monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj vrea revanșa în meciul cu Astra! Ce spune Petrescu despre situația lui Țucudean

CFR Cluj și Astra Giurgiu se vor duela luni, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 8 din Liga 1 Betano. Formația antrenată de Dan Petrescu poate face un nou pas spre al doilea titlu consecutiv în deplasarea de la Giurgiu.

Cele două echipe s-au duelat în ultimele săptămâni în semifinalele Cupei României, însă giurgiuvenii au ieșit de fiecare dată cu fruntea sus. În manșa tur, disputată la Cluj, Astra a câștigat cu 3-1, iar în retur meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2. Ultimul meci direct în Liga 1 Betano s-a disputat pe 30 martie, fiind câștigat de CFR Cluj cu 1-0 datorită golului marcat de Mihai Bordeianu în minutul 60.


Dan Petrescu a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Costel Enache, tehnicianul celor de la Astra Giurgiu: "Rezultatele lui au fost bune până acum, dacă ne uităm la naţionala de tineret, la Botoşani şi la Astra, mai ales că acum va juca, nu ştiu dacă e prima lui finală, dar va fi o şansă mare pentru el să câştige un titlu", a spus antrenorul campioanei.


"Burscul" a vorbit și despre situația lui George Țucudean, atacantul clujenilor fiind indisponibil în ultimul joc din cauza unor probleme medicale.

"George astăzi a început antrenamentele normale, mâine la fel şi la meciul cu Astra iar trebuie să iau o decizie dacă va fi titular sau pe banca de rezerve. Va fi la dispoziţie, tot lotul este valid. A avut probleme la piciorul la care a mai avut", a mai spus Dan Petrescu.