Sport
Dan Petrescu, în lacrimi: "Am plâns și singur, am plâns și cu jucătorii"
Antrenorul Dan Petrescu a povestit că le-a prezentat jucătorilor un film în care familiile lor îi încurajează înaintea meciului decisiv pentru titlu, cu FC Viitorul.
„Am avut şedinţa de joc, ce trebuie să facem când avem mingea, când nu avem mingea, cum fac de obicei şi pe final am avut un video, pe care l-am văzut înainte. Mi s-a părut extraordinar. Familiile jucătorilor, copiii, mama, şi din Croaţia, şi din Franţa, şi din România trimiteau mesaje, <hai CFR, hai să fim campioni>. Eu am plâns şi când l-am văzut singur şi când l-am văzut cu ei. A fost motivaţional foarte bine", a declarat Petrescu, la conferinţa de presă de după întâlnirea cu FC Viitorul.
Antrenorul CFR Cluj a vorbit și despre stilul de joc al ”feroviarilor”, criticat de mulți: ”Dacă jucam la Barcelona cred că eram pe locul 8 și eram alături de Dinamo. Eu am vrut să câștigăm campionatul. Eu joc în funcție de adversar, nu jucăm defensiv, dar nu putem face presing în permanență. Eu nu le cerniciodată jucătorilor să se retragă”, a mai spus Dan Petrescu.