monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Viceprimarul Dan Tarcea despre centura metropolitană: „Muncim cu un handicap de doi ani”

Centura metropolitană este așteptată de toți locuitorii județului Cluj, dar în special de cei care locuiesc în municipiu și în comunele limitrofe. Din păcate, clujenii vor trebui să mai aștepte cel puțin doi ani până vor putea evita aglomerație de zi cu zi.

Sursă foto: radiocluj.ro

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că în acest moment se fac toate demersurile necesare pentru a demara studiul de fezabilitate care vizează centura metropolitană, un proiect vital pentru decongestionarea traficului din Cluj.

„Zilele acestea am avut întâlniri cu reprezentanții ministerului dezvoltării și ministerului transporturilor pentru a face draftul de protocol prin care să ne permită nouă să facem acest tronson, să facem studiul de fezabilitate pentru acest tronson. Protocolul merge, domnul primar a și discutat cu primarii comunelor învecinate: Gilău, Florești, Apahida care și-au dat tot concursul pentru a realiza și ei acest studiu și a fi parteneri și să ne desemneze pe noi liderul acestui proiect”, a explicat viceprimarul.


Edilul a mărturisit că proiectul este însă în urmă și administrația locală este nevoită să recupereze doi ani în care nu s-a realizat nimic fără să piardă finațările europene.

„Discuțiile cu ministerul merg într-o direcție pozitivă, dar aș vrea să nuanțez câteva aspecte. Suntem cu doi ani întârziere pentru că master planul de transport a fost aprobat în anul 2015. Or această bucată de centură metropolitană este inclus în master planul de transport încă din anul 2015. Practic noi muncim cu un handicap de doi ani, Noi va trebui să recuperăm tot ce nu s-a făcut, în următorii doi ani fiindcă este un termen limită până la care poți să iei bani europeni. Eu cred că vor avea suficientă maturitate să ne dea măcar voie să începem. Gândiți-vă că orice săptămână, orice lună contează ca să putem lua acești bani europeni. Noi avem partea noastră, să realizăm acest studiu de fezabilitate și să îl predăm guvernului”, a spus Tarcea.


În urmă cu un an, primarul Emil Boc declara că acest proiect ar trebui să atragă fonduri europene în valoare de 153 de milioane de euro, spunând despre centura metropolitană că este vitală pentru decongestionarea traficului. În fiecare zi, peste 60.000 de mașini intră zilnic în Cluj-Napoca dinspre Florești.

Punctul de plecare al centurii este nodul A3 Gilău, continuă paralel cu DN1 prin Florești și iese la sensul giratoriu de la Cora, traversează DN1 printr-un pod urmând traseul Bucium - Făget - Selgros; intersectează astfel drumul spre Turda și ajunge la nodul de la Dezmir al centurii Vâlcele-Apahida. De asemenea se vor realiza bretelele de legatură ale acestei centuri metropolitane cu orașul prin Mănaștur, Zorilor și Gheorgheni.