Două curse aeriene care ar fi trebuit să aterizeze, luni seară, pe aeroportul din Sibiu au fost redirecţionate către Cluj-Napoca, din cauza ceţii dense, aceasta fiind doua zi consecutiv în care nu pot fi operate zboruri pe aeroportul sibian.
Reprezentanţii CNADNR au declarat pentru MEDIAFAX că noul termen a fost stabilit împreună cu constructorul lotului, fără să ofere şi explicaţii cu privire la întârziere.
Salina Turda în parteneriat cu Asociația Culturală „Zestrea Satelor” invită iubitorii de folclor la un eveniment cultural inedit care va avea loc duminică, 11 octombrie 2015, ora 14, în amfiteatrul minei Rudolf.
Poliţiştii din Bihor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a cinci persoane bănuite că ar fi provocat un prejudiciu de peste 65.000 euro, prin înşelăciuni cu autoturisme second hand.
Un girocopter s-a prăbușit, sâmbătă dimineața, la ieșirea din Odorheiu Secuiesc spre Lupeni, pilotul, de 39 de ani, pierzându-și viața, a declarat șeful Centrului Operațional al ISU Harghita, col. Ovidiu Dudu.
O amplă manifestare culturală dedicată zadiei sau catrinţei din costumul popular, cu scopul de a reface popularitatea acestui obiectiv vestimentar şi chiar de a-l introduce în ţinutele feminine moderne, va avea loc în data de 29 septembrie, la Bistriţa – Năsăud.
În urmă cu două săptămâni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) anunța că lucrările defectuoase au provocat crăpături în asfalt pe A1.