din domeniul arhitecturii si constructiilor. Ioan Strajan 24%, Proiect 14,2%”. Personalitate fizica, sau juridica? Cum o mai cheama pe tanti Proiect? Ca tot uit…Exemple ar mai fi, dar sint la fel de jenante. Nu pentru noi, ci pentru organizatori. Care sustin ca, pentru intocmirea clasamentului, au apelat la un institut de sondare a opiniei publice. Acreditat. Si ca s-au folosit intrebari “deschise”, pentru raspunsuri cit mai clare. “Premiu special- cea mai buna evolutie de brand avind ca target preponderent societatea civila Gabriel Rosia Montana”, sau “Premiu special pe care il acordam in acest an societatii comerciale Alpin 57 lux Cel mai gustat Brand”. In aceste doua cazuri, sintem aproape siguri ca s-au folosit “intrebari deschise” de genul “Sinteti de acord sa acordam un premiu si sponsorilor nostri?” Penibil. Am putea vota la categoria “Penibilul anului”? Acest text va fi considerat pamflet
Nico a obtinut permisul de conducere in luna octombrie si, recent, si-a cumparat si o masina micuta, cu care sa se poata strecura foarte usor in trafic, dupa cum spune chiar ea. Avind in vedere ca nu a vrut sa investeasca o suma fabuloasa intr-un autoturism, Nico si-a dorit initial o masina second-hand, datorita pretului mai redus. Dar, pina la urma, s-a lasat convinsa de sotul ei si si-a cumparat un automobil nou, de culoare visinie, care a costat aproximativ 11.000 de euro, o suma rezonabila in opinia lui Nico. Desi nu are multa experienta, cintareata se descurca bine in trafic si chiar se considera o soferita destul de buna, chiar daca a luat permisul din a doua incercare. Oricum, prima data a picat testul la sala, nu la traseu. In schimb, pentru cel de-al doilea examen, Nico s-a pus cu burta pe carte, iar rezultatul s-a vazut: a obtinut la sala 25 de puncte din cele 26 posibile, lucru de care este foarte mindra.Desi se poate spune ca in ultimul timp Nico a stagnat putin pe plan profesional, anul acesta ea pregateste mai multe schimbari si surprize pentru fanii sai. In primul rind, a schimbat casa de discuri si spera ca de aceasta data sa fie mai bine promovata. In al doilea rind, in curind va lansa un nou album, cu un stil muzical usor schimbat fata de ceea ce a cintat ea pina acum. Mai mult decit atit, Nico s-a hotarit sa nu mai participe la asa de multe concursuri si festivaluri si sa se dedice mai mult fanilor sai, sperind sa aiba cit mai multe concerte.
Desi in mass media s-a speculat relatia amoroasa dintre cei doi, Alexandru Papadopol si Ioana Ginghina au reusit foarte bine sa pastreze secret faptul ca s-au si casatorit. La cununia civila care a avut loc la sfirsitul lunii decembrie nu au participat nici macar rudele celor doi, ci doar cei doi martori, Dana Nalbaru si Dragos Bucur.Avind in vedere ca Ioana avea o relatie cu Cove, coprezentatorul Andreei Marin, cei doi actori formeaza oficial un cuplu din luna octombrie, cind au trecut de la o relatie de prietenie la o poveste de dragoste. “Totul s-a intimplat atit de repede, ne-am dat seama ca ne intelegem atit de bine, incit nu trebuie sa ne despartim niciodata. Astfel, cununia civila a fost o decizie fireasca, rapida si bineinteles surprinzatoare pentru toata lumea, inclusiv pentru familiile noastre, care au aflat la scurt timp dupa. Ne-am dorit sa se intimple asa, pentru ca am vrut sa fie un moment numai al nostru”, a spus Papadopol.“Imi doream foarte mult o relatie serioasa”, spune Ioana Ginghina. “Si aceasta a fost una dintre dorintele pe care mi-am pus-o din timp pentru Mos Craciun si am scris-o pe hirtie. Iata ca el a fost bun, mi-a implinit dorinta si am o relatie cu cineva care are aceleasi aspiratii si dorinte ca si mine, iar casatoria este un lucru firesc, pina la urma”, a adaugat Ioana. Cei doi s-au gindit sa faca anul acesta si cununia religioasa, insa, deocamdata, nu au stabilit detaliile referitoare la acest eveniment.
