Suporterii şi simpatizanţii lui CFR Cluj au luat atitudine după ce Federaţia Română de Fotbal a decis ca finala Cupei României dintre Dinamo şi CFR să se dispute la Bucureşti. Fanii din Gruia au trimis o scrisoare deschisă către FRF în care spun că Dinamo este avantajată pentru că joacă practic “acasă”.
Federaţia Română de Fotbal a pus în vânzare, joi, tichetele pentru ultimul act al Cupei României, care se va disputa pe Arena Naţională, marţi, 10 mai, între Dinamo Bucureşti şi CFR Cluj, iar cel mai ieftin bilet este în valoare de 15 lei.
Echipa de fotbal a Universității Babeș-Bolyai a câștigat vineri, 29 aprilie 2016, finala Campionatului Național Universitar de Fotbal 2016.
În weekend-ul 15-17 aprilie, a avut loc la Galaţi, ȋn Sala Sporturilor "Dunărea", finala Campionatului Naţional de Karate Fudokan pentru copii.
Olimpia Cluj-Napoca și ASA Târgu Mureș s-au calificat în finala Cupei României la fotbal feminin, după ce s-au impus clar în meciurile din semifinale, disputate marți, la Odorheiu Secuiesc.
Meciul de Cupa Davis, dintre România și Spania, din turul 2 al Grupei I zona Euro-Africană, se va juca în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Anul acesta, în aceeași locație, vor mai avea loc și alte evenimente sportive importante.
U-Banca Transilvania a cedat meciul al treilea cu CSU Atlassib Sibiu, din cadrul seriei de playoff.
Baschetbaliștii echipei U-BT Cluj au ajuns duminică la Sibiu, unde vor disputa, luni seară, al treilea meci din seria play-off cu CSU.