monitorulcj.ro Menu
Sănătate

CJ anunță că s-ar putea să nu mai folosească Spitalul Polaris pentru bolnavii cu COVID-19

La două luni de la demararea procedurii de preluare a spitalului privat din Suceagu, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță că acesta ar putea rămâne nefolosit.

CJ anunță că s-ar putea să nu mai folosească Spitalului Polaris pentru bolnavii cu COVID-19

UPDATE: Prefectul Clujului: „Personalul a fost ofertat de Spitalul de Boli Infecțioase, dar a refuzat”

Întrebat cine va plăti despăgubiri spitalului privat pentru pierderile înregistrate în timpul cât a fost în procedură de preluare și apoi închiriat de CJ, prefectul Clujului, Mircea Abrudean s-a ferit să răspundă acestor chestiuni, oferind următoarea explicație:


„Spitalul a stat gol nu din cauza deciziei de a închiria, care de altfel a fost luată voluntar, fiind vorba de un contract între părți și nu de o rechiziție. Personalul a fost ofertat de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru a fi preluat în condițiile legii pe durata determinată, dar au refuzat acest lucru. Nu vă pot eu răspunde legat de alte aspecte care privesc o relație contractuală între 2 părți. Vom analiza zilele viitoare în cadrul Grupului tehnic medical și apoi în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență dacă mai e necesar și oportun în actualele condiții și o reorganizare a unităților suport COVID, având în vedere că numărul cazurilor pozitive scade. Pe de altă parte, trebuie să fim pregătiți pentru ce e mai rău, ca de obicei”, a declarat Abrudean, pentru Monitorul de Cluj.

Știrea inițială:


Alin Tișe a declarat că s-ar putea să nu mai fie nevoie de Spitalul Polaris pentru tratarea pacienților cu coronavirus, întrucât numărul de persoane infectate este în scădere și nu a fost depășită capacitatea celor trei spitale destinate cazurilor COVID-19. Contractul de colaborarea a fost încheiat între cele două instituții în 28 aprilie, însă, potrivit președintelui CJ, încă nu a fost plătită nicio chirie spitalului. Contractul prevedea plata unei sume de 80.000 de lei + TVA lunar, echivalentul a aproximativ 2 euro/metru pătrat.

„Printr-o hotărâre de comitet judeţean, am fost obligaţi să găsim o soluţie şi să închiriem acest spital. Noi am acceptat acest lucru şi el urma să devină o secţie externă a Spitalului de Boli Infecţioase, pentru că, în acel moment, se considera că nu ne ajunge numărul de paturi pentru a-i deservi pe cei bolnavi. Atunci am anticipat şi am închiriat un spital privat. Între timp, scăzând numărul de bolnavi şi nemaifiind nevoie, dacă ne spune acest lucru Comitetul pentru Situații de Urgență, de această secţie externă, de acest spital privat închiriat de către noi, atunci vom rezilia de îndată contractul şi nu vom mai plăti chirie, dealtfel nici nu am plătiti nicio chirie până acum, pentru că am stabilit în contract un termen de două săptămâni din momentul semnării pentru a vedea dacă se impune a fi folosit efectiv sau nu”, a declarat președintele CJ, la un post local de radio.


Spitalul, preluat de CJ acum o lună

Consiliul județean anunța, în urmă cu două luni, că urmează să preia spitalul privat din Suceagu pentru tratarea pacienților cu coronavirus. Cele două instituții au încheiat contractul de colaborare la finalul lunii aprilie, astfel încât acesta să devină o extensie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, în cazul în care unitatea medicală nu mai făcea față numărului de bolnavi. Numărul paturilor puse la dispoziție de spitalul privat este de 180.

Potrivit evaluării unui expert al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), Consiliul Județean ar fi trebuit să plătească o chirie lunară de 80.000 lei + TVA, sumă ce reprezintă închirierea spitalului şi cedarea spaţiilor și dotărilor de care spitalul dispune, utilizarea echipamentelor făcându-se în mod gratuit.


Personalul medical, organizarea și susținerea activității urmau să fie asigurate și gestionate de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Evaluatorul a estimat chiria la 50.000 euro/lună

Evaluatorul a cerut un preț mult peste ceea ce putea suporta Consiliul Județean. Cele două părți au ajuns în cele din urmă la un acord pentru închirierea spitalului privat în schimbul sumei de 18.000 de euro pe lună.


„Evaluatorul a stabilit că valoarea închirierii acestui spital, pe lună, este de 50.000 de euro. Noi nu avem atâția bani, așa că negocierea cu cei din conducerea Spitalului Polaris a ajuns la 18.000 de euro/lună. Dar banii aceștia nu vor fi dați mai mult de trei luni, în cazul în care se ajunge la prelungirea stării de urgență”, a declarat, pentru Libertatea, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Spitalul, nefolosit timp de două luni

Spitalul privat Polaris are o capacitate de 180 de paturi, dar a fost închis încă din luna martie, după ce s-a anunțat că va fi spital suport de COVID-19.  Aproximativ 250 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, iar bolnavii au fost trimiși acasă. După încheierea contractului, spitalul a rămas tot gol, întrucât unitățile medicale din Cluj-Napoca au făcut față cazurilor de coronavirus.