Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER): avem o capacitate instalată de producție de peste 10 miliarde de unități, putem fabrica cantități suficiente de medicamente în aproape orice formă de prezentare care să sprijine autoritățile și populația în bătălia contra coronavirusului.
În ciuda numărului record de transplanturi realizate în acest an la Institutul Clilnic de Urologie și Transplant Renal Cluj, unitatea medicală suferă de subfinanțare cronică.
În județul Cluj sunt 905 persoane în izolare la domiciliu, 53 de persoane în carantină instituționalizată și patru pacienți infectați, internați la Spitalul de Boli Infecțioase.
Situaţia generată de coronavirus este pandemie, a stabilit miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în contextul în care sunt cazuri în cele mai multe ţări.
Deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate a cerut măsuri urgente pentru suplimentarea aparaturii pentru secțiile de terapie de la Spitalul de Boli Infecțioase și de la Spitalul Județean de Urgență Cluj.
În momentul de față, 582 de persoane sunt izolate la domiciliu în județul Cluj, iar alte 22 de persoane se află în carantină. Numărul celor care au ieșit din izolare a ajuns la 278.
Dacă în aceste săptămâni ai cumpărat sau te-ai gândit să cumperi mai multă făină de mălai decât ai nevoie, acest mesaj este pentru tine. Pentru noi toți (și eu m-am gândit o secundă dacă am destulă făină de mălai acasă)!