Jucătorii selecţionaţi în echipa naţională de fotbal a României s-au reunit astăzi la baza sportivă de la Mogoşoaia, pentru a pregăti meciul cu Danemarca programat duminică de la 21.45 pe Cluj Arena.
Mihai Mincă şi Adrian Păun au fost remarcaţi de antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuţă, după victoria cu Astra. Tehnicianul consideră că ambii au calităţi "de naţională".
Echipa de fotbal a Universităţii Cluj a depăşit 100 de goluri marcate în sezonul 2016-2017 al Ligii a 4-a de fotbal, după victoria din weekend cu 5-0 contra formaţiei CFR Dej.
Handbalista Laura Popa, de la Universitatea Cluj, a reuşit 3 goluri în victoria României cu 21-20 în faţa Spaniei, în cel de-al doilea amical împotriva naţionalei iberice, jucat duminică. Tricolorele au cedat primul joc, vineri, cu 24-21.
Sportiva română Cătălina Ponor a câștigat finalele de la bârnă și sol, duminică, la concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Baku (Azerbaidjan), scrie agenţia Agerpres. Multipla campioană olimpică este aşteptată exact peste o lună la Cluj, în cadrul Europenelor de Gimnastică.
Atacantul echipei de fotbal CFR Cluj, Cristi Bud, traveresează o formă mai puţin fastă, nereuşind să marcheze în 2017 niciun un gol în Liga 1, deşi este în continuare anul trecut drept al doilea marcator al campionatului.
Baschetbalistele Universităţii Cluj au câştigat sâmbătă seară penultimul joc din faza a doua a Ligii Naţionale feminine, în faţa campioanei Sepsi Sfântu-Gheorghe şi vor aborda play-off-ul de pe locul doi.
U-BT Cluj-Napoca a învins cu 80-75 Steaua Bucureşti, sâmbătă seară, în deplasare şi va aborda play-off-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin de pe primul loc.