Fericitul eveniment a avut loc vineri dupa-amiaza, la o clinica particulara din Capitala. Dana a nascut o fetita de 3,6 kilograme, care a primit la nastere nota 10 din partea medicilor si care va fi botezata Sofia. Cel mai probabil, fetita va fi botezata chiar de nasii pe care cuplul i-a avut si la nunta. Cintareata si sotul ei, actorul Dragos Bucur sint extem de incintati de faptul ca micuta este sanatoasa si ca nu au aparut complicatii pe parcursul sarcinii. Cei doi sint convinsi ca cel de-al treilea membru al familiei le va schimba viata in bine si ii va apropia si mai mult.In afara de primul trimestru al sarcinii, cind avea greturi destul de des, Dana nu s-a confruntat cu probleme majore pe parcursul sarcinii. Fiind o fire foarte energica, ea a mers tot timpul la sala pentru a se mentine in forma si chiar, din cauza plictiselii, l-a ajutat pe sotul sau la firma pe care o detine. In ceea ce priveste cariera artistica, Dana nu este foarte hotarita. Momentan, se va dedica in totalitate copilului, dupa care se va gindi daca sa revina sau nu pe scena muzicala.Monica naste saptamina aceastaS-au hotarit. Mostenitoarea imperiului Columbeanu, Irina, se va naste la o clinica din Bucuresti, iar evenimentul va fi transmis in direct la B1 TV. Monica, in virsta de 20 de ani a ales sa nasca pe cale naturala. Nici Monica nu a avut probleme pe parcursul sarcinii, ea tinind in permanenta un regim alimentar datorita caruia nici nu a acumulat prea multe kilograme in plus in aceste noua luni. Pentru venirea pe lume a micutei Irina, totul este pregatit pina la cele mai mici detalii. Camera ei este de mult timp aranjata si decorata, iar hainutele au fost cumparate, majoritatea, din strainatate. Irinel este extrem de incintat de faptul ca va deveni tata pentru prima oara in cei 50 de ani de viata, astfel ca abia asteapta sa trimita sms-uri personalizate tuturor cunoscutilor. Imediat dupa nastere, Monica intentioneaza sa revina la programul obisnuit si sa mearga la facultate sa dea examenele, avind in vedere ca este in sesiune.Baietelul Sandei se va numi BogdanSanda Ladosi si iubitul sau Stefan Tache vor deveni parintii unui baietel care se va numi Bogdan, nume care in limba slava inseamna “Dar de la Dumnezeu”. Cei doi chiar isi doreau sa aiba un baiat si iata ca visul lor se va implini foarte curind, pe la inceputul lunii februarie. Sanda a avut o sarcina fara probleme si, la fel ca si Dana Nalbaru, ea a a mers la sala si a facut gimnastica de intretinere in toata aceasta perioada.
Cancelarul german Angela Merkel, a carei tara a preluat zilele trecute de la Finlanda presedintia semestriala a Uniunii Europene, s-a declarat “ingrijorata” de dezbaterile din Franta privind euro. Intr-un interviu publicat ieri de cotidianul “Le Monde”, seful executivului de la Berlin a anuntat, in acelasi timp, ca “va lasa Bancii centrale independenta de care se bucura”. “Daca dorim sa pastram increderea in moneda unica, euro trebuie lasata in afara dezbaterii politice, iar independenta Bancii centrale neatinsa. Este pozitia ferma a Germaniei”, a spus Merkel. “Cinstit, aceasta dezbatere din Franta ma preocupa. Trebuie sa avem mare grija ca problemele noastre, dificultatile traversate sa nu fie puse in mod incorect pe seama euro”, a explicat Merkel. In ajun, cotidianul polonez “Gazeta Wyborcza” informa, printre altele, ca Angela Merkel le-a cerut liderilor UE sa elaboreze alt proiect de Constiutie inainte de luna iulie, cind se incheie presedintia germana a Celor 27. Potrivit publicatiei, cancelarul german le-a trimis la inceputul acestui luni o scrisoare in care traseaza un calendar strins de activitate in acest sens. In plus, scrie “Gazeta Wyborcza”, Merkel le-a sugerat colegilor sai din UE ca negocierile pentru noul document menit sa inlocuiasca vechiul Tratat - respins prin referendum de francezi si olandezi - sa fie purtate prin intermediul unor reprezentanti speciali, care ar urma sa aiba prima lor consfatuire intre 23 ianuarie si 2 februarie. In alta ordine de idei, Berlinul si-a propus sa organizeze o serie de discuti neoficiale intre cele mai importante sase state membre ale UE - Germania, Franta, Marea Britanie, Spania, Italia si Polonia - pentru a ajunge la acorduri in domenii sensibile, precum imigratia ilegala, trecerea frauduloasa a frontierei si schimbul datelor personale ale cetatenilor. Analistii se tem insa ca intentia Germaniei ar putea, ca efect nedorit, sa adinceasca falia creata intre vechii si noii membri ai UE, statele mici privind aceste intruniri drept o tentativa de marginalizare a lor. “Stiu ca Grupul celor 5 genereaza un anumit grad de neincredere din partea celorlalti 21 de parteneri care nu fac parte din aceasta structura consultativa”, a spus ministrul german de interne, Wolfgang Schaeuble. Dar, a adaugat el, “nu o data convorbirile neoficiale si-au dovedit eficienta pentru depasirea unor momente de tensiune”.
Pentru prima data in ultimele 19 luni, pretul petrolului a coborit, la nivel mondial, sub 50 de dolari barilul. Situatie determinata in special de temperaturile anormal de ridicate din multe tari ale lumii. Spre bucuria unora si nemultumirea altora. Din aceasta ultima categorie facind parte marii producatori de titei, care, odata cu deprecierea “aurului negru” isi vad periclitate multe din proiectele lor financiare. Decisi sa schimbe mersul lucrurilor, Venezuela lui Hugo Chavez si Iranul lui Mahmoud Ahmadinejad, state bogate in petrol si gaze naturale, au decis sa faca front comun pentru relansarea cresterii preturilor la titei. Venind din partea unor lideri mari dusmani ai Americii lui George W. Bush, hotarirea duce cu gindul la o adevarata provocare lansata la adresa SUA. Anuntul acestei aliante a venit la doar citeva ore dupa ce, adresindu-se parlamentului tarii sale, Chavez confirmase intentia sa de a nationaliza intregul sector petrolier si al electricitatii. Dupa intilnirea cu Ahmadinejad, aflat in turneu prin America Latina, Chavez a aratat ca Venezuela si Iran “isi vor coordona eforturile in cadrul OPEC si pe linga marii producatori pentru salvarea preturilor” la titei, sustinind propunerea unei reduceri a cotelor de extractie. “Este prea mult petrol pe piata”, s-a plins Chavez. Cei doi sefi de stat s-au declarat, de asemenea, dispusi sa ajute tarile care vor sa se elibereze de sub influenta SUA. In acest sens, va fi infiintat un fond de doua miliarde de dolari care “va permite sustinerea statelor ale caror guverne vor sa scape de biciul american”, potrivit afirmatiilor aceluiasi Chavez.
