Ultimul meci din etapa 23-a din Liga a IV-a dintre Someșul Gilău și Unirea Florești s-a terminat la egalitate, 1-1. Un rezultat care nu ajută pe nici una dintre cele două formații. Din contră, Someșul bifează al patrulea meci consecutiv fără succes.
Halterofilul Gabriel Sîncrăian, în vârstă de 28 de ani, a fost suspendat 8 ani de către Federația Internațional de Haltere (IWF) după ce a fost depistat pozitiv la testosteron in timpul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Conform IWF, suspendarea lui Sîncrăian începe din data de 12 august 2016 până în 12 august 2024.
Echipa Viitorul Mihai Georgescu a reușit să uimească în partida de ieri, în primul meci din etapa 24-a din Liga a IV-a, când a învins-o cu un scor de 2-0 pe Unirea Triteni cu un lot în care majoritatea jucătorilor de pe teren erau doar juniorii.
Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de campioana en-titre, Sepsi Sf. Gheorghe, cu scorul de 72-68 (40-35), şi conduce cu 2-1 la general în finala Ligii Naţionale. Câștigătoarea se decide mâine.
Handbalistele de la ”U” Cluj au pierdut ultimul meci din acest sezon, 28-32 (15-16), împotriva Coronei Brașov, bifând 13 înfrângeri în acest sezon în Liga Națională.
Echipa antrenată de Laurențiu Văidean, Viitorul Mihai Georgescu, trece printr-o perioadă foarte încărcată, vor disputa 3 meciuri în doar 4 zile.
În urma trageri la sorți, care a avut loc în această dimineață la sediu AJF Cluj, echipa antrenată de Marius Popescu, o va întâlni pe Armenopolis Gherla în partida din semifinalele Cupei României, faza județeană.
Universitatea Cluj va disputa miercuri 26 aprilie și joi 27 aprilie la ora 19:00 două meciuri din finala Ligii Naționale contra formației ACS Sepsi SIC.