monitorulcj.ro Menu
Sport

Turul României 2019 pornește de la Cluj-Napoca! Mica Buclă ajunge pe TransBucegi

A 52-a ediție a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din sud-estul Europei, va avea loc, toamna aceasta, în perioada 11-15 septembrie.

Turul României 2019 pornește de la Cluj-Napoca! Premieră: „Mica Buclă” ajunge pe TransBucegi

Echipa națională a României va da piept cu unele dintre cele mai puternice echipe cicliste din lume, pe un traseu de 707 kilometri, care pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor) și se încheie la București, surprinzând unele dintre cele mai frumoase peisaje din țara noastră. Turul României, competiția de profil cu cea mai mare tradiție din România, organizată de Federația Română de Ciclism, a avut loc pentru prima dată în 1934, România fiind cea de-a șasea țară din lume care a găzduit un tur național de ciclism.

„Mica Buclă”, așa cum mai este cunoscut evenimentul, este inclusă în calendarul competițional european al Uniunii Cicliste Internaționale, care anul acesta a promovat competiția românească la categoria 2.1. Calificativul permite ca la Turul României să ia parte și echipe profesioniste care participă în Turul Franței sau al Italiei, echipe semi-profesioniste, continentale și naționale. La ediția din acest an vor participa 20 de echipe, dintre care 6 echipe naționale și 14 echipe continentale:


Team Novak, Echipa Națională a României, Lokosphinx (Rusia), Voster ATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), VivoMassi (Paraguay), Kyiv Capital (Ucraina), Echipa Națională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), ElkovAuthor (Cehia), Team Hurom (Polonia), Friuli Cycling Team (Italia),Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Națională a Rusiei, Echipa Națională din Belarus, Echipa Națională a Estoniei, Echipa Națională a Turciei, precum și Vino Astana Motors (Kazakhstan)

Obiective turistice importante pe harta Turului României

Cu aproximativ 140 de cicliști care se vor lupta pentru mult râvnitul tricou galben, în cadrul a cinci etape, cursa promite să fie un spectacol menit să promoveze atât ciclismul românesc, cât și încurajarea mersului pe bicicletă în rândul populației și turismul românesc. Traseul stabilit pentru această ediție surprinde obiective turistice importante ale țării și trece prin orașele Cluj-Napoca, Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești, ajungând în final la București.


Mai mult, „Mica Buclă” este prima competiție care ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor), singurul drum din țara noastră care traversează Munții Bucegi, ajungând până în apropierea obiectivelor – Sfinxul și Babele. Penultima etapă a Turului României are ca punct de finish Piatra Arsă, aflată la o altitudine de 1950 de metri, la jumătatea distanței dintre Babele și Cota 2000. Construită în anul 1935, Cabana Piatra Arsă a fost transformată într-o bază sportivă, care primește în fiecare an numeroși sportivi în cantonament.

În cadrul Turului României vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (acordat liderului în clasamentul general), tricoul alb (acordat celui mai bun sportiv român) și tricoul roșu (acordat celui mai bun cățărător).


Etapele Turului României

Etapa 1 Cluj-Napoca – Sighișoara (177 km), traseu: Cluj-Napoca – DN1Cf – Vălcele-Apahida – Sighișoara

Etapa 2 Brașov-Focșani (177 km), traseu: Brașov – DN 11 – Focșani


Etapa 3 Buzău – Târgoviște (125 km), traseu: Buzău – E 85 – Târgoviște

Etapa 4 Ploiești – Piatra Arsă (126 km), traseu: Ploiești – RAR Prahova – DN 72/DJ156 – Piatra Arsă


Etapa 5 București (102 km, circuit urban), traseu: Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere (15 ture)

„Turul României este mai mult decât un eveniment prestigios dedicat promovării ciclismului românesc și internațional. Este o platformă prin care ne dorim să îi încurajăm pe români să pedaleze pentru o viață mai frumoasă și să promovăm mersul pe bicicletă în rândul populației, la orice vârstă. De aceea, pe lângă competițiile dedicate profesioniștilor, vom găzdui în cadrul Turului României o serie de competiții dedicate pasionaților și familiilor.

Totodată, Turul României este o importantă platformă de promovare turistică a României, traseul de anul acesta fiind conceput astfel încât să surprindă printre cele mai spectaculoase obiective turistice ale țării. Suntem mândri că o competiție sportivă ajunge pentru prima dată pe TransBucegi, unul dintre cele mai frumoase drumuri ale patriei, care a fost mult timp închis circulației publice”, a declarat Eduard Novak, Președintele Federației Române de Ciclism.

Etichete: ciclism