monitorulcj.ro Menu
Politică

Judeţul se pregăteşte de iarnă

Prefectul Clujului, Florin Stamatian, i-a convocat pe membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la o şedinţă pentru a analiza stadiul actual al pregătirilor pentru iarnă.

Concret, Stamatian a atras atenţia că aprovizionarea cu materiale antiderapante trebuie făcută înainte de căderea primei zăpezi în aşa fel încât iarna să nu mai ia prin surprindere pe nimeni. „Nu vreau să aud la iarnă că staţi cu camioanele la cozi de kilometri la Ocna Dej sau la Ocna Mureş. Aprovizionaţi-vă cu sare de pe-acum, când nu se înghesuie nimeni”, a fost sfatul lui Stamatian pentru instituţiile cu competenţe în deszăpezirea drumurilor din judeţ. În cadrul întâlnirii, reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Cluj, cei ai Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) a judeţului Cluj şi cei ai Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca au prezentat modul în care s-au pregătit pentru sezonul rece. Dacă cantităţile de material antiderapant necesare pentru iarna care urmează nu au fost achiziţionate încă în totalitate de către cei responsabili, reprezentanţii RAT s-au lăudat că s-a contractat deja întreaga cantitate de gaze naturale necesară pentru perioada noiembrie 2011-martie 2012.   M.O.