monitorulcj.ro Menu
Politică

Unde taie şi unde dă în plus Guvernul la rectificare

Guvernul va tăia bugetele la ministerele Muncii, Agriculturii, Educaţiei, Mediului, Finanţelor şi la Academia Română şi va suplimenta alocările pentru Sănătate, Transporturi, Dezvoltare Regională şi Turism, Economie, Cultură şi Interne, prin a doua rectificare a bugetului din acest an.

Cele mai mari fonduri vor fi tăiate de la Ministerul Finanţelor (aproximativ 1,1 miliarde lei) şi Ministerul Muncii (755 milioane lei), urmate de ministerele Agriculturii (145 milioane lei), Mediului (80,4 milioane lei) şi Educaţie (50 milioane lei), au declarat agenţiei Mediafax surse guvernamentale. Vor fi reduse şi fondurile Secretariatului General al Guvernului, cu 15,4 milioane lei, şi ale Academiei Române, cu 10,4 milioane lei.

Cea mai mare suplimentare de fonduri va fi efectuată la Ministerul Sănătăţii (1,23 miliarde lei), pentru finanţarea programelor de sănătate în derulare. Ministerul Transporturilor va primi un plus de 727 milioane lei, iar bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului va fi suplimentat cu 230,7 milioane lei pentru plata unor arierate, în timp ce Ministerul Apărării Naţionale va primi 268 milioane lei.

Cea de-a doua rectificare taie aproximativ 1,2 miliarde de lei atât de la venituri, cât şi de la cheltuieli, şi va avea un efect nul asupra deficitului bugetar.

Rectificarea bugetară a fost indrodusă pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de Guvern de ieri.