Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că nu se justifica urgența unei OUG pentru stabilirea alegerii președinților de consilii județene prin vot direct, menționând că dacă se dorea modificarea legii ar fi trebuit să fie în Parlament, în urma unor dezbateri.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, luni, la o săptămână după alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, rezultatele finale ale scrutinului, PNL obţinând 10 mandate de europarlamentar, PSD - 9 mandate, Alianţa 2020 USR-PLUS-8 mandate, iar ProRomânia, PMP, şi UDMR, câte două mandate.
Guvernul aprobă în ședința de luni un proiect de OUG care prevede modificarea modului de alegere a președinților de consilii județene.
Suprapunerea referendumului pentru justiție cu alegerile europarlamentare a generat o campanie electorală efervescentă și în care temele legate de politicile europene și viitorul Europei au devenit secundare temelor de politică internă.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul unui ales local din județul Cluj.
Cine sunt votanții care au luat decizia de participare la scrutinele de duminică înaintea sau în timpul campaniei și cine sunt cei care s-au decis chiar în ziua votului?
Peste 2,2 milioane de tineri cu vârsta între 18 și 34 de ani au votat la alegerile europarlamentare de duminică, ceea ce înseamnă cu 59,3% mai mult față de alegerile parlamentare din 2016.
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, demiterea imediată a miniştrilor de Externe şi de Interne, Teodor Meleşcanu, respectiv Carmen Dan, pentru modul în care au fost organizate alegerile.