In acelasi timp, practic, inaltul reprezentant al Celor 27 pentru politica externa, Javier Solana, a estimat ca UE trebuie sa se implice mai mult in eforturile de reactivare a procesului de pace din Orientul Mijlociu. Dupa un scurt popas la Ierusalim, Rice s-a deplasat ieri la Ramallah, a doua etapa a turneului de explicatii si consultari. Seful diplomatiei de la Casa Alba s-a intilnit cu presedintele palestinian Mahmoud Abbas. In timpul unei conferinte comuna de presa, ea a afirmat ca SUA sint “profund atasate” gasirii unor formule de relansare a “foii de parcurs” pentru a demonstra “poporului palestinian modul in care se poate progresa pe calea crearii unui stat palestinian”. “Am auzit clar apelurile pentru un angajament sporit al SUA in acest proces”, a continuat Rice. “Aveti promisiunea mea ca asa voi face”, a lansat ea. Rice nu a furnizat insa nici un detaliu privind maniera in care Washington are de gind sa procedeze pentru a-si accentua eforturile de pace, dar, potrivit responsabililor israelieni, secretarul de stat studiaza mai multe ipoteze, inclusiv instituirea unui stat palestianian dotat cu frontiere provizorii. Optiune respinsa insa de Abbas. Cum nu sint decit variante de lucru, multe se pot schimba in timpul negocierilor. Astazi, Rice se va intilni cu premierul israelian Ehud Olmert, a carui scadere in popularitate - generata pe de o parte de scandalurile politice in care este implicat, iar pe de alta parte de esecul din razboiul cu Hezbollah din Liban, in vara anului trecut - ingrijoreaza puternic administratia americana.Sa ne grabimInteresant este ca turneul lui Rice are loc in contextul unei intensificari din partea UE a demersurilor de politica externa pentru Orient. “Trebuie sa punem procesul de pace in miscare”, cerea Solana. “Daca in cursul primului semestru din 2007 nu vom obtine rezultate in acest sens, ma indoiesc ca vom putea face ceva inainte de 2008”, a avertizat responsabilul UE, referindu-se la declansarea campaniei americane pentru prezidentialele de anul viitor. Intre timp, cancelarul german Angela Merkel a subliniat, cu citeva zile inaintea intilnirii sale cu secretarul de stat al SUA, ca este determinata sa depuna toate eforturile pentru a scoate din impas criza fara de sfirsit, parca, dintre Israel si Autoritatea palestiniana. “Dorim sa ne asumam responsabilitatea in procesul din Orientul Mijlociu, chiar daca sintem constienti ca este vorba de o regiune politica extrem de complexa si de dificila”, a spus Merkel intr-un interviu pentru “The Guardian”. Pe linga presedintia semestriala a UE, Germania mai detine anul acest inclusiv presedintia G8, relansarea activitatii Cvartetului pentru Orientul Mijlociu (alcatuit din SUA, UE, Rusia si ONU), intr-o prioritate a mandatelor ei. “Nu este un secret ca problema reglementarii conflictului dintre cele doua parti are o mare importanta pentru alte asemenea stari conflictuale din regiune”, a adaugat Merkel. Printre altele, asa numita Comisie Beker - un grup de reflectie pentru Irak - recomanda, in raportul prezentat la sfirsitul anului presedintele George W. Bush, o concentrare a demersurilor de pace ale SUA asupra conflictului israeliano-palestinian, a carui rezolvare ar putea detensiona starea de spirit din intregul perimetru al Orientului Mijlociu.
Asa cum deja ne-am obisnuit pe plaiuri mioritice, comerciantii nostrii se urnesc greu cind e vorba de ieftiniri si extrem de rapid cind e vorba de scumpiri. Teoretic, de la inceputul acestui an, aceste categorii de marfuri ar trebui sa fie mai ieftine cu pina la 40%, ca urmare a eliminarii taxelor vamale. Din nefericire insa, din diferite cauze acest lucru nu se vede pe rafturile magazinelor. Asa ca, in cazul in care vreti sa va cumparati produse electrocasnice si electronice, este bine sa mai asteptati o luna, doua. Principala motivatie a potentialei ieftiniri este scaderea taxelor vamale odata cu intrarea României in Uniune Europeana. Tot acest eveniment a creat insa si premise certe pentru marirea preturilor la categoria de marfuri amintita: infiintarea asa-numitei taxe de ecologizare. Efectul ei ar putea fi un plus la marfurile electrocasnice de mari dimensiuni, de aproximativ 20 de euro. Una peste alta insa, balanta ar trebui sa incline tot catre ieftinire. Produsele ale caror preturi ar trebui reduse sint televizoarele, dvd-urile, plasmele, monitoarele MTV si cuptoarele cu microunde provenite din Japonia, Coreea sau Taiwan. Totusi, magazinele de pe piata nu anunta ieftiniri substantiale ale produselor provenite din Uniunea Europeana (cu taxe vamale zero) sau din afara comunitatii (cu taxe vamale care coboara acum la 15%). Motivatiile oferite de principalii retaileri sint diferite si multiple: fie ca scaderile de preturi au fost deja implementate in ultima parte a anului 2006 (o perioada cu volum mare de vinzari), fie ca preturile serviciilor vor creste foarte mult in Uniune, iar Comisia Europeana va impune noi costuri, ce vor fi suportate in cele din urma tot de catre veriga finala, consumatorul. Oricum, comerciantii au pe stoc marfa cumparata la preturi cu taxe vamale incluse si nu vor vinde in pierdere, asa ca pina la epuizarea stocurilor existente, nu este de asteptat ca vor putea aparea preturi mai mici.
