Compania de Transport Public a anunțat că o stație de autobuz se mută începând de vineri, pentru fluidizarea traficului.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a fost autorizat pentru introducerea pe teritoriul României a animalelor de companie provenite din țări terțe, în scopul circulației necomerciale.
Un nou proiect ce vizează măsuri pentru îmbunătățirea transportului elevilor în municipiu este supus dezbateriii publice.
Polițiștii clujeni fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în cazul unui adolescent care a fost depistat la volan în trafic.
Actorul clujean Dorel Vișan va lansa volumul „Cine-i păzește pe paznici” în data de 24 ianuarie.
Viceprimarul Clujului, Dan Ștefan Tarcea, a declarat că în cazul în care se va primi un aviz de la Garda de Mediu, studiul de fezabilitate pentru Centura Metropolitană va fi gata până la sfârșitul acestui an.
De miercuri, 15 ianuarie 2020, teatrul turdean poartă un nou nume: Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda.
În bugetul pentru anul 2020 sunt cuprinse și cheltuielile pentru finalizarea noului cimitir al municipiului, situat în Someșeni, în zona Moș Ion Roată, pe un teren de 20 de hectare.