monitorulcj.ro Menu
Sport

Dan Petrescu: „Botoșani au făcut un sezon extraordinar şi pot bate pe oricine”

FC Botoşani este o echipă care poate învinge orice adversar în play-off-ul Ligii I şi are şanse să câştige titlul de campioană în acest sezon, consideră antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu.

Dan Petrescu: „Botoșani au făcut un sezon extraordinar şi pot bate pe oricine”

„Eu am fost sigur că se va juca, că nu vor fi cazuri noi şi vom juca. Am spus-o tuturor, am pregătit meciul ca şi cum s-ar fi jucat. Botoşani a terminat campionatul pe locul 3, lumea cred că a uitat acest lucru. Deci au făcut un sezon extraordinar şi în opinia mea pot bate pe oricine, oricând şi cred că au şi scop să ajungă cât mai sus, şi de ce nu să câştige şi campionatul. Dacă vor câştiga vreo şase meciuri au şi ei şansa lor, au un lot foarte bun, un antrenor care a făcut lucruri extraordinare de când a venit.

E normal să vrea să câştige împotriva campioanei României, sunt convins că va fi foarte greu, poate cel mai greu, mai greu decât cu FCSB. Mă deranjează că primul lor meci e tocmai cu noi şi la trei zile au o deplasare incredibil de lungă şi merg la Craiova. Deci în primul meci vor fi foarte bine, în al doilea am dubii, pentru că vor pierde foarte multe energii. Aş fi preferat să jucăm noi al doilea meci cu ei, nu primul”, a declarat Petrescu, vineri, într-o conferinţă de presă.


Tehnicianul este nemulţumit de atitudinea jucătorilor săi din ultima perioadă în ciuda faptului că CFR Cluj a învins etapa trecută pe FCSB, cu 1-0: „Să vedem ce vor face pe teren cu Botoşani, în această săptămână nu au fost lucrurile aşa cum vreau eu, au fost sub nivel. Cred că această pauză de trei luni a făcut ca echipa să nu mai fie cum trebuie. Nu e uşor să intri în forma pe care mi-o doresc eu. Nu am probleme grave de lot”.

„Va fi foarte greu în cupele europene”

Referitor la noul format al cupelor europene cu o singură manşă, Petrescu a spus că va fi foarte dificil dacă echipa sa nu va evolua pe teren propriu.


„Va fi foarte greu în cupele europene. Dacă am avea la tragerea la sorţi toate meciurile acasă ar fi bine, dar la ghinionul nostru de anul trecut mi-e şi frică să mă gândesc cine merge la tragere, pentru că sigur că vine cu cea mai bună echipă şi cu meci în deplasare. Şi dacă vine aşa nu ne calificăm. La Cluj avem şansele noastre, pentru că am demonstrat-o şi în sezonul trecut”, a mai spus Dan Petrscu.

Partida FC Botoşani - CFR Cluj, din cadrul etapei a 4-a a play-out-ului Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:00.


CITEȘTE ȘI

Emil Boc, impresionat de Dan Petrescu: „Un antrenor EXTRAORDINAR, un om de AUR!”