monitorulcj.ro Menu
Politică

Dispecerat unic pentru urgenţe la ISU Cluj

Clujul va avea, în curând, un Centru Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă, care va funcţiona în incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Avram Iancu”. Consilierii judeţeni au aprobat vineri un acord de colaborare între administraţia judeţeană şi ISU Cluj în vederea realizării viitorului dispecerat de preluare a apelurilor de urgenţă, forul judeţean urmând a aloca 250.000 de lei pentru cofinanţarea viitorului Centru. Şeful ISU Cluj, generalul Vasile Şomlea (foto), a explicat că odată cu înfiinţarea noului dispecerat va fi posibilă o conlucrare mai uşoară între diferitele autorităţi implicate în gestionarea unei situaţii de urgenţă. „Este foarte necesar un asemenea dispecerat integrat care să gestioneze toate apelurile de urgenţă din Cluj. Până acum, aceste apeluri ajungea în mai multe locuri, la ambulanţă, la poliţie, la pompieri sau pe unde era cazul. Niciodată nu au ajuns toate apelurile într-un singur loc pentru ca toţi cei implicaţi să poată interveni cât mai repede. Prin noul dispecerat, timpul de intervenţie se va scurta foarte mult”, a arătat Şomlea în plenul CJ.

Centru similar la Târgu-Mureş

El a mai informat că un dispecerat similar funcţionează la Târgu-Mureş încă din anul 2003. „Un astfel de dispecerat funcţionează din anul 2003 la Târgu-Mureş, acolo fiind implementat un program de monitorizare a pacienţilor ce nu se pot deplasa. Dacă cinvea apasă pe un buton, pe ecranele de la dispecerat va apărea apelantul şi urgenţa”, a menţionat şeful ISU Cluj. Centrul Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă va dispune, printre altele, de un sistem integrat de comunicaţii voce/date/video pentru toate instituţiile implicate, de un sistem de comandă, control şi suport de decizie, de un sistem de monitorizare şi localizare a vehiculelor de intervenţie şi transport public şi de sisteme de alarmare în caz de efracţie, scurgeri de gaze, incendiu şi defecţiuni tehnice.