Sport
CFR Cluj, victorie la Clinceni înaintea duelului cu Dinamo Zagreb. Reacții „la cald” după succesul cu 2-1
CFR Cluj a reușit să se impună, scor 2-1, pe terenul Academicăi Clinceni, în prima etapă a Ligii 1, sezonul 2020-21.
Valentin Costache a deschis scorul în minutul 15, cu un șut din interiorul careului, din pasa veteranului Ciprian Deac, la o fază în urma căreia gazdele au solicitat fault pentru o intervenție mai hotărâtă a decarului clujean.
După o primă repriză bună a ardelenilor, Academica Clinceni a egalat imediat după pauză, printr-o lovitură de la 11 metri transformată de Cebotaru, după o neglijență greu de înțeles a lui Kevin Boli.
Fără să convingă în fața modestei Clinceni, reușita de trei puncte a fost semnată de Claudiu Petrila, un alt jucător U-21. Intrat pe teren în minutul 69, el a punctat la doar 5 minute distanță, cu un șut frumos, bine plasat, bifând primul gol în Liga 1.
Cu toate acestea, gazdele au ratat șanse uriașe în minutele de final, iar CFR Cluj a obținut o victorie muncită, dar în urma unui joc modest.
Adrian Păun: „Eram distrus psihic, bine că am scăpat de acest calvar!”
„Am revenit la antrenamente miercuri. A fost o perioadă foarte grea din prima zi în care am aflat că sunt infectat cu noul coronavirus, toată lumea a fost supărată, mai ales familia mea. Am stat în spital 10 zile, după care am stat în izolare acasă încă 11 zile. Sunt sănătos și sper să-mi ajut echipa cât pot. Am făcut în jur de vreo 10 teste, 7 au ieșit pozitive, trei negative. Eram distrus psihic, dar am scăpat de acest calvar. Mă bucur că s-a terminat, mai ales că la început erau vorbe că am ieșit în oraș... eu am ieșit cu iubita mea și cu fratele meu”, a declarat Adrian Păun.
„Pentru familia mea nu a fost ușor, sunt un băiat liniștit, ies doar cu familia mea. Din partea clubului și colegilor am avut susținere, dar au fost unele declarații în presă... mama mea a fost foarte afectată. Am avut simptome chiar în noaptea aceea, am avut febră, frisoane, mă durea capul, după aceea nu am avut gust și miros. (...) Cred că sunt pregătit să intru în teren din orice minut, mă bucur că am prins primele minute”, a mai spus fotbalistul campioanei, privitor la meciul de miercuri din preliminariile Champions League, cu Dinamo Zagreb.
Dan Petrescu: „Per total nu sunt mulțumit de joc, nu e ritmul pe care l-am dorit!”
„A fost un meci cum mă așteptam, foarte greu, Clinceniul a avut rezultate foarte bune anul trecut, acasă. Ne-au surprins cu agresivitatea, am început mai greu, a doua repriză am început-o incredibil de slab. Din fericire, a intrat Petrila și a marcat. Per total nu sunt mulțumit de joc, dar de rezultat sunt mulțumit. Am venit după o deplasare lungă, grea, în Malta. N-ar fi fost o scuză dacă nu băteam, dar ritmul nu a fost pe care mi l-am dorit”, a declarat antrenorul campioanei.
„Am vrut să le dau încredere, au stat departe de teren. Djokovici știam că va duce o repriză, Păun a început mai târziu. Va fi greu ca miercuri să joace un meci cum va fi cel cu Dinamo Zagreb. Sunt posturi unde am nevoie de jucători, de ceva nou, fresh, trei posturi clare și sunt unii care trebuie să vină și unii care trebuie să plece, asta e clar. Mereu mi-am dorit să fie bătaie pe posturi, sunt mulți jucători în vârstă, greu să mai reziste”, a comentat Dan Petrescu, privitor la introducerea în teren a lui Damjan Djokovic și a lui Adrian Păun, jucători reveniți după o perioadă mai lungă de pauză forțată din cauza COVID-19.
CITEȘTE ȘI:
Când se joacă CFR Cluj - Dinamo Zagreb! UEFA a anunțat data meciului din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor