monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria Cluj plăteşte 4-5 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate la centura metropolitană. Până la realizarea centurii, te omoară birocraţia

Emil Boc a anunţat marţi că Primăria Cluj-Napoca va plăti 4-5 milioane de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate la viitoare centură metropolitană. Potrivit lui Boc, având acest studiu nimic nu va mai împiedica Ministerul Transporturilor să realizeze, până în 2023, această centură.

“Am reuşit să deblocăm proiectul centurii metropolitane a Clujului. Am obţinut avizul şi aprobarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a face în locul Guvernului studiul de fezabilitate, plan urbanistic zonal şi detaliile tehnice în vederea autorizării centurii metropolitane a Clujului. Astăzi vom intra în Consiliul Local pentru a aproba două acte normative. Primul e acordul de asociere între CNAIR şi unităţile administrativ teritoriale pe raza cărora se realizează centura respectiv, municipiul Cluj-Napoca, Gilău, Apahida şi Floreşti. Cel de-al doilea act normativ pe care îl vom avorda în Consiliul Local este protocolul de asociere între aceste unităţile administrativ teritoriale pe raza cărora trece centura metropolitană. Aceste protocoale au fost, discutate, negociate, avizate din punct de vedere legal aastfel încât să intre în şedinţele de Consiliu Local din Cluj, Gilău, Apahida, Floreşti”, a precizat Boc.

Centura metroplitană are o lungime de 38 de kilometri şi are o alocare financiară de 150 milioane euro.


“Această centură metropolitană, în vederea realizării, presupune mai multe etape: prima etapă, cea mai grea şi consistentă ne revine nouă şi anume realizarea studiului de fezabiltitate, a planului urbanistic zonal şi a detaliilor tehnice pentru autorizarea lucrării respective. Potrivit graficului stabilit de comun acord şi prezăvut în protocolul nostru de coaborare cu ministerul Transporturilor şi CNAIR, prima etapă urmează să parcurgă 2018-2019. Doi ani de zile sunt la dispoziţie pentru realizarea acestor documentaţii care presupun parcurgerea următoarelor etape:  toate autorităţile locale menţionate urmează să parcurgă următoarele etape, achiziţie consultanţă pentru redactare caiet de sarcini, evaluare oferte, pentru studiu de fezabilitate, PUZ. După aceea, a doua etapă a realizarea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate, PUZ şi autorizare construcţie. Urmează semnarea contractului pentru realizarea acestor elemente. Etapa a patra e realizarea studiului de fezabilitate, a PUZ-ului şi a detaliilor tehnice. În cadrul celei de-a patra etape avem nevoie de cel puţin 15 subetape care presupun studii geo, topo, stabilire culoar de expropriere, stabilirea variantelor de traseu, aprobare interimară a traseului de către CNAIR, cea care după aceea urmează să realizeze construcţia centurii propriu zise şi obţinerea avizelor de la Mediu, Ape, Păduri, Gaz, Telefonie, Electrica, Compania de Apă Someş, Direcţia de Sănătate Publică, Monumente, Inspectoratul de Stat în Construcţii, CFR”, a mai spus Boc.

Ulterior, va trebui aprobat planul urbanistic zonal în Consiliul Judeţean.


„După ce se parcurg aceste etape, urmează aprobarea în cadrul comisiei tehnice a CNAIR şi pregătirea autorizaţiei de construcţie care trebuie predată până în 31 decembrie 2019 Ministerului Transporturilor pentru ca ei, până în 2023 să realizeze licitaţia şi execuţia centurii metropolitane.  Din nefericire am pierdut doi ani, suntem într-un regim foarte strâns şi riguros, dar încă posibil. Dacă toate aceste etape vor fi respectate în termenele rezonabile sunt şanse reale ca centura metropolitană să se facă. orice întârziere va duce la pierderea banilor europeni care ar fi putut fi utilizaţi pentru centură”, a mai spus primarul.

Potrivit lui Boc, acest studiu de fezabilitate costă 4-5 milioane de euro.


“Pentru început, noi vom suporta cheltuielile iniţiale, Primăria Cluj cu celelalte primării, dar sunt şanse reale să obţinem banii necesari rambursaţi ulterior de la Uniunea Europeană. Chiar dacă bugetele noastre nu mai sunt aşa de generoase ca anii trecuţi, vom plăti aceşti bani. Am primit sprijinul tuturor primarilor implicaţi în acest proiect. Am convingerea că centura metropolitană intră pe un alt făgaş, cu şanse reale de realizare până în 2023. Orice blocaj ne poate scoate în afara graficului. Suntem aproape în ceasul al 12-lea. Încă mai putem spera să o realizăm. Deblocarea centurii ne deschide şansele rediscutării problemelor privind dezvoltarea economică a Clujului, deblocarea proiectelor imobiliare şi descongestionarea traficului”, a mai spus edilul.

Între timp, Primăria va lucra în paralel şi la legătura dintre oraş şi centură.


“În paralel, noi vom lucra la cele 7 străpungeri, acele legături dintre municipiu şi centură. Începând cu Câmpului, prelungirea de la sensul giratoriu de pe Frunzişului, continuând cu Soportului, Borhanci, Calea Turzii şi cu celelalte culoare care vizează conectarea Clujului la centură. Acele cheltuieli sunt separate şi exclusive pe seama Clujului. Astăzi avem proiecte de aproape de jumătate de miliard de euro blocate în diverse stadii din cauza incapacităţii de a avea soluţii alternative la descongestionarea traficului”, a conchis Boc.