Pretul carburantilor la pompa se va mentine in jurul valorii de un euro, iar pe termen mediu cotatia titeiului isi va continua trendul ascendent, intrucit fenomenul incalzirii globale a dus doar la intirzierea cresterii barilului, considera presedintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu. In ultimele doua saptamini, pretul a coborit cu 13%, pe fondul vremii favorabile din SUA si a reducerii interesului investitorilor pentru plasamentele pe piata de profil. Patriciu a precizat ca desi cotatia titeiului a scazut in ultima perioada, datorita incalzirii globale, barilul isi va mentine trendul crescator. “Scaderea pretului la titei este efectul iernii blinde. Pretul (carburantilor- n.r.) la pompa va scadea daca se mentine trendul. Daca este real fenomenul de incalzire globala, atunci pot sa va asigur ca previziunile analistilor care prevad un pret al titeiului de 40-45 dolari pe baril sint reale. Daca insa a fost doar o intimplare ca am avut citeva luni blinde, atunci trendul crescator se va mentine. Fenomeul incalzirii globale nu va face decit sa intirzie cresterea pretului, dar structural trendul este de crestere”, a declarat agentiei Mediafax presedintele grupului Rompetrol. Companiile Petrom si Lukoil au ieftinit carburantii cu pina la noua bani pe litru. Totodata, compania Rompetrol a anuntat ca incepind de azi, preturile carburantilor comercializati in reteaua proprie de distributie vor scadea cu noua bani pe litru la benzina si opt bani pe litru la motorina.
Dintre toate industriile prelucratoare, cele de exploatare forestiera si de prelucrare a lemnului, inclusiv industria celulozei si de hirtie, desi asigura doar circa 3,0% din PIB, au avut cel mai inalt ritm de crestere pe ansamblul industriei prelucratoare, estimat la 6,6% anual in perioada 2000-2006. In consecinta, in ultimul an al intervalului, a rezultat o crestere cu 47% fata de nivelul inregistrat in anul 2000. De asemenea, excedentul comercial aferent comertului exterior cu produse din lemn, inclusiv mobila, a fost de 1,1 miliarde euro in 2005 si de aproape 1 miliard euro pe primele 10 luni a anului trecut. Pe de alta parte, un studiu intitulat “Valorificarea resurselor forestiere”, realizat de catre Comisia Nationala de Prognoza, dat recent publicitatii, precizeaza ca importurile pentru prelucrarea activa din acest sector au un randament de peste 6 ori fata de intreaga activitate de lohn din economie. Practic, in primele 10 luni din 2006, un euro import temporar s-a transformat in 3 euro export de produse din lemn, in timp ce in industria usoara, cu peste 80% lohn, gradul de acoperire este doar 1,57. In primele zece luni ale anului 2006, importul de lemn a atins circa 688 milioane euro, depasind cu 17 milioane intregul import pe anul 2005, estimat la 671 milioane euro, si cu aproape 100% nivelul atins in anul 2004. Importurile de hirtie, piatra de moara In ansamblu, se poate aprecia ca acest domeniu are o “orientare cu preponderenta catre export”, dar care, pe de o parte “a reprezentat insa un impediment pentru restructurarea rapida a ofertei in raport cu cresterea puternica a cererii interne din ultimii doi ani”, iar pe de alta parte a condus la o crestere masiva a importurilor. Avind in vedere gradul de acoperire de circa 300%, importul de lemn are consecinte pozitive asupra balantei de plati. Dar o buna parte din excedentul comercial rezultat in urma exportului de produse din lemn si mobila “este anulat de importantul deficit provocat de importurilor de hirtie si carton. Cifrele statistice indica faptul ca in primele 10 luni din anul 2006 industria de celuloza, hirtie si carton a inregistrat un deficit de 510,7 milioane euro, reprezentind 53% din surplusul comercial rezultat din exportul de produse din lemn, estimat la 963,7 milioane euro. Totusi, doar 20% din productia de semifabricate din lemn autohton se utilizeaza in industria mobilei, in timp ce exportul de cherestea din Romania a avut in ultimii ani ponderi cuprinse intre 70 si 90% din productia totala realizata. Zona comunitara, in pierdere de ritm Zona economica UE detine inca suprematia la nivel mondial la productia de mobilier, dar este in pierdere de competitivitate in raport cu anumite tari asiatice. In acest context, se poate anticipa un avantaj al Romaniei in raport cu celelalte tari din UE, din cauza pretului inferior. In UE un kg de mobila produsa costa in medie 4,9 euro/kg, in timp ce mobila importata din afara UE costa 2,42 euro/kg, in special datorita costurilor mai scazute cu forta de munca, pret in jurul caruia graviteaza si productia realizata in tara noastra. Daca ne referim la cifra de afaceri din exportul de lemn, in primele 10 luni cresterea acesteia an raport cu cea din anul anterior a fost de doua ori mai mare decit cea a vinzarilor interne, in timp ce in cazul mobilei, situatia a fost inversa, in sensul ca in cazul mobilei cifra de afaceri din vinzarile la intern s-a majorat cu 16,2%, iar cea din export cu 8,3%. Comisia Nationala de Statistica anticipeaza ca pentru perioada 2007-2010, sectorul bazat pe resurse forestiere va inregistra o crestere anuala a volumului de activitate cu 7%. Dar principalul risc il reprezinta chiar piata externa, in cazul in care se va mentine actualul trend al cresterii preturilor pe industrie, de circa 11% anul trecut pe ansamblul industriei prelucratoare, si, in special, a aprecierii monedei nationale. Exista temeri, partial intemeiate ca actuala apreciere a leului, daca se mentine pe termen lung, poate anihila in mare masura, eforturile de crestere a eficientei prin tehnologizare din ultimii ani, efortul investitional in domeniu fiind de circa 6% din total investitii pe industria romaneasca in ultimii ani.
