monitorulcj.ro Menu
Politică

Proiecte sociale pe bani europeni la Turda

Primăria Turda gestionează proiecte în valoare de peste 120 de milioane de lei.

 

Anul 2011 a adus administraţiei locale fonduri importante atrase prin programe iniţiate de Serviciului Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale din Primăria Municipiului Turda. Până acum primăria Turda a finalizat proiecte în valoare de 6.706.607 euro, proiectele în curs de implementare totalizează 114.698.202 euro, rezultând în final peste 120 de milioane de lei bani accesaţi de instituţia menţionată.Primarul Tudor Ştefănie spune că anul trecut a fost un an emblematic pentru municipalitate, care poate fi luat drept etalon şi pentru viitoarele perioade, proiectele sociale având impactul scontat în rândul comunităţii.În 2011 s-a derulat la Turda proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii Nord-Vest (Turda-Sîngeorz Băi)”. În cadrul proiectului vor fi reabilitaţi 3,2 km. străzi pentru locaţia Turda, 11.500 mp alei şi 6.900 mp parcări pentru locaţia Sîngeorz-Băi, 9.000 mp parcări pentru locaţia Turda şi va fi amenajată o staţie terminală pentru transportul urban de călători în locaţia Turda. Durata totală de implementare a proiectului este de 26 luni.Valoare contractului de lucrări este de 28,407.057,92 lei (TVA inclus).Bani pentru școli, natură și meseriiProiectul destinat Colegiului Naţional Mihai Viteazu prevede reabilitarea a 3 corpuri de clădire, în total 7.278 mp, 6 laboratoare dotate cu echipamente şi aparatură de specialitate, reabilitarea integrală a acoperişului, a instalaţiilor termice, sanitare, electrice şi a racordului la sistemul public de canalizare. 9,5 milioane de lei vor fi investiţi pentru reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică la standarde europene a CNMV. Printre proiectele din bani europeni ale anului 2011 se mai numără “Managementul sitului Natura 2000 Sărăturile-Ocna Veche”, destinat dezvoltării infrastructurii şi managementului în perimetrul ariei protejate din rezervaţia Sărăturile Ocna Veche, proiect în valoare de 458.056,66 lei.Tot în anul trecut a fost finalizat şi proiectul “CeRamICa – Creşterea cooperării în domeniul ceramicii şi a industriilor mici, tradiţionale”, cu o valoare alocată Turzii de 119.600 euro, proiect care a urmărit păstrarea şi valorificarea tradiţiilor în domeniul ceramicii şi olăritului.Nu trebuie uitat nici „Centrul comunitar de igienă şi sănătate” construit în cartierul Poiana printr-o finanţare de la Fondul Român de Dezvoltare Socială prin Acordul de Imprumut cu Banca Mondială. Prin intermediul acestui proiect, finalizat în octombrie 2011, cu o valoare de 131.144 euro, peste 1.200 de persoane beneficiază de servicii sociale de spălătorie şi baie publică, servicii medicale primare gratuite şi campanii de îngrijire a sănătăţii.Demn de menţionat este şi proiectul Companiei de Apă Arieş demarat încă din 2008, proiect cofinanţat de uniunea Europeană, în valoare de 79,9 milioane de euro. Acesta este „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii”, lucrări prevăzute pentru finalizare în anul 2013.