monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cel mai mare spital privat de recuperare din România a fost inaugurat oficial la Cluj – GALERIE FOTO

Cel mai mare spital privat de recuperare din România, Polaris Medical, a fost inaugurat oficial astăzi în localitatea Suceagu de lângă Cluj-Napoca. Cu o echipă formată din 150 de medici, asistenţi şi personal auxiliar, spitalul oferă servicii complete de recuperare neurologică şi cardiovasculară, psihiatrie, reabilitare medicală şi îngrijiri paliative.

„Proiectul spitalului Polaris Medical a început ca majoritatea ideilor antreprenoriale: am identificat o nevoie a pieţei insuficient acoperită până atunci. Am ales să dezvoltăm proiectul la Suceagu deoarece este suficient de aproape de Cluj-Napoca pentru ca pacienţii şi familiile lor să poată ajunge cu uşurinţă şi în acelaşi timp oferă liniştea şi discreţia atât de importante pentru recuperare. După un an de zile de muncă nu e puţin lucru faptul că am reuşit să construim acest imobil inclusiv să dotăm clădirea cu echipamente, să avem personal, astfel încât să putem funcţiona de la începutul lunii august. Nu este prima investiţie a familiei Socea în domeniul medical, dar este un proiect de suflet. Am ales această denumire ca o metaforă la ce înseamnă steaua nordului, înseamnă o metaforă la ce înseamnă călătoria omului în viaţă. Ne-am inspirat din vizitele pe care le-am făcut în străinătate, la spitale din Elveţia, Franţa sau Germania. Considerăm că avem specialişti foarte buni în România”, a declarat Tudor Socea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Polaris Medical.

Potrivit acestuia, investiţia se ridică la aproximativ 10 milioane de euro şi a fost realizat din fondurile familiei Socea. Spitalul este localizat în vecinătatea municipiului Cluj-Napoca pe 6 hectare de teren. Este structurat pe cinci nivele, are o suprafaţă utilă totală de peste 11.000 metri pătraţi şi dispune de 180 de paturi pentru spitalizare continuă, 14 paturi pentru spitalizare de zi, laborator, bază de tratament şi ambulator de specialitate.


Echipa medicală este condusă de doctorul Mihai Câsu, medic primar psihiatru, alături de doctorii Crina Bercian – şeful secţiei de Cardiologie, Damian Popescu – şeful secţiei Recuperare neurologică, Ileana Hica – şeful secţiei Îngrijiri palliative, Laszlo Irsay – şeful secţiei Reabilitare medical.

În cadrul ambulatorului de specialitate se oferă servicii medicale conexe profilului de recuperare: geriatrie, medicină internă, diabetologie, endocrinologie, reumatologie.


Baza de tratament este dotată conform celor mai noi standarde şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp. Aici se pot desfăşura activităţi precum kinetoterapie individual, de grup şi pe aparate, hidrogimnastică, electrofizioterapie, termoterapie, masaj terapeutic, terapie ocupaţională, logopedie şi terapie prin artă.

Spitalul mai dispune de restaurant, cafeterie, coafor, sală multifuncţională, bibliotecă şi diferite spaţii de relaxare amplasate la nivelul fiecărui etaj. În scurt timp se vor construi o capelă multiconfesională şi sere pentru desfăşurarea activităţilor de ergoterapie. Saloanele au unul, două sau trei paturi şi sunt dotate cu TV, dulap propriu, noptieră, fotoliu. Fiecare salon are baie proprie prevăzută cu sistem de susţinere pentru pacienţii cu dizabilităţi, iar o parte dintre saloane dispun şi de o cameră de zi. Există şi saloane VIP cu un pat, dotate cu bibliotecă, fotolii şi calculator. Restaurantul este pregătit pentru toate tipurile de regim alimentar, iar pacienţii pot alege zilnic dintre trei feluri de meniu pentru fiecare categorie de regim. În zona verde din jurul complexului au fost plantaţi peste 1300 de pomi fructiferi şi s-au realizat diverse trasee de mers şi plimbare pentru pacienţi.


“Pentru a pune în practică acest principiu de abordare multidisciplinară pe care ne bazăm avem la dispoziţie un spital modern care are în compoziţia sa cinci secţii care la un loc oferă servicii integrate de recuperare medical în diverse discipline, cum ar fi recuperarea neurologică, recuperare cardio vasculară, reabilitare medicală, psihiatrie şi o secţie de îngrijiri paliative. Cea mai mare secţie, cu 55 de paturi, este cea de îngrijiri paliative, urmează secţia de recuperare neurologică, o secţie de 27 de paturi, secţia de reabilitare medicală, secţie de 38 de paturi. Sspitalul mai are şi o farmacie cu circuit închis pentru pacienţii noştri. Acest proiect a fost deja demarat din punct de vedere al echipei medicale şi am reuşit să obţinem un feedback extrem de favorabil din partea primilor pacienţi care au accesat serviciile noastre. Sperăm într-un timp cât mai scurt să intrăm în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât serviciile noastre să fie accesibile unui număr cât mai mare de pacienţi”, a declarat Mihai Câsu, director medical Polaris Medical.

“Vreau să mulţumesc familiei Socea pentru investiţia şi locul ales, la noi în comună, o investiţie de peste 10 milioane de euro. Taxele la comuna Baciu au crescut cu 500.000 de lei de când a venit domnul Socea în localitatea noastră. Este un lucru foarte important pentru această localitate, mai ales, impulsul pe care ni l-a dat şi ne-a determinat să facem lucrări pe partea de infrastructură. Această localitate, Suceagu, până nu demult nu avea nici apă potabilă. Am adus apa de la 12 kilometri. Am lucrat împreună şi pentru proiectul de gaz pentru cele trei commune Suceagu, Rădaia şi Mera. Pentru noi este un lucru benefic. Mă bucur pentru că sunt cadre medicale care nu pot să facă decât cinste acestei localităţi, unde cetăţenii din comuna Baciu au multe de învăţat de la ei”, a declarat Florin Mureşan, primarul comunei Baciu.


“Întreaga echipă medicală care acţionează în cadrul spitalului a fost angajată, toată lumea este angajată cu normă întreagă, toţi medicii lucrează doar la spitalul Polaris. Nu avem programe scurte, lucrăm până la ora 16.00 în fiecare zi. Pacienţii se vor adresa acestui spital fără să fie racolaţi, fără să fie aduşi de medicii noştri doar pentru simplul fapt că ei sunt aici. Nu am adus medici din străinătate, dar i-am oprit pe cei care doreau să plece”, a mai precizat Câsu.