Suporterii “ciinilor rosii” au destule motive de bucurie, deoarece conducatorii clubului din “Stefan cel Mare” au reusit sa-l convinga pe unul dintre cei mai valorosi portari români, Bogdan Lobont, sa revina in tara. Desi se afla inca in Mexic, in vacanta, directorul general al lui Dinamo, Cristi Borcea, a pus serios umarul la trativele dintre alb-rosii si Fiorentina, formatia lui Lobont. Oficialul dinamovist a declarat ca indiferent de eforturile financiare pe care echipa sa trebuie sa le faca, Dinamo trebuie sa-si indeplineasca obiectivul de a participa in Liga Campionilor, iar pentru acest lucru este mare nevoie de fostul component al echipei nationale a României. “Nu-mi sta deloc gindul la finala. Am discutat in fiecare zi despre acest subiect si sper sa dam lovitura. Fiorentina insista pentru un imprumut al jucatorului, insa nu ne intereseaza decit un tranfer definitiv. Ne-am propus obiective pe termen lung, cistigarea campionatului si participarea in Champions League. Indiferent de eforturile financiare, avem nevoie de Lobont pentru un transfer definitiv, repet, pentru a face performanta”, a declarat Borcea. Cel desemnat de catre oficialii dinamovisti sa se ocupe de transferul lui Lobont in “Stefan cel Mare” a fost impresarul portarului, Victor Becali, care a confirmat ca s-a inteles cu oficialii clubului italian. “Negocierile nu au fost usoare, pentru ca existau si alte oferte pentru Lobont, de la echipe din Occident. In cele din urma i-am induplecat pe cei de la Fiorentina si au decis sa ii dea liber pentru acest transfer. Important e ca a ajuns la Dinamo, de unde ar putea reveni la echipa nationala”, a declarat Victor Becali. Bogdan Lobont este asteptat sa soseasca in “Stefan cel Mare” in cursul acestei zile, unde se va alatura lotului antrenat de Mircea Rednic. Dinamovistii vor plati pentru portarul român suma de 750.000 de euro, iar salariul sau va fi de 320.000 de euro pe sezon, al doilea din Liga I dupa cel al lui Ionel Ganea de la Rapid, care cistiga 350.000 de euro. Revenirea lui Lobont in România, la o echipa la care va fi mai mult ca sigur titular, ii va da mari batai de cap selectionerului Victor Piturca, care va trebui sa aleaga intre Dani Coman si fostul component al “tricolorilor”.
Fanii “sportului alb” se pregatesc de primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care va incepe astazi la Melbourne. Pe celebrele arene de la Antipozi vor putea fi urmariti ultimii cistigatori ai turneului australian, Roger Federer, la masculin, si Amelie Mauresmo, la feminin. Cu siguranta ca si fostii detinatori ai trofeului de la Melbourne, cum ar fi Marat Safin, Serena Williams sau Thomas Johansson vor atrage foarte mult atentia celor care indragesc tenisul. Frantuzoaica Amelie Mauresmo, cap de serie numarul doi o va intilni in primul tur pe americanca Shenay Perry. Jucatoarea in virsta de 27 de ani a declarat ca este entuziasmata de revenirea sa la Melbourne, dupa ce anul trecut, a reusit sa se impuna la open-ul australian. “Sint foarte concentrata, dar in acelasi timp ma bucur de revenirea mea aici, dupa amintirile extraordinare de anul trecut”, a spus Mauresmo. La Turneul masculin, cistigatorul editiei precedente, elvetianul Roger Federer, vine dupa infringerea surprinzatoare din finala turneului de la Kooyong, in fata lui Andy Roddick, si il va intilni pe germanul Bjorn Phau. Meciul dintre cei doi va fi foarte interesant, deoarece favoritul numarul unu al turneului nu a reusit sa-l invinga niciodata pe german, singura lor intilnire avind loc in anul 1999 la Washington. Singurul roman prezent la Australian Open, Victor Hanescu, va da piept cu Frank Dancevic din Canada, in vreme ce singura romanca participanta la turneul de la Antipozi, Edina Gallovitz, va debuta impotriva americancei Meilen Tu.
