monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tarcea, despre Centura Metropolitană: „Vom finaliza studiul de fezabilitate până la sfârșitul anului”

Viceprimarul Clujului, Dan Ștefan Tarcea, a declarat că în cazul în care se va primi un aviz de la Garda de Mediu, studiul de fezabilitate pentru Centura Metropolitană va fi gata până la sfârșitul acestui an.

„Am avut mai multe întâlniri legate de acest proiect. Lucrurile în acest moment merg destul de bine. Avem de obținut un aviz de la mediu, care, după estimările noastre, durează undeva la opt luni. Putem să nu avem niciun timp mort în aceste opt luni, astfel încât până la sfârșitul anului să putem pune pe masă studiul de fezabilitate și să îl putem preda Companiei Naționale de Investiții Rutiere. Am avut întârzieri în anul trecut în ceea ce privește stabilirea variantei de către CNAIR. În ultima vreme s-au mișcat lucrurile extrem de bine și am avut un ajutor bun din partea Ministerului Transporturilor pentru a putea să deblocăm acest studiu de fezabilitate”, a declarat Tarcea.

Centura Metropolitană va avea o lungime totală de 38 kilometri iar alocarea financiară de la Comisia Europeană este de 150 de milioane de euro. Acești bani vor putea fi utilizați până în anul  2023. Potrivit reprezentanților platformei de monitorizare a infrastructurii Pe Unde Merg, costul final pentru implementarea proiectului va fi de peste 250 milioane de euro.


În Master Planul General de Transport al României, Centura Metropolitană (Etapa I) este prevăzută cu 4 benzi de circulație cu o lungime totală aproximativă de 38,8 km, din care aproximativ 31,3 km reprezintă drum nou, iar 7,5 km modernizare drum existent sau drum nou. Drumurile de legătură (Etapa II) propuse conform PUG sunt în lungime totală aproximativă de 33,6 km drumuri noi sau modernizare de drumuri existente.

CITEȘTE ȘI: Centura Metropolitană a Clujului, „bătută în cuie”: „Cei 38 de km se vor realiza!”


CITEȘTE ȘI: Varianta finală a Centurii Metropolitane a fost aprobată!