monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Profesorii intră în categoriile de risc! Vor primi vaccinul antigripal

Vaccinarea antigripală a cadrelor didactice este luată în considerare de către autorități, pe lângă persoanele din categoriile de risc.

vaccinul antigripal

 

 


Se ia în calcul vaccinarea antigripală a profesorilor, după ce pe listă se aflau persoanele din categoriile de risc ridicat. Cadrele didactice vor fi vaccinate gratuit, spune ministrul sănătății.

 


Până în prezent au fost contractate 3 milioane de doze de vaccin antigripal.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că al doilea val al pandemiei de COVID-19 din ţara noastră depinde foarte mult de modul în care sunt respectate în prezent normele de prevenţie şi cât de scăzută va rămâne astfel transmiterea comunitară.


„Avem nişte precauţii. Includ portul măştilor, distanţare, dezinfectanţi. Avem o lună în care s-au redeschis restaurantele, teatrele şi cinematografele, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea transportului în comun, deschiderea şcolii, campanie electorală, alegeri. Toate acestea au un numitor comun, respectarea unor norme. Respectăm acele norme, avem o transmitere comunitară scăzută, avem un număr scăzut de cazuri, ne menţinem pe acel platou cum suntem acum. Haideţi să respectăm aceste reguli şi să transformăm primul val într-un val decizional, pentru că al doilea val depinde foarte mult de modul în care gestionăm primul val.”

CITEȘTE ȘI:


4 milioane de doze de vaccin antigripal gratuite pentru persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire

 

Măștile pentru copii rămân obligatorii! Ce a anunțat Orban?