Elevele selectionerului Gheorghe Tadici s-au impus pe propriul teren de o maniera categorica, 40-23 (21-9), in fata unei contracandidate la cistigarea acestui trofeu, Cornexi Alcoa, unguroaicele fiind surclasate la toate capitolele de catre vilcence. In niciun moment al jocului handbalistele oaspete nu au reusit sa puna probleme reale Oltchimului, liderele la zi in Liga Nationala luindu-si o revansa formidabila in fata unei formatii care in tur a smuls un 25-25 de o maniera rusinoasa, cuplul de arbitri macedoneni care a oficiat la acea partida nereusind decit sa smulga o promisiune ferma tehnicianului Gheorghe Tadici, aceea ca elevele sale se vor impune la o diferenta de peste zece reusite. Este aproape de necrezut cum a putut fi considerata Cornexi drept o favorita in aceasta competitie, in conditiile in care vilcencele au dezvoltat un joc superb, din care nu a lipsit nimic: aruncari de la 9 metri fara speranta pentru portarul advers, un-doi-uri rapide, driblinguri spectaculoase, loburi de efect. Mai mult, cel mai bun portar din lumea handbalului feminin, Luminita Hutupan, a avut o prestatie fenomenala. Deci, in nota obisnuita. Cu toate ca Oltchimul le-a zdrobit pe unguroaice, intreaga echipa a dat dovada la finalul partidei de o emotionanta modestie, nota discordanta facind-o tehnicianul Gheorghe Tadici, constient, probabil, de forta impresionanta a echipei sale: “Am spus-o si inaintea meciului acesta: daca avem un arbitraj corect, care ne lasa sa jucam, obtinem o victorie de la 7-8 goluri in sus. Fetele au jucat foarte bine, s-au angajat inca din prima repriza, au luat jocul in serios, chiar daca si-au permis cinci minute sa faca spectacol pentru public, pentru ca, in fond, pentru spectatori jucam. Eu vreau sa le multumesc atit jucatoarelor cit si fanilor prezenti in Sala Sporturilor”, a declarat Gheorghe Tadici. Pe un ton impasibil, antrenorul vilcencelor a vorbit si despre sansele Oltchimului in Cupa Cupelor: “Obiectivul nostru este de a juca finala. Este logic, insa, ca daca ajungem in finala, ne vom dori s-o cistigam. Eu spun ca ne sta in puteri. Sa vedem cine vine din Liga Campionilor, de pe locul al treilea, dar eu spun ca in acest moment avem o echipa de Liga Campionilor”. Miine, la Viena, va avea loc tragerea la sorti pentru turul urmator al cupelor europene, mai multe formatii românesti urmind sa aiba emotii: Oltchim, Rulmentul Brasov, “U” Jolidon Cluj, Tomis Constanta si HCM Roman. Cu gindul la Letonia Nationala de handbal masculin a României si-a trecut in cont cea de-a patra victorie consecutiva - din cele sase pe care le-a promis - in grupa de calificare pentru Campionatul European. România s-a impus cu 30-24 (16-11) la Constanta, in fata selectionatei Georgiei, dupa un meci in care baietii nostri au evoluat, ca si in partida tur de la Tbilisi, destul de slab, erorile facute putind totusi sa stea sub semnul oboselii. Selectionerul a respins insa acest pretext, afirmind ca baietii sai nu au nicio scuza pentru greselile facute: “Daca vom continua sa jucam de maniera in care am jucat, va fi foarte greu. Daca nu poti sa te concentrezi mai ales la finalizare si la notiunea de a pastra mingea la nivel de tehnica individuala, va fi greu. Nu a fost o surpriza ca trebuia sa evoluam dupa acest program. Un organism trebuie sa fie atit de bine pregatit si antrenat de asa natura incit sa reziste la tot ceea ce trebuie sa se puna in valoare. Oboseala poate fi o scuza pentru jucatori dar nu si pentru lipsa de concentrare”.
Conservatorii s-au luat dupa modelul liberal si s-au gindit ca ar fi cazul sa ceara si ei presedintelui retragerea trupelor militare române din Irak, si chiar din Afganistan. Numai ca orice idee trebuie imbunatatita, motiv pentru care PC s-a gindit sa faca ceva mai mult decit PNL. Pentru ca nu era suficienta trimiterea unei scrisori sefului statului, conservatorii au organizat si un protest in fata Palatului Cotroceni. Asa ca ieri, peste 150 de conservatori s-au adunat la portile Cotroceniului pentru a cere presedintelui retragerea trupelor militare din Irak. Chiar daca presedintele Traian Basescu nu era prezent la locul de munca, delegatia PC, formata din senatorul Gavrila Vasilescu, deputatul Ioana Iova si citiva consilieri, a depus la presedintie o scrisoare semnata de liderul conservator Dan Voiculescu, prin care se cere sefului statului sa demareze procedurile necesare pentru organizarea unui referendum pe tema retragerii trupelor românesti din Irak si Afganistan. “Un astfel de referendum va fi si un foarte bun prilej de dezbatere publica si de informare si constientizare a populatiei asupra problemei securitatii nationale in noul context global marcat de atit de multe amenintari”, se arata in scrisoarea conservatorilor. Senatorul PC Gavrila Vasilescu, membru al delegatiei, a precizat ca PC sustine demararea unor discutii intre partidele politice pe tema retragerii trupelor românesti din Irak. Chiar daca referendumul este deocamdata la stadiul de idee, conservatorii au pus carul inaintea boilor si au ghicit deja rezultatul, daca e sa ne luam dupa inscriptiile de pe pancartele celor care au participat la mitingul conservator din fata Palatului Cotroceni. Pe pancarte statea scris “Armata româna cu A de la acasa”, “Va dorim acasa, militari români!”, “Ranite in granite!”, “Respectati vointa românilor!”, de parca un referendum a fost deja organizat. Mitingul nu a durat mult. Cei 150 de conservatori, imbracati cu veste albastre cu sigla PC, au zabovit in fata Cotrocenilor numai o jumatate de ora.
