Politică
Victorie pentru Primărie în cazul Filarmonicii
Curtea de Apel Cluj a dat ieri câştig de cauză Primăriei Cluj-Napoca în cazul plângerii împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) prin care se solicita reluarea jurizării concursului pentru proiectarea Filarmonicii.
Vă reamintim că Primăria Cluj-Napoca a cerut Curţii de Apel Cluj să anuleze decizia CNSC de reluare a jurizării, pe motiv că nu poate fi aplicată şi să menţină deciziile comunicate prin raportul de atribuire a proiectării Centrului Cultural Transilvania. Primul pas în proiectul filarmonicii a fost cel al stabilirii temei de proiectare, în cadrul unui concurs de soluţii derulat de către Primărie în perioada aprilie – iunie 2010. Câştigătorul desemnat a întocmit această temă, pusă la dispoziţia ofertanţilor anul acesta în cadrul unei noi proceduri, cea a concursului de proiectare internaţional, care a fost anunţat atât pe SEAP, cât şi pe portalul european de achiziţii publice. Al doilea pas a fost semnarea protocolului de asociere între Municipiul Cluj-Napoca şi Ordinul Arhitecţilor din România, în vederea organizării unui concurs de soluţii finalizat prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în vederea atribuirii contractului de proiectare a noului Centru Cultural Transilvania. În martie anul acesta, în urma jurizării de către juriul internaţional recomandat de OAR, a fost desemnat câştigător Vaal Arhitectură, Popp şi Asociaţii, preţul de proiectare fiind de 2.160.000 lei fără TVA, iar termenul de execuţie de 6 luni. Rezultatul jurizării a fost contestat însă de Drăgan Architecture şi Carpaţi Proiect. În instanţă s-a ajuns după ce CNSC a admis contestaţiile.