Politică
Peste 2.600 de noi locuri de parcare create în anul 2011
Primăria Cluj-Napoca a creat în anul 2011 un număr de 2.682 noi locuri de parcare în toate cartierele oraşului.
De asemenea, a fost finalizat parkingul de cartier din Gheorgheni, de pe strada Băişoara. Noul parking asigură un număr de 354 de locuri de parcare. Lucrările au fost executate de asocierea Construdava-Stoneco, care a fost desemnată drept câştigătoare a licitaţiei de execuţie cu valoarea de circa 4,6 milioane de lei (fără TVA), cu circa 80% mai puţin faţă de valoarea estimată în caietul de sarcini (de circa 24,3 milioane de lei).La ora actuală, în Cluj-Napoca sunt în în execuţie două parkinguri de cartier: în Mărăşti (Fabricii) şi Mănăştur (Mehedinţi). Stadiul de realizare al parkingului Fabricii din cartierul Mărăşti este în acest moment de circa 85%. Capacitatea parkingului este de 310 locuri. Executantul lucrării este SC Concefa SA, iar valoarea investiţiei este de 7.243.348,00 lei (fără TVA). Acest preţ este cu circa 72% mai scăzut decât valoarea estimată în caietul de sarcini, care a fost de 26,2 milioane de lei.În ceea ce priveşte parkingul din zona străzii Mehedinţi din cartierul Mănăştur, lucrările la acest parking au început în luna mai, iar până acum s-a executat circa 80% din structura de rezistenţă. Parkingul este construit de firma Napoca Construct, investiţia ridicându-se la 2.461.724, 29 lei. Capacitatea va fi de 120 locuri. Noile parkinguri aduc clujenilor 784 noi de locuri de parcare în condiţii de siguranţă şi calitate şi peste 5.500 mp de spaţiu verde amenajat.