monitorulcj.ro Menu
Sport

Germanul Justin Wofl de la Bike Aid a îmbrăcat primul tricou galben din Turul României

Justin Wofl este primul tricou galben în ediţia 2020 din Turul României la ciclism.

Germanul Justin Wofl de la Bike Aid a îmbrăcat primul tricou galben din Turul României

 

 


Turul României, cea mai importantă competiție ciclistă a țării, a debutat ieri, 8 septembrie, la Timișoara printr-o cursă prolog în cadrul căreia echipele au parcurs un traseu de 3,6 km în jurul Pieței Libertății.

Astfel, primii câștigători din Turul României sunt:


    Justin Wolf (Bike Aid) – Germania – tricoul galben (tricoul liderului din clasamentul general)
    Edi Grosu (Naționala României) – tricoul albastru (cel mai bine clasat român în clasamentul general) și tricoul roșu (cel mai bun sprinter)
    Szymon Krawczyk (CCC Development Team) – Polonia – tricoul verde (cel mai bun cățărător) și tricoul alb (cel mai bun rutier U23).

În continuare, în clasamentul general ierarhia este următoarea:


    1. Daniel Crista (Steaua București)
    2.  Jesse de Roij (Bike Aid)
    3. Lucas Carstensen (Bike Aid)
    4.  Victor Filutas (Giotti Victoria Savini-Due)
    5. Erik Bergstrom Frisk (Bike Aid)
    6. Emil Dima (Giotti Victoria Savini Due)
    7. Nikodemus Holler (Bike Aid)

Primele cinci poziții în clasamentul pe echipe sunt ocupate după cum urmează:


   1. Bike Aid
    2 CCC Development Team
    3. Giotti Victoria Savini Due
    4. Naționala României
    5. CSA Steaua București

Competiția continuă astăzi cu prima etapă pe traseul de peste 170 km dintre Timișoara și Oradea, joi, 10 septembrie, pe ruta Oradea – Cluj-Napoca, vineri, 11 septembrie - Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana. În urma unei modificări recente, etapa de sâmbătă, 12 septembrie, va porni din comuna Cârțișoara, jud. Sibiu, în loc de Brașov. De aici, cicliștii vor continua traseul stabilit inițial spre Transfăgărășan, drum care va fi închis pentru public până la ora 17:00, cu destinația Curtea de Argeș. Competiția se va încheia duminică, 13 septembrie, la București, cu un circuit de 5 km între Piața Presei Libere și Piața Victoriei.


Turul României este organizat de Federația Română de Ciclism alături de partenerii principali Auchan și Ministerul Tineretului și Sportului. Cele mai importante momente din competiție pot fi urmărite în exclusivitate pe TVR1 și TVR3, dar și online pe www.turulromaniei.com și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan România.

Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România. Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape. Originile Turului datează însă de la începutul secolului trecut. În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului. Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale.