monitorulcj.ro Menu
Sport

Dan Petrescu are șanse mari să fie pe bancă la meciul cu „U” Craiova! „Buruscul” și-a revenit și ar putea face deplasarea în Bănie

Dan Petrescu a fost externat din spital și ar putea apărea pe bancă la meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova

Dan Petrescu, șanse mari să fie pe bancă la meciul cu Universitatea Craiova!

 

 


Dan Petrescu se simte mai bine după infecția cu noul coronavirus și ar putea să apară pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj în meciul cu Universitatea Craiova, programat luni seara.

 


„Bursucul” a fost externat din spital și este izolat la domiciiu în acest moment, dar el va mai efectua o serie de teste până luni și dacă două dintre ele vor fi negative va pleca de urgență la Craiova pentru a fi alături de jucătorii CFR-ului în meciul decisiv pentru stabilirea campioanei României în sezonul 2019/2020.

Marius Bilașco a confirmat și el starea bună a lui Petrescu

Managerul sportiv al lui CFR Cluj a confirmat externarea lui Dan Petrescu și speră ca antrenorul să poată face deplasarea la Craiova.


„El acum e în izolare acasă. Dacă rezultatul testelor vor fi bune, e posibil să fie şi pe bancă. Din punctul nostru de vedere, corect e ca meciurile să se desfăşoare pe teren, nu la comisii. Puneţi-vă în locul nostru, noi am jucat toate partidele pe teren şi suntem nedreptăţiţi. Ei nu au jucat o partidă pe care puteau să o câştige sau să nu o câştige", a declarat Bilașco după meciul cu FCSB.

CITEȘTE ȘI:


Nelu Tătaru recunoaște că testele făcute de CFR Cluj au fost greșite:,,Da, există teste fals pozitive, fals negative”

 

 


Reacție dură din partea oficialilor de la CFR Cluj:„Toate cele 23 de teste au fost fals-pozitive la clinica din București”