Echipa naţională a României a câştigat cel de-al doilea meci din cadrul Trofeului Carpaţi, în faţa reprezentativei Braziliei, scor 27-19, şi s-a calificat în finala mare a competiţiei.
Cu o săptămână înaintea debutului pe probele speciale din Tess Rally, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri 2015, Napoca Rally Academy și-a prezentat oficial echipajele care se vor lupta pentru titlurile din acest sezon.
Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a reușit să învingă în prima partidă din Play-Out-ul Ligii Naționale, împotriva echipei Universitatea CSM Oradea.
Luptătoarea Ana Maria Pavăl, invitata de anul acestă a Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca în cadrul evenimentului „Elev al Școlii de Poliție pentru o zi”, a absolvit programul de pregătire cu nota maximă.
România găzduiește, pentru prima dată, Campionatul European de Fotbal al Persoanelor cu Diabet, DiaEuro 2015. La acest eveniment vor participa echipe din 17 țări europene, formate din 10 tineri cu diabet zaharat + antrenor + medic. Jucătorii sunt tineri care au peste 18 ani.