Politică
USL amenință cu o moțiune de cenzură
Uniunea Social Liberală va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc dacă acesta îşi va angaja răspunderea pentru un eventual proiect de lege pentru comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, programate pentru anul 2012, a anunţat luni copreşedintele USL, liberalul Crin Antonescu.
Într-o conferinţă de presă, liderul USL a menţionat că Uniunea este de acord de principiu cu reducerea numărului de parlamentari, dar „nu de faţadă”, el considerând că este neconstituţională fixarea a două colegii pentru senatori în fiecare judeţ şi a unuia în fiecare sector al Capitalei.