monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Vaccinurile anti-COVID ajung în țară în luna decembrie

Ministerul Sănătății declară cu convingere faptul că primele doze de vaccin împotriva coronavirusului vor sosi în România în luna decembrie.

Vaccinurile anti-COVID ajung în țară în luna decembrie

 

 


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a discutat, în cadrul unei emisiuni Digi24, despre demersurile privind vaccinul anti-covid, considerat a fi intrat într-o „pauză tehnologică.”

 


„La una dintre firmele la care Comisia Europeană are contracte, într-adevăr, este un studiu de fază 3, înseamnă și pacienți sau subiecți cu comorbidități și atunci orice incident oprește acel studiu, iar o echipă independentă evaluează acel pacient. Asta este procedura. Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziționate de Comisia Europeană cu un posibil plus de încă 100 de milioane să vină în decembrie, o primă tranșă de 30 de milioane, iar primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele”, a explicat ministrul.

Procesul de producere nu se va opri

Acesta a mai adăugată faptul că primele doze, odată ajunse în țară, vor fi distribuite persoanelor cu prioritate: vârstnicii, persoanele cu comorbidități și personalul din sistemul medical și din învățământ.


„Procesul merge mai departe, sunt cinci firme cu care Comisia Europeană are, în acest moment, discuții și contracte. Dacă este gata vaccinul, preconizăm ca în decembrie să ajungă prima tranșă, iar în ianuarie să putem face și noi primele vaccinuri. Tranșa care trebuia să vină pentru România este de 1,29 milioane de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur vom ști și noi și îl vom găsi și pe piața europeană. Noi am făcut o solicitare Comisiei Europene pentru 10,7 milioane de cetățeni. Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidități, personalul care lucrează în sectorul sanitar, precum și cel didactic”, a precizat Tătaru.

CITEȘTE ȘI:


34 de cazuri de Covid-19 în judeţul Cluj. Numărul pacienţilor internaţi rămâne mare

 

Masca acoperă „urechile” celor care citesc pe buze! Surdo-muții comunică dificil din cauza măștilor