Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Dubai, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova în trei seturi, cu 6-3, 1-6, 7-5.
Baschetbalistele Clubului Sportiv Universitatea Cluj primesc vizita grupării BCM Danzio Timişoara, într-o partidă din cadrul etapei cu numărul XXV din Liga Naţională.
Jucătorii echipei argentiniene de fotbal River Plate vor consuma viagra, cafeină și aspirină și vor utiliza măști de oxigen pentru a contracara efectele altitudinii de 3.735 m din orașul bolivian Oruro.
Floretistul clujean, Bogdan Dascălu, s-a clasat pe treapta a treia a podiumului după Vlad Porușniuc și Alexandru Georgescu, ambii de la CSA Steaua, la Campionatul Național de Juniori Floretă Masculin Individual.
Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-3, pe sportiva bulgară Ţvetana Pironkova (57 WTA) şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Dubai.
Brăila găzduiește, în premieră, Cupa României la box pentru seniori, competiție organizată, în perioada 18-21 februarie, de Asociația Județeană de Box și Clubul Sportiv Municipal Brăila, în parteneriat cu Federația Română de Box și Consiliul Județean Brăila.