Cel mai recent studiu al scenei politice ar trebui să îi convingă pe majoritatea politicienilor să iasă "la pensie". Iar pe majoritatea românilor cu scaun la cap, să emigreze!
Sâmbătă, a avut loc turul al doilea al alegerilor interne în Partidul M10, partid conservator-reformist, fondat în anul 2015. Echipa câștigătoare a fost cea a candidatei Adela Mîrza (fostul președinte interimar) care vor constitui noua conducere a Biroului Politic Național.
La vârsta de 42 de ani, după 20 de ani în magistratură, judecătorul Cristian Danileț ar fi eligibil pentru pensionare, potrivit noilor Legi ale Justiției. O spune chiar magistratul, care afirmă că statul l-ar plăti mai bine pentru a sta acasă decât pentru a lucra. Nu toți magistrații care sunt eligibili vor depune cerere de pensionare, dar cei mai mulți vor fi tentați, este de părere Danileț.
Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) a adoptat o rezoluţie potrivit căreia specialiştii UDMR vor începe o cercetare pentru elaborarea unui document amplu, care vizează dezvoltarea comunităţii maghiare şi a României pe următorii 15-20 de ani.
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat vineri, la Parlament, că „de principiu” va avea loc luni, la ora 09.00, o şedinţă de Guvern pentru adoptarea OUG pe legile justiţiei, înainte ca premierul Viorica Dăncilă să plece într-o deplasare externă.
Oameni politici şi de cultură maghiari şi români, o parte dintre ei participanţi la o dezbatere organizată, vineri, la Cluj, de Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, au adoptat un document intitulat "Declaraţie româno-maghiară în anul Centenarului", în care se vorbeşte despre un viitor proiect de ţară al românilor, maghiarilor şi al celorlalte minorităţi. Printre semnatarii documentului se numără şi Tokes Laszlo.
Liderul de odinioară al așa-zisului Grup de la Cluj, Ioan Rus, ex-vicepremier în Guvernul Năstase și fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta, susține că, în realitate, PSD s-a prăbușit sub 30% în ceea ce privește încrederea și preferințele de vot.
Câmpia Turzii visează să stea alături de orașele Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Timișoara care, recent, şi-au unit forțele în ”Patrulaterala Vestului”, pentru a pune la cale proiecte ce pot obține finanțări europene.