Sport
Minteuan continuă războiul împotriva lui CFR:„Până la 30 iunie eu sunt antrenorul secund! Ce fac ei sunt găinării”
Alin Minteuan e supărat foc pe Dan Petrescu și conducerea celor de la CFR Cluj după ce a fost îndepărtat din club.
CFR Cluj a ajuns la o înțelegere cu fostul atacant Costin Curelea pentru ocuparea postului de antrenor secund, însă Minteuan susține că el va rămâne pe această poziție până la finalul lunii iunie, cel puțin în acte.
„La cum se derulează lucrurile, cred tot mai mult că ceea ce mi se întâmplă a fost premeditat. Să le fie rușine pentru ce mi-au făcut. Sunt șocat! Nimeni nu răspunde la telefon din club. Am avut o singură discuție cu Marian Băgăcean care mi-a spus că Dan Petrescu nu mai vrea să lucreze cu mine. Că nu voi fi dat afară, doar că nu mi se va mai prelungi contractul și că voi fi plătit până la finalul acestuia. ”, a declarat Minteuan pentru Fanatik.
Alin Minteuan se simte dezamăgit de felul în care a fost tratat de conducerea celor de la CFR Cluj și de Dan Petrescu, antrenorul alături de care a reușit cele mai importante performanțe la CFR.
„Cei ce au fost implicați în țigănia asta stau ascunși. Am făcut notificare la club și le Federație să mi se prezinte programul. Eu nu mi-am dat demisia și nici nu am fost dat afară. Aștept să mi se comunice programul. Am văzut că s-au făcut teste pentru coronavirus, dar pe mine nu m-a înștiințat nimeni. L-am sunat pe Dan Petrescu și nu răspunde. I-am și transmis prin cineva că vreau să lămurim lucrurile ca niște adevărați bărbați. Eu când merg la toaletă stau în picioare, nu șezut. E cusută cu ață foarte subțire povestea asta. Ce fac ei sunt găinării. ”, a mai spus fostul fotbalist.