Astazi, Parlamentul European (PE) ii primeste oficial pe noii europarlamentari din partea României. Primirea celor 35 de europarlamentari români are loc la ora 18:00, la Strasbourg, odata cu inceperea sesiunii plenare a Parlamentului European. Dupa ceremonia de investire in functie, parlamentarii români vor schimba statutul de observator cu cel de membru cu drepturi depline al Parlamentului European. Incepind de miine, ei vor avea dreptul de a vota in cadrul grupurilor politice de care apartin sau in cadrul comisiilor si in plenul Parlamentului European. Reprezentantii Partidului Democrat si ai UDMR au ales Grupul Popular European (PPE), cei ai Partidului National Liberal au optat pentru Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor (ALDE), iar membrii PSD vor merge alaturi de Grupul Socialistilor. Cit despre PRM, miine ia fiinta, oficial, grupul de extrema dreapta din PE, din care fac parte europarlamentarii trimisi de Vadim Tudor. Formarea acestui grup parlamentar are loc in conditiile in care 20 de parlamentari, reprezentind sapte tari europene, au consimtit sa se uneasca in noua formatiune de extrema dreapta, intitulata Identitate, Traditie si Suveranitate (IST). Noul grup politic ar urma sa fie format din europarlamentari din Franta, România, Belgia, Marea Britanie, Austria, Italia si Bulgaria. Crearea acestui grup se datoreaza, in mare parte, aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, tari care vor furniza noului grup sase europarlamentari. In acest sens, Partidul România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor, va participa cu cinci europarlamentari in grupul de extrema dreapta. Unul dintre stilpii de rezistenta ai grupului parlamentar al dreptei nationale europene ar urma sa fie formatiunea bulgareasca Ataka, dar si o factiune din cadrul Frontului National francez, condusa de Jean Marie Le Pen. Tot miine, europarlamentarii vor alege un nou presedinte al Parlamentului European, care il va inlocui pe actualul presedinte, Josep Borrell.
Noul “razboinic” autointitulat din politica romaneasca, premierul Calin Popescu Tariceanu, s-a pregatit de lupta cu “inamicul” de la Cotroceni. Reales lider al PNL, dupa ce a candidat singur, Tariceanu a sustinut ca se bazeaza pe solidaritatea dintre liberali pentru a coordona tot el, din fruntea guvernului, pasii Romaniei in Uniunea Europeana. Prima strategie din planul “razboinicului” Tariceanu a fost pupularizarea discursului privind necesitatea unei reforme in serviciile secrete din Romania. De indata ce toata lumea va auzi cit de important este ca SRI, SIE si Armata sa fie atinse de reforma in stil UE, Tariceanu va avea pregatita si solutia “salvatoare”: adoptarea proiectului de legi privind securitatea nationala pe care l-au realizat citiva liberali din guvern, printre care consilierul personal al premierului, Marius Oprea, si secretarul general al executivului, Radu Stroe. Intre timp, Tariceanu mai trebuie sa supravietuiasca provocarilor interne, venite din partea unor liberali ajunsi vicepresedinti ai PNL, mai greu de controlat decit “intimii” cu care se obisnuise liderul penelist. SRI si SIE, capusele bugetului Tariceanu a facut din criticarea serviciilor de informatii un obiectiv in sine, ca parte din prezentarea - de 14 pagini - a activitatii sale. In discursul sustinut cu ocazia Congresului Extraordinar al PNL, inainte de a fi reales la sefia formatiunii, Tariceanu a criticat activitatea serviciilor secrete din Romania pe care si-a prospus sa le actualizeze, potrivit stilului institutiilor din celelalte state europene. Printre obiectivele sale - reformarea serviciilor secrete si a Armatei, tinind cont atit de vulnerabilitatile din domeniul securitatii cit si de statutul Romaniei ca membra a NATO si a Uniunii Europene. “Ne plimbam liberii prin Uniunea Europeana, dar avem acasa 6-7 servicii de informatii care cheltuiesc o multime de bani. Cit Franta sau Germania. Avem servicii de informatii cu hoteluri si case de vacanta in regim special pentru protipendada din aceste servicii. Cheltuim sute de milioane de euro pentru inzestrarea unor structuri militare, ca si cind am fi in razboi sau ne-am pregati pentru un razboi. Oare ne pregatim de un razboi impotriva propriilor cetateni?”, a sustinut Tariceanu. Interceptari inutile de telefoane Preocuparea principala a premierului a fost modul prin care se face finantarea acestor servicii de informatii, din bugetul de stat. Tariceanu a dovedit ca ar vrea sa-i poata “urechea” pe ofiteri pentru beneficiile si privilegiile pe care le au, comparativ cu utilitatea lor pentru o tara de dimensiunile si cu statutul Romaniei. Mai rau, el a recunoscut ca stie ca multe dintre interceptarile telefonice sint inutile. Dovada: “Stiti citi bani se cheltuiesc anual pentru interceptari inutile de convorbiri telefonice? Zeci de milioane de euro... stiti citi ofiteri de informatii avem? Peste 15.000 in toate structurile. Vreti sa stiti citi are Mossadul? 2000... Germanii au citeva mii, francezii tot cam atit, numai noi ne laudam cu cea mai stufoasa structura de informatii din UE”, a continuat Tariceanu sa arate slabiciunile din sistemul serviciilor secrete, servicii pe care le-a catalogat ca fiind o mostenire a unei mentalitati securisto-comuniste. Obiectiv inalt, lupta apriga, echipa subreda Adoptarea legilor securitatii nationale ar insemna un punct inscris de PNL in meciul pe aceasta tema, sustinut cu presedintele Basescu. Atit ca seful statului a apreciat ca proiectul guvernului are nevoie de multe imbunatatiri, mai ales in zone pe care Tariceanu le vrea modificate. Chiar Tariceanu a recunoscut ca PNL are nevoie de solidaritate ca sa reuseasca, mai ales acum, cind vicepresedintii partidului trebuie sa se obisnuiasca sa colaboreze. Insa liderul liberal nu a inregistrat un start prea bun, prima confruntare dintre el si cel mai imprevizibil vicepresedinte liberal, Ludovic Orban, fiind tensionata. Pentru inceput, liderul PNL din Capitala a reusit sa obtina, in sfirsit, un post pe care l-a tintit, acela de vicepresedinte al PNL responsabil de domeniul imagine si comunicare. Asta dupa ce Orban a fost scos din cursa pentru functia de ministru al Agriculturii de liberalul Dan Motreanu, convins de Tariceanu sa se lase numit acolo de PNL. Orban a reusit sa ii ia fata contracandidatului sau, Bogdan Olteanu, insusi finul lui Tariceanu. Orban, un vicepresedinte “naravas“ Ludovic Orban a boicotat inca de la inceput Congresul Extraordinar al PNL, refuzind sa participe la manifestari. In prima zi, liberalul din Bucuresti a aparut atit cit sa isi sustina candidatura, iar la reluarea lucrarilor, Orban a intirziat, ca sa nu se lase asezat la prezidiu de Tariceanu. “La prezidiul PNL ma asaza Congresul, nu Tariceanu”, a reactionat Orban, dupa ce liderul liberal a comentat ironic absenta noului sau vicepresedinte responsabil de imaginea formatiunii: “Orban e mai greu sa fie in sala, e acasa, isi bea ceaiul...”. Recompensa si incredere Rezultatele voturilor date la Congres au facut dreptate in cazul fostului ministru al Apararii, Teodor Atansiu. Dupa ce a platit cu functia din minister, iar pe numele sau au fost depuse plingeri penale pentru actiunea de a solicita retragerea trupelor romanesti din Irak in numele PNL, Atanasiu a primit “palmele” presedintelui Traian Basescu. A suportat fara sa cirteasca urmarile drumului pe care l-a trimis chiar Tariceanu, iar acum si-a uns ranile cu un post de vicepresedinte pe relatia cu mediul de afaceri in PNL. Pe de alta parte, liberalii au facut o alegere curajoasa, delegindul pe liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, sa medieze relatiile dintre liberali si democrati sau Palatul Cotroceni. Totul in conditiile in care Antonescu s-a remarcat ca unul dintre liberalii radicali din partid, gata sa-i critice la fel de inversunat si pe Tariceanu si pe Basescu. Intimi cu greutate, ramasi pe dinafara Cazul lui Bogdan Olteanu, care a ramas fara functia de vicepresedinte pentru care candidase, nu este singular. Tariceanu a pierdut si prezenta in echipa de la conducerea formatiunii a lui Dan Motreanu, actualul ministru al Agriculturii, care s-a retras din cursa pentru vicepresedintie si s-a multumit cu un loc in Biroul Politic al PNL. La fel, Cristian David s-a dat inapoi de la cursa pentru vicepresedintie pentru a-l lasa sa candideze si sa cistige pe Varujan Vosganian. Si ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a pierdut in fata senatorului Norica Nicolai vicepresedintia pe domeniul egalitate de sanse. Un alt membru al guvernului Tariceanu umilit de un liberal fara responsabilitati in executiv a fost ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu. El a pierdut in fata senatorului Adrian Cioroianu, primul pe lista candidatilor sustinuti de PNL la alegerile pentru Parlamentul European.Stroe - exces de constiinta Secretarul General al Guvernului, Radu Stroe, a vazut in esecul de la Congres - dupa ce a fost infrint de Victor Paul Dobre pentru portofoliul de vicepresedinte pe probleme de administratie - drept un semn, potrivit caruia ar trebui sa isi regindeasca locul in guvern. Pus in executiv prin sustinerea PNL, la nominalizarea lui Tariceanu, Stroe a recunoscut ca trebuie sa analizeze “ipoteza de a-si pune demisia din guvern la dispozitia primului-ministru”. “Neprimind sprijinul politic al partidului, mi se pare firesc sa cedez si locul din guvern”, a completat Radu Stroe. Poate ca asa a fost “sfatuit”, dupa ce s-a facut public faptul ca a semnat pentru acordarea de terenuri, fara licitatie, unui apropiat al sau, Razvan Petrovici, care este finul lui Virgil Magureanu, “increngatura” dezvaluita de “Curentul”. Sau poate ca, vazind ca este fluturat biletul de la Tariceanu catre Basescu, si-o fi amintit de biletul pe care seful statului i l-a dat personal la momentul numirii sale in guvern. Bilet al carui continut se fereste sa-l divulge pe motiv ca ar putea fi secret de stat, chiar daca presedintele a zis ca poate fi dat publicitatii. Reactia lui Stroe a venit dupa ce purtatorul de cuvint al PNL, Varujan Vosganian, a recunoscut ca ceilalti “invinsi” de la Congres, cu functii obtinute prin sprijinul partidului, iau in calcul varianta de a cere un vot de incredere din partea noii conduceri a formatiunii. Mihai Razvan Ungureanu si Bogdan Olteanu vor sa-si incerce sustinerea Biroului Politic Central al PNL pentru functia de ministru de Externe, respectiv pentru cea de presedinte al Camerei Deputatilor. (Dana